|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
Laura25
| Jurnal de calatorie prin viatza cu gemeni
Acest mesaj a fost trimis de
Laura25
pe data de 15/10/2006 la 14:20
.:. 6103 vizionari
.. Exista 46 raspunsuri la acest anunt
|
 |
De mult incerc sa imi fac timp si elan sa tin un jurnal pentru si despre copii mei. Am avut o tentativa cand aveau cateva luni, pe o agenda ce o tineam in noptiera. Dupa cateva zile, am abandonat. Suna prea anost si cuvintele pe foaia de hartie pareau prea goale, prea tehnice.
Acum imi reprosez ca uit. Deja nu imi mai amintesc exact cum suna primul "mama" spus de Bianca, inconstient, la 4 luni. Nu imi amintesc la ce jucarii se hilizeau cand aveau 5 luni, am uitat si ziua cand a luat-o Rares in 4 labe. Eram la tara, la mama mea, dar nu mai stiu exact cum s-a intamplat. Si e pacat, e mare pacat sa uit asemenea evenimente si realizari cu care cred ca nu o sa ma mai intalnesc niciodata in viata.
Toata lumea cand ma vede cu ei ma caina, ma intreaba cat imi e de greu (nici macar "daca" imi e greu). Dar nimeni nu stie cat e de frumos, cate satisfactii si cate zambete si hohote de ras, cate lacrimi de fericire si mandire imi zmulg shtrumphii mei. Daca e greu? DA, este greu! Dar cat e de frumos! Cum e sa te bucuri de toate micile realizari, micile pozne, micile lor bucurii, LA DUBLU! Sunt o fericita. Am fost binecuvantata cu doi copii minunati: sanatosi, frumosi, cumintei, isteti si veseli.
Am intalnit cu 2 saptamani in urma, in parc, o mamica din Piatra pe care o stiam de pe net. Era prima data cand ne vedeam fata in fata. A doua zi, scria pe forum: "Oricum ai niste copii tare dragalasi. Din acest punct de vedere esti o super-mamica. Si eu as fi vrut sa mai vb cat ceva, dar mi-a placut sa va obs de la distantza. Parca suntetzi un tot unitar inseparabil".
Incep ... cu inceputul. Cum au venit ei in viata mea.
Povestea noastra incepe in 2003, cand in septembrie, primul test de sarcina facut in viatza mea a iesit cu 2 liniutze. Emotiile si bucuria erau de nedescris. Aveam 2 ani de la casatorie si un copil era tot ce ne doream. Din nefericire, in cateva saptamani au aparut durerile, scurgerile maronii si verdictul: sarcina oprita in evolutie
In apilie 2004, liniutzele magice au aparut din nou. Tragedia a venit insa repede: am pierdut din nou sarcina la 8 saptamani (tot oprita in evolutie). Simteam ca sunt in pragul unei depresii, ma obsedau intrebarile : « De ce ? » « De ce eu ? Cu ce am gresit ?” Am avut mereu alaturi familia si prietenii si am trecut si peste asta. Am hotarat insa ca trebuia sa aflu mai multe, sa incerc si sa fac ceva mai mult decat sa astept.
Am plecat la Iasi si am avut norocul sa intalnesc un doctor foarte bun si un om deosebit: dr. Irina Dumitrascu de la Maternitatea Cuza Voda. Ea m-a ajutat sa merg mai departe: am facut un set complet de analize, o histeroscopie, un tratament cu Duphaston. Concluzia ei a fost ca anatomic, totul e in ordine, trebuia sa avem grija sa incepem un tratament de sustinere a sarcinii imediat ce aflu ca sunt insarcinata si sa ma rog la Dumnezeu sa fie bine.
