"sacrificiul"
"sacrificiul" | Autor: Elise
Ma apuca oroarea, eroarea, dau in blue screen of death de cite ori aud placa cu "copiii reprezinta sacrificii"!!! 
Mai nou, alta binevoitoare s-a gindit sa ma perie putin si sa imi spuna ca dom'ne ce suflet bun , sa te sacrifici sa cresti un copil pe care nu l-ai facut tu!
Noroc ca eram la o masa mare.
Prea mare sa pot sa sar peste ea direct in gitul madamei.
Asa ca am luat o expresie eleganta si am intrebat-o - poftim?! Arat eu a porc la protzap?! Cu maru'in gura?! 
Sau cum adica "ma sacrific"?
A balbait ceva... ca nu.. adica am greutati.
Greutati? Ce greutati? N-am greutati, draga. Sint trei barbati in jurul meu care ma umplu de bani - tatal, barbatul, amantul - iar eu stau si imi fac unghiile in timp ce bona creste copilul, trai pe vatrai, n-am nici o greutate - in plus, copilul seamana cu mine, nu crezi? Chiar stii tu ca nu l-am facut eu?! Bineinteles ca l-am facut, intr-un moment de inconstientza, dáia ma si complic sa il cresc...
Am bagat-o in ceatza si m-am dus sa iau o gura de aer, deja imi era sila sa continui discutia. O mare sila.
Nu ma refer la intentie, ci la reactie: probabil sint multi - sau multe - care asa gindesc dar nu spun.
Si mai ingrijorator mi se pare faptul ca acei multi - sau multe - au la rindul lor copii. Si probabil ideea de "copil-sacrificiu" provine din modul in care isi percep copiii proprii.
Mie, din interior, mi se pare ca din punctul asta de vedere sint de invidiat: am o fetitza perfecta. In nici un caz de compatimit, ca imi cresc copilul.
Daca tot se caineaza ca e asa o trauma si o nenorocire sa fii parinte, de ce oare si-o mai fi facut urmasi?!
Nu stiu, te obliga cineva sa ai o familie - si io fi lipsit eu la lectia asta, de nu stiu? Sau DE CE accepti sa o ai, daca nu-ti place, nu o vrei, te consideri sacrificat?!
Ce Doamne iarta-ma de alte asteptari poti sa ai de la viata - ce sa vrei mai frumos de asa, mai frumos decit un copil?!
Si, ok, sa zicem ca nu iti plac copiii, ca nu-ti plac nici macar ai tai - totusi, unde e SACRIFICIUL?
Si aici chiar vorbesc acum in cunostintza de cauza: nu mi-am taiat nici o mina, nici un picior, nu mi-am scos nici un ochi ca am un copil, si cred ca nimeni altcineva n-a facut-o. A, ca am dormit mai putin citeva luni, ca maninca si ea cu mine, ca am o casa mai plina de jucarii ca inainte - si o viata mai plina de risete, chiote si zimbete, ca ma asteapta cu manutele intinse spre gitul meu cind vin acasa.... so? Unde e durerea aia asa mare?
In ce consta?
Ce iti rapeste un copil?
Ca stiu ce iti daruieste... enorm... dar, de distrus, distruge ceva? Eu n-am observat....
Ce ii poti reprosa unui copil? De ce te lipseste? Care e logica sa-i pui eticheta de "sacrificiu"?
Pur si simplu nu inteleg.
Poate nu fac eu tot ce ar trebui sa faca o mama... poate ar trebui sa ma dau mai des cu capul de toti peretii... sa dramatizez... sa ma bat cu pumnii in piept... dar de ce as face-o? Cind eu clar sint incomparabil mai fericita cu bebe decit eram singura, de ce pana mea as poza in victima?!?!
Da, mi-a schimbat viata enorm bebe, dar mi-a schimbat-o IN BINE.
In rau nu vad cum ar putea bietul copil sa ti-o schimbe? Ce-ti face?!
Care sint greutatile?!
Poate ar fi trebuit sa o intreb cum defineste "greul "asta.
