|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
Elise
| "sacrificiul"
Acest mesaj a fost trimis de
Elise
pe data de 06/04/2008 la 17:20
.:. 8608 vizionari
.. Exista 49 raspunsuri la acest anunt
|
 |
Ma apuca oroarea, eroarea, dau in blue screen of death de cite ori aud placa cu "copiii reprezinta sacrificii"!!! 
Mai nou, alta binevoitoare s-a gindit sa ma perie putin si sa imi spuna ca dom'ne ce suflet bun , sa te sacrifici sa cresti un copil pe care nu l-ai facut tu!
Noroc ca eram la o masa mare.
Prea mare sa pot sa sar peste ea direct in gitul madamei.
Asa ca am luat o expresie eleganta si am intrebat-o - poftim?! Arat eu a porc la protzap?! Cu maru'in gura?!  Sau cum adica "ma sacrific"?
A balbait ceva... ca nu.. adica am greutati.
Greutati? Ce greutati? N-am greutati, draga. Sint trei barbati in jurul meu care ma umplu de bani - tatal, barbatul, amantul - iar eu stau si imi fac unghiile in timp ce bona creste copilul, trai pe vatrai, n-am nici o greutate - in plus, copilul seamana cu mine, nu crezi? Chiar stii tu ca nu l-am facut eu?! Bineinteles ca l-am facut, intr-un moment de inconstientza, dáia ma si complic sa il cresc...
Am bagat-o in ceatza si m-am dus sa iau o gura de aer, deja imi era sila sa continui discutia. O mare sila.
Nu ma refer la intentie, ci la reactie: probabil sint multi - sau multe - care asa gindesc dar nu spun.
Si mai ingrijorator mi se pare faptul ca acei multi - sau multe - au la rindul lor copii. Si probabil ideea de "copil-sacrificiu" provine din modul in care isi percep copiii proprii.
Mie, din interior, mi se pare ca din punctul asta de vedere sint de invidiat: am o fetitza perfecta. In nici un caz de compatimit, ca imi cresc copilul.
Daca tot se caineaza ca e asa o trauma si o nenorocire sa fii parinte, de ce oare si-o mai fi facut urmasi?!
Nu stiu, te obliga cineva sa ai o familie - si io fi lipsit eu la lectia asta, de nu stiu? Sau DE CE accepti sa o ai, daca nu-ti place, nu o vrei, te consideri sacrificat?!
Ce Doamne iarta-ma de alte asteptari poti sa ai de la viata - ce sa vrei mai frumos de asa, mai frumos decit un copil?!
Si, ok, sa zicem ca nu iti plac copiii, ca nu-ti plac nici macar ai tai - totusi, unde e SACRIFICIUL?
Si aici chiar vorbesc acum in cunostintza de cauza: nu mi-am taiat nici o mina, nici un picior, nu mi-am scos nici un ochi ca am un copil, si cred ca nimeni altcineva n-a facut-o. A, ca am dormit mai putin citeva luni, ca maninca si ea cu mine, ca am o casa mai plina de jucarii ca inainte - si o viata mai plina de risete, chiote si zimbete, ca ma asteapta cu manutele intinse spre gitul meu cind vin acasa.... so? Unde e durerea aia asa mare?
In ce consta?
Ce iti rapeste un copil?
Ca stiu ce iti daruieste... enorm... dar, de distrus, distruge ceva? Eu n-am observat....
Ce ii poti reprosa unui copil? De ce te lipseste? Care e logica sa-i pui eticheta de "sacrificiu"?
Pur si simplu nu inteleg.
Poate nu fac eu tot ce ar trebui sa faca o mama... poate ar trebui sa ma dau mai des cu capul de toti peretii... sa dramatizez... sa ma bat cu pumnii in piept... dar de ce as face-o? Cind eu clar sint incomparabil mai fericita cu bebe decit eram singura, de ce pana mea as poza in victima?!?!
Da, mi-a schimbat viata enorm bebe, dar mi-a schimbat-o IN BINE.
In rau nu vad cum ar putea bietul copil sa ti-o schimbe? Ce-ti face?!
Care sint greutatile?!
Poate ar fi trebuit sa o intreb cum defineste "greul "asta.