In prima saptamana din noiembrie 2004, am facut testul de sarcina numai ca o confirmare, caci eram sigura ca sunt din nou insarcinata (desi ciclul nu imi intarziase decat o zi. Ma simteam bine, eram fericita, dar sufletul imi tremura zi si noapte la gandul ca totul se poate repeta, ca as putea pierde din nou copilul. Numaram zilele si orele pana la implinirea celor 7 saptamani de sarcina cand eram programata la ecograf
O buna prietena de-a mea urma sa nasca in cateva zile si a mers cu mine sa se interneze. Eram impreuna in sala de consultatii, eu pe masa de ecograf, d-na doctor tocmai imi spunea sa iau exemplu, cu asa o burtica sa vin si eu … cand o vad ca face ochii maaari, se incrunta putin, apoi i se intinde un zambet pe toata fata. (In sinea mea, ma gandeam ca e de bine, daca zambeste, dar ma intrebam oare ce o fi!?!?) « Ia te uita, sunt doi! » ?!?!?!? « Poftim!?!? » « Ia sa vedem si inimioarele. »
Daca ati facut macar o data un ecograf de genul asta si ati auzit pt prima data zgomotul ala unic, ce iese din boxe si reprezinta bataile de inima ale bebelusului vostru, stiti ce am simtit. “Tic .. tic .. tic .. tic (si zgomotul “de fond” ca in filmele cu alieni). “Ia sa-l auzim si pe al doilea. ” Cu o tonalitate mai ridicata si un pic mai repejor : “tic, tic, tic …” Intreb: “Sigur nu se aude inima mea? Ca mi-a ajuns in gat cu totul”. Pluteam … nu mai stiam ce sa spun, cum sa ma manifest, simteam ca explodez. Era prea frumos… era …
Cum am iesit, pun mana pe telefon sa sun sotul. Era la serviciu. Ma intreaba nerabdator cum e (si el astepta cu sufletul la gura sa ii spun ca e bine, ca bebelusul e la locul lui), ii zic ”Stai jos? Eu zic sa te asezi … » El : « Hai, nu ma omora acuma, spune daca e bine ! ». Zic « Da, e bine … numai ca am auzit inimioare » EL : « ??? Adica ? Si nu e bine ca bate inima ? Nu asta asteptam ? » « Ba da, numai ca sunt inimioare. Doua ! » (deja vizualizam perplexul si nedumerirea de pe fata lui « Iiii ?>> « Avem gemeni » … pauza … liniste totala …si aud strigatul catre colegi « Bagami-as, am gemeni ! ». Era atata bucurie si exaltare si un amalgam intreg de emotii in strigatul ala, ca m-a busit instantaneu si rasul si plansul. Cand am ajuns acasa, l-am gasit pe un scaun in bucatarie, cu o tigara ce ardea singura in scrumiera, cu privirea pierduta si un zambet intins pe toata fata. Din ziua aceea totul s-a schimbat in viata noastra.
A urmat o sarcina dificila, cu emotii mari, un cerclaj facut la 10 saptamani, contractii si dureri inca din primele luni. Desi din ianuarie am stat in pat, am ajuns de 2 ori in perfuzii.
Prima ecografie la care a asistat viitorul tatic ne-a adus inca o veste mare : unul va fi sigur baietel, celalalt, destul de probabil, fata. Sotul meu era in extaz, isi dorea foarte mult o fetita (care de altfel la prima intalnire prin intermediul ecografului i-a facut cu mana. Cred ca a fost momentul in care el s-a indragostit iremediabil de fetitza lui). O alinta “surpriza tatii” si peste tot spunea ca asteapta un baiat si o surpriza.
Cand am implinit 30 de saptamani de sarcina am rasuflat usurata ca am ajuns pana la punctul cand sansele de supravietuire ale bebelusilor erau reale, chiar daca s-ar fi nascut prematur. In ultima luna am luat 4 kg in 3 saptamani. Ma ridicam de jos cu o mana tinandu-ma de sale si cu una de sub burta, sa nu o scap.
In duminica in care implineam 36 saptamani de sarcina, d-na doctor era de garda si m-a chemat sa ma interneze. Vroia sa fiu acolo daca o porneau shtrumphii la vale, distanta dintre Piatra Neamt si Iasi fiind una destul de mare in caz de urgentza.
Era o dimineata superba de vara, pe 12 iunie (DPN-ul era 10 iulie). Am plecat de acasa bombanind tot drumul, ca eu ma simt bine, ca nu nasc acum si o sa mor de cald prin prin maternitate in Iasi, in loc sa stau acasa la umbra Pietricicai. Sotul statea mai mult cu mana dreapta pe burta mea decat pe volan (primind suturi la greu pt asta) si negocia cu mine ce nume sa le punem (a fost o intreaga discutie toata sarcina, s-a ajuns de la glume la certuri cu amenintari si inapoi). In final, aveam ales un nume pt fata (de fapt aveam vreo 3 …si de rezerva), dar nici unul pt baiat. Chiar am intrebat la un moment dat ce facem daca sunt 2 baieti si a venit repede replica : « te fugaresc de acasa » insotita de un zambet suav.
Ajungem la maternitate, eu dand non-stop indicatii sotului : unde gaseste lucrurile pt bebelusi, cand si cum sa mi le aduca, ce sa faca acasa cu florile si pisica, ce si cand sa manance … De fapt, muream de emotie. Nu mai facusem un ecograf de 6 saptamani, abia asteptam sa ii vad, sa vad ca sunt mari si bine. Dupa aproape 3 ore de asteptare (d-na doctor era intr-o operatie dificila), in sfarsit intram in sala de consultatii.
Primul il ia la masurat pe baiat, care statea in stanga : dimensuini, pozitionare. Statea bine mersi cu capul in jos, aproximativ 2700g, avea o circulara de cordon de care urma sa ne ingrijoram cand era sa se nasca. Cand trece in dreapta, o vad ca se cam schimba la fata, ia cateva dimensiuni … aproximativ 1700g. Inghet (desi erau binisor peste 25 de grade)! Cu 6 saptamani inainte erau aproximativ la fel. Se intorsese si cu capul in sus, ceea ce doctorita a spus ca e bine, ca daca ramanea cu capul in jos, spatiul era si mai mic, putea fi si mai rau. Mai masoara niste tensiuni prin artere, se uita la inimioara, la tot ce se putea. Verdictul : in nici un caz nu o sa pot naste natural ( nu ar fi suportat bebelusul mic 2 randuri de contractii, plus faptul ca era cu capul in sus), urma sa ma tina sub monitorizare zilnica si sa vedem cat de repede este necesar, operatie de cezariana. Speranta era sa ajung cu bine la 37 de saptamani.
