Cele mai citite bloguri
Nr. Blogul lui
1. olguta12
2. Elise
3. AT_Piticilor
4. andruskandu
5. notquiteso
6. mamitzica
7. mama42
8. Luciala
9. sofia_misicu
10. craciunitza
Cele mai citite mesaje de blog
Nr. Mesaj Blogul lui Vizionari
1. Atelierul Piticilor - Lucrari AT_Piticilor 117272
2. Jurnalul unei romance "americanizate"- si nu numai olguta12 54101
3. Bilantz olguta12 48073
4. J D E monica70 38325
5. A murit Laura! craciunitza 29094
6. Un nou inceput...(2) danangie 27502
7. scrisoare catre mama Picasso 22189
8. Curiozitate! Ana68 21552
9. Povestea lui bebe 2 continua buburuza2013 20138
10. Moartea lui Metaforel olguta12 20112

post an entry in your weblog   Jurnalul lui eli  Ultimile 50 de mesaje     Vizualizare ca mesaj normal (pentru editare)
Necunoscut
eli
Mi-e dor de bebele meu!!!
Acest mesaj a fost trimis de eli pe data de 29/03/2010 la 11:45 .:. 3822  vizionari .. Exista 20 raspunsuri la acest anunt
Ieri mi s-a confirmat ceea ce banuiam dar am sperat totusi sa nu fie adevarat: sarcina oprita in evolutie.
Nu stiu daca subiectul e potrivit aici dar nu stiu unde ma pot descarca si cred ca voi ma intelegeti cel mai bine!
A fost a3-a sarcina si prima oprita in evolutie. Am un baietel de 5 ani si 8 luni si o fetita de 1 an si 2 luni. Eu fac 28 in mai.
Dupa fetita am hotarat sa ne oprim doar la 2 copii. Motive, intemeiate, ziceam atunci: ca sunt singura, ca nu avem bani, sotul lucreaza mult, ca eu inca nu am o cariera.
In ianuarie, pe cand inca mai alaptam fetita, s-a intamplat sa nu ne proteajam. Am simtit din ziua aceea ca am ramas insarcinata, dar am sperat sa nu fie adevarat. Nu am avut curajul sa iau pilula ce poate impiedica conceptia, 2 sapt am stat asteptand. Tocmai incepusem niste cursuri, Florence intra din aprilie la scoala, totul mergea conform planului, nu nu se putea sa apara o sarcina.
La cateva zile de la intarzierea menstruatiei, nu am mai avut rabdare, dar nici curaj sa fac un test. Asa ca am mers direct la doctorul ginecolog unde testul si ecografia mi-au confirmat sarcina. Confirmarea m-a shocat, pe drumul spre casa nu stiam cum sa-mi abtin lacrimile. I-am spus sotului, m-a intrebat ce facem? Aveam indoieli, recunosc ca m-am gandit la avort, dar am stiu ca nu as fi niciodata in stare sa-l fac. Am vb cu 2 prietene (una din ele pierduse a treia sarcina la 4 luni), m-am calmat, am inceput sa gandesc pozitiv, cu 2 sau cu 3 nu e tot pe acolo?!, am inceput chiar sa ma bucur si sa fiu mandra de burtica.
Cu un nou bebe in burtica am inceput sa fiu mai calma, mai optimista, am inceput sa dau mai multa atentie copiilor, sa ma bucur mai mult de ghidusiile lor si sa nu mai mai supar asa tare la nazbatiile lor.
Au aparut niste probl de familie, am fost stresata, dar au trecut.
La 6 sapt m-am prezentat la spit unde am nascut-o pe fetita pt a fi luata sub observatie. La ecograf mi s-a reconfirmat sarcina, dar era cu o sapt mai mica decat varsta reala. Dar cum mai sunt cazuri, am fost chemata peste o sapt pt a vedea bataiile inimii. A fost primul ghimpe