Pentru ca mie mi s-a parut greu sa ma operez de trei ori intr-un an. An in care am umblat cu burta legata prin delegatzii, ca sa nu mi se desfaca operatiile. Mi s-a parut greu sa plec de la 17 ani de acasa, si sa construiesc tot ce am de la zero. Mi s-a parut greu sa ma angajez pe un post pe care concuram cu alti zeci, sa imi fac si scoala in acelasi timp, mi s-a parut greu sa rezist intr-un job in care ramineau 1 din 10, mi s-au parut greu sa fiu casatorita cu un om care mi-a devenit strain, mi s-a parut grea si despartirea - nu pot sa zic ca am obtinut nimic gratis sau intr-un mod prea simplu, pina acum. Dar nu mi se pare greu sa imi alint copilul, nici sa-mi hranesc copilul, nici sa-l adorm, nici sa-i spun povesti, nici sa-l plimb, nici sa-i explic tot ce e in jurul nostru.
Poate am eu noroc de un copil atipic. Poate restul sint doar niste fiintze antipatice, stressante si oracaitoare. Extrem de greu de suportat. Dar tare ma indoiesc ca ar fi asa.
Sint cit se poate de satula de textele astea, si mi se pare o mare nedreptate sa dai vina pe copil ca exista, si faptul ca exista sa iti justifice toate neimplinirile tale ca om sau ca femeie. Am auzit de nspe ori cantari gen: uite dáia n-am ajuns io presedintele Americii acu', ca trebuie sa cresc copilul... si altfel precis eram ceva de nemaipomenit, dá'am nascut la 20 de ani si mi s-a schimbat karma.... E drept ca pina acum nu m-a compatimit nimeni pe mine, personal. Da'se pare ca am intrat in gashca, si aveam si eu un viitor luminos numai ca, ghinion, ma mai trezesc noaptea sa ii schimb bebelisei Pampersul.
Si cind toate convingerile astea provin de la cineva care silabiseste meniul la restaurant, tare imi vine sa intreb daca si-o fi crescut "sacrificiile" de pe la 7 ani cind inveti sa citesti. E singurul mod in care ar fi impiedecat-o sa se perfectioneze si in domeniul asta.
Asa cum am zis, m-am abtinut.
Data viitoare o sa o invatz pe fie-mea sa ii serveasca ea direct replica potrivita. Pentru ca ei i se adresa.
"There's no vice as advice!"
Elise & BBLisa
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
karligutza
are mama o fetita...
|
 Posted 07/04/08 @ 08:46
|
Elise, prea te iei de exemplele facute.. au fost doar EXEMPLE! nu mi-am marturisit viata personala in posturile de mai sus.. mi-am "filosofat" parerea!
si bucatica aia scrisa cu rosu in primul meu post e conform dictionarului... si nu mai extrage asa cuvintele din context si le da tu VALOARE. Asa cum nu pot eu pe tine sa te conving ca se pot face sacrificii ca sa cresti un copil, asa nici nu tu poti sa ma convingi ca e invers! E CLAR? E CORECT? mie asa mi se pare... si mai am o curiozitate; tot ai zis ca ai facut sacrificii ca sa ramai insarcinata, si apoi gata? dintr-o data nu mai ai nici un sacrificiu facut sau de facut? sau tu le numesti altfel si gata asta inseamna ca nu sunt sacrificii... ne certam degeaba aici... eu am incheiat discutia, atata timp cat nu te mai iei de mine sau de cuvintele scrise de mine. Eu zic sa intrebam psihologul daca exista sacrificii in cresterea unui copil.
karligutza
sunt mamica Adelutei  |
 |
|
|
karligutza
are mama o fetita...
|
Posted 07/04/08 @ 08:51
|
si da, un sacrificiu pe care l-ai facut voluntar pentru ca copilul tau are nevoie de tine transforma un lucru pretios intr-un lucru neinsemnat... ce e greu de inteles aici?
karligutza
sunt mamica Adelutei |
|
|
|
Qamar
daydreamer
|
|
|
CristinaT
guest
|
Posted 08/04/08 @ 14:21
|
Ia-o mai usor, esti cam stresata. Daca pentru atata lucru sari la gatul ei, ma intreb cand e vorba de lucruri serioase ce mai faceai?
www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 8 ani .... La multi ani!
|
|
|
|
Elise
adrift :)
|
Posted 08/04/08 @ 14:54
|
nu trebuie sa fiu stressata ca sa sar la git, stai linistita. 
E nativ.
"There's no vice as advice!"
Elise & BBLisa
|
|
|
|
MissParker
I do it my way
|
Posted 08/04/08 @ 16:35
|
Elise, eu te inteleg perfect.