Am pus o mie de intrebari si alte o mie imi umblau prin cap: as fi putut face ceva mai din timp, daca as fi fost mai des la control, daca as fi stat in cap, daca as fi mancat altceva, daca …. Concluzia a fost ca baiatul crescuse foarte mult in ultima luna, i-a luat spatiul si hrana necesara celui mai mic, stand foarte bine cocotat pe vasele de sange ce il alimentau (nu am aflat sigur daca e fata sau baiat, asa ca a ramas « surpriza tatii » pana la nastere).
Am stat in noaptea de duminica spre luni in maternitate, numai cu gandul ca pana la urma trebuie sa fie bine. Facusem Celestone 4 saptamani, erau destul de aproape de termen, nu erau chiar foarte mici. Am « comandat » sa mi se aduca integrame si carti de citit, ca trebuia sa mai stau cel putin o saptamana pana la operatie.
Luni, pe la 11, ma duc din nou la ecograf. D-na doctor masoara din nou indicii de pe artere, ritm cardiac 80. Imi zice sa ma intorc pe o parte. Ritm cardiac 120. Hopa !
Se uita la mine, se uita la monitor : « Da, ii scoatem afara. Nu e bine deloc, intra in suferita fetala asta micu si nu mai putem astepta. O sa aiba mai multe sanse daca se naste acum. » Eu zic cu un firicel de glas : « Daca asa credeti ca e bine, ok ! » « Offf, numai cu dumneavoastra nu ma gandeam ca o sa am treaba azi ! » si imi zambeste incurajator.
Era aproape 11:30 (garda ei trebuia normal sa se termine la 12). Incepe sa dea telefoane : cand e libera sala ? Unde e anestezistul cu care lucreaza ea ? Ma intreaba de vreo 3 ori ce am mancat. Zic : « un covrig » (vad privirea dezaprobatoare din spatele zabetului amabil). “Vrei rahi? Cred ca asta o sa facem, ca e mai bine, mai ales ca ai mancat un pic. S-ar putea sa te doara capul, dar e riscul mai mic. Nu stiu astuia mititel cat de bine i-ar fi cu o anestezie generala ». Iar eu, cu un sfert de gura : « Bine, daca asa e mai bine, nu-i nici o problema. Rahi sa fie ! » (aveam o vaga ideea ce insemna tipul asta de anestezie. Stiam ca o sa fiu consienta si o sa aflu imediat cum sunt shtrumphii, ceea ce ma bucura). « Fugi sus, ia-ti bagajul si cobori la sala de nasteri. Cam intr-o ora jumate e libera sala si sa avem timp sa te pregatesti. » « Si firul de cerclaj ? »(aveam eu o obsesie ca o sa uitam de el si o sa raman « cusuta » pana la adanci batraneti). « Scoatem si firul acuma ! »
Urcand cu liftul cele doua etaje pana in salonul unde eram cazata, incercam usor-usor sa ma dumiresc, sa realizez ca urma sa nasc. Pun mana pe telefon sa imi chem sotul de la Piatra. Incerc pe cat posibil sa nu il alarmez. Ii spun sa mearga incet, ca mai dureaza cateva ore pana ma poate vedea, sa stea linistit ca sunt bine. Ii spun ca il iubesc (ma strafulgerase o ideea ca totusi se putea intampla ceva nasol cu mine in timpul operatiei) si il rog din nou sa aiba grija cum conduce. Incerc sa dau de mama, dar nu raspunde nimeni. Imi sun sora mai mare, sa anunte ea pe toata lumea. In timp ce imi strangeam lucrurile cu o mana, cu cealalta tineam telefonul, incercand sa fiu coerenta si sa par stapana pe situatie, vine doctorita Paun (rezidenta ce lucra cu doc. Dumitrascu) sa ma grabeasca. Sala era libera.
Mi se scoate firul de cerclaj, mi se face o clisma (multe nopti nedormite ma obseda momentul respectiv, care mi se parea de o jena maxim pt mine). Reusesc sa vorbesc cu mama care imi spune ca ma iubeste si e alaturi de mine (i-am simtit lacrimile in voce), fac cunostinta cu anestezista (imi pare rau ca nu i-am retitnut numele, dar a facut o treaba extraordinara), mi se completeaza cate ceva prin fisa. Ma preia o asistenta care ma cantareste :76.5 kg (luasem 19 kg de la inceputul sarcinii) si ma baga in sala de operatie. Era putin trecut de ora 12.
