|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
Laura25
| Jurnal de calatorie prin viatza cu gemeni
Acest mesaj a fost trimis de
Laura25
pe data de 15/10/2006 la 14:20
.:. 6302 vizionari
.. Exista 46 raspunsuri la acest anunt
|
 |
De mult incerc sa imi fac timp si elan sa tin un jurnal pentru si despre copii mei. Am avut o tentativa cand aveau cateva luni, pe o agenda ce o tineam in noptiera. Dupa cateva zile, am abandonat. Suna prea anost si cuvintele pe foaia de hartie pareau prea goale, prea tehnice.
Acum imi reprosez ca uit. Deja nu imi mai amintesc exact cum suna primul "mama" spus de Bianca, inconstient, la 4 luni. Nu imi amintesc la ce jucarii se hilizeau cand aveau 5 luni, am uitat si ziua cand a luat-o Rares in 4 labe. Eram la tara, la mama mea, dar nu mai stiu exact cum s-a intamplat. Si e pacat, e mare pacat sa uit asemenea evenimente si realizari cu care cred ca nu o sa ma mai intalnesc niciodata in viata.
Toata lumea cand ma vede cu ei ma caina, ma intreaba cat imi e de greu (nici macar "daca" imi e greu). Dar nimeni nu stie cat e de frumos, cate satisfactii si cate zambete si hohote de ras, cate lacrimi de fericire si mandire imi zmulg shtrumphii mei. Daca e greu? DA, este greu! Dar cat e de frumos! Cum e sa te bucuri de toate micile realizari, micile pozne, micile lor bucurii, LA DUBLU! Sunt o fericita. Am fost binecuvantata cu doi copii minunati: sanatosi, frumosi, cumintei, isteti si veseli.
Am intalnit cu 2 saptamani in urma, in parc, o mamica din Piatra pe care o stiam de pe net. Era prima data cand ne vedeam fata in fata. A doua zi, scria pe forum: "Oricum ai niste copii tare dragalasi. Din acest punct de vedere esti o super-mamica. Si eu as fi vrut sa mai vb cat ceva, dar mi-a placut sa va obs de la distantza. Parca suntetzi un tot unitar inseparabil".
Incep ... cu inceputul. Cum au venit ei in viata mea.
Povestea noastra incepe in 2003, cand in septembrie, primul test de sarcina facut in viatza mea a iesit cu 2 liniutze. Emotiile si bucuria erau de nedescris. Aveam 2 ani de la casatorie si un copil era tot ce ne doream. Din nefericire, in cateva saptamani au aparut durerile, scurgerile maronii si verdictul: sarcina oprita in evolutie
In apilie 2004, liniutzele magice au aparut din nou. Tragedia a venit insa repede: am pierdut din nou sarcina la 8 saptamani (tot oprita in evolutie). Simteam ca sunt in pragul unei depresii, ma obsedau intrebarile : « De ce ? » « De ce eu ? Cu ce am gresit ?” Am avut mereu alaturi familia si prietenii si am trecut si peste asta. Am hotarat insa ca trebuia sa aflu mai multe, sa incerc si sa fac ceva mai mult decat sa astept.
Am plecat la Iasi si am avut norocul sa intalnesc un doctor foarte bun si un om deosebit: dr. Irina Dumitrascu de la Maternitatea Cuza Voda. Ea m-a ajutat sa merg mai departe: am facut un set complet de analize, o histeroscopie, un tratament cu Duphaston. Concluzia ei a fost ca anatomic, totul e in ordine, trebuia sa avem grija sa incepem un tratament de sustinere a sarcinii imediat ce aflu ca sunt insarcinata si sa ma rog la Dumnezeu sa fie bine.
