Cele mai citite bloguri
Nr. Blogul lui
1. olguta12
2. Elise
3. AT_Piticilor
4. notquiteso
5. andruskandu
6. mamitzica
7. Luciala
8. mama42
9. sofia_misicu
10. craciunitza
Cele mai citite mesaje de blog
Nr. Mesaj Blogul lui Vizionari
1. Atelierul Piticilor - Lucrari AT_Piticilor 112933
2. Jurnalul unei romance "americanizate"- si nu numai olguta12 46451
3. Bilantz olguta12 40496
4. J D E monica70 31412
5. A murit Laura! craciunitza 23732
6. Un nou inceput...(2) danangie 21014
7. scrisoare catre mama Picasso 19117
8. Moartea lui Metaforel olguta12 16124
9. Curiozitate! Ana68 16104
10. Povestea lui bebe 2 continua buburuza2013 14611

post an entry in your weblog   Jurnalul lui sofia_misicu  Ultimile 50 de mesaje     Vizualizare ca mesaj normal (pentru editare)

sofia_misicu
Astenia de primavara si propria coloana sonora
Acest mesaj a fost trimis de sofia_misicu pe data de 02/04/2007 la 17:27 .:. 2159  vizionari .. Exista 2 raspunsuri la acest anunt
Motto: eat less, think more

Merg prin oras si fiecare strada, fiecare suflu de vant ma trimite in timp si spatiu. Imi infund castile in urechi, dau muzica mai tare incercand sa imi ametesc creierul, ca pe miel inainte de taiere. Efectul este exact invers. Cu cat e mai tare muzica, cu atat urla in mine mai tare vocea amintirilor, incercand parca sa acopere muzica. Flashback-urile se amesteca intre ele. Unele sunt atat de puternice incat ma transpun aproape fizic: simt mirosul epocii, ora zilei, locul exact in care am mai auzit melodia...Refuz sa mai ascult melodiile din alte epoci. Chiar si asa, muzica recenta imi trezeste stari asemanatoare anumitor epoci. Simt ca umblu cu propria mea coloana sonora. Sunt regizor, actor si public in acelasi timp. Nici nu vreau sa ma gandeasc cum imi arata figura cand ascult un „Gloomy Sunday” sau un Amon Tobin dat la maximum. Chiar si mersul mi se schimba. Incerc cu putere sa nu imi misc buzele si capul in ritmul muzicii. Ma afund. Ma pierd. Imi vine sa plang. Sa urlu. Sa dau stop si rewind vietii. Nu trebuia sa ajung sa ascult muzica asta si sa ma intristez. Trebuia sa fie melodia de triumf, nu de zacut in sant. Trebuia sa fie altfel, alt soundtrack.

Nuka si Mama la Nuka

Trimite reactia ta
 

notquiteso
membru junior

Posted 02/04/07 @ 19:32 Reply with Quote
soundtrackul meu se schimba odata cu peisajul. sau poate ca eu inaintez impinsa de forta ritmului, cine stie? si melodiile altor epoci ma fac mereu sa mi se incarlige degetele de la picioare. de placere si durere. poate ca-s un pic masochista :) da' nu stiu cum, durerile alea imi fac placere acum. si placerile alea ma dor. oricum e mai bine decat sa nu fi simtit nimic.
si muzica de defilare nu se pregateste dinainte. doar asa.. dintr-un pas de deux, aluneci intr-o pejumatatereverenta, te saluti cu cea mai solemna mutra pe care o poti obtine si gata, ai propriul tau spectacol in care esti protagonista, public si daca te superi.. chiar si cortina.
pasii candentati, burta supta si privirea scrutator pierduta in zare sunt pt amatori..
haide, cheer up. shantzu' nu e niciodata destul de adanc, doar ca se vede asa de jos in sus, mai ales daca stai pe spate sau intr-o rina.



POZE
Mami de Dora-Maria (30.09.2006)
Back to top

sofia_misicu
membru junior

Posted 03/04/07 @ 00:32 Reply with Quote
Recitesc textul care trebuia sa fie unul in cu totul alt ton. Dar nu ma supara. Pentru ca patetismul imi sta in fire asa cum lui Mozart ii statea in fire muzica.Cu toate acestea nu o sa ridic patetismul la rang de arta, dar nici nu o sa ma rusinez cu el. Il regasesc cu placere dupa cativa ani de cinism impus si ma bucur sa il vad. E patetismul MEU si e unul aparte, pentru ca imi arata ca mai am capacitatea de a simti si altceva decat plictiseala si indiferenta. Pentru prima oara dupa multi ani pot sa pun degetul pe ceea ce imi trece prin minte. Azi, de exemplu, eram melancolica. Imi dadeam seama ca e o perioada de care as trebui sa ma bucur, de care ar trebui sa profit la maximum, dar imi lipseste ceva. Stiam si ce anume. Dar asta nu mai conteaza, pentru ca simplu fapt ca puteam sa fac o schema si o diagrama exacta a ceea ce simteam, mi-a dat un sentiment de siguranta. STIU ce imi lipseste si STIU ca pot trai si fara. Am un copil perfect care rade din tot sufletul cand ma vede. Are toate degetele la maini si picioare, mananca cu pofta, scoate sunetele cele mai minunate de pe pamant si se bucura de mine la fel de mult cum ma bucur eu de ea. In momentele astea dispare toata melancolia, tot patetismul si instaleaza o liniste de ne-egalat in mine. Un sentiment pe care nu l-am mai cunoscut niciodata: acela de suficienta. Nimic nu lipseste. E de ajuns sa adoarma copilul si totul o ia de la capat. Dar nu conteaza, pentru ca maine seara stiu ca o sa imi recapat recompensa pentru o zi pierduta pe coclauri in compania patetismului.

Nuka si Mama la Nuka
Back to top
 
 Mesaj nou   Raspunde la mesaj