|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
Laura25
| Jurnal de calatorie prin viatza cu gemeni
Acest mesaj a fost trimis de
Laura25
pe data de 15/10/2006 la 14:20
.:. 6290 vizionari
.. Exista 46 raspunsuri la acest anunt
|
 |
De mult incerc sa imi fac timp si elan sa tin un jurnal pentru si despre copii mei. Am avut o tentativa cand aveau cateva luni, pe o agenda ce o tineam in noptiera. Dupa cateva zile, am abandonat. Suna prea anost si cuvintele pe foaia de hartie pareau prea goale, prea tehnice.
Acum imi reprosez ca uit. Deja nu imi mai amintesc exact cum suna primul "mama" spus de Bianca, inconstient, la 4 luni. Nu imi amintesc la ce jucarii se hilizeau cand aveau 5 luni, am uitat si ziua cand a luat-o Rares in 4 labe. Eram la tara, la mama mea, dar nu mai stiu exact cum s-a intamplat. Si e pacat, e mare pacat sa uit asemenea evenimente si realizari cu care cred ca nu o sa ma mai intalnesc niciodata in viata.
Toata lumea cand ma vede cu ei ma caina, ma intreaba cat imi e de greu (nici macar "daca" imi e greu). Dar nimeni nu stie cat e de frumos, cate satisfactii si cate zambete si hohote de ras, cate lacrimi de fericire si mandire imi zmulg shtrumphii mei. Daca e greu? DA, este greu! Dar cat e de frumos! Cum e sa te bucuri de toate micile realizari, micile pozne, micile lor bucurii, LA DUBLU! Sunt o fericita. Am fost binecuvantata cu doi copii minunati: sanatosi, frumosi, cumintei, isteti si veseli.
Am intalnit cu 2 saptamani in urma, in parc, o mamica din Piatra pe care o stiam de pe net. Era prima data cand ne vedeam fata in fata. A doua zi, scria pe forum: "Oricum ai niste copii tare dragalasi. Din acest punct de vedere esti o super-mamica. Si eu as fi vrut sa mai vb cat ceva, dar mi-a placut sa va obs de la distantza. Parca suntetzi un tot unitar inseparabil".
Incep ... cu inceputul. Cum au venit ei in viata mea.
Povestea noastra incepe in 2003, cand in septembrie, primul test de sarcina facut in viatza mea a iesit cu 2 liniutze. Emotiile si bucuria erau de nedescris. Aveam 2 ani de la casatorie si un copil era tot ce ne doream. Din nefericire, in cateva saptamani au aparut durerile, scurgerile maronii si verdictul: sarcina oprita in evolutie
In apilie 2004, liniutzele magice au aparut din nou. Tragedia a venit insa repede: am pierdut din nou sarcina la 8 saptamani (tot oprita in evolutie). Simteam ca sunt in pragul unei depresii, ma obsedau intrebarile : « De ce ? » « De ce eu ? Cu ce am gresit ?” Am avut mereu alaturi familia si prietenii si am trecut si peste asta. Am hotarat insa ca trebuia sa aflu mai multe, sa incerc si sa fac ceva mai mult decat sa astept.
Am plecat la Iasi si am avut norocul sa intalnesc un doctor foarte bun si un om deosebit: dr. Irina Dumitrascu de la Maternitatea Cuza Voda. Ea m-a ajutat sa merg mai departe: am facut un set complet de analize, o histeroscopie, un tratament cu Duphaston. Concluzia ei a fost ca anatomic, totul e in ordine, trebuia sa avem grija sa incepem un tratament de sustinere a sarcinii imediat ce aflu ca sunt insarcinata si sa ma rog la Dumnezeu sa fie bine.