Doctorita anunta sa se pregateasca 2 bratari pt copii, una albastra si una nu se stie. Anestezista, foarte dragutza, m-a intrebat de vreo 3 ori cum ma cheama pana a facut asocierea « Aaa, Laura ca ciocolata ! » si imi da indicatii sa nu misc capul, sa spun daca imi e rau, ma mai intreaba cum o sa ii cheme pe copii si se distreaza toate ca nu am nume pt baiat, dar am pt fata, desi nu se stie daca o sa fie vreo fata.
La un moment dat vine o asistenta si ma apasa pe burta in stanga sus… si in cateva secunde aud un tipat sanatos si cu coada ochiului o vad trecand ceva rosu in maini. Ma pocnesc instantaneu lacrimile. Doctorita ma intreaba daca ma simt bine, eu mormai ceva … anestezista ii spune ca sunt bine, dar plang si ma ia la rost, in gluma, ca la ea pe masa nimeni nu plange. Imi da voie sa rad, sa spun bancuri, dar sa nu plang. Aud in continuare oracaiala celui mic, vad lumea relaxata in jur si stiu ca e bine. E greu de spus ce simteam, eram fericita, dar ingrijorata. Vroiam sa il aud si pe al doilea pt a ma putea bucura pe deplin.
Dupa cateva minute ce au fost o infinitare, mi se pare ca aud un alt glascior, mai scazut si mai mult simt decat stiu ca s-a nascut al doilea bebelus. Anestezista imi confirma « Ia uite si al doilea ! » Nu prea aveam cum sa ma uit, ca ma tinea cu capul in sus. Intreb, pt siguranta si linistea mea « A tipat ? » … Nu imi raspunde nimeni. Fac un efort sa vorbesc mai tare, dar glasul imi tremura « A tipat si al doilea ? ». In sfarsit, mi se confirma « Da, a tipat si al doilea. Sunt bine amandoi .
Gata, sunt mama ! Pot sa plang in voie (imi permite si anestezista).Sentimentele ce m-au coplesit in secunda aia sunt greu de descris. Sa spun ca eram fericita, ar fi prea putin. Parca mi se luase o povara imensa de pe suflet si in loc s-a umplut cu iubire nemarginita pentru ghemotoacele ce tocmai venisera pe lume. Nu mai vroiam decat sa imi vad copilasii, sa ii ating, sa ii simt. Din nefericire nu s-a putut atunci, pentru ca baiatul a fost pus la oxigen, iar fata a fost dusa imediat la terapie intensiva, la sectia de neonatologie. Avusesera Apgar 8, respectiv 7.
Imi amintesc sa intreb daca am fata si mi se confirma, « surpriza tatii » era fetita. Aud si ce se dicteaza asistentei sa noteze pe bratarele : « Serban Nastase I, 2900g, 49 cm ora 12:30. Serban Nastase II: 1600 ( !!!), 43 cm, 12:35 ». Cineva vine si imi leaga si mie o bratara. Intreb senina « Dar nu imi puneti doua? » « Vrei doua ? Lasa ca am scris tot ce trebuie pe asta ».
Nici nu am ajuns bine la reanimare, ca am si inceput sa dau telefoane, sa trimit SMS-uri, sa anuntz familie, prietenii. Apare imediat proaspatul tatic (care in ciuda rugamintilor mele, scurtase timpul normal de parcurs distana dintre Piatra si Iasi cu o ora). Era si el fericit si super emotionat. In ciuda mea, el a reusit sa isi vada baiatul primul. O asistenta care m-a alimentat cu vreo 6 “bidoane” de apa cu sare si glucoza in perfuzie mi-a spus sa incerc sa ma odihnesc pana nu trece efectul anesteziei. Stia ea ce stia, dar eu nu …
Cam dupa 2 ore, mi se aduce baiatul sa-l vad. Era infasat intr-o pelincutza alba, i se vedea numai fatzuca rotunda, roz, perfecta … cei mai senini ochi albastri pe care ii vazusem vreodata ma priveau linistiti. M-a cuprins instantaneu un val de caldura si de liniste. L-am tinut la piept, l-am sarutat si l-am alintat, i-am soptit ca-l iubesc, ca e baiatul mamii iubit si nimeni nu o sa schimbe asta niciodata.
Era o zi torida de vara, 13 iunie 2005, cerul era curat ca lacrima, soarele ardea … si mie soarta tocmai imi zambise putin mai larg. Eram MAMA, eram fericita, eram implinita.
Pe Bianca am reusit sa o vad abia marti dupa amiaza. M-am chinuit sa ma dau jos din pat in ciuda durerilor cumplite si impreuna cu sotul am plecat la ultimul etaj, la neonatologie. Puiuta mea era intr-un patut incalzit ( nu a stat la incubator decat 24 de ore), mica, mica, mica … avea pe ea numai un Pampers ce parea urias, o branula in manutza, senzori pe piept, o vanataie in cap de unde ii luasera sange. Mi s-a strans inima cand am vazut-o asa … dar in cele cateva minute cat am stat langa ea, tot ce am putut sa spun a fost « Ce frumoasa e ! ». Doamne, cat o iubeam!