Pentru ca mie mi s-a parut greu sa ma operez de trei ori intr-un an. An in care am umblat cu burta legata prin delegatzii, ca sa nu mi se desfaca operatiile. Mi s-a parut greu sa plec de la 17 ani de acasa, si sa construiesc tot ce am de la zero. Mi s-a parut greu sa ma angajez pe un post pe care concuram cu alti zeci, sa imi fac si scoala in acelasi timp, mi s-a parut greu sa rezist intr-un job in care ramineau 1 din 10, mi s-au parut greu sa fiu casatorita cu un om care mi-a devenit strain, mi s-a parut grea si despartirea - nu pot sa zic ca am obtinut nimic gratis sau intr-un mod prea simplu, pina acum. Dar nu mi se pare greu sa imi alint copilul, nici sa-mi hranesc copilul, nici sa-l adorm, nici sa-i spun povesti, nici sa-l plimb, nici sa-i explic tot ce e in jurul nostru.
Poate am eu noroc de un copil atipic. Poate restul sint doar niste fiintze antipatice, stressante si oracaitoare. Extrem de greu de suportat. Dar tare ma indoiesc ca ar fi asa.
Sint cit se poate de satula de textele astea, si mi se pare o mare nedreptate sa dai vina pe copil ca exista, si faptul ca exista sa iti justifice toate neimplinirile tale ca om sau ca femeie. Am auzit de nspe ori cantari gen: uite dáia n-am ajuns io presedintele Americii acu', ca trebuie sa cresc copilul... si altfel precis eram ceva de nemaipomenit, dá'am nascut la 20 de ani si mi s-a schimbat karma.... E drept ca pina acum nu m-a compatimit nimeni pe mine, personal. Da'se pare ca am intrat in gashca, si aveam si eu un viitor luminos numai ca, ghinion, ma mai trezesc noaptea sa ii schimb bebelisei Pampersul.
Si cind toate convingerile astea provin de la cineva care silabiseste meniul la restaurant, tare imi vine sa intreb daca si-o fi crescut "sacrificiile" de pe la 7 ani cind inveti sa citesti. E singurul mod in care ar fi impiedecat-o sa se perfectioneze si in domeniul asta.
Asa cum am zis, m-am abtinut.
Data viitoare o sa o invatz pe fie-mea sa ii serveasca ea direct replica potrivita. Pentru ca ei i se adresa.
Raspunsuri
ellej spune:
Nu stii cum e, cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia 
Sunt multi care considera ca trebuie copilul sa fie facut de tine ca sa-l poti iubi. Sau care fac copii pentru ca 'asa trebuie', dupa care se vaita ca si-au sacrificat cei mai frumosi ani. Intelegi, kupilu' e un fel de garantie ca, de voie de nevoie, cineva te suporta si te sustine financiar la batranete. Ca doar te-ai sacrificat pentru el si ai avut grija sa i-o spui verde-n fata :).
Sincer, genul asta de persoane ma amuza grozav. Nu-i lasa sa te enerveze, asta ar insemna ca le acorzi mai multa importanta decat merita. Mai degraba sa-ti fie mila de progeniturile lor, care risca sa le semene.
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
Elise spune:
ellej, cam asta am dedus si eu ca ar fi nuatza: daca tot nu ai facut tu timpenia sa te trezesti cu burta la gura, de ce?!
Si, asa cum am zis, ingrijorator e ca madam are doi copii...
Probabil ii considera pedeapsa de la mama natura... ca a ridicat codiza... cine stie... Oricum, discutia nu era centrata pe faptul ca n-am nascut eu, ci pe "sacrificiile" pe care le presupun copiii.
karligutza spune:
quote:
Greutati? Ce greutati? N-am greutati, draga. Sint trei barbati in jurul meu care ma umplu de bani - tatal, barbatul, amantul - iar eu stau si imi fac unghiile in timp ce bona creste copilul, trai pe vatrai, n-am nici o greutate...
hm.. probabil ca tie nu ti-e greu deloc... dar pentru multi/multe nu e totul la fel de roz ca la tine; uneori lipsa banilor presupune sa faci multe sacrificii; sacrificii pe care le faci pentru a oferi copiilor tai ceva bun; sau macar a le oferi ceva! dar daca tu te iei doar de intelesul cuvantului sacrificiu conform dictionarului iata: SACRIFÍCIU, sacrificii, s.n. 1. Renuntare voluntara; la ceva (pretios sau considerat ca atare) pentru binele sau în interesul cuiva sau a ceva.
