|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
Elise
| "sacrificiul"
Acest mesaj a fost trimis de
Elise
pe data de 06/04/2008 la 17:20
.:. 8612 vizionari
.. Exista 49 raspunsuri la acest anunt
|
 |
Ma apuca oroarea, eroarea, dau in blue screen of death de cite ori aud placa cu "copiii reprezinta sacrificii"!!! 
Mai nou, alta binevoitoare s-a gindit sa ma perie putin si sa imi spuna ca dom'ne ce suflet bun , sa te sacrifici sa cresti un copil pe care nu l-ai facut tu!
Noroc ca eram la o masa mare.
Prea mare sa pot sa sar peste ea direct in gitul madamei.
Asa ca am luat o expresie eleganta si am intrebat-o - poftim?! Arat eu a porc la protzap?! Cu maru'in gura?!  Sau cum adica "ma sacrific"?
A balbait ceva... ca nu.. adica am greutati.
Greutati? Ce greutati? N-am greutati, draga. Sint trei barbati in jurul meu care ma umplu de bani - tatal, barbatul, amantul - iar eu stau si imi fac unghiile in timp ce bona creste copilul, trai pe vatrai, n-am nici o greutate - in plus, copilul seamana cu mine, nu crezi? Chiar stii tu ca nu l-am facut eu?! Bineinteles ca l-am facut, intr-un moment de inconstientza, dáia ma si complic sa il cresc...
Am bagat-o in ceatza si m-am dus sa iau o gura de aer, deja imi era sila sa continui discutia. O mare sila.
Nu ma refer la intentie, ci la reactie: probabil sint multi - sau multe - care asa gindesc dar nu spun.
Si mai ingrijorator mi se pare faptul ca acei multi - sau multe - au la rindul lor copii. Si probabil ideea de "copil-sacrificiu" provine din modul in care isi percep copiii proprii.
Mie, din interior, mi se pare ca din punctul asta de vedere sint de invidiat: am o fetitza perfecta. In nici un caz de compatimit, ca imi cresc copilul.
Daca tot se caineaza ca e asa o trauma si o nenorocire sa fii parinte, de ce oare si-o mai fi facut urmasi?!
Nu stiu, te obliga cineva sa ai o familie - si io fi lipsit eu la lectia asta, de nu stiu? Sau DE CE accepti sa o ai, daca nu-ti place, nu o vrei, te consideri sacrificat?!
Ce Doamne iarta-ma de alte asteptari poti sa ai de la viata - ce sa vrei mai frumos de asa, mai frumos decit un copil?!
Si, ok, sa zicem ca nu iti plac copiii, ca nu-ti plac nici macar ai tai - totusi, unde e SACRIFICIUL?
Si aici chiar vorbesc acum in cunostintza de cauza: nu mi-am taiat nici o mina, nici un picior, nu mi-am scos nici un ochi ca am un copil, si cred ca nimeni altcineva n-a facut-o. A, ca am dormit mai putin citeva luni, ca maninca si ea cu mine, ca am o casa mai plina de jucarii ca inainte - si o viata mai plina de risete, chiote si zimbete, ca ma asteapta cu manutele intinse spre gitul meu cind vin acasa.... so? Unde e durerea aia asa mare?
In ce consta?
Ce iti rapeste un copil?
Ca stiu ce iti daruieste... enorm... dar, de distrus, distruge ceva? Eu n-am observat....
Ce ii poti reprosa unui copil? De ce te lipseste? Care e logica sa-i pui eticheta de "sacrificiu"?
Pur si simplu nu inteleg.
Poate nu fac eu tot ce ar trebui sa faca o mama... poate ar trebui sa ma dau mai des cu capul de toti peretii... sa dramatizez... sa ma bat cu pumnii in piept... dar de ce as face-o? Cind eu clar sint incomparabil mai fericita cu bebe decit eram singura, de ce pana mea as poza in victima?!?!
