|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
Laura25
| Jurnal de calatorie prin viatza cu gemeni
Acest mesaj a fost trimis de
Laura25
pe data de 15/10/2006 la 14:20
.:. 6301 vizionari
.. Exista 46 raspunsuri la acest anunt
|
 |
De mult incerc sa imi fac timp si elan sa tin un jurnal pentru si despre copii mei. Am avut o tentativa cand aveau cateva luni, pe o agenda ce o tineam in noptiera. Dupa cateva zile, am abandonat. Suna prea anost si cuvintele pe foaia de hartie pareau prea goale, prea tehnice.
Acum imi reprosez ca uit. Deja nu imi mai amintesc exact cum suna primul "mama" spus de Bianca, inconstient, la 4 luni. Nu imi amintesc la ce jucarii se hilizeau cand aveau 5 luni, am uitat si ziua cand a luat-o Rares in 4 labe. Eram la tara, la mama mea, dar nu mai stiu exact cum s-a intamplat. Si e pacat, e mare pacat sa uit asemenea evenimente si realizari cu care cred ca nu o sa ma mai intalnesc niciodata in viata.
Toata lumea cand ma vede cu ei ma caina, ma intreaba cat imi e de greu (nici macar "daca" imi e greu). Dar nimeni nu stie cat e de frumos, cate satisfactii si cate zambete si hohote de ras, cate lacrimi de fericire si mandire imi zmulg shtrumphii mei. Daca e greu? DA, este greu! Dar cat e de frumos! Cum e sa te bucuri de toate micile realizari, micile pozne, micile lor bucurii, LA DUBLU! Sunt o fericita. Am fost binecuvantata cu doi copii minunati: sanatosi, frumosi, cumintei, isteti si veseli.
Am intalnit cu 2 saptamani in urma, in parc, o mamica din Piatra pe care o stiam de pe net. Era prima data cand ne vedeam fata in fata. A doua zi, scria pe forum: "Oricum ai niste copii tare dragalasi. Din acest punct de vedere esti o super-mamica. Si eu as fi vrut sa mai vb cat ceva, dar mi-a placut sa va obs de la distantza. Parca suntetzi un tot unitar inseparabil".
Incep ... cu inceputul. Cum au venit ei in viata mea.
Povestea noastra incepe in 2003, cand in septembrie, primul test de sarcina facut in viatza mea a iesit cu 2 liniutze. Emotiile si bucuria erau de nedescris. Aveam 2 ani de la casatorie si un copil era tot ce ne doream. Din nefericire, in cateva saptamani au aparut durerile, scurgerile maronii si verdictul: sarcina oprita in evolutie
In apilie 2004, liniutzele magice au aparut din nou. Tragedia a venit insa repede: am pierdut din nou sarcina la 8 saptamani (tot oprita in evolutie). Simteam ca sunt in pragul unei depresii, ma obsedau intrebarile : « De ce ? » « De ce eu ? Cu ce am gresit ?” Am avut mereu alaturi familia si prietenii si am trecut si peste asta. Am hotarat insa ca trebuia sa aflu mai multe, sa incerc si sa fac ceva mai mult decat sa astept.
Am plecat la Iasi si am avut norocul sa intalnesc un doctor foarte bun si un om deosebit: dr. Irina Dumitrascu de la Maternitatea Cuza Voda. Ea m-a ajutat sa merg mai departe: am facut un set complet de analize, o histeroscopie, un tratament cu Duphaston. Concluzia ei a fost ca anatomic, totul e in ordine, trebuia sa avem grija sa incepem un tratament de sustinere a sarcinii imediat ce aflu ca sunt insarcinata si sa ma rog la Dumnezeu sa fie bine.