In prima saptamana din noiembrie 2004, am facut testul de sarcina numai ca o confirmare, caci eram sigura ca sunt din nou insarcinata (desi ciclul nu imi intarziase decat o zi. Ma simteam bine, eram fericita, dar sufletul imi tremura zi si noapte la gandul ca totul se poate repeta, ca as putea pierde din nou copilul. Numaram zilele si orele pana la implinirea celor 7 saptamani de sarcina cand eram programata la ecograf
O buna prietena de-a mea urma sa nasca in cateva zile si a mers cu mine sa se interneze. Eram impreuna in sala de consultatii, eu pe masa de ecograf, d-na doctor tocmai imi spunea sa iau exemplu, cu asa o burtica sa vin si eu … cand o vad ca face ochii maaari, se incrunta putin, apoi i se intinde un zambet pe toata fata. (In sinea mea, ma gandeam ca e de bine, daca zambeste, dar ma intrebam oare ce o fi!?!?) « Ia te uita, sunt doi! » ?!?!?!? « Poftim!?!? » « Ia sa vedem si inimioarele. »
Daca ati facut macar o data un ecograf de genul asta si ati auzit pt prima data zgomotul ala unic, ce iese din boxe si reprezinta bataile de inima ale bebelusului vostru, stiti ce am simtit. “Tic .. tic .. tic .. tic (si zgomotul “de fond” ca in filmele cu alieni). “Ia sa-l auzim si pe al doilea. ” Cu o tonalitate mai ridicata si un pic mai repejor : “tic, tic, tic …” Intreb: “Sigur nu se aude inima mea? Ca mi-a ajuns in gat cu totul”. Pluteam … nu mai stiam ce sa spun, cum sa ma manifest, simteam ca explodez. Era prea frumos… era …
Cum am iesit, pun mana pe telefon sa sun sotul. Era la serviciu. Ma intreaba nerabdator cum e (si el astepta cu sufletul la gura sa ii spun ca e bine, ca bebelusul e la locul lui), ii zic ”Stai jos? Eu zic sa te asezi … » El : « Hai, nu ma omora acuma, spune daca e bine ! ». Zic « Da, e bine … numai ca am auzit inimioare » EL : « ??? Adica ? Si nu e bine ca bate inima ? Nu asta asteptam ? » « Ba da, numai ca sunt inimioare. Doua ! » (deja vizualizam perplexul si nedumerirea de pe fata lui « Iiii ?>> « Avem gemeni » … pauza … liniste totala …si aud strigatul catre colegi « Bagami-as, am gemeni ! ». Era atata bucurie si exaltare si un amalgam intreg de emotii in strigatul ala, ca m-a busit instantaneu si rasul si plansul. Cand am ajuns acasa, l-am gasit pe un scaun in bucatarie, cu o tigara ce ardea singura in scrumiera, cu privirea pierduta si un zambet intins pe toata fata. Din ziua aceea totul s-a schimbat in viata noastra.
A urmat o sarcina dificila, cu emotii mari, un cerclaj facut la 10 saptamani, contractii si dureri inca din primele luni. Desi din ianuarie am stat in pat, am ajuns de 2 ori in perfuzii.
Prima ecografie la care a asistat viitorul tatic ne-a adus inca o veste mare : unul va fi sigur baietel, celalalt, destul de probabil, fata. Sotul meu era in extaz, isi dorea foarte mult o fetita (care de altfel la prima intalnire prin intermediul ecografului i-a facut cu mana. Cred ca a fost momentul in care el s-a indragostit iremediabil de fetitza lui). O alinta “surpriza tatii” si peste tot spunea ca asteapta un baiat si o surpriza.
Cand am implinit 30 de saptamani de sarcina am rasuflat usurata ca am ajuns pana la punctul cand sansele de supravietuire ale bebelusilor erau reale, chiar daca s-ar fi nascut prematur. In ultima luna am luat 4 kg in 3 saptamani. Ma ridicam de jos cu o mana tinandu-ma de sale si cu una de sub burta, sa nu o scap.