Da, mi-a schimbat viata enorm bebe, dar mi-a schimbat-o IN BINE.
In rau nu vad cum ar putea bietul copil sa ti-o schimbe? Ce-ti face?!
Care sint greutatile?!
Poate ar fi trebuit sa o intreb cum defineste "greul "asta.
Pentru ca mie mi s-a parut greu sa ma operez de trei ori intr-un an. An in care am umblat cu burta legata prin delegatzii, ca sa nu mi se desfaca operatiile. Mi s-a parut greu sa plec de la 17 ani de acasa, si sa construiesc tot ce am de la zero. Mi s-a parut greu sa ma angajez pe un post pe care concuram cu alti zeci, sa imi fac si scoala in acelasi timp, mi s-a parut greu sa rezist intr-un job in care ramineau 1 din 10, mi s-au parut greu sa fiu casatorita cu un om care mi-a devenit strain, mi s-a parut grea si despartirea - nu pot sa zic ca am obtinut nimic gratis sau intr-un mod prea simplu, pina acum. Dar nu mi se pare greu sa imi alint copilul, nici sa-mi hranesc copilul, nici sa-l adorm, nici sa-i spun povesti, nici sa-l plimb, nici sa-i explic tot ce e in jurul nostru.
Poate am eu noroc de un copil atipic. Poate restul sint doar niste fiintze antipatice, stressante si oracaitoare. Extrem de greu de suportat. Dar tare ma indoiesc ca ar fi asa.
Sint cit se poate de satula de textele astea, si mi se pare o mare nedreptate sa dai vina pe copil ca exista, si faptul ca exista sa iti justifice toate neimplinirile tale ca om sau ca femeie. Am auzit de nspe ori cantari gen: uite dáia n-am ajuns io presedintele Americii acu', ca trebuie sa cresc copilul... si altfel precis eram ceva de nemaipomenit, dá'am nascut la 20 de ani si mi s-a schimbat karma.... E drept ca pina acum nu m-a compatimit nimeni pe mine, personal. Da'se pare ca am intrat in gashca, si aveam si eu un viitor luminos numai ca, ghinion, ma mai trezesc noaptea sa ii schimb bebelisei Pampersul.
Si cind toate convingerile astea provin de la cineva care silabiseste meniul la restaurant, tare imi vine sa intreb daca si-o fi crescut "sacrificiile" de pe la 7 ani cind inveti sa citesti. E singurul mod in care ar fi impiedecat-o sa se perfectioneze si in domeniul asta.
Asa cum am zis, m-am abtinut.
Data viitoare o sa o invatz pe fie-mea sa ii serveasca ea direct replica potrivita. Pentru ca ei i se adresa.
"There's no vice as advice!"
Elise & BBLisa
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
Elise
adrift :)
|
 Posted 08/04/08 @ 22:24
|
eu tocmai spuneam ca exista mame care GINDESC asa... si e suficient... crezi ca trebuie sa o spuna in cuvinte copilului?!
"There's no vice as advice!"
Elise & BBLisa
|
 |
|
|
alba
membru matur
|
Posted 08/04/08 @ 22:57
|
Dar de femeile,care se "sacrifica" pentru copii si nu dau divortz de tatal lor ce sa mai vorbim ? O viata intreaga doar asta le reproseaza,ca uite dom`le de ce sacrificiu au fost ele in stare si au suportat asa un monstru de om doar,ca copilul sa aiba mama si tata. Adica doar de ochii lumii.
Sau de mamele care intr-un tirziu divorteaza de monstri astia de barbati,dar le reproseaza mereu copiilor ca seamana cu tat`su cap taiat.
Huh,de parca noi am avea vreo vina cu cine semanam ? Eu una seman cu tatal meu,iar mama atita ce m-a mai terorizat cu chestia asta,de-mi puneam vata in urechi, sa n-o mai aud jelindu-se atita.