In prima saptamana din noiembrie 2004, am facut testul de sarcina numai ca o confirmare, caci eram sigura ca sunt din nou insarcinata (desi ciclul nu imi intarziase decat o zi. Ma simteam bine, eram fericita, dar sufletul imi tremura zi si noapte la gandul ca totul se poate repeta, ca as putea pierde din nou copilul. Numaram zilele si orele pana la implinirea celor 7 saptamani de sarcina cand eram programata la ecograf
O buna prietena de-a mea urma sa nasca in cateva zile si a mers cu mine sa se interneze. Eram impreuna in sala de consultatii, eu pe masa de ecograf, d-na doctor tocmai imi spunea sa iau exemplu, cu asa o burtica sa vin si eu … cand o vad ca face ochii maaari, se incrunta putin, apoi i se intinde un zambet pe toata fata. (In sinea mea, ma gandeam ca e de bine, daca zambeste, dar ma intrebam oare ce o fi!?!?) « Ia te uita, sunt doi! » ?!?!?!? « Poftim!?!? » « Ia sa vedem si inimioarele. »
Daca ati facut macar o data un ecograf de genul asta si ati auzit pt prima data zgomotul ala unic, ce iese din boxe si reprezinta bataile de inima ale bebelusului vostru, stiti ce am simtit. “Tic .. tic .. tic .. tic (si zgomotul “de fond” ca in filmele cu alieni). “Ia sa-l auzim si pe al doilea. ” Cu o tonalitate mai ridicata si un pic mai repejor : “tic, tic, tic …” Intreb: “Sigur nu se aude inima mea? Ca mi-a ajuns in gat cu totul”. Pluteam … nu mai stiam ce sa spun, cum sa ma manifest, simteam ca explodez. Era prea frumos… era …
Cum am iesit, pun mana pe telefon sa sun sotul. Era la serviciu. Ma intreaba nerabdator cum e (si el astepta cu sufletul la gura sa ii spun ca e bine, ca bebelusul e la locul lui), ii zic ”Stai jos? Eu zic sa te asezi … » El : « Hai, nu ma omora acuma, spune daca e bine ! ». Zic « Da, e bine … numai ca am auzit inimioare » EL : « ??? Adica ? Si nu e bine ca bate inima ? Nu asta asteptam ? » « Ba da, numai ca sunt inimioare. Doua ! » (deja vizualizam perplexul si nedumerirea de pe fata lui « Iiii ?>> « Avem gemeni » … pauza … liniste totala …si aud strigatul catre colegi « Bagami-as, am gemeni ! ». Era atata bucurie si exaltare si un amalgam intreg de emotii in strigatul ala, ca m-a busit instantaneu si rasul si plansul. Cand am ajuns acasa, l-am gasit pe un scaun in bucatarie, cu o tigara ce ardea singura in scrumiera, cu privirea pierduta si un zambet intins pe toata fata. Din ziua aceea totul s-a schimbat in viata noastra.
A urmat o sarcina dificila, cu emotii mari, un cerclaj facut la 10 saptamani, contractii si dureri inca din primele luni. Desi din ianuarie am stat in pat, am ajuns de 2 ori in perfuzii.
Prima ecografie la care a asistat viitorul tatic ne-a adus inca o veste mare : unul va fi sigur baietel, celalalt, destul de probabil, fata. Sotul meu era in extaz, isi dorea foarte mult o fetita (care de altfel la prima intalnire prin intermediul ecografului i-a facut cu mana. Cred ca a fost momentul in care el s-a indragostit iremediabil de fetitza lui). O alinta “surpriza tatii” si peste tot spunea ca asteapta un baiat si o surpriza.
Cand am implinit 30 de saptamani de sarcina am rasuflat usurata ca am ajuns pana la punctul cand sansele de supravietuire ale bebelusilor erau reale, chiar daca s-ar fi nascut prematur. In ultima luna am luat 4 kg in 3 saptamani. Ma ridicam de jos cu o mana tinandu-ma de sale si cu una de sub burta, sa nu o scap.
In duminica in care implineam 36 saptamani de sarcina, d-na doctor era de garda si m-a chemat sa ma interneze. Vroia sa fiu acolo daca o porneau shtrumphii la vale, distanta dintre Piatra Neamt si Iasi fiind una destul de mare in caz de urgentza.
Era o dimineata superba de vara, pe 12 iunie (DPN-ul era 10 iulie). Am plecat de acasa bombanind tot drumul, ca eu ma simt bine, ca nu nasc acum si o sa mor de cald prin prin maternitate in Iasi, in loc sa stau acasa la umbra Pietricicai. Sotul statea mai mult cu mana dreapta pe burta mea decat pe volan (primind suturi la greu pt asta) si negocia cu mine ce nume sa le punem (a fost o intreaga discutie toata sarcina, s-a ajuns de la glume la certuri cu amenintari si inapoi). In final, aveam ales un nume pt fata (de fapt aveam vreo 3 …si de rezerva), dar nici unul pt baiat. Chiar am intrebat la un moment dat ce facem daca sunt 2 baieti si a venit repede replica : « te fugaresc de acasa » insotita de un zambet suav.
Ajungem la maternitate, eu dand non-stop indicatii sotului : unde gaseste lucrurile pt bebelusi, cand si cum sa mi le aduca, ce sa faca acasa cu florile si pisica, ce si cand sa manance … De fapt, muream de emotie. Nu mai facusem un ecograf de 6 saptamani, abia asteptam sa ii vad, sa vad ca sunt mari si bine. Dupa aproape 3 ore de asteptare (d-na doctor era intr-o operatie dificila), in sfarsit intram in sala de consultatii.
Primul il ia la masurat pe baiat, care statea in stanga : dimensuini, pozitionare. Statea bine mersi cu capul in jos, aproximativ 2700g, avea o circulara de cordon de care urma sa ne ingrijoram cand era sa se nasca. Cand trece in dreapta, o vad ca se cam schimba la fata, ia cateva dimensiuni … aproximativ 1700g. Inghet (desi erau binisor peste 25 de grade)! Cu 6 saptamani inainte erau aproximativ la fel. Se intorsese si cu capul in sus, ceea ce doctorita a spus ca e bine, ca daca ramanea cu capul in jos, spatiul era si mai mic, putea fi si mai rau. Mai masoara niste tensiuni prin artere, se uita la inimioara, la tot ce se putea. Verdictul : in nici un caz nu o sa pot naste natural ( nu ar fi suportat bebelusul mic 2 randuri de contractii, plus faptul ca era cu capul in sus), urma sa ma tina sub monitorizare zilnica si sa vedem cat de repede este necesar, operatie de cezariana. Speranta era sa ajung cu bine la 37 de saptamani.