In duminica in care implineam 36 saptamani de sarcina, d-na doctor era de garda si m-a chemat sa ma interneze. Vroia sa fiu acolo daca o porneau shtrumphii la vale, distanta dintre Piatra Neamt si Iasi fiind una destul de mare in caz de urgentza.
Era o dimineata superba de vara, pe 12 iunie (DPN-ul era 10 iulie). Am plecat de acasa bombanind tot drumul, ca eu ma simt bine, ca nu nasc acum si o sa mor de cald prin prin maternitate in Iasi, in loc sa stau acasa la umbra Pietricicai. Sotul statea mai mult cu mana dreapta pe burta mea decat pe volan (primind suturi la greu pt asta) si negocia cu mine ce nume sa le punem (a fost o intreaga discutie toata sarcina, s-a ajuns de la glume la certuri cu amenintari si inapoi). In final, aveam ales un nume pt fata (de fapt aveam vreo 3 …si de rezerva), dar nici unul pt baiat. Chiar am intrebat la un moment dat ce facem daca sunt 2 baieti si a venit repede replica : « te fugaresc de acasa » insotita de un zambet suav.
Ajungem la maternitate, eu dand non-stop indicatii sotului : unde gaseste lucrurile pt bebelusi, cand si cum sa mi le aduca, ce sa faca acasa cu florile si pisica, ce si cand sa manance … De fapt, muream de emotie. Nu mai facusem un ecograf de 6 saptamani, abia asteptam sa ii vad, sa vad ca sunt mari si bine. Dupa aproape 3 ore de asteptare (d-na doctor era intr-o operatie dificila), in sfarsit intram in sala de consultatii.
Primul il ia la masurat pe baiat, care statea in stanga : dimensuini, pozitionare. Statea bine mersi cu capul in jos, aproximativ 2700g, avea o circulara de cordon de care urma sa ne ingrijoram cand era sa se nasca. Cand trece in dreapta, o vad ca se cam schimba la fata, ia cateva dimensiuni … aproximativ 1700g. Inghet (desi erau binisor peste 25 de grade)! Cu 6 saptamani inainte erau aproximativ la fel. Se intorsese si cu capul in sus, ceea ce doctorita a spus ca e bine, ca daca ramanea cu capul in jos, spatiul era si mai mic, putea fi si mai rau. Mai masoara niste tensiuni prin artere, se uita la inimioara, la tot ce se putea. Verdictul : in nici un caz nu o sa pot naste natural ( nu ar fi suportat bebelusul mic 2 randuri de contractii, plus faptul ca era cu capul in sus), urma sa ma tina sub monitorizare zilnica si sa vedem cat de repede este necesar, operatie de cezariana. Speranta era sa ajung cu bine la 37 de saptamani.
Am pus o mie de intrebari si alte o mie imi umblau prin cap: as fi putut face ceva mai din timp, daca as fi fost mai des la control, daca as fi stat in cap, daca as fi mancat altceva, daca …. Concluzia a fost ca baiatul crescuse foarte mult in ultima luna, i-a luat spatiul si hrana necesara celui mai mic, stand foarte bine cocotat pe vasele de sange ce il alimentau (nu am aflat sigur daca e fata sau baiat, asa ca a ramas « surpriza tatii » pana la nastere).
Am stat in noaptea de duminica spre luni in maternitate, numai cu gandul ca pana la urma trebuie sa fie bine. Facusem Celestone 4 saptamani, erau destul de aproape de termen, nu erau chiar foarte mici. Am « comandat » sa mi se aduca integrame si carti de citit, ca trebuia sa mai stau cel putin o saptamana pana la operatie.
Luni, pe la 11, ma duc din nou la ecograf. D-na doctor masoara din nou indicii de pe artere, ritm cardiac 80. Imi zice sa ma intorc pe o parte. Ritm cardiac 120. Hopa !