-Esti Patrascu-n persoana,era vesnica ei placa....
Si eu ca si Miss Parker mi-am varsat naduful si atit.
|
|
|
|
ciarli
membru incepator
|
Posted 09/04/08 @ 16:03
|
Si noua, mie si sora-mi, ne-a tot spus mama,mereu, cat s-a sacrificat pentru noi, ca nu se ducea nicaieri fara noi, ca nu isi cumpara lucruri ca noi sa putem merge la tenis, balet sau la pian. Asta a fost ambitia ei personala, ca noi sa fim niste elegante, niste aristocrate, niste culte. Sa avem noi, ce nu a avut ea. Din pacate, noi nu am avut ceea ce ne doream mai mult, parintii langa noi, o mama zambitoare si calma, un tata prezent (el pleca tot timpul cu lunile, era pilot).
Rezultatul a fost doi copiii nu tocmai fericiti, sora-mea e inchistata, atat de introvertita incat nu iese nicaieri, nu conduce masina, are oroare de cunostinte sau locuri noi, pur si simplu refuza concediile, petrecerile, nici macar nunta nu a facut din cauza acestei fobii. Eu am fost un copil problema, rebela, rea, autoritara, incapatinata, revoltata. (In clasa a IV-a am cerut audienta directoarei, cu usile inchise  sa ne schimbe invatatoarea pe motiv ca nu se ocupa suficient de clasa, ca era haos). Am fost pedepsita in fel si chip (m-a batut mama, in fiecare ziulica pana am intrat la liceu, cand am aruncat cu o scrumiera de cristal si era sa-i sparg capul, am spart doar geamul din spatele ei si s-a taiat), nu aveam voie la petreceri, afara cu gasca la cantat cu chitara, la discoteci. Nu au avut nici un rezultat..
M-a schimbat viata si joburile pe care le-am avut din ambitia de a nu mai cere de la mama..
Chiar ma intrebam zilele trecute daca imi aduc aminte ca mama sa ma fi rasfatat, iubit, pupat, alintat (asa cum fac eu cu buburuzele), nu imi aduc aminte. Stiu doar foarte clar ca buburuzele nu vor afla niciodata, sau poate foarte tarziu prin ce am trecut ca sa le am si cat de dorite au fost. Ma voi stradui insa, asa cum spui, Elise, sa simta, le voi spune tot timpul cat le iubesc si cat de fericita sunt ca le am, ca sunt copiii mei, cat de tare ma implinesc.
Sora mea, insa, si acum e impresionata de sacrificiile pe care le-a facut mama. Culmea este (poate suna a rautate, dar nu asta este intentia) ca mama nici acum nu pleaca nicaieri, in concedii, la teatru, la plimbare cu toate ca e pensionara iar pensia ei este mai mult decat foarte mare (si a lui tata la fel). Ea nu pleaca nu pentru a se sacrifica, ci pentru ca nu ii placea. Il placea sa bage banii in orele sora-mii de tenis, iar ea plangea ca nu mai vrea, nu i-a placut niciodata sportul. Iar eu eram complet, dar complet afona la muzica, degeaba ma straduiam, nu era pentru mine, in shimb sora-mea canta si acum iar eu fac sport constant, orice fel de sport.
Poate e bine ca am trait aceste experiente, acum am know-how, voi stii cum sa ma port cu copiii mei.