In prima saptamana din noiembrie 2004, am facut testul de sarcina numai ca o confirmare, caci eram sigura ca sunt din nou insarcinata (desi ciclul nu imi intarziase decat o zi. Ma simteam bine, eram fericita, dar sufletul imi tremura zi si noapte la gandul ca totul se poate repeta, ca as putea pierde din nou copilul. Numaram zilele si orele pana la implinirea celor 7 saptamani de sarcina cand eram programata la ecograf
O buna prietena de-a mea urma sa nasca in cateva zile si a mers cu mine sa se interneze. Eram impreuna in sala de consultatii, eu pe masa de ecograf, d-na doctor tocmai imi spunea sa iau exemplu, cu asa o burtica sa vin si eu … cand o vad ca face ochii maaari, se incrunta putin, apoi i se intinde un zambet pe toata fata. (In sinea mea, ma gandeam ca e de bine, daca zambeste, dar ma intrebam oare ce o fi!?!?) « Ia te uita, sunt doi! » ?!?!?!? « Poftim!?!? » « Ia sa vedem si inimioarele. »
Daca ati facut macar o data un ecograf de genul asta si ati auzit pt prima data zgomotul ala unic, ce iese din boxe si reprezinta bataile de inima ale bebelusului vostru, stiti ce am simtit. “Tic .. tic .. tic .. tic (si zgomotul “de fond” ca in filmele cu alieni). “Ia sa-l auzim si pe al doilea. ” Cu o tonalitate mai ridicata si un pic mai repejor : “tic, tic, tic …” Intreb: “Sigur nu se aude inima mea? Ca mi-a ajuns in gat cu totul”. Pluteam … nu mai stiam ce sa spun, cum sa ma manifest, simteam ca explodez. Era prea frumos… era …
Cum am iesit, pun mana pe telefon sa sun sotul. Era la serviciu. Ma intreaba nerabdator cum e (si el astepta cu sufletul la gura sa ii spun ca e bine, ca bebelusul e la locul lui), ii zic ”Stai jos? Eu zic sa te asezi … » El : « Hai, nu ma omora acuma, spune daca e bine ! ». Zic « Da, e bine … numai ca am auzit inimioare » EL : « ??? Adica ? Si nu e bine ca bate inima ? Nu asta asteptam ? » « Ba da, numai ca sunt inimioare. Doua ! » (deja vizualizam perplexul si nedumerirea de pe fata lui « Iiii ?>> « Avem gemeni » … pauza … liniste totala …si aud strigatul catre colegi « Bagami-as, am gemeni ! ». Era atata bucurie si exaltare si un amalgam intreg de emotii in strigatul ala, ca m-a busit instantaneu si rasul si plansul. Cand am ajuns acasa, l-am gasit pe un scaun in bucatarie, cu o tigara ce ardea singura in scrumiera, cu privirea pierduta si un zambet intins pe toata fata. Din ziua aceea totul s-a schimbat in viata noastra.
A urmat o sarcina dificila, cu emotii mari, un cerclaj facut la 10 saptamani, contractii si dureri inca din primele luni. Desi din ianuarie am stat in pat, am ajuns de 2 ori in perfuzii.
Prima ecografie la care a asistat viitorul tatic ne-a adus inca o veste mare : unul va fi sigur baietel, celalalt, destul de probabil, fata. Sotul meu era in extaz, isi dorea foarte mult o fetita (care de altfel la prima intalnire prin intermediul ecografului i-a facut cu mana. Cred ca a fost momentul in care el s-a indragostit iremediabil de fetitza lui). O alinta “surpriza tatii” si peste tot spunea ca asteapta un baiat si o surpriza.
Cand am implinit 30 de saptamani de sarcina am rasuflat usurata ca am ajuns pana la punctul cand sansele de supravietuire ale bebelusilor erau reale, chiar daca s-ar fi nascut prematur. In ultima luna am luat 4 kg in 3 saptamani. Ma ridicam de jos cu o mana tinandu-ma de sale si cu una de sub burta, sa nu o scap.
In duminica in care implineam 36 saptamani de sarcina, d-na doctor era de garda si m-a chemat sa ma interneze. Vroia sa fiu acolo daca o porneau shtrumphii la vale, distanta dintre Piatra Neamt si Iasi fiind una destul de mare in caz de urgentza.
Era o dimineata superba de vara, pe 12 iunie (DPN-ul era 10 iulie). Am plecat de acasa bombanind tot drumul, ca eu ma simt bine, ca nu nasc acum si o sa mor de cald prin prin maternitate in Iasi, in loc sa stau acasa la umbra Pietricicai. Sotul statea mai mult cu mana dreapta pe burta mea decat pe volan (primind suturi la greu pt asta) si negocia cu mine ce nume sa le punem (a fost o intreaga discutie toata sarcina, s-a ajuns de la glume la certuri cu amenintari si inapoi). In final, aveam ales un nume pt fata (de fapt aveam vreo 3 …si de rezerva), dar nici unul pt baiat. Chiar am intrebat la un moment dat ce facem daca sunt 2 baieti si a venit repede replica : « te fugaresc de acasa » insotita de un zambet suav.