Am pus o mie de intrebari si alte o mie imi umblau prin cap: as fi putut face ceva mai din timp, daca as fi fost mai des la control, daca as fi stat in cap, daca as fi mancat altceva, daca …. Concluzia a fost ca baiatul crescuse foarte mult in ultima luna, i-a luat spatiul si hrana necesara celui mai mic, stand foarte bine cocotat pe vasele de sange ce il alimentau (nu am aflat sigur daca e fata sau baiat, asa ca a ramas « surpriza tatii » pana la nastere).
Am stat in noaptea de duminica spre luni in maternitate, numai cu gandul ca pana la urma trebuie sa fie bine. Facusem Celestone 4 saptamani, erau destul de aproape de termen, nu erau chiar foarte mici. Am « comandat » sa mi se aduca integrame si carti de citit, ca trebuia sa mai stau cel putin o saptamana pana la operatie.
Luni, pe la 11, ma duc din nou la ecograf. D-na doctor masoara din nou indicii de pe artere, ritm cardiac 80. Imi zice sa ma intorc pe o parte. Ritm cardiac 120. Hopa !
Se uita la mine, se uita la monitor : « Da, ii scoatem afara. Nu e bine deloc, intra in suferita fetala asta micu si nu mai putem astepta. O sa aiba mai multe sanse daca se naste acum. » Eu zic cu un firicel de glas : « Daca asa credeti ca e bine, ok ! » « Offf, numai cu dumneavoastra nu ma gandeam ca o sa am treaba azi ! » si imi zambeste incurajator.
Era aproape 11:30 (garda ei trebuia normal sa se termine la 12). Incepe sa dea telefoane : cand e libera sala ? Unde e anestezistul cu care lucreaza ea ? Ma intreaba de vreo 3 ori ce am mancat. Zic : « un covrig » (vad privirea dezaprobatoare din spatele zabetului amabil). “Vrei rahi? Cred ca asta o sa facem, ca e mai bine, mai ales ca ai mancat un pic. S-ar putea sa te doara capul, dar e riscul mai mic. Nu stiu astuia mititel cat de bine i-ar fi cu o anestezie generala ». Iar eu, cu un sfert de gura : « Bine, daca asa e mai bine, nu-i nici o problema. Rahi sa fie ! » (aveam o vaga ideea ce insemna tipul asta de anestezie. Stiam ca o sa fiu consienta si o sa aflu imediat cum sunt shtrumphii, ceea ce ma bucura). « Fugi sus, ia-ti bagajul si cobori la sala de nasteri. Cam intr-o ora jumate e libera sala si sa avem timp sa te pregatesti. » « Si firul de cerclaj ? »(aveam eu o obsesie ca o sa uitam de el si o sa raman « cusuta » pana la adanci batraneti). « Scoatem si firul acuma ! »
Urcand cu liftul cele doua etaje pana in salonul unde eram cazata, incercam usor-usor sa ma dumiresc, sa realizez ca urma sa nasc. Pun mana pe telefon sa imi chem sotul de la Piatra. Incerc pe cat posibil sa nu il alarmez. Ii spun sa mearga incet, ca mai dureaza cateva ore pana ma poate vedea, sa stea linistit ca sunt bine. Ii spun ca il iubesc (ma strafulgerase o ideea ca totusi se putea intampla ceva nasol cu mine in timpul operatiei) si il rog din nou sa aiba grija cum conduce. Incerc sa dau de mama, dar nu raspunde nimeni. Imi sun sora mai mare, sa anunte ea pe toata lumea. In timp ce imi strangeam lucrurile cu o mana, cu cealalta tineam telefonul, incercand sa fiu coerenta si sa par stapana pe situatie, vine doctorita Paun (rezidenta ce lucra cu doc. Dumitrascu) sa ma grabeasca. Sala era libera.
Mi se scoate firul de cerclaj, mi se face o clisma (multe nopti nedormite ma obseda momentul respectiv, care mi se parea de o jena maxim pt mine). Reusesc sa vorbesc cu mama care imi spune ca ma iubeste si e alaturi de mine (i-am simtit lacrimile in voce), fac cunostinta cu anestezista (imi pare rau ca nu i-am retitnut numele, dar a facut o treaba extraordinara), mi se completeaza cate ceva prin fisa. Ma preia o asistenta care ma cantareste :76.5 kg (luasem 19 kg de la inceputul sarcinii) si ma baga in sala de operatie. Era putin trecut de ora 12.