Si eu imi iubesc parintii asa cum sunt, ii respect si le multumesc ca m-au adus pe lume, le multumesc ca nu mi-e rusine cu ei, ca sunt si au fost oameni integri si sunt mandra de ei. Insa, mi-au lipsit niste lucruri pe care le-am cautat si inca le caut, iubirea, caldura, calmul unei familii. Abia astept sa imi spuna copiii mei ca ma iubesc, sunt avida de iubire si nu am mai auzit aceste cuvinte de foarte mult timp.
www.kodakgallery.com/I.jsp?c=125dtbzf.4phg5fl3&x=0&y=kdca89" target="_blank">Leia&Maia |
|
|
|
danamiha
membru matur
|
Posted 09/04/08 @ 19:29
|
ciarli, 
Ai niste printese absolut superbe! |
|
|
|
Tonnia
membru senior
|
Posted 13/04/08 @ 14:25
|
Eu cred ca toti facem sacrificii pentru copiii nostri, poate nu-ti place termenul, alege tu altul, dar cred ca toti facem, in sensul ca renuntam zi de zi la anumite lucruri la care n-am fi renuntat daca nu eram impreuna, eu cel putin fac in fiecare zi. Dar capat altele bineinteles. Asta nu inseamna ca sunt trista ca am renuntari, nu! Pur si simplu cu mare placere si dragoste aleg sa fac ce vor copiii. Dar asta nu inseamna ca nu mai am ratiune si ca nu imi dau seama ca mi-ar prinde tare bine un somn ca n-am mai dormit de peste 2 ani ca lumea, ca poate mi-ar prinde bine cateva zile de concediu dar nu-l mai gust fara copii si atunci nu merg, imi dau seama ca poate era mai bine sa mai stau in spital dupa a 2-a nastere macar o zi ca am nascut pe 18 ian iar pe 19 am venit acasa de dorul si de grija celui mare si etc etc, multe pe care le stiti si voi.
Puterea asta de fapt face dintr-o mama o persoana atat de speciala, asta nu se trambiteaza, faci faci faci cu dragoste lucruri de care nu te credeai capabila, iti calci si pe nevoile fundamentale uneori dar fara a te victimiza, ca nu e cazul, pur si simplu vrei asta, nici nu mai stii cum sa nu vrei sa faci tot ce se poate dar iti mai aduci aminte din cand in cand ca era bine si cand stateai cu picioarele pe pereti si cu telecomanda in mana o zi intreaga. Si acum as putea sa fac asta dar nu mai gust, gandurile imi sunt in alta parte tot timpul.
De fapt, astea vin la pachet cu toate cele bune, renuntam la mici chestii pentru persoanele iubite, mi se pare firesc, cred ca si cei mici au renuntarile lor, si ei poate mananca mai putina ciocolata decat ar manca daca ar fi singuri, dar n-ar vrea sa fie singuri, parol!
Oricum, se vorbeste prea mult despre ce inseamna sa fii mama, mult prea mult, se fac grupuri care mama e mai mama, care e mama ca mine... Ar trebui sa ne intelegem din priviri noi intre noi, eu nu cred ca femeia aia a vrut sa spuna ca si-a sacrificat viata, ca i-ar fi mai bine fara copii, ne legam prea mult de vorbe, ele sunt folosite nefericit de multe persoane dar chiar crezi ca in spatele lor asta sa fie? |
|
|
|
Cristina_A
membru incepator
|
Posted 13/04/08 @ 15:00
(Edited 18/07/08 @ 05:44)
|
Daca asa spune, probabil ca asa si simte. Cum ati observat si voi, exista un numar covarsitor de femei care fac copii din orice alt motiv imaginabil in afara de a face copilul pentru el insusi. Apoi femeia se plange ca a parasit-o nerecunoscatorul de barbat care nu aprecieza ce i-a "daruit" ea. Ca-i atarna copilul ca o piatra de gat si ca de-aia nu-si mai gaseste barbat. Ca din vina copilului si-a sacrificat "cei mai frunosi ani"(?).