Se uita la mine, se uita la monitor : « Da, ii scoatem afara. Nu e bine deloc, intra in suferita fetala asta micu si nu mai putem astepta. O sa aiba mai multe sanse daca se naste acum. » Eu zic cu un firicel de glas : « Daca asa credeti ca e bine, ok ! » « Offf, numai cu dumneavoastra nu ma gandeam ca o sa am treaba azi ! » si imi zambeste incurajator.
Era aproape 11:30 (garda ei trebuia normal sa se termine la 12). Incepe sa dea telefoane : cand e libera sala ? Unde e anestezistul cu care lucreaza ea ? Ma intreaba de vreo 3 ori ce am mancat. Zic : « un covrig » (vad privirea dezaprobatoare din spatele zabetului amabil). “Vrei rahi? Cred ca asta o sa facem, ca e mai bine, mai ales ca ai mancat un pic. S-ar putea sa te doara capul, dar e riscul mai mic. Nu stiu astuia mititel cat de bine i-ar fi cu o anestezie generala ». Iar eu, cu un sfert de gura : « Bine, daca asa e mai bine, nu-i nici o problema. Rahi sa fie ! » (aveam o vaga ideea ce insemna tipul asta de anestezie. Stiam ca o sa fiu consienta si o sa aflu imediat cum sunt shtrumphii, ceea ce ma bucura). « Fugi sus, ia-ti bagajul si cobori la sala de nasteri. Cam intr-o ora jumate e libera sala si sa avem timp sa te pregatesti. » « Si firul de cerclaj ? »(aveam eu o obsesie ca o sa uitam de el si o sa raman « cusuta » pana la adanci batraneti). « Scoatem si firul acuma ! »
Urcand cu liftul cele doua etaje pana in salonul unde eram cazata, incercam usor-usor sa ma dumiresc, sa realizez ca urma sa nasc. Pun mana pe telefon sa imi chem sotul de la Piatra. Incerc pe cat posibil sa nu il alarmez. Ii spun sa mearga incet, ca mai dureaza cateva ore pana ma poate vedea, sa stea linistit ca sunt bine. Ii spun ca il iubesc (ma strafulgerase o ideea ca totusi se putea intampla ceva nasol cu mine in timpul operatiei) si il rog din nou sa aiba grija cum conduce. Incerc sa dau de mama, dar nu raspunde nimeni. Imi sun sora mai mare, sa anunte ea pe toata lumea. In timp ce imi strangeam lucrurile cu o mana, cu cealalta tineam telefonul, incercand sa fiu coerenta si sa par stapana pe situatie, vine doctorita Paun (rezidenta ce lucra cu doc. Dumitrascu) sa ma grabeasca. Sala era libera.
Mi se scoate firul de cerclaj, mi se face o clisma (multe nopti nedormite ma obseda momentul respectiv, care mi se parea de o jena maxim pt mine). Reusesc sa vorbesc cu mama care imi spune ca ma iubeste si e alaturi de mine (i-am simtit lacrimile in voce), fac cunostinta cu anestezista (imi pare rau ca nu i-am retitnut numele, dar a facut o treaba extraordinara), mi se completeaza cate ceva prin fisa. Ma preia o asistenta care ma cantareste :76.5 kg (luasem 19 kg de la inceputul sarcinii) si ma baga in sala de operatie. Era putin trecut de ora 12.
Doctorita anunta sa se pregateasca 2 bratari pt copii, una albastra si una nu se stie. Anestezista, foarte dragutza, m-a intrebat de vreo 3 ori cum ma cheama pana a facut asocierea « Aaa, Laura ca ciocolata ! » si imi da indicatii sa nu misc capul, sa spun daca imi e rau, ma mai intreaba cum o sa ii cheme pe copii si se distreaza toate ca nu am nume pt baiat, dar am pt fata, desi nu se stie daca o sa fie vreo fata.