Doctorita anunta sa se pregateasca 2 bratari pt copii, una albastra si una nu se stie. Anestezista, foarte dragutza, m-a intrebat de vreo 3 ori cum ma cheama pana a facut asocierea « Aaa, Laura ca ciocolata ! » si imi da indicatii sa nu misc capul, sa spun daca imi e rau, ma mai intreaba cum o sa ii cheme pe copii si se distreaza toate ca nu am nume pt baiat, dar am pt fata, desi nu se stie daca o sa fie vreo fata.
La un moment dat vine o asistenta si ma apasa pe burta in stanga sus… si in cateva secunde aud un tipat sanatos si cu coada ochiului o vad trecand ceva rosu in maini. Ma pocnesc instantaneu lacrimile. Doctorita ma intreaba daca ma simt bine, eu mormai ceva … anestezista ii spune ca sunt bine, dar plang si ma ia la rost, in gluma, ca la ea pe masa nimeni nu plange. Imi da voie sa rad, sa spun bancuri, dar sa nu plang. Aud in continuare oracaiala celui mic, vad lumea relaxata in jur si stiu ca e bine. E greu de spus ce simteam, eram fericita, dar ingrijorata. Vroiam sa il aud si pe al doilea pt a ma putea bucura pe deplin.
Dupa cateva minute ce au fost o infinitare, mi se pare ca aud un alt glascior, mai scazut si mai mult simt decat stiu ca s-a nascut al doilea bebelus. Anestezista imi confirma « Ia uite si al doilea ! » Nu prea aveam cum sa ma uit, ca ma tinea cu capul in sus. Intreb, pt siguranta si linistea mea « A tipat ? » … Nu imi raspunde nimeni. Fac un efort sa vorbesc mai tare, dar glasul imi tremura « A tipat si al doilea ? ». In sfarsit, mi se confirma « Da, a tipat si al doilea. Sunt bine amandoi .
Gata, sunt mama ! Pot sa plang in voie (imi permite si anestezista).Sentimentele ce m-au coplesit in secunda aia sunt greu de descris. Sa spun ca eram fericita, ar fi prea putin. Parca mi se luase o povara imensa de pe suflet si in loc s-a umplut cu iubire nemarginita pentru ghemotoacele ce tocmai venisera pe lume. Nu mai vroiam decat sa imi vad copilasii, sa ii ating, sa ii simt. Din nefericire nu s-a putut atunci, pentru ca baiatul a fost pus la oxigen, iar fata a fost dusa imediat la terapie intensiva, la sectia de neonatologie. Avusesera Apgar 8, respectiv 7.
Imi amintesc sa intreb daca am fata si mi se confirma, « surpriza tatii » era fetita. Aud si ce se dicteaza asistentei sa noteze pe bratarele : « Serban Nastase I, 2900g, 49 cm ora 12:30. Serban Nastase II: 1600 ( !!!), 43 cm, 12:35 ». Cineva vine si imi leaga si mie o bratara. Intreb senina « Dar nu imi puneti doua? » « Vrei doua ? Lasa ca am scris tot ce trebuie pe asta ».
Nici nu am ajuns bine la reanimare, ca am si inceput sa dau telefoane, sa trimit SMS-uri, sa anuntz familie, prietenii. Apare imediat proaspatul tatic (care in ciuda rugamintilor mele, scurtase timpul normal de parcurs distana dintre Piatra si Iasi cu o ora). Era si el fericit si super emotionat. In ciuda mea, el a reusit sa isi vada baiatul primul. O asistenta care m-a alimentat cu vreo 6 “bidoane” de apa cu sare si glucoza in perfuzie mi-a spus sa incerc sa ma odihnesc pana nu trece efectul anesteziei. Stia ea ce stia, dar eu nu …
Cam dupa 2 ore, mi se aduce baiatul sa-l vad. Era infasat intr-o pelincutza alba, i se vedea numai fatzuca rotunda, roz, perfecta … cei mai senini ochi albastri pe care ii vazusem vreodata ma priveau linistiti. M-a cuprins instantaneu un val de caldura si de liniste. L-am tinut la piept, l-am sarutat si l-am alintat, i-am soptit ca-l iubesc, ca e baiatul mamii iubit si nimeni nu o sa schimbe asta niciodata.
Era o zi torida de vara, 13 iunie 2005, cerul era curat ca lacrima, soarele ardea … si mie soarta tocmai imi zambise putin mai larg. Eram MAMA, eram fericita, eram implinita.
Pe Bianca am reusit sa o vad abia marti dupa amiaza. M-am chinuit sa ma dau jos din pat in ciuda durerilor cumplite si impreuna cu sotul am plecat la ultimul etaj, la neonatologie. Puiuta mea era intr-un patut incalzit ( nu a stat la incubator decat 24 de ore), mica, mica, mica … avea pe ea numai un Pampers ce parea urias, o branula in manutza, senzori pe piept, o vanataie in cap de unde ii luasera sange. Mi s-a strans inima cand am vazut-o asa … dar in cele cateva minute cat am stat langa ea, tot ce am putut sa spun a fost « Ce frumoasa e ! ». Doamne, cat o iubeam!