Dar stiti cum se spune: de ce ti-e frica, de-aia nu scapi...deh, asa-i in viata: prostia costa, si inca scump. |
|
|
|
Elise
adrift :)
|
Posted 13/04/08 @ 17:25
(Edited 13/04/08 @ 17:59)
|
Tonnia,
Sint de acord cu tine, se supraapreciaza si cinta prea mult rolul unei mame, care e absolut natural, nimeni nu-ti aduce de ex. ofrande ca te-ai nascut femeie sau cu doua picioare. Nu stiu de ce din a fi mama trebuie facut un titlu de glorie. E o chestiune absolut personala, o faci pentru tine, nu pentru barbat, nu pentru societate, nici pentru copil macar, ca n-a batut copilul cu pumnul in masa ca vrea sa vina pe lume si sa stea in circa ta. E decizia proprie. Nimic eroic sau nemaipomenit in asta.
Si, sincer, tie chiar ti se pare ca renunti la multe?!
Chiar ti se pare greu?
Poate am eu noroc de un copil atipic de cuminte, cine stie. Dar nu cred. E suficient de zvapaiata. Numai ca si eu sint.  Ne urcam in mashina si mergem la munte, mergem la mare, ea e prima la usha cind vrem sa plecam undeva..., deci frustrari sociale in nici un caz nu-mi provoaca. Fara nici o ironie, ce ar trebui TOTUSI sa fie atit de dificil de se plinge atita lume !?
"There's no vice as advice!"
Elise & BBLisa
|
|
|
|
Tonnia
membru senior
|
Posted 13/04/08 @ 18:33
|
Hai ca scrisesem un mesaj mai lung dar m-am razgandit.
Da, am momente cand mi se pare foarte greu, sunt destul de obosita, incerc mereu sa ofer timp de calitate si ma resimt. Nu stiu ce ar trebui sa fie atat de dificil, fiecare are criteriile lui si pragurile personale. Eu le am mici, de ex vreau ora mea de dimineata in care sa stau la cafea si la facut ordine in ganduri fara sa ma joc. la inceput imi puneam ceasul sa sune la 5 si pana la 6 aveam ora mea. Dar am clacat asa ca din prima secunda ma joc si nu functionez chiar bine.
|
|
|
|
ciarli
membru incepator
|
Posted 15/04/08 @ 11:22
|
Tonnia, parerea mea este ca te gandesti prea mult la lucrurile pe care le aveai inainte de a avea copii si care iti lipsesc acum. Poate ar trebui sa iei lucrurile firesc, adica (sigur ca exager tare acum) poate vrei sa joci elasticul ca atunci cand erai intr-a V-a, sau vrei un bairam pana dimineata ca intr-a XII-a. E normal sa avem nostalgia vremurilor "demult apuse", dar timpul si-a inchis usile acelea. Peste ani, cand copiii tai vor creste vei avea nesfarsite ore de meditatie, cafele si pus ordine in ganduri si atunci iti vor lipsi terbil orele de joaca. Sau, asa cred eu. Bucura-te de acest prezent, nu goni printre clipe, savureaza-le si adapteza-te.
Sper ca nu te-am suparat. Dar eu cred ca Elise de asta a fost intrigata, de femeile care isi afiseaza stindardul sacrificiilor, cand de fapt nu sunt "sacrificii" sau nu ar trebui percepute ca atare, sunt clipe normale, lucruri si actiuni normale. Ideea de sacrificiu se naste pe actul de "obligatie". Ori, nimeni nu ne obliga sa devenim mamme. Avem suficient timp sa ne pregatim pentru asta, avem prietene cu copii, avem frati mai mici sau mai mari, vecini, vedem filme si documentare, deci o idee cat de mica ne facem inainte de a lua aceasta decizie. Eu, una sunt de acord cu Elise, cuvantul sacrificiu este incompatibil cu a fi "mama"
www.kodakgallery.com/I.jsp?c=125dtbzf.4phg5fl3&x=0&y=kdca89" target="_blank">Leia&Maia |
|
|
|
Tonnia
membru senior
|
Posted 15/04/08 @ 15:25
|
Hai ma, ca nu e blogul meu! In plus, tu compari nevoia mea de somn cu aia de bairamuri...
Cine m-o fi pus sa-mi bag nasul... |
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