Ajungem la maternitate, eu dand non-stop indicatii sotului : unde gaseste lucrurile pt bebelusi, cand si cum sa mi le aduca, ce sa faca acasa cu florile si pisica, ce si cand sa manance … De fapt, muream de emotie. Nu mai facusem un ecograf de 6 saptamani, abia asteptam sa ii vad, sa vad ca sunt mari si bine. Dupa aproape 3 ore de asteptare (d-na doctor era intr-o operatie dificila), in sfarsit intram in sala de consultatii.
Primul il ia la masurat pe baiat, care statea in stanga : dimensuini, pozitionare. Statea bine mersi cu capul in jos, aproximativ 2700g, avea o circulara de cordon de care urma sa ne ingrijoram cand era sa se nasca. Cand trece in dreapta, o vad ca se cam schimba la fata, ia cateva dimensiuni … aproximativ 1700g. Inghet (desi erau binisor peste 25 de grade)! Cu 6 saptamani inainte erau aproximativ la fel. Se intorsese si cu capul in sus, ceea ce doctorita a spus ca e bine, ca daca ramanea cu capul in jos, spatiul era si mai mic, putea fi si mai rau. Mai masoara niste tensiuni prin artere, se uita la inimioara, la tot ce se putea. Verdictul : in nici un caz nu o sa pot naste natural ( nu ar fi suportat bebelusul mic 2 randuri de contractii, plus faptul ca era cu capul in sus), urma sa ma tina sub monitorizare zilnica si sa vedem cat de repede este necesar, operatie de cezariana. Speranta era sa ajung cu bine la 37 de saptamani.
Am pus o mie de intrebari si alte o mie imi umblau prin cap: as fi putut face ceva mai din timp, daca as fi fost mai des la control, daca as fi stat in cap, daca as fi mancat altceva, daca …. Concluzia a fost ca baiatul crescuse foarte mult in ultima luna, i-a luat spatiul si hrana necesara celui mai mic, stand foarte bine cocotat pe vasele de sange ce il alimentau (nu am aflat sigur daca e fata sau baiat, asa ca a ramas « surpriza tatii » pana la nastere).
Am stat in noaptea de duminica spre luni in maternitate, numai cu gandul ca pana la urma trebuie sa fie bine. Facusem Celestone 4 saptamani, erau destul de aproape de termen, nu erau chiar foarte mici. Am « comandat » sa mi se aduca integrame si carti de citit, ca trebuia sa mai stau cel putin o saptamana pana la operatie.
Luni, pe la 11, ma duc din nou la ecograf. D-na doctor masoara din nou indicii de pe artere, ritm cardiac 80. Imi zice sa ma intorc pe o parte. Ritm cardiac 120. Hopa !
Se uita la mine, se uita la monitor : « Da, ii scoatem afara. Nu e bine deloc, intra in suferita fetala asta micu si nu mai putem astepta. O sa aiba mai multe sanse daca se naste acum. » Eu zic cu un firicel de glas : « Daca asa credeti ca e bine, ok ! » « Offf, numai cu dumneavoastra nu ma gandeam ca o sa am treaba azi ! » si imi zambeste incurajator.