Citind chestia asta
quote:
Daca tot se caineaza ca e asa o trauma si o nenorocire sa fii parinte, de ce oare si-o mai fi facut urmasi?!
Nu stiu, te obliga cineva sa ai o familie - si io fi lipsit eu la lectia asta, de nu stiu? Sau DE CE accepti sa o ai, daca nu-ti place, nu o vrei, te consideri sacrificat?!
mi-am amintit de mama (mare "surpriza"!). Ei bine, ea avea alta strategie: sustinea cu patos patriotic ca ce mult si-a dorit ea copil, ca_cand am aparut eu nici nu a mai interesat-o de nimic altceva, mai acu' vreo 5-6 ani nu ma scotea din "iubi" si imi strecura ca as fi fost oxigenul vietii ei, DAAAAAR atunci intreb si eu nevinovat: DE CE toate bataile si ura si chinurile si tot ce mi-a mai facut?
Hai, sa zicem ca le mai inteleg pe cele care au ramas gravide fara sa vrea, care au cedat insistentelor barbatilor sau care au facut copii din mai stiu eu din ce alte motive. Dar cand te bati cu pumnii in piept ca ti-ai dorit copil ca pe sfintele moaste, de ce-l maltratezi si torturezi?
In fine, e doar o intrebare retorica, raspunsurile le stiu prea bine, dar am vrut sa ma mai racoresc putin...
Felicia  29+ mami under construction pentru  - David Poze cu noi si vacantele noastreIUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
|
|
|
|
szivarvany
green eyes`mom
|
Posted 08/04/08 @ 17:12
|
Elise, te inteleg.
Eu am ramas singura cu Giulia (nimic nou) si lumea se uita cu atata mila cand afla ... vaaai, ca ce greu imi e ... hahaha, poi cand ma gandesc cu cat patos(patologic cred) mi-am dorit un copil, oricum avea sa vina, cum alerg acasa sa o pup toata, cum gasesc in fiecare zi sa-i cumpar ceva, cum organizez iesiri si programe pt noi doua, mi se pare extraordinar sa-mi petrec tot timpul meu cu ea. Nu vad niciun sacrificiu, nu sacrific nimic. Am destul timp pentru toate, dar mai ales pt copilul meu. E cel mai frumos lucru ce i se poate intampla unei mame: sa-si creasca, sa-si educe, sa-si iubeasca minunea.
Ba mai mult, inca exista persoane carora li se pare exagerat sa-i spui copilului ca-l iubesti, ca-l adori, ca e centrul universului tau, asa, in vorbe ... |
|
|
|
coltofeanu
membru junior
|
Posted 08/04/08 @ 17:17
|
"Daca tot se caineaza ca e asa o trauma si o nenorocire sa fii parinte, de ce oare si-o mai fi facut urmasi?!
Nu stiu, te obliga cineva sa ai o familie - si io fi lipsit eu la lectia asta, de nu stiu? Sau DE CE accepti sa o ai, daca nu-ti place, nu o vrei, te consideri sacrificat?! "
Atunci cand nu ai copii si privesti o familie care are copii iti doresti acelasi lucru. Imi amintesc cum eram eu...si pot spune ca aproape si acum sunt asa. Intorc capul pe strada dupa orice bebelus. Ii ador. Sunt mici, dragalasi, miros frumos... cine nu si-ar dori ? Mamicile sunt super fericite sa-i tina in brate , sa-i alinte, sa le surprinda fiecare gest, sa se joace cu ei, ce sa mai spun.... sunt minunati, sunt perfecti.
MissParker, eu sunt convinsa ca mama ta a fost foarte fericita atunci cand te-ai nascut! Dar, cu trecerea anilor oamenii se mai schimba, ii schimba viata, au alte conceptii, se lovesc de greutati ce trebuiesc depasite... Unele persoane au norocul sa ramana aceleasi ( asa cred ca am ramas eu , la fel de iubitoare fata de copiii mei si asta se vede in relatia mea cu ei) dar, alte persoane se pot schimba. Fii convinsa ca atunci cand te-a nascut te-a iubit.
Cu trecerea anilor unele femei considera ca a creste un copil este un sacrificiu, altele o bucurie, depinde de conceptiile lor, de viata pe care au trait-o, de sotul pe care l-au avut alaturi, de conditiile materiale pe care le-au avut. Si poate si pentru cele care spun ca au facut sacrificii, eu cred ca le-au facut din dragoste pentru copiii lor. Din ce motiv poti face un sacrificiu ? Din dragoste sau din ura ? Ca poti la fel de bine sa nu-l faci. Este si asta o alegere.