Cine a vazut un copil mai mic de 1800g, stie ce priveliste este : pielea intinsa pe craniu, ochii putin umflati, cu endeme, degetelele ca niste bete de chibrit. Acum imi dau seama ca semana putin cu taticul ei in perioada studentiei, cu fata trasa si ochii incercanati dupa o zi si o noapte de Heroes in retea si bere. Era ca un mic alien, dar avea trasaturi asa de frumoase! Parea atat de firava, de neajutorata, as fi vrut sa o iau in brate, sa o protejez, sa ii dau din sanatatea si puterea mea. Doctorita ce se ocupa de ea ne-a spus ca e o luptatoare, ca o sa fie bine, o sa creasca repede si o sa fie sanatoasa.
Cand am plecat din maternitate, pe 2 iulie, Bianca avea 1980g, iar Rares trecuse de 3200g.
Laura  de shtrumphi,  Rares si  Bianca 13.06.2005
 Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
 Posted 08/11/06 @ 00:38
|
07.11.2006
Am constatat (de fapt mi s-a confirmat) azi doua lucruri legate de copii mei. Unul ar fi ca Rares e un copil cuminte si ascultator. Am sesizat ca ma asculta cand ii spun ca nu e voie sa faca un anumit lucru, daca ii cer ceva de cele mai multe ori (daca intelege ce ii cer, binenteles) face si in general are grija sa se joace si sa faca lucrurile asa cum trebuie. Are crizele lui de tipete cand ceva nu ii convine, dar si astea sunt destul de rare, cel putin cand e cu mine. Taica'su il enerveaza mai des .
Al doilea lucru e ca Bianca o sa fie foarte incapatanata si hotarata sa faca numai ce si cand vrea mushchii ei  . De la cateva luni am sesizat ca ea nu cere, ordona! Fiecare zi imi confirma personalitatea ei puternica.
I-am urmarit azi jucandu-se si conversand impreuna. Tind sa cred ca e adevarat ce spun psihologii, ca gemenii trebuie socializati repede. Altfel dezvolta un limbaj al lor si nu mai simt nevoia sa vorbeasca altfel, ca ei se inteleg intre ei. Am sesizat azi ca au stat la taclale in bebelineasca lor la modul ca unul spunea ceva, celalat raspundea, sunete diferite, tonalitati diferite. Intrerupte, binenteles de hohotele Biancai care gaseste multe motive de amuzament la Rares. La un moment dat se prapadea de ras ca Rares se plesnea cu sarg cu palmutza peste frunte.
Mai nou, Rares spun "pa" la par. Si cand il intreb unde are par, isi pune mainile in cap si se trage  Bianca are 2 zile de cand e mai mamoasa si mai atasata de mine ca de obicei. Ba chiar, imi spune "mama"  E un "mmamm, maammaa", dar e clar ca mi se adreseaza . Tot de catev zile are probleme cu adormitul seara. Isi bea laptele si in loc sa adoarma, se apuca de conversat. Repeta tot ce spune in timpul zilei, de la "miaa, miiia", la "pui", "mmmmu", "di, di", "pa,pa" ...etc(ba mai si trimite bezele). Asta nu ar fi prea grav daca nu s-ar da cu mainile, picioarele si capul de marginile patutului facand zgomot in timp ce Rares motzaie aproape adromit. Apogeul e cand se plictiseste, se pune pe burta, se agata de gardutz si se porneste pe tipat, sa o luam de acolo.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
 |
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 08/11/06 @ 00:40
|
08.11.2006
Azi e o zi speciala, cu multi sarbatoriti in familia noastra. Sa incep cu cei ce ii sunt mai apropiati, momentan, ca distanta.
La multi ani mie (Mihaela)!   Imi doresc sa fiu sanatoasa, puternica si inteleapta, sa cresc cum trebuie copii astia minunati pe care ii am. Sa imi inteleg si sa-mi iubesc barbatul cel putin la fel ca acum. In perspectiva imi doresc un loc de munca mai bine platit si sa castig la loto.
La multi ani puiului meu drag si sump, Rares Mihai! Mihaitza, mami iti doreste tot binele din lume, sa fii sanatos, destept, frumos, sa ai o viatza frumoasa si interesanta. Sa fii fericit, ingeras scump! Mami te iubeste!
La multi ani Oana Gabriela, cea mai draga si mai buna sora de pe pamant! Iubita, iti doresc sa ti se indeplineasca toata dorintele, toate visele, sa fii fericita si iubita. Iti doresc sa imi faci cat mai repede un nepot(nepoata). Cam stii cum sunt eu cu religia, dar pentru tine sa stii ca ma rog la DD sa iti dea un copilas sanatos si frumos. Trebuie doar sa il ajuti si tu un pic (adica aduna-ti barbatul de pe drumuri si din deplasari si pune-l si la treaba  ). Te iubesc!