nu vad nimic rau in a spune "fac sacrificii ca sa imi cresc copilul".
o zi buna!
karligutza
sunt mamica Adelutei
ellej spune:
Mie mi se pare de prost gust sa discuti despre sacrificiile pe care le faci pentru copii. Inseamna de fapt ca regreti lucrurile la care trebuie sa renunti pentru binele lor si ca de fapt copii iti sunt o povara.
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment.
ciarli spune:
Mda, si mie mi se parte de prost gust sa te "lauzi cu sacrificiile pe care le faci pentru copii." Dar pe copii nu-i intreaba nimeni daca vor sa vin pe lume, daca vor sa aiba parintii pe care ii au (bref, ca doamna in cauza). Si mi se mai pare de prost gust sa soliciti copilului recunostinta. Sa-ti fie copilu recunoscator "ca l-ai adus pe lume, ca esti MAMA lui". Pai EU le sunt recunoscatoare ca au venit in viata mea, in casa mea, in spatiul meu sa mi-l umple cu toata lumnia din ochiii aia puri, cu toata sinceritatea din zambetul ala sincer. Eu ii multumesc lui Dumnezeu si Fecioarei in fiecare zi ca mi le-a dat, ca mi-a dat un drum in viata si un scop. Eu m-am chinuit 5 ani pentru copiii astia, operatii, tratamente, fertilizari in vitro esuate, depresii pana in pragul sinuciderii.. Asa ca doamna cu sacrificiile nu prea stie ce sunt adevaratele sacrificii. Alea materiale??? Si ma rog ce sacrifici porcu din tigaie, parfumul, concediul, ce anume sacrifici. Numai o femeie care nu stie cat de greu se fac copiii poate sa pune semn egal intre sacrificiile materiale si cresterea copilului. Va spun eu, si sunt multe fete aici care pot confirma, ca nu-ti trebuie nimic, nici mancare, nici parfum, nici concedii daca nu ai cu cine sa te bucuri de ele. Si atunci cand ai copilul mult dorit el te iubeste si fara toate astea, te iubeste pentru ca esti MAMA, mamica lui care il adoarme la piept, care ii zambeste dimineata, care ii e alaturi cand il doare si cand ii e bine.
Eu va spun cu mana pe inima, sunt in momentul in care voi incepe un alt drum, singura, fara domnul sot, si nu imi e frica de nimic pentru ca am buburuzele cu mine, langa mine, ale mele. Ba da, mi-e frica de un singur lucru, ca nu sunt o mama buna, ca nu voi fi o mama buna. Dar ma voi stradui si Dumnezeu o sa ma indrume pe calea cea buna.
Elise, 
www.kodakgallery.com/I.jsp?c=125dtbzf.4phg5fl3&x=0&y=kdca89" target="_blank">Leia&Maia
Elise spune:
karligutza,
remarca respectiva era ironica, scuze ca am omis ghilimelele...credeam ca e evident.
Sacrificiu inseamna JERTFA. Si copiii nu asta sint meniti sa fie.
Nu d'áia vrem copii, ca sa ne dam eroine... sau poate d'áia vrem, cine stie.... Poate simtim asa o nevoie brusca si acerba sa renuntam la niste lucruri "pretioase sau considerate ca atare" si sa subliniem acest fapt.
moruna spune:
sunt foaret multe mame care fac intr-adevar sacrificii pentru copiii lor....de fapt asta facem toate ca asa stau lucrurile,dar e cumplit sa aduci asta in discutie si sa scoti in evidenta cate chinuri induri pentru copilul tau.eu detest mamele care la un moment dat reproseaza propriilor copii sacrificiile mari sau mici facute de ele pentru ei.nimeni nu ia decizia de a fece un copil in locul lor si cu atat mai putin copilul.nu zic ca e usor dar e atat de frumos!!!!am sarcina detsul de grea ca na e sarcina;dar cand il simt cum misca uit de toate si cum pot eu sa zic cuiva sau mai tarziu sa reprosez ca am facut sacrificii pentru el?
eu in mod cert i-as fi zis mai multe cucoanei ca eu is mai din topor si nu ma pot abtine.
karligutza spune:
Sunteti culmea fetelor!