Era aproape 11:30 (garda ei trebuia normal sa se termine la 12). Incepe sa dea telefoane : cand e libera sala ? Unde e anestezistul cu care lucreaza ea ? Ma intreaba de vreo 3 ori ce am mancat. Zic : « un covrig » (vad privirea dezaprobatoare din spatele zabetului amabil). “Vrei rahi? Cred ca asta o sa facem, ca e mai bine, mai ales ca ai mancat un pic. S-ar putea sa te doara capul, dar e riscul mai mic. Nu stiu astuia mititel cat de bine i-ar fi cu o anestezie generala ». Iar eu, cu un sfert de gura : « Bine, daca asa e mai bine, nu-i nici o problema. Rahi sa fie ! » (aveam o vaga ideea ce insemna tipul asta de anestezie. Stiam ca o sa fiu consienta si o sa aflu imediat cum sunt shtrumphii, ceea ce ma bucura). « Fugi sus, ia-ti bagajul si cobori la sala de nasteri. Cam intr-o ora jumate e libera sala si sa avem timp sa te pregatesti. » « Si firul de cerclaj ? »(aveam eu o obsesie ca o sa uitam de el si o sa raman « cusuta » pana la adanci batraneti). « Scoatem si firul acuma ! »
Urcand cu liftul cele doua etaje pana in salonul unde eram cazata, incercam usor-usor sa ma dumiresc, sa realizez ca urma sa nasc. Pun mana pe telefon sa imi chem sotul de la Piatra. Incerc pe cat posibil sa nu il alarmez. Ii spun sa mearga incet, ca mai dureaza cateva ore pana ma poate vedea, sa stea linistit ca sunt bine. Ii spun ca il iubesc (ma strafulgerase o ideea ca totusi se putea intampla ceva nasol cu mine in timpul operatiei) si il rog din nou sa aiba grija cum conduce. Incerc sa dau de mama, dar nu raspunde nimeni. Imi sun sora mai mare, sa anunte ea pe toata lumea. In timp ce imi strangeam lucrurile cu o mana, cu cealalta tineam telefonul, incercand sa fiu coerenta si sa par stapana pe situatie, vine doctorita Paun (rezidenta ce lucra cu doc. Dumitrascu) sa ma grabeasca. Sala era libera.
Mi se scoate firul de cerclaj, mi se face o clisma (multe nopti nedormite ma obseda momentul respectiv, care mi se parea de o jena maxim pt mine). Reusesc sa vorbesc cu mama care imi spune ca ma iubeste si e alaturi de mine (i-am simtit lacrimile in voce), fac cunostinta cu anestezista (imi pare rau ca nu i-am retitnut numele, dar a facut o treaba extraordinara), mi se completeaza cate ceva prin fisa. Ma preia o asistenta care ma cantareste :76.5 kg (luasem 19 kg de la inceputul sarcinii) si ma baga in sala de operatie. Era putin trecut de ora 12.
Doctorita anunta sa se pregateasca 2 bratari pt copii, una albastra si una nu se stie. Anestezista, foarte dragutza, m-a intrebat de vreo 3 ori cum ma cheama pana a facut asocierea « Aaa, Laura ca ciocolata ! » si imi da indicatii sa nu misc capul, sa spun daca imi e rau, ma mai intreaba cum o sa ii cheme pe copii si se distreaza toate ca nu am nume pt baiat, dar am pt fata, desi nu se stie daca o sa fie vreo fata.
La un moment dat vine o asistenta si ma apasa pe burta in stanga sus… si in cateva secunde aud un tipat sanatos si cu coada ochiului o vad trecand ceva rosu in maini. Ma pocnesc instantaneu lacrimile. Doctorita ma intreaba daca ma simt bine, eu mormai ceva … anestezista ii spune ca sunt bine, dar plang si ma ia la rost, in gluma, ca la ea pe masa nimeni nu plange. Imi da voie sa rad, sa spun bancuri, dar sa nu plang. Aud in continuare oracaiala celui mic, vad lumea relaxata in jur si stiu ca e bine. E greu de spus ce simteam, eram fericita, dar ingrijorata. Vroiam sa il aud si pe al doilea pt a ma putea bucura pe deplin.
Dupa cateva minute ce au fost o infinitare, mi se pare ca aud un alt glascior, mai scazut si mai mult simt decat stiu ca s-a nascut al doilea bebelus. Anestezista imi confirma « Ia uite si al doilea ! » Nu prea aveam cum sa ma uit, ca ma tinea cu capul in sus. Intreb, pt siguranta si linistea mea « A tipat ? » … Nu imi raspunde nimeni. Fac un efort sa vorbesc mai tare, dar glasul imi tremura « A tipat si al doilea ? ». In sfarsit, mi se confirma « Da, a tipat si al doilea. Sunt bine amandoi .
Gata, sunt mama ! Pot sa plang in voie (imi permite si anestezista).Sentimentele ce m-au coplesit in secunda aia sunt greu de descris. Sa spun ca eram fericita, ar fi prea putin. Parca mi se luase o povara imensa de pe suflet si in loc s-a umplut cu iubire nemarginita pentru ghemotoacele ce tocmai venisera pe lume. Nu mai vroiam decat sa imi vad copilasii, sa ii ating, sa ii simt. Din nefericire nu s-a putut atunci, pentru ca baiatul a fost pus la oxigen, iar fata a fost dusa imediat la terapie intensiva, la sectia de neonatologie. Avusesera Apgar 8, respectiv 7.