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 09/11/06 @ 10:06
|
8.11.2006 - continuare
Azi i-am vazut prima oara jucandu-se impreuna cucu-bau din proprie initiativa, fara ajutorul nici unui adult. A fost faza zilei! Erau amandoi la sacul cu cuburi in dormitor, eu le pregateam masa, in bucatarie. La un moment dat aud chiraieli, ras in hohote, tipete exaltate. Cand ma uit, Bianca era pe holul dintre dormitor si sufragerie, in 4 labe, scotea capul pe dupa usa, Rares o astepta din dormitor. Si pornea o hahaiala si o chiraiala! Apoi se dadea inapoi, iesea iar.
Pe la 12 plecat la Cut, la Ramona. A fost ok la inceput, dar se adunasera la un moment dat 5 copii mici, parintii lor care vorbeau tare, copilasii mai marisori (vorba vine, ca nici unul nu are inca 2 ani) au inceput impinsul si cearta de la jucarii, asa ca s-a lasat cu plansete si jale. Bianca a inceput, Rares a pornit-o si el cand a vazut ca plange surioara lui. I-am linistit intr-un final, au plecat galagiosii pe la casele lor si s-au culcat shtrumphii mei. Au dormit chiar foarte bine. S-au jucat apoi cu Teodora, au mancat peste si sarmalute. Le-am dat si cate un pic de prajiturica. Pe la 5 seara deja era prea mult de cand plecasera de acasa, nu isi mai gaseau starea si locul si am plecat.
Au venit Cristina ci Ciprian care le-au adus cadu un caine mare din plus (cam cat Bianca, nu ca ea ar fi prea mare). Binenteles ca ea e cea mai incantata de cadou. L-a pupat, l-a dragalit, isi tot freaca nascul de el, ca e moale.
Inainte de culcare, Rares se plimba prin dormitor si a calcat pe un cubult de lem pe care el il aruncase aiurea. L-am luat marait in brate si m-am indreptat spre bucatarie, sa ii distrag atentia. De obicei cand se loveste, il pup si ii spun "gata, a pupat mami, nu mai doare". Acum nu am facut-o. Cand am ajuns in usa bucatariei, s-a uitat nedumerit la mine, a tocait din buze si a intins boticul sa il pup. Ca altfel nu trecea durerea din picior.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 14/11/06 @ 00:00
(Edited 14/11/06 @ 00:25)
|
10.11.2006
M-a sunat mama de dimineata ca vine la mine. A fost o veste extraordinara, eu avand 2 zile de plans la activ ca vroiam sa mergem la ei si nu aveam cum. Intalnirea cu nepotii a fost super ok. Ma asteptam sa fie mai reticenti, sa planga chiar, asa cum fac la un strain. Dar nu, au ras la ea si au lasat-o chiar repede sa ii ia in brate. Cred ca si-au amintit de ea. Mama a fost foarte incantata de ei, de cat de mult au crescut si ce evolutie fantastica au avut in numai 2 luni. Bianca a distrat-o cu stilul ei de mers in 3 labe jumate, i-a aratat cum stie sa mearga si in 2 picioare singura, a fugarit-o cateva sute de metri in cerc prin apartament si a incantat-o cu mutritele si "figurile" noi pe care le face. Rares i-a aratat ce maiestru in arta mersului este, ce dansuri stie sa faca, cat de ascultator e si cum o ajuta pe mami.
Eram la un moment dat in camera lor si strangeam niste hainute depe langa calorifer. Rares, se tot impingea in mine sa ii fac loc sa participe si el la activitate. I-am pus un pantalon si o bluza in mana, i-am aratat vag dulapul lor de haine si i-am zis "du-le si le pune acolo". In secunda doi s-a rasucit pe calcaie, s-a dus la dulap, a incercat sa deschida un raft, dar nu a putut, a deschis la sertare, a impins hainutele acolo, a inchis usa, s-a apludat si s-a intors sa-i mai dau.
Dupa ce au adormit am intrat pe site la Mami si am aflat ca suntem printre castigatorii celei de-a doua extrageri!!!
YES!!! Sper sa apara si poza in revista. Asta m-ar face cu adevarat fericita. http://www. mami .ro/concursuri/castigatori-octombrie/
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 14/11/06 @ 00:15
(Edited 14/11/06 @ 00:22)
|
11.11.2006
A fost o noapte cam agitata si cu treziri multe. Bianca a plans o bucata de durere de burtica, banuiesc. Dimineata a facut mama o cafea si a adus-o in dormitor. Atata s-au mai legat de cana mea! Eu ziceam ca nu, ei dadeau din cap sau din deget razand ca "nu", dar se aruncau sa-si bage degetelele sau boticul. La un moment dat Bianca era langa mine, Rares s-a uitat la ea incruntat si a inceput sa-i spuna "ni,ni,ni" (nu, nu, nu), dupa care s-a intors imediat la mine cu zambetul pe buze si boticul intins sa-i dau si lui din cana  . I-am cantarit si Bianca are 9150g, Rares 11600g.