Spunea o cunostinta de-a mea... " nu am avut o copilarie fericita, am muncit mult, nu aveam bani, parinti erau istoviti de munca si de necazuri, chiar ne bateau uneori... dar, ii respect pentru ca asa cum au putut m-au crescut, nu m-au abandonat, nu m-au oparit, nu am stat nemancat, nu m-au omorat si in fond sunt parintii mei, asa buni sau rai, sunt ai mei, ei m-au nascut, m-au crescut si ii iubesc asa cum sunt." |
|
|
|
Elise
adrift :)
|
Posted 08/04/08 @ 20:51
|
S-ar putea sa privesc eu lucrurile gresit... dar cred ca si relatia cu copilul tau e la baza o relatie intre doi oameni, ca oricare alta. In fond copilul, mic asa, e tot om, ca si noi: in relatie exista doi, si fiecare dintre cei doi ofera si primeste. Nu numai tu, ca mama, iubesti puiul. Nu numai tu oferi, nu numai tu te straduiesti sa-l cunosti: pentru ca e o persoana diferita, care trebuie cunoscuta. Si el, copilul, dupa puterile lui, incearca si invata sa se apropie de tine. Si daca tu esti deja o personalitate formata, pentru el relatia cu tine e definitorie: el acum invata sa interactioneze cu altineva. Invata sa relationeze. Mama e prima alta fiintza umana cu care stabileste contact. Esti prima imagine a "altcuiva". Iar daca acel prim "altcineva" este ostil si il percepe pe el, pe bebelush, ca pe o corvoada saa ca pe o piedica, nu cred ca trebuie neaparat sa nu-l schimbe, sa nu-l hraneasca, sa nu-l bage in seama ca el sa simta asta.... Cred ca simte oricum. Si cred ca asta ii formeaza baza interactiunii cu ceilalti si fundamenteaza impresia lui despre el insusi. Modul in care se percepe pe el.
Uneori e foarte greu sa realizezi cit e de fragil un pui de om.
Intr-un fel, am norocul ca imi amintesc copilaria mea mica foarte bine. Imi amintesc foarte bine ca totul era despre mine, totul era vina mea, si eu in mica mea lume eram singura care putea sa greseasca. Daca imi spunea mama ca din cauza mea s-a crapat pamintul in doua, atunci, clar, din cauza mea era: nici nu m-as fi gindit vreodata ca ete na, greseste ea.... Copiii nu stiu sa se apere, n-au protectie psihica, e o virsta la care nu lovesti inapoi. Ca nu poti.
Probabil din cauza asta mi se pare josnic sa ai asemenea abordare fata de un copil. Cred ca puii de om ar trebui sa vada din start, de cind deschid ochisorii prima data, cita caldura si bucurie aduc in viata noastra. Si ce minunati sint. Trebuie sa ii iubim noi ca sa invete ca ei sint niste fiinte care merita iubite. Invata asta de la noi. Trist, dar nu putem alege ce le dam: le dam exact ce simtim. Ii simtim o povara, le transmitem acest lucru... constient sau nu. Si, sincer, merita?! Se gindeste vreo mama din asta ce simte "motivul sacrificiului"? Se gindeste ce impact are fraza asta asupra copilului: faptul ca din cauza lui MAMA - pe care o iubeste -a trebuit sa sufere, sa renunte, etc?!
Il responsabilizeaza - sau il culpabilizeaza? Ce lectie il invata, cu asta?! Faptul ca e vinovat ca s-a nascut, ca atfel parintii lui ar fi fost fericiti bine merci? Care e granita dintre vina si recunostintza?!
Sint intrebari retorice... nu cred ca exista un raspuns general valabil: stiu exact ce raspuns accept eu pentru puiul meu, in rest e la alegerea fiecaruia. Copilul meu, asa cum am zis, e cel mai frumos vis al meu devenit realitate. Si o sa ii spun asta cit ma tine gura. Ca sa ma asigur ca stie.
"There's no vice as advice!"
Elise & BBLisa
|
|
|
|
coltofeanu
membru junior
|
Posted 08/04/08 @ 21:43
|
Eu nu cred ca exista mame care isi cresc copiii fara sa-i iubeasca. Sau care sa le spuna ca ei sunt " motivul sacrificiului". Refuz sa cred asa ceva. O mama isi iubeste copilul neconditionat, indiferent de conditia ei sociala.
|
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