Imi amintesc sa intreb daca am fata si mi se confirma, « surpriza tatii » era fetita. Aud si ce se dicteaza asistentei sa noteze pe bratarele : « Serban Nastase I, 2900g, 49 cm ora 12:30. Serban Nastase II: 1600 ( !!!), 43 cm, 12:35 ». Cineva vine si imi leaga si mie o bratara. Intreb senina « Dar nu imi puneti doua? » « Vrei doua ? Lasa ca am scris tot ce trebuie pe asta ».
Nici nu am ajuns bine la reanimare, ca am si inceput sa dau telefoane, sa trimit SMS-uri, sa anuntz familie, prietenii. Apare imediat proaspatul tatic (care in ciuda rugamintilor mele, scurtase timpul normal de parcurs distana dintre Piatra si Iasi cu o ora). Era si el fericit si super emotionat. In ciuda mea, el a reusit sa isi vada baiatul primul. O asistenta care m-a alimentat cu vreo 6 “bidoane” de apa cu sare si glucoza in perfuzie mi-a spus sa incerc sa ma odihnesc pana nu trece efectul anesteziei. Stia ea ce stia, dar eu nu …
Cam dupa 2 ore, mi se aduce baiatul sa-l vad. Era infasat intr-o pelincutza alba, i se vedea numai fatzuca rotunda, roz, perfecta … cei mai senini ochi albastri pe care ii vazusem vreodata ma priveau linistiti. M-a cuprins instantaneu un val de caldura si de liniste. L-am tinut la piept, l-am sarutat si l-am alintat, i-am soptit ca-l iubesc, ca e baiatul mamii iubit si nimeni nu o sa schimbe asta niciodata.
Era o zi torida de vara, 13 iunie 2005, cerul era curat ca lacrima, soarele ardea … si mie soarta tocmai imi zambise putin mai larg. Eram MAMA, eram fericita, eram implinita.
Pe Bianca am reusit sa o vad abia marti dupa amiaza. M-am chinuit sa ma dau jos din pat in ciuda durerilor cumplite si impreuna cu sotul am plecat la ultimul etaj, la neonatologie. Puiuta mea era intr-un patut incalzit ( nu a stat la incubator decat 24 de ore), mica, mica, mica … avea pe ea numai un Pampers ce parea urias, o branula in manutza, senzori pe piept, o vanataie in cap de unde ii luasera sange. Mi s-a strans inima cand am vazut-o asa … dar in cele cateva minute cat am stat langa ea, tot ce am putut sa spun a fost « Ce frumoasa e ! ». Doamne, cat o iubeam!
Cine a vazut un copil mai mic de 1800g, stie ce priveliste este : pielea intinsa pe craniu, ochii putin umflati, cu endeme, degetelele ca niste bete de chibrit. Acum imi dau seama ca semana putin cu taticul ei in perioada studentiei, cu fata trasa si ochii incercanati dupa o zi si o noapte de Heroes in retea si bere. Era ca un mic alien, dar avea trasaturi asa de frumoase! Parea atat de firava, de neajutorata, as fi vrut sa o iau in brate, sa o protejez, sa ii dau din sanatatea si puterea mea. Doctorita ce se ocupa de ea ne-a spus ca e o luptatoare, ca o sa fie bine, o sa creasca repede si o sa fie sanatoasa.
Cand am plecat din maternitate, pe 2 iulie, Bianca avea 1980g, iar Rares trecuse de 3200g.
Laura  de shtrumphi,  Rares si  Bianca 13.06.2005
 Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
 Posted 25/10/06 @ 00:16
(Edited 25/10/06 @ 16:13)
|
23 oct 2006
Luni, inceput de saptamana, naspa ... Intotdeauna am urat lunea. Strica tot farmecul veitii. A fost si o noapte plina de treziri. Cred ca le ies maselutze, altfel nu imi explic tipetele si plansul din timpul noptii. Si Rares s-a trezit des, s-a agitat si s-a suit pe mine toata noaptea. Bianca a tipat prin somn de nenumarate ori. Offf 
Azi Bianca nu a mai vrut sa mearga deloc singura. Cum simtea ca o las, cum se lasa pe spate si se trantea tipand in fund. Cat au dormit la pranz am facut mancare si pentru noi si pentru ei. Sunt tare! Seara Rares a cazut din fotoliu, in cap . Mai era si Oana cu ochii pe ei, pe net. A vazut si ea aterizarea "live".