Am iesit un pic in parc, dar Rares a fost cam marait si mofturos, a vrut mai mult in brate, s-a suparat pe un copil la topogan si a plans o bucata. Bianca s-a enervat si ea ca il tineam si pe Rares, in loc sa ma plimb numai cu ea prin tuburi si pe pasarela miscatoare. Numai la scranciobe au stat linistiti. Ne-am intors destul de repede acasa.
Seara se tot invarteau prin dormitor, pe langa o priza si le tot ziceam ca "nu, nu e voie". Rares s-a gandit sa clarifice el treburile, asa ca vreo 15 minute a spus la toata lumea, in toate directiile si pe toate tonurile "ni,ni,niu". Nu a scapat nici Mushu. Dormea saracul motan pe fotoliu, Rares s-a dus la el, s-a aplecat pe vine ca sa fie la nivelul lui si dand din deget s-a apucat sa-i tipe in ureche "ni, ni, ni".
Bianca a inceput tot mai cu curaj sa se desprinda de mobila, sa mearga spre cineva. La pranz a adormit in patut, cu pisica ei de plus. Doamne, ce mai pupa si iubeste pisica si ursuletul de plus! Incep sa fiu geloasa, pe mine nu ma pupa nici 10 % cat le pupa pe ele. Le-am luat abtibilduri noi cu personaje de desene animate si le-am pus pe pereti. Super incantati! Bianca a scos combinatii de sunete noi, cu ocazia asta "dio, tio" (uneori prima consoana e mai "d", uneori mai "t"). Ne-a zapacit de cap cu "dio"-ul ei. Inca nu stiu ce inseamna. Face o mutritza, strange gura care si asa e mica ...
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 16/11/06 @ 23:37
|
12-16.11.2006
"Comasez" principalele lucruri noi pe care le-au facut zilele astea.
Bianca s-a jucat mult cu papusile. Le da mancare cu lingura plecaind din gura "pa-pa-pa-pa", apoi le pune in cosuletul lor albastru, le leagana si le spune "naaai, naiiii". Merge singura de la o persoana la fotoliu sau la pat si inapoi. A baut din sticla. A vrut sa se ridice in picioare tinandu-se de mine si a picat cu fruntea de piciorul scaunului => o vanataie de toata frumusetea in mijlocul fruntii. A facut si afara, in parc, cativa pasi singura.
Rares a spus primul "nu " constient, nu repetand dupa mine. Venisem de afara, cerea apa si i-am dat un biberon cu ceai. S-a uitat la el si mi l-a impins inapoi spunand "niii, niii, apaaa". A descoperit ca se poate invarti si face galerie Biancai, cu degetele aratatoare in sus "ai, ai, ai!" apoi bate din palme. A trecut de la joaca cu papucii lor, la papucii nostri. Ii muta prin tot holul, pune diverse chestii prin ei, apoi se plictiseste si pleaca lasand totul vraiste.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 22/11/06 @ 15:13
|
22.11.2006
Iar am ramas mult in urma cu scrisul. Nu mai reusesc sa imi fac timp, nu ma mai atrage asa mult ideea, mi se pare ca nu mai e nimic nou. Nu stiu ...
Din nou trebuie sa spun ca Rares o ia inaintea Biancai la multe aspecte. Ma streseaza ca acus se implineste o luna de cand a facut primii pasi singura dar in continuare nu merge decat pe distante scurte, pentru putin timp si numai indemnata, "momita". E clar ca ii place sa mearga, la cati km in viteza facem prin casa si pe afara tinandu-ne de mana, dar ceva o opreste sa plece singura. Nu stiu daca e vorba e frica, comoditate sau altceva ... Privind obietiv, si-a imbunatatit abilitatile motrice. Se ridica singura tinandu-se de ceva mai repede si mai sigura, se deplaseaza tinandu-se cu o mana de mobila pe distante mai lungi si se baga prin locuri unde ii e greu sa se miste. Si cu echilibrul sta mult mai bine. Era acu 2 zile in picioare in fata mea, o tineam din spate si si-a gasit ceva de studiat. Am laut mainile de pe ea si a sta singura, asa, fara sa se clatine deloc mai bine de un minut. S-a prins de mine cand si-a dat seama ca nu o mai tin.