La un moment dat vine o asistenta si ma apasa pe burta in stanga sus… si in cateva secunde aud un tipat sanatos si cu coada ochiului o vad trecand ceva rosu in maini. Ma pocnesc instantaneu lacrimile. Doctorita ma intreaba daca ma simt bine, eu mormai ceva … anestezista ii spune ca sunt bine, dar plang si ma ia la rost, in gluma, ca la ea pe masa nimeni nu plange. Imi da voie sa rad, sa spun bancuri, dar sa nu plang. Aud in continuare oracaiala celui mic, vad lumea relaxata in jur si stiu ca e bine. E greu de spus ce simteam, eram fericita, dar ingrijorata. Vroiam sa il aud si pe al doilea pt a ma putea bucura pe deplin.
Dupa cateva minute ce au fost o infinitare, mi se pare ca aud un alt glascior, mai scazut si mai mult simt decat stiu ca s-a nascut al doilea bebelus. Anestezista imi confirma « Ia uite si al doilea ! » Nu prea aveam cum sa ma uit, ca ma tinea cu capul in sus. Intreb, pt siguranta si linistea mea « A tipat ? » … Nu imi raspunde nimeni. Fac un efort sa vorbesc mai tare, dar glasul imi tremura « A tipat si al doilea ? ». In sfarsit, mi se confirma « Da, a tipat si al doilea. Sunt bine amandoi .
Gata, sunt mama ! Pot sa plang in voie (imi permite si anestezista).Sentimentele ce m-au coplesit in secunda aia sunt greu de descris. Sa spun ca eram fericita, ar fi prea putin. Parca mi se luase o povara imensa de pe suflet si in loc s-a umplut cu iubire nemarginita pentru ghemotoacele ce tocmai venisera pe lume. Nu mai vroiam decat sa imi vad copilasii, sa ii ating, sa ii simt. Din nefericire nu s-a putut atunci, pentru ca baiatul a fost pus la oxigen, iar fata a fost dusa imediat la terapie intensiva, la sectia de neonatologie. Avusesera Apgar 8, respectiv 7.
Imi amintesc sa intreb daca am fata si mi se confirma, « surpriza tatii » era fetita. Aud si ce se dicteaza asistentei sa noteze pe bratarele : « Serban Nastase I, 2900g, 49 cm ora 12:30. Serban Nastase II: 1600 ( !!!), 43 cm, 12:35 ». Cineva vine si imi leaga si mie o bratara. Intreb senina « Dar nu imi puneti doua? » « Vrei doua ? Lasa ca am scris tot ce trebuie pe asta ».
Nici nu am ajuns bine la reanimare, ca am si inceput sa dau telefoane, sa trimit SMS-uri, sa anuntz familie, prietenii. Apare imediat proaspatul tatic (care in ciuda rugamintilor mele, scurtase timpul normal de parcurs distana dintre Piatra si Iasi cu o ora). Era si el fericit si super emotionat. In ciuda mea, el a reusit sa isi vada baiatul primul. O asistenta care m-a alimentat cu vreo 6 “bidoane” de apa cu sare si glucoza in perfuzie mi-a spus sa incerc sa ma odihnesc pana nu trece efectul anesteziei. Stia ea ce stia, dar eu nu …
Cam dupa 2 ore, mi se aduce baiatul sa-l vad. Era infasat intr-o pelincutza alba, i se vedea numai fatzuca rotunda, roz, perfecta … cei mai senini ochi albastri pe care ii vazusem vreodata ma priveau linistiti. M-a cuprins instantaneu un val de caldura si de liniste. L-am tinut la piept, l-am sarutat si l-am alintat, i-am soptit ca-l iubesc, ca e baiatul mamii iubit si nimeni nu o sa schimbe asta niciodata.
Era o zi torida de vara, 13 iunie 2005, cerul era curat ca lacrima, soarele ardea … si mie soarta tocmai imi zambise putin mai larg. Eram MAMA, eram fericita, eram implinita.