24 oct 2006
Inca o noapte de tipete, plans si trezit de o suta de ori . Sunt rupta de oboseala. Incerc sa ma controlez, dar ma enervez de multe ori prea repede, tip ca prosta la ei . Binenteles ca in secunda doi imi pare rau si imi vine sa ma dau cu capul de pereti. La pranz am dormit si eu o ora cu ei. Tot agitati, tot cu scancete si treziri dese.
Rares a spart un pahar. A fost vina mea ca l-am lasat aiurea si cand l-am vazut, nu i l-am luat din mana . Ce greu se scot cioburile din covor!
Rares are cateva zile cand se agata cu disperare de mine. Cat sunt numai eu cu ei, mai e cum e, dar cum apare Sebi sau soacra, cum vrea numai la mine in brate. Mai ales dupa ce se trezeste dupa masa. Motiv foarte bun pentru Sebi sa comenteze ca il rasfatz, ca eu l-am invatat asa. In parc au plecat cu soacra si cu tati, ca sa ma lase sa ma mai odihnesc. A plecat urland cand l-am lasat din brate. L-am vazut iesind plangand din bloc si am vrut sa ma duc dupa ei, dar a sunat Sebi intr-un minut ca s-a linistit. Seara am pus-o pe Bianca sa mearga de la mine la Sebi si a vrut. A mers cate 4-5 pasi singura. Mi-e asa de draga  . Au incantat-o puternic pe Oana cu entuziasmul si comentariile lor cand i-am lasat la birou, sa butoneze in voie tastatura si monitorul.
25.oct 2006
La multi ani, mama! Sa fii sanatoasa, sa fii fericita, sa te bucuri de copii si de nepoti. Te iubesc. Acum, cand sunt si eu mama, am ajuns sa apreciez la adevarata valoare tot ce ai facut si ce inca faci pentru mine, pentru noi. Abia acum am ajuns sa inteleg cu adevarat unele gesturi de-ale tale, abia acum am ajuns sa te respect si sa te apreciez la adevarata valoare. Pentru tot ce ai facut, iti multumesc! Iti sarut cu respect mainile care au avut atat grija de mine, iti sarut ochii care au lacrimat de atatea ori pentru sau din cauza mea. Iarta-ma, mama, ca nu am stiut intotdeauna ca nu trebuie sa te supara, ca am fost uneori prea incapatanata sau prea orgolioasa sa vad sau sa recunosc ca am gresit. Acum imi doresc sa reusesc sa fac pentru copii mei macar jumatate din ce ai facut tu pentru mine, sa ajung o soacra si o bunica exact ca tine. Te iubesc si imi doresc sa fii alaturi de mine inca cel putin o suta de ani.
La multi ani, mama  !
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
 |
|
|
sunt_mamica
membru incepator
|
Posted 25/10/06 @ 01:59
|
frumoase cuvonte pentru mama ta!LA MULTI ANI!sa traiasca
inca o suta de anii! |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
|
|
OanaNG
nou venit
|
Posted 25/10/06 @ 16:49
|
Trasa puternic de urechi shi de atentzie de sora'mea imi iau tastatura in primire si ma apuc de scris
First thing is first: bine a zis cine a zis ca nu potzi cunoashte niciodata cu adevarat un om. Sis, eu te shtiu de 20 shi o gramada de ani (nu spunem catzi) shi habar n-am avut ca potzi scrie cu atata har . Acum sunt aproape convinsa ca tzi-ai ratat cariera. De ce te-ai facut tu calculatoreasa shi nu carturareasa? ha?
Apoi.....
MA DECLAR TOTALMENTE SI IREMEDIABIL INDRAGOSTITA DE NEPOTZII MEI!!!    SUNT CEI MAI FRUMOSHI, DESHTEPTZI, HAIOSHI SHI CUMINTZI COPII DIN LUME!!!