Cine a vazut un copil mai mic de 1800g, stie ce priveliste este : pielea intinsa pe craniu, ochii putin umflati, cu endeme, degetelele ca niste bete de chibrit. Acum imi dau seama ca semana putin cu taticul ei in perioada studentiei, cu fata trasa si ochii incercanati dupa o zi si o noapte de Heroes in retea si bere. Era ca un mic alien, dar avea trasaturi asa de frumoase! Parea atat de firava, de neajutorata, as fi vrut sa o iau in brate, sa o protejez, sa ii dau din sanatatea si puterea mea. Doctorita ce se ocupa de ea ne-a spus ca e o luptatoare, ca o sa fie bine, o sa creasca repede si o sa fie sanatoasa.
Cand am plecat din maternitate, pe 2 iulie, Bianca avea 1980g, iar Rares trecuse de 3200g.
Laura  de shtrumphi,  Rares si  Bianca 13.06.2005
 Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
 Posted 02/11/06 @ 14:05
|
29 oct 2006
Duminica a fost o zi cu mare ghinion pentru Bianca. A inceput de dimineata cu degetelele prinse la usa de Rares  . Se jucau, unul de-o parte de usa, unul pe partea cealalta. Usa aia nu se inchide de tot din cauza mochetei, dar Rares atat a fatait-o, ca a reusit sa traga mocheta si a prins degetelele gazicii un pic intre usa si prag. A continuat cu mai multe cazaturi si tranteli cu capul de pat, perete, covor. Am iesit in parc si eram la topogan. Sebi s-a urcat cu ei sus, eu ii asteptam jos. S-a dat intai Bianca, apoi ea statea in picioare la capatul topoganului cand si-a dat Rares drumu. S-a intins pe spate si a prins viteza, eu am pus mana pe el sa-l opresc, dar nu am reusit de tot, asa ca s-a proptit cu un bocanc in fata Biancai. A cazut mititica in fund cu o fata nedumerita. Imi venea sa si rad de faza, dar sa si plang de plansul ei.
Pe la 19 am mers putin la Cristina si la Ciprian in vizita. Le-au luat la rand la butonat si verificat televizorul, combina, dulapurile din bucatarie, s-au hilizit si au pus mainile (care poposisera mult timp in gurite si erau balosite) pe toate oglinzile. Dar nana nu s-a suparat, ca doar se antreneza pe cand o sa vina si la ea barza. I-au aratat care sunt "capcanele" din casa de care trebuie sa se ingrijeasca in momentul cand o sa aiba copil.
Si acolo a aterizat Bianca pe jos de doua ori. Sebi a zis sa o ducem repede sa o culcam, ca in stilul asta are noroc daca ramane numai cu cateva cucuie.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
 |
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 02/11/06 @ 14:43
|
30 oct 2006
Inca nu m-am obisnuit cu Rares plimbaret prin toata casa. Inca ma surprinde cand ma trezesc ca il las in dormitor cu usa inchisa si dupa 1 minut e printre picioarele mele in bucatarie. "Siii? Shiii?" si ma impinge hilizindu-se sa il las sa ia o lingura sau o fruculita din suport, cu care apoi pocneste in calorifer, masa, faianta, pe scaune, o baga in masina de spalat. O gramada de treaba... Dimineata l-am dat jos de pe olitza si l-am lasat numai in body cat m-am dus la baie cu oala. Binenteles ca in secunda doi era in usa baii, lipaind cu picioarele goale pe faianta si hilizindu-se la mine.
Cum nu are stare doua secunde, cand trebuie sa-i schimb scutecul incerc sa-l gadil si sa-l mushc usor, sa-i pup buricul si sa suflu pe burtica, il gadil cu parul, numai sa stea un pic intr-un loc. Cand are chef, cum il asez sa-l schimb, cum intinde mainile razand, ma ia de cap si ma impinge spre burtica lui tzocind din buze, sa-i pup buricul. Daca stau pe jos, vine se lipeste de mine si imi impinge capul spre costite, sa-l gadil si sa-l musc. Binenteles ca la toate fazele astea Bianca rade de rasul lui si se distreaz si ea pe langa. Ei ii place foarte tare sa facem gimnastica, mai ales cu piciorusele. A inceput sa aiba parca mai multa stabilitate cand merge singura. Si vrea numai de o mana tinuta si merge repede, repede cu pasi marunti si tropaind. Cred ca o sa alerge non-stop cand o sa scape singura la picioare.
Pe la 11 a venit soacra si am iesit cu ei in fata blocului. Desi era frig, incalzea soarele si era destul de palcut. Le-au placut frunzele pe care le-am imprastiat cu piciorul, apoi le-am adunat cu manutzele si le-am aruncat in sus. Am fugarit toate pisicile din zona, am chemat "pui, pui, pui" pasarelele din copaci, ne-am jucat de-a ascunsa pe dupa masini.