Pe Bianca am reusit sa o vad abia marti dupa amiaza. M-am chinuit sa ma dau jos din pat in ciuda durerilor cumplite si impreuna cu sotul am plecat la ultimul etaj, la neonatologie. Puiuta mea era intr-un patut incalzit ( nu a stat la incubator decat 24 de ore), mica, mica, mica … avea pe ea numai un Pampers ce parea urias, o branula in manutza, senzori pe piept, o vanataie in cap de unde ii luasera sange. Mi s-a strans inima cand am vazut-o asa … dar in cele cateva minute cat am stat langa ea, tot ce am putut sa spun a fost « Ce frumoasa e ! ». Doamne, cat o iubeam!
Cine a vazut un copil mai mic de 1800g, stie ce priveliste este : pielea intinsa pe craniu, ochii putin umflati, cu endeme, degetelele ca niste bete de chibrit. Acum imi dau seama ca semana putin cu taticul ei in perioada studentiei, cu fata trasa si ochii incercanati dupa o zi si o noapte de Heroes in retea si bere. Era ca un mic alien, dar avea trasaturi asa de frumoase! Parea atat de firava, de neajutorata, as fi vrut sa o iau in brate, sa o protejez, sa ii dau din sanatatea si puterea mea. Doctorita ce se ocupa de ea ne-a spus ca e o luptatoare, ca o sa fie bine, o sa creasca repede si o sa fie sanatoasa.
Cand am plecat din maternitate, pe 2 iulie, Bianca avea 1980g, iar Rares trecuse de 3200g.
Laura  de shtrumphi,  Rares si  Bianca 13.06.2005
 Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
 Posted 11/12/06 @ 00:34
|
quote:
Originally posted by moniqque
Draga Laura! Sa iti traiasca strumphii si toata familia! Ti-am citit jurnalul si mi-a placut tare mult. Si eu sunt cam in aceeasi situatie. Am doua fete gemene(Gabriela-Corina si Mihaela-Andra) nascute pe 8.11.2005 si.....un baietel de 5 ani si 8 luni(Stefan-Bogdan). Eu ma chinui sa le tin jurnale pe niste agende la toti 3 de cand sau nascut, dar este foarte greu pentru ca nu prea reusesc sa le scriu in fiecare zi. Eu nu am niciun ajutor cu copiii decat de la sotul meu si e destul de greu sa le faci pe toate dupa cum bine stii dar nu as schimba situatia pentru nimic in lume ca e taaaare frumooos. Si eu am multe nopti nedormite....aproape toate ca se scoala din doua in doua ore decand sau nascut si la mine vine din ora in ora (cum atipesc se trezeste cealakta si tot asa) si asta in cel mai fericit caz.....in cel mai trist ...se scoala din trei sferturi de ora in trei sferturi de ora si tot asa. In rest stii cum e. Imi place nespus ce scrii si astept si continuarea
ms
 Multumesc mult! Sa iti traiasca si tie copilasii! Cred ca e si mai greu la tine, fiecare cu dorintele si nevoile lui. Din fericire, ai mei dorm destuld e bine in ultima vreme. Cu o trezire, doua pe noapte de fiecare. Si adorm repede inapoi. Sper sa scapi si tu de trezirile astea nocturne, ca e tare important sa te odihnesti ca lumea. Te invit sa scrii si la subiectul cu gemeni, a deveni foarte animat in ultima vreme. Scriu mamici "veterane" cu copii de 3, 4 ani, dar si viitoare mamici, in primele luni de sarcina. Avand fetele asa de apropiate ca varsta de ai mei, am avea destule de discutat. Sanatate multa!