Rares si-a schimbat stilul de dans . Mai ales cand sunt melodii pt copii, "dansul" consta in legatul de pe un picior pe celalat, adica merge cracanat, ridicand cate un picior si aplecandu-se in directia opusa. La "puisorul cafeniu" spune "tip,tip" si isi impunge burtica sau pieptul cu aratatoarele. La "daca vesel se traieste" amandoi bat din palme, iar la "bate vantul frunzele" stau cu mainile pe sus. Le plac foarte tare melodiile de pe "cutiuta muzicala". Cand incepe o melodie care-i place, indiferent unde e si ce face, Bianca incepe sa se bataie repede, repede din trunchi si isi suceste mainile, face tot felul de mutritze. Rares a descoperit ieri ca poate face genoflexiuni. Era asa de entuziasmat, ca a dadea din viteza cand cu fundul de pamant, cand cu mainile (slava Domnului ca se oprea in maini, nu in nas), dar radea si se ridica repede sa o ia de la capat.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 30/11/06 @ 00:42
|
30-11-2006
La multi ani ,Bianca Andreea! Sa cresti mare, copil scump, sa fii sanatoasa, desteapta si frumoasa! Mami o sa fie mereu in spatele tau, atat timp cat o sa ai nevoie de o mana de care sa te prinzi.
La multi ani Sebi, iubirea mea! Sa fii fericit, sanatos, mandru de copii si nevasta ta! Te iubesc si o sa-ti fiu mereu alaturi, indiferent daca o sa fie un moment de necaz sau bucurie.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 08/12/06 @ 00:36
|
6.11.2006
A venit Mos Nicolae! Cam saracutz, cam cu un buget de austeritate, dar a venit! Copii au fost prea cuminti ca sa nu vina Mosul macar un pic. Au primit 2 carti, 1 CD cu muzica, ciorapei si 2 papusi: Dana si Nicu. Dana e din carpa, are numai capul din plastic, par din snur galben si canta o melodie vesela si stupida, care te zgarie pe creier ( ca toate melodiile din cutiutile ascunse in pieptul papusilor). Nicu, singura papusa-baietel pe care a gasit-o mosul, spune "Tatal Nostru", spre exaltarea soacra'mii si disperarea lui Sebi. Nu m-a mirat nici o secunda ca cel care s- arepezit la papusi a fost Rares. Le-a luat in brate cu un zambet intins pe toata fata, le-a dansat, le-a zgaltzit, apoi a descoperit ca scot sunete!  Atat mi-a fost! "iiiii, aaaa" venea dupa mine din 30 in 30 de sec(cam atat tinea o cantarea) impingandu-mi papusa in fata, sa o pun sa cante mai departe.
Bianca a trecut rapid la studiat carticelele (cum ma asteptam, de altfel) "tea!tea! miaaaa! miaaa, mmmm, pui,pui,pui". A incercat si ea timid sa puna mana pe Dana, dar s-a izbit de tipetele lui Rares, panicat ca i-o ia! De fapt, s-a ales si ea cu ceva: panglicile din parul Danei pe care Rares a descoperit in mai putin de 3 minute cum se scot. S-a aranjat Bianca cu ele, si le tot punea pe dupa gat si dadea "din coditza": meeeiii, meeei (ca era tare mai-mai fata).
Una din carticele e cu ferestruici si ilustreaza curtea unor bunci: cu casa, cuptor, legume, porumbei, animale, pasari. In una din poze bunica face mancare. Cum nici bunica'sii pe care o vad aproape zilnic nu-i spun in nici un fel si nevrand sa fac ceatza in capul lor, le-am zis ca cea din carte e "baba". Dupa 2 repetari ale mele, il aud pe Rares: "ba, ba,ba ...baba!" si "baba" a ramas. Un arici (prima data cand rostesc cuvantul asta in fata lor) e "aaci", marul si para sunt "ma".
Bianca are cateva zile de cand exerseaza timid mersul singura, fara nici o chemare, de la pat la Tv si inapoi. Culmea e ca in patut, pe pat, la marginea patului isi da drumul la maini si sta singura in picioare (din proprie initiativa), ba chiar mai si indoaie genunchii si face cate un dans. Pe pat (unde salteaua e destul de moale), pleaca singurica sa faca 3-4 pasi, dar pe jos unde are stabilitate, se teme  .
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
moniqque
nou venit
|
Posted 10/12/06 @ 21:43
|
Draga Laura! Sa iti traiasca strumphii si toata familia! Ti-am citit jurnalul si mi-a placut tare mult. Si eu sunt cam in aceeasi situatie. Am doua fete gemene(Gabriela-Corina si Mihaela-Andra) nascute pe 8.11.2005 si.....un baietel de 5 ani si 8 luni(Stefan-Bogdan). Eu ma chinui sa le tin jurnale pe niste agende la toti 3 de cand sau nascut, dar este foarte greu pentru ca nu prea reusesc sa le scriu in fiecare zi. Eu nu am niciun ajutor cu copiii decat de la sotul meu si e destul de greu sa le faci pe toate dupa cum bine stii dar nu as schimba situatia pentru nimic in lume ca e taaaare frumooos. Si eu am multe nopti nedormite....aproape toate ca se scoala din doua in doua ore decand sau nascut si la mine vine din ora in ora (cum atipesc se trezeste cealakta si tot asa) si asta in cel mai fericit caz.....in cel mai trist ...se scoala din trei sferturi de ora in trei sferturi de ora si tot asa. In rest stii cum e. Imi place nespus ce scrii si astept si continuarea
ms |
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