Cand ne-am intors in casa, toanta de mine am tot incercat sa o pun sa mearga singura si ea se tot lasa in funduletz. La un moment dat tragea si Rares de mine, ea a vrut sa se tranteasca jos, i-am pus o mana sub funduletz sa nu o las, a ricosat din mana mea si a cazut direct cu fata de pamant. Am plans amandoua  , Rares si el pe langa noi. Nu stiam ce sa fac si cum sa-i linistesc. Intr-un final a vrut sa o pun pe perna si a adormit. Dar i-au curs un pic de mucisori cu sange si i s-a umflat buza de sus. Imi venea sa-mi dau palme  
Seara, scumpa de ea, mi-a oferit o noua clipa de tandrete. Era in fund, langa mine, pe jos. S-a ridicat singurica in picioare tinandu-se de mine, a intins gurita si mi-a dat un pupic umed si dulce, dupa care zambind, a facut "aaaaa".
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 02/11/06 @ 15:06
|
31 oct 2006
De cateva zile incerc sa ii invat culorile folosind piesele de lego. Alb, rosu, verde, albastru, galben.  ma indoiesc ca au inteles ceva. Ii distreaza eforturile mele didactice, macar atat. Rares a retinut faza cu alb si spune "ab". Dar el spune "ab" la orice piesa, indiferent de culoare. Ma intreb daca nu au inteles ca numele pieselor de lego e "alb, albastru ...".
Am gasit un site cu joculete on-line pt bebelusi. Cel mai tare, dupa parerea lor e unul unde apar animale si se aude sunetul scos de ele. Leul, tigrul si maimutza conduc detasat in preferintele lor, la sunetele scoase. Binenteles ca nu se poate decat cu amandoi la mine in brate, impingandu-se si dandu-si coate sa ajunga cu mainile pe cat mai multe taste, cat mai aproape de butoanele de la monitor.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 03/11/06 @ 14:23
(Edited 03/11/06 @ 23:55)
|
1 noiembrie 2006
In sfarsit, li s-a facut mila dobitocilor si au dat caldura. Am dat la maxim toate caloriferele dar termometrul se incapataneaza sa ramana sub 20 de grade. I-am scos din nou o ora prin fata blocului. Am observat ca dorm mai bine la pranz daca ies inainte afara. Off, asa i-as scoate singura in fiecare zi, imi vine sa urlu cand vad ca socrosenia zice ca nu are timp sau vine cu 3 plovere pe ea decretand ca e prea frig sa iasa copii afara (daca la 5-7 grade e frig, la -10 cum o sa fie?). In fine, s-a oferit sa-i ia sa le faca baie, ca vineri nu poate.
Are soacra'mea o matza nebuna, e batrana si nu accepta pe nimeni sa puna mana pe ea, decat pe soacra. Daca se apropie altcineva scuipa si haraie, se zburleste. Ai mei copii, "miaaa, miauuu" dupa ea. Invatat cu Mushu nostru care e prea lenes sa protesteze, incercau sa puna mana, sa o prind. La un momentdat, Bianca era in fund, langa usa, matza de partea cealalta, se "studiau" pe dupa coltz. Cum scotea Bianca un pic capul si se intindea la ea, cum matza incepea "chaaa" sa o scuipe. Dupa 2 faze de astea, incepe si Bianca mea "chhhhiii". M-am prapadit de ras cand le-am vazut. Scoteau capul de dupa coltz "chhhiii" se scuipau una pe cealalta, se retrageau, apoi o luau de la capat.
S-au distrat din nou la baie. Vorba lui Sebi, abia astept sa-i vad la piscina.
Partea buna a fost ca fiind fara copii, am savurat si ne-am manifestat din plin la meci. Am strigat, am incurajat, am ras in hohote, am injurat si am tipat. Pacat de gafa lui Nicolita si Cernea, ca chiar a fost un meci bun al Stelei. Nu meritau asa un final de prost gust.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 04/11/06 @ 00:19
(Edited 04/11/06 @ 00:21)
|
02.11.2006
Am iesit de dimineata la cumparaturi. Am luat printre altele revista Mami. Eram curioasa cine a castigat concursul de poze haioase. Cum nu primisem nici un telefon, stiam ca nu suntem printre fericiti. Hmmm, ma intreb daca a fost tragere la sorti. Probabil ca s-a tras la sorti din cateva poze alese de ei. Prea erau toate pozele cu adevarat haioase, pe care le remarcasem si eu. Si erau toate pozele care fusesera puse pe site separat. Ma rog ...
Am fost apoi sa-mi recuperez copii de la soacra. M-au intampinat agatandu-se de gatul meu. Bunica a zis ca s-au cam marait si s-au trezit des noaptea. Cu greu am reusit sa-i linistesc cat de cat, sa ii imbrac.
Dupa ce le-am dat masa de fructe, mi-am pus si eu sa mananc. Ca de obicei, au stat putin cuminti, apoi au venit dupa mine. Le-am dat si lor sunca de pui, cascaval, paine, rosii. Rares a mancat din toate. A inceput cu o bucata de sunca de pui pe care a mancat-o plimbadu-se prin casa. M-a uimit insa Bianca. Lua cu degetelele bucatele de cascaval si indesa in gura repede-repede. Ea, care nu deschide gura pana nu termina ultima firmitura din inghititura precedenta, baga "la foc continuu". Chiar de doua ori a trebuit sa mai dea afara din gura ca nu putea mesteca cat inghesuise.