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
 |
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 11/12/06 @ 00:51
|
10.11.2006
Din octombrie, de cand a facut Bianca primii pasi singurica, ma rog de ea si sper sa se hotarasca sa mearga. Dar nu! Ea, dupa multe rugaminti si "stimulente" face ture de 5-7 pasi de la mine la taica'su si inapoi. De cateva zile am observat ca exerseaza statul in picioare nesustinuta, cand sta pe pat sau in patutul ei (locuri unde daca da cu funduletzul nu se loveste, ci ii face placere). Am surprins-o cu gura pana la urechi, bataindu-se din fund sau flexand genunchii in scheme de dans. Azi, dupa ce s-a trezit din somnul de pranz, se juca cu Sebi. El statea pe jos, ea era langa fotoliu. La un moment dat o vad ca se desprinde fotoliu si vine pana la un pas in fata lui, se opreste in picioare fara sa se tina si incepe sa se hilizeasca la el si sa-i arate ceva la o jucarie. A stat asa mai bine de un minut, apoi s-a intors al fotoliu, a venit pana la mine la birou. A fost "click-ul", momentul declansator. S-a pornit Bianca!! Pazea! Venea spre mine si era o jucarie in drum. Tocmai ma gandeam sa ma reped sa o iau, sa nu se impiedice fata, cand o vad aplecandu-se si ridicand jucaria de jos cu nonsalanta cu care o facea Rares la 2-3 saptamani de mers singur. Am cascat ochii maaari, m-am uitat la Sebi sa vad daca a sesizat momentul si din ochii umezi si zambetul intins pe toata fata mi-am dat seama ca a fost pe faza. Ei, dar a fost doar inceputul. Ne-a aratat Bianca mersul pe varfuri, mersul tropait cu pasi mici, mersul cu spatele, cu manutzele la ochi, alergare dupa minge, mersul prin toata casa (Rares a avut o jena sa treaca pragurile vreo 3 saptamani). Stateam si eu si Sebi cu gura cascata si nu ne vena sa ne credem ochilor. Cand am vazut-o razand in hohote, alergand cot la cot cu Rares dupa minge, ridicand si aruncand mingea prin casa, m-au pocnit lacrimile! Eram super fericita. De un an jumate asteptam momentul asta!
S-a dovedit incaodata ca "printzesili" e un copil plin de personalitate si face lucrurile cand vrea muschii ei, nu cand vrem noi. Si eu care m-am gandit de atatea ori ca are o problema si ar trebui sa o duc la doctor  !
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 11/12/06 @ 01:04
|
Imi dau seama ca nu am spus nimic de bona. Pe "tanti Marta" am gasit-o prin agentie. Are 45 de ani, e blonda, cam prostutza si cam guraliva, dar pare ca se pricepe la copii. Vine de la 1 dec, cateva ore in fiecare zi, pt "acomodare si antrenament". Copii se pare ca au acceptat-o. Nu pot spune daca o plac prea tare sau nu, dar se joaca si cu ea, pe Bianca a resusit sa o hranesca in 2 zile, pe Rares odata. I-a adormit pe fiecare in cate o zi la pranz. Normal ca fiind eu acasa, ma prefera pe mine si ea e inca un strain in casa, dar sper sa se acomodeze cu ea pana de sarbatori. Ma deranjeaza ca le spune rar pe nume cand vorbeste cu ei. Le zice "fetita" si "baiatul". "Ce face fetitza acolo, se joaca? Ce a gasit baiatul?" I-am zis sa nu mai faca chestia asta, ca eu le-am spus numai pe nume si nu stiu ca despre ei e vorba, dar ... Sper sa se corecteze. O sa o pun pe soacr'mea sa-i mai faca vizite inopinate, o sa o mai spionez cu camera web. Am inima cat un purice cand ma gandesc ca o sa-i las cu un strain in casa atatea ore! Ma gandesc ca o sa se aleaga praful de tot sistemul meu de educatie si invatare pe care mi-l schitasem in cap pentru ei. Oare o sa reusesc sa recuperez seara macar un pic din lipsa mea din timpul zilei?! Uneori imi vine sa urlu de disperare si neputinta cand ma gandesc la despartirea de ei. As vrea sa nu fiu nevoita sa ma intorc la servici. O sa pierd atat de multe!