Bineintzeles ca asta nashte in mine shi oresh'ce frustrari de femeie de treij'de ani shi fara copii (inca): cand o fi sa am shi eu unul (copil adik) o sa-mi reusheasca ceva similar? Standardul e ridicat deja la nishte inaltzimi ametzitoare..... Oricum, cum ziceau stramoshii noshtri, dacii, never know it till you try it
Asha ca ...
Oana matusica de Rares si Bianca (Laura25) |
|
|
|
OanaNG
nou venit
|
Posted 25/10/06 @ 16:58
(Edited 25/10/06 @ 18:00)
|
Sa-i dea Dumnezeu sanatate aluia de a inventat calculatoarele, internetul shi web-cam-ul ca altfel nu shtiu ce m-ash fi facut de dorul shtrumphilor (nu i-am mai vazut in real life din mai).
Asha am putut sa-l vad pe Raresh facand nu chiar primii, dar oricum, aproape primii pashi (mai intai in postura de Superman  ) apoi alergand dupa minge, Mushu, sor'sa, etc.; tot pe el in momentele de tandretze cu Bianca shi maica'sa ; pe Bianca mergand in 4 labe in stilul caracteristic (indescrisptibil si inimitabil); pe Raresh aterizand in cap de pe fotoliu (mi-a stat inima cateva secunde shi nu mi-am putut reveni vreo jumate de ora); si, la piece de resistance pana acum, pe amandoi la tastatura (batand cu toata foarta in taste, tzipand cat ii tzineau plamanii TIAAAAA, AATTEEAAA la propria imagine preluata de web-cam shi hlizindu-se cu totzi cei 14 - luatzi impreuna - dintzi).
Oana matusica de Rares si Bianca (Laura25) |
|
|
|
OanaNG
nou venit
|
Posted 25/10/06 @ 17:01
|
Si pentru ca astazi e o zi speciala in familia noastra trebuie sa spun si eu LA MULTZI ANI, MAMA! Sarut mana si te iubim enorm. Sa fii sanatoasa ca frumoasa, deshteapta shi tanara eshti  .
In rest..... ce a zis Laura, ca ea le zice mai bine decat mine 
Oana matusica de Rares si Bianca (Laura25) |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 27/10/06 @ 15:38
|
25. oct 2006-continuare
Inca o noapte nedormita. Simt ca o iau la vale. Ma enervez din orice si sunt rupta de oboseala. Sebi a sesizat problema si, fara sa-i spun nimic, ii preia el pe copii aproape de tot si ma lasa in apele mele. Off, prefer sa spal vase si sa fac curat in bucatarie decat sa stau cu copii. Stiu ca suna a mama denaturata, dar simt acut nevoie sa iau o pauza. Bianca a dormit 4 ore la pranz. E si ea terminata dupa noptile din urma, pline de treziri in tipete. Sebi a iesit singur cu Rares in parc, s-au intors cam dupa o ora. Sunt obositi amandoi, dar inca mai au rezerve sa se harcateasca si sa o faca pe Bianca sa rada in hohote. Am exersat cu Bianca mersul singurica si a facut iar, de mai multe ori, 5-6 pasi. Rares o aplauda si vine si el repede la mine, sa se lipeasca de pipetul meu si sa il iau in brate. Nu cred ca e gelos ca ne jucam cu Bianca, doar ca vrea si el bagat in seama.
26.oct 2006
In sfarsit, o noapte mai linistita. Parca sunt alt om. Rares merge numai in picioare, a descoperit ca poate deschide toate usile din casa si o face, urmat indeaproape de Bianca. Sunt fascinati de baie, poate si din cauza ca nu ii las sa intre acolo. E prea rece si umezeala. Plus "capcanele": WC-ul, ligheanul si mancarea lui Mushu. Locul preferat de joaca insa ramane, categoric, bucataria. Am descoperit ca Bianca a inceput sa spuna "nai, nai" si pune capul pe perna. E asa de dulce! Ma termina cand incepe sa rada in hohote cu toti dintisorii afara. Ii rade toata fata, si ochii ... Doamne, ce ochi are! Sper sa ramana la fel de expresivi si de albastri toata viata.