Iar au adormit la pranz mai repede si au dormit mai mult. Clar ii oboseste dormitul asta in alt pat, in alta casa, cu altcineva.
Cateva zile la rand m-au exasperat cu mancatul. Cel putin masa de legume m-a facut sa implor, sa plang, sa tip, sa fac pe mascariciul, sa fac crize de nervi . Am facut miercuri o gramada de pilaf cu carne, una din mancarurile pe care nu mi le refuzau niciodata. Nu stiu daca au mancat 5-6 lingurite fiecare. Bianca cel putin m-a exasperat.
Azi am facut ardei umpluti. Au inceput iar prin a da din cap si din maini, dar cum am reusit sa le pun in gura cateva firmituri, cum s-au potolit. Au mancat linistiti si fara multe artificii cate un ardei destul de mare.
Am cateva zile de cand le spun poezia cu pisicuta care s-a urcat in pom si a facut buf. Stau atenti si ma asculta, se hilizesc incepand cu "si deacolo, si deacolo" (probabil ii distreza repetarea cuvintelor), iar cand ajung la "vaaiii, sarca" isi pun mainile in cap, mi le pun mie. Uneori mai fac combinatii, o mana pe capul lor si una pe capul meu.
Rares imita tot mai mult gesturi si sunete. Bianca a inceput si ea sa spuna "nai, nai" si pune capul pe perna. Merge tot mai stabil si o ia singurica din loc, dar tot asa, numai de la mine la Sebi. Rares a luat-o mai cu curaj. La cateva zile dupa ce a facut primii pasi deja se plimba singur de la pat la fotoliu. E drept ca el a mers aproape doua luni inainte tinut de o singura mana, ori ea abia de 2 saptamani merge asa. Nu imi mai fac griji, acum stiu ca poate si stiu ca o sa fie bine.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 04/11/06 @ 19:30
|
03.11.2006
Iar au dormit aiurea. Bianca s-a trezit tipand decateva ori, camd e fiecare data s-a trezit si Rares. Am luat-o in pat, la picioarele lui Rares. Dupa inca o serie de maraituri, a adormit profund si a prins cateva ore bune de somn. Rares se trezeste des, foeiste si maraie si nu adoarme decat cu biberonul cu apa. A ajuns sa bea cam 250-300ml pe noapte. Drept urmare, cam de la 5 body-ul si pantalonii sunt fleasca de uzi de la pipilica ce nu mai incape in Pampers. l-am schimbat prin somn de pantaloni, dar de body abia cand trezit. Cat ii cautam haine de schimb, a plecat la plimbare prin casa, la bustul gol. A gasit scula aia de facut piure (cu care tot el lucrase ieri si o lasase aiurea) si cu ala in mana patrula, cu burta inainte si dand din maini. Ma duc dupa el si-l strig intrigata "Rares!" "Ciiii?" vine prompt raspunsul si o ia la fuga razand sa nu-l prind. Catev minute mai tarziu, puneam niste hainutze de-ale lor pe calorifer, sa se usuce mai repede. Rares ma studiaza concentrat cateva secunde, apoi ridica body-ul lui pipilit si vine hotarat spre mine cu mana intinsa "puiiii! Puiii!". "Ce pui, ma Rares, ca nu e nici un pui!" El insista impingandu-mi bluza in mana "puiiii!" Intr-un final sa ma dumiresc ca baiatul imi spunea "pune", sa pun si body-ul la uscat, ca doar era ud.
A mancat iar cu mine la miscul dejun sunca de pui cu paine. Asa am constatat ca Rares spune si un fel de "paine" (piie).
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
sunt_mamica
membru incepator
|
Posted 05/11/06 @ 23:43
|
ti-am adimirat strumfii in poza de pe prima pagina a concursului cu poze!de moment ce era acolo se pare ca au fost preferatii lor!asa ca nu fi dezamagita!
ilinca |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 06/11/06 @ 09:24
|
quote:
Originally posted by sunt_mamica
ti-am adimirat strumfii in poza de pe prima pagina a concursului cu poze!de moment ce era acolo se pare ca au fost preferatii lor!asa ca nu fi dezamagita!
ilinca
 Nu sunt dezamagita ... prea tare . Daca a fost vorba de tragere la sorti, eu nu sunt in categoria celor norocosi la genul asta de extrageri (tinand cont de cand astept sa castig la loto). Pana se duc la scoala, au tot timpul sa apara in revista  , sau imi trece mie dorinta asta.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 06/11/06 @ 14:31
|
4.11.2006
Azi nu s-a intamplat nimic deosebit. Din nou a batut foarte tare vantul, chiar a nins in cateva reprize. Nu am reusit sa iesim deloc afara. M-am hotarat sa le iau carioci. Sper sa le placa sa deseneze, ar avea asa o activitate in plus care sa-i tina cat de cat fericiti in casa. Spre seara vorbeam cu Oana pe net. Rares si Bianca erau in dormitor, langa sacul cu jucarii. Prin usa deschisa ii tot auzeam hilizindu-se si discutand unul cu celalalt. Dupa un timp, vazand ca inca nu au aparut in cautarea mea, m-am dus sa-i vad ce lucreaza. Jumate din baxul de scutece abia desfacut il imprasitasera prin tot dormitorul si deja trecusera la alte activitati.