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 15/12/06 @ 00:09
(Edited 15/12/06 @ 00:26)
|
12.12.2006
Bianca in dormitor, Rares in sufragerie. Fiecare isi vede de treaba.
Eu catre Rares "Rares, du-te si vezi ce face Bianca!" Se opreste 2 secunde din joaca, se uita la mine usor nedumerit si se intoarce la ale lui. "Rares, du-te si vezi ce face Bianca si vino sa-i spui lui mami!" Arunca Rares sticla cu care se juca si o rupe la fuga spre dormitor. In 10 secunde e inapoi, cu mana la ureche "da, da ... da, da". Ma uit din usa, Bianca se juca cu telefonul fix.
Aveam pe la 17 de intins niste hainutze de-ale lor la uscat. Cum stiu ca sa mearga in balcon e una din placerile lor, le zic: "hai cu mami pe balcon, sa intindem rufele!" Rares se porneste razand spre mine, Bianca, lipita cu spatele de pat, ezita daca sa o ia la picior sau sa se puna in 4 labe. "Rares, du-te si prinde-o pe Bianca de manutza si hai pe balcon cu mami!" Ascultator, se intoarce, cu manutza intinsa, incearca sa o puna pe mana ei "Ai, ai!" Numai ca Bianca nu a vrut. 
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 15/12/06 @ 00:53
|
13.12.2006
Cristina le-a adus 2 carti cu o pagina normala, una puzzel. Una din carti e cu Bambi, cealalta e povestea Scufitzei Rosii. Am incercat sa le povestesc imaginile pe intelesul lor. Dupa doar cateva zile, imi povestesc ei ce e acolo. Pe prima pagina din Scufita Rosie e "bebe" cu "miaaaa", apoi apare "pup, pup" (iepurasul "tzup, tzup") care face "stei!" dintr-o scorbura, lupul spune "ba!" (BAU!) si o sperie pe "bebe" care face "aaaaa!" si isi pune mainile in cap. Pe pagina urmatoare lupul face iar "ba!" si o sperie pe "baba" care tzipa "aaaaaaa!" si face ochii mari si isi pune mainile pe obraji. Cand vine vanatorul, lupul sta cu limba afara, "miaaa", "bebe" si "baba" papa "pai" (paine) si beau suc.
In cartea cu Bambi, sunt flori, iepurasi "pup, pup", pe pagina cu vanatorul isi impung pieptul cu degetelele si spun "pa, pa " (pac, pac!), este si un caine "am, am", care respira sacadat cu limba afara. Apoi Bambi face "nai, nai" (nani, nani), mai apar si niste pesti "ap, ap".
Seara, pe la 22, ii pregateam de culcare. I-am pus pe olitze, au stat o bucata, apoi s-au ridicat si au fugit in sufragerie la Sebi. Erau amandoi goi de la brau in jos, cu body desfacut atarnand pana spre genunchi (taica'su le zice scotieni cand ii vede asa ), cu gura pana la urechi, tropaiau si tipau din toti plamanii "ta, ta, ta,ta, va, va, va,va". Bianca a scos pria data faza asta, isi scoate dintii de sus peste buza de jos si spune un fel de combinatie intre "va" si "fa" greu de transcris fonetic. Tzopaiau unul dupa celalat cu dintii le vedere, Rares ridica genunchii mai sus, Bianca tropaia cu pasi mici, lipa-lipa si "ta, ta, ta, vfa, vfa ,vfa" .. vreo 10 minute.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
cosminiq
Mami de ingeras!
|
Posted 16/11/09 @ 11:56
(Edited 25/11/09 @ 09:12)
|
Laura ,super misto povestea voastra.Cu multe peripetii,bucurii,impliniri
|
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