27.oct.2006
Astazi este ziua noastra. Sarbatorim 5 ani de casnicie . Ce trece timpul! Parca mai ieri radeam la popa in biserica impulsionata de rudotelul dat in graba de soacra'mea cand mi-a vazut stresul si nervii cu care m-am intors de la cuafor. Dar ce frumos a trecut, cate am reusit sa facem impreuna! Am avut micile noastre certuri si neintelegeri, dar nimic nu a durat mai mult de cateva ore. Mereu ne-am sprijinit si ne-am incurajat unul pe celalat, mereu am fost alaturi in momentele grele, dar si in clipele de fericire. E cumva surprinzator ca inca ne iubim atat de mult, ca nu trece zi sa nu ne-o spunem, ca inca facem gesturi tandre, ca pastram flacara pasiunii aprinsa. Pe noi copii ne-au unit si ne-au facut sa ne iubim mai mult, chiar daca suntem mai obositi si avem mult mai putin timp unul pentru celalt. Imi doresc sa fie al fel, sa simtim la fel si peste 10, 20, 50 de ani...
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 01/11/06 @ 14:17
(Edited 01/11/06 @ 14:20)
|
27 oct 2006-continuare
Seara am dus copii la soacra, sa le fac baie si sa doarma acolo. Stiu ca suna naspa, dar am ajuns sa le fac baie generala o data pe saptamana. E frig prea tare in casa si risc sa raceasca, asa ca deocamdata stam mai nespalati  . Am pus apa mai multa in cada si dupa ce i-am terminat de sapunit i-am mai lasat cam 20 de min. sa se joace. Ce distractie a iesit! Rares batea cu palmele in apa stropind totul in jur, iar Bianca radea in hohote, din toata inima. I-am lasat si am plecat pe la 20.30.
Acasa am sarbatorit cu un Blody Mery si multe clipe de tandrete  . Nu am iesit nicaieri, desi poate ca ar fi fost bine. Am inceput sa resimt "izolarea". Cred ca din septembrie nu am mai iesit din casa decat cu copii, in parc sau la plimbare prin oras. Am fost odata la terasa, dar tot cu gasca dupa noi si mai mult am alergat dupa ei  .
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
Laura25
Lasa-ma sa moderez!
|
Posted 01/11/06 @ 14:59
|
28 oct 2006
M-a trezit de dimineata sunetul strident al mobilului. Nu reuseam sa me dezmeticesc, sa il gasesc (E clar ca mi-am pierdut antrenamentul. Dupa 50ml de votca si o bere m-a durut capul si am avut o stare de rau o jumate de zi ). Era Netty, draga mea prietenea din facultate. 3 ani am fost colege de camera la camin. M-a sunat sa-mi spuna ca e in Piatra, ca mai sta cam o ora si vine sa ma vada. M-am bucurat mult sa o revad, dupa mai bine de un an. A stat putin, dar sper sa se tina de cuvant si sa vina intr-un we special pentru mine. Mi-a parut tare rau ca nu erau copii acasa, ar fi vrut sa-i vada si ea, ca ii stie numai din poze si filme.
Am recuperat copii de la soacra. Ea a zis ca au dormti mai bine ca data trecuta, dar ca s-au trezit pe la 7 cam mofturosi si nu au mai vrut sa doarma. Cert e ca i-am adus acasa foarte obositi. Au adormit in carut, i-am urcat in casa (Rares nu s-a trezit deloc la operatiunea asta) si amandoi au dormit cam cate 4 ore.
Dupa masa am poposit cateva ore bune in bucatarie. Am facut mancare si clatite. Rares a macat cu cea mai mare placere (venea dupa mine cu gura cascata) clatite mazgalite putin (cat sa le dea gust) cu finetti. Ca de obicei, Bianca a gustat si cam atat. In schimb, ea a mancat bine ciorba de peste.
Iar au stat numai pe capul meu. Rares deschide usile, Bianca in 4 labe dupa el. Vroiau sa mestece in oale, mi-au luat toate lingurile si furculitele din suport, au avut treaba cu peturile pe care le strang pt lapte, cu masina de spalat etc, etc, etc. L-au disperat pe Sebi care vroia sa stea la calc, sa se relaxeze ("ca e we") si eu il chemam sa-i ia din bucatarie, ei se puneau pe tipat si facut scandal 
Laura de shtrumphi, Rares si Bianca 13.06.2005
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=77878" target="_blank">Poveste cu shtrumphi |
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