Eu nu am zis ca daca faci sacrificii trebuie sa te lauzi cu ele.
Eu nu am zis ca daca faci sacrificii iti pare rau ca le-ai facut!
Eu nu am zis ca daca faci sacrificii nu esti fericita cu copiii tai, cu zambetul lor, cu tot ce iti da copilul neconditionat! Am si eu o fetita si ea inseamna totul pentru mine! Fac sacrificii minore, fac sacrificii, dar nu ma doare si as face orice ca sa ii fie ei bine. A spune ca nu faci sacrificii asta nu inseamna ca nu le faci chiar! Da, e adevarat, renunti la concedii, renunti la o seara la teatru, renunti la o programare la cosmetica, renunti la "ceva" pentru ca iti iubesti puiul si lucrurile la care renunti sunt NEINSEMNATE din acel moment, daca asa ai decis.
Eu va si inteleg ce spuneti despre sacrificii, si in acelasi timp nu va inteleg deloc. Pentru ca prea o luati in metafore! Practic sacrificiile exista. Si nu inseamna jertfa in sensul "acela".. ca nu tai nici porcu' sau ce va mai trece prin minte pt.a creste copilul.... daca va ganditi la sacrificiu doar ca la o jertfa, atunci se explica de ce vorbiti cu atata inversunare despre expresia "fac sacrificii ca sa imi cresc copilul"; repet nimeni nu se lauda aici cu acest fapt... e un lucru pe care il stie fiecare pentru el... face sau nu face, treaba lui...
karligutza
sunt mamica Adelutei
Elise spune:
quote:
Da, e adevarat, renunti la concedii, renunti la o seara la teatru, renunti la o programare la cosmetica, renunti la "ceva" pentru ca iti iubesti puiul si lucrurile la care renunti sunt NEINSEMNATE din acel moment, daca asa ai decis.
A, da?
Sint neinsemnate sau pretioase, ca sa ne intelegem din start?
Cu vreo doua posturi in urma erau pretioase.
In primul rind, asa cum a spus si ciarli, cine vorbeste se omis o sedinta la cosmetica habar n-are de sensul cuvintului sacrificiu. Eu am renuntat la 10 ani de munca si job de citeva mii de parai pe luna ca sa fac un copil. Si probabil am investit in tratamente de vreo trei masini "respectabile". Iar tu pui in balantza faptul ca nu ai bani si timp de o seara la teatru.
Ce sa zic... daca asta e important pentru tine, atit de important, fiecare cu criteriile lui - dar sa stii ca si seara aia o pierzi TU pentru ca tu n-ai fost in stare sa iti gestionezi bine timpul/fondurile, nu copilul.
Nu ma refer la tine anume, ci la toate d-nele marcate de "sacrificii", asa ca n-o lua personal.
Copilul nu e deloc de vina ca tu n-ai bani, nu iti faci programul de asa natura sa-ti satisfaci necesitatile - fie si alea minore, dar care te fac pe tine fericita. Nu-ti cere copilul in mod expres "ia nu-ti lua tu cercei si bilete la teatru". Nu-ti iei pentru ca TU nu poti. Si asta e strict problema ta, nu crezi?!
Nu vad de ce ii pui esescurile tale personale in circa.
dina_dorina spune:
Elise,ai mare dreptate in tot ce spui.Si eu am doi baieti minunati,nu ma scot banii afara din casa,stau cu soacra dar cand ne-am hotarat sa avem acesti copii am facut-o pentru ca asta am crezut noi ca va da sens vietilor noastre si nu ne-am gandit niciodata ca "vai noi nu avem casa dar ne sacrificam si nu ne lam anul acesta sau urmatorul pt ca mai avem o gura in plus de hranit sau mai stiu eu ce"Mereu am incercat sa luam lucrurile asa cum vin si sa nu cautam vinovati pt asa-zisele "sacrificii"acolo unde nu este cazul.