Nu pot sa nu remarc ca totusi Bianca a ramas destul de mult in urma lui Rares la unele chestii. Cred ca totul pleaca de la abilitatile ei motrice intarziate. Recunosc ca de multe ori m-am bucurat ca statea cuminte in fund unde o puneam cu 2-3 jucarii langa ea si puteam sa ma ocup de altele. Rares daca a luat-o la patrulat in 4 labe de la 9-10 luni, altfel a explorat lumea din jur, altfel i-a fost stimulat creierul. De ex. am constatat ca Bianca nu prea stie sensul cuvantului "nu" (sau doar se face ca nu pricepe? O fi ea mai smechera ca mine!). Cand intra in bucatarie, unul din primele lucruri pe care le face e sa deschida sub chiuveta, la gunoi sau sa se duca la butoanele de la aragaz. Rares a inteles foarte repede ca nu e voie si chiar daca pune mana, si-o retrage imediat dand din cap sau din deget, ca nu e voie. Ei trebuie sa-i spun de zece ori si in final sa o iau eu de acolo, ca nu ma baga in seama de nici o culoare. Dar nu e numai asta, in general are un vocabular mult mai restrans (chiar si in bebelineasca lor scoate mai putin sunete si "cuvinte" decat Rares) si in general abilitatile de comunicare nu sunt la fel. Stiu ca fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare. Din ceea ce face mi-a clar ca este un copil normal d. p. d. v. neurologic, dar mi-e un pic ciuda. As fi vrut sa fie la fel. Avand bagajul genetic pe care il au, stiu ca nu au cum sa fie copii prosti, din contra ...
Imi doresc sa stiu ce sa fac sa o stimulez mai mult. Stau de multe ori numai cu ea si ii arat jucariile, ii povestesc, inventez cate un joc nou, vorbesc mult cu ea. Dar mi se pare ca nu e destul. De multe ori nici nu are rabdare, ma lasa vorbind singura sau ma trage de mana tipand sa o iau la plimbare. Sa mearga si sa "citeasca" revistele. De asta nu se satura niciodata.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 06/11/06 @ 15:41
|
05.11.2006
Am fost la Isabela azi. Erau asa de nerabdatori sa iasa din casa, au stat cuminti si la imbracat. Acolo au descoperit o gramada de jucarii noi si nu prea au avut timp sa interactioneze cu gemenii Isabelei. Lui Tudor i-a fost draga Bianca si tot venea si o mangaia pe par, apoi s-au alergat unul pe celalalt prin casa  . Mi-a dat Isabella cateva idei noi de jucarii. Abia astept sa imi bage indemnizatia pe card sa ma duc la cumparaturi.
Seara, inainte de culcare, Rares a cazut din patutul Biancai . Era grilajul lasat in jos, eu m-am intors sa o imbrac pe Bianca de noapte, el se juca, dar i s-a facut brusc pofta sa se dea jos, fara sa spuna nimic. Am simtit o mana pe mine, apoi am auzit "trosc, buf", si l-am cules depe jos. S-a ales doar cu o sperietura zdravana si un cucui, dar nu prea mare.
Uneori as vrea sa am puterea de a opri timpul. Sa ramana copii asa mici inca vreo 4-5 ani deacum incolo. Eu nu imi doresc sa ii vad mai repede mari. Imi sunt atat de dragi acum! Ma topesc toata cand isi face Bianca "mila" de mine si imi mai scapa care un pup, cand rade din toata inima si il iubeste in felul ei pe Rares, cand striga dupa Mushu "miiiaa, miaaa", cand se trezeste din senin sa faca si sa sopteasca "pa,pa" si sa trimita bezele. Ca sa nu mai vorbesc de "mamosul" Rares care vine una-doua si se lipeste de mine, isi pune capul pe pieptul meu si sta asa secunde bune, apoi fuge razand sau ma trage spre el tocaind din buze sa ii pup buricul si costitele. Mai nou, vine cand stau jos si se lipeste de spatele meu, isi pune trunchiul si capul, isi lasa greutatea pe mine si ma ia in brate. Sebi zice ca e prea alintat si prea atasat de mine. Dar stiu ca momentele astea trec mult prea repede. O sa tanjesc dupa un pup pe obraz si o imbratisare din fuga peste cativa ani. Stiu ca peste cativa ani situatia o sa fie total invers: Bianca o sa imi sara de gat, iar Rares o sa se fereasca sa il pup sau sa il imbratisez (ca il fac de ras in fata prietenilor, ca el e barbat ).
Asa vrea sa pot opri timpul, sa fie asa cum sunt acum inca vreo 4-5 ani cel putin.
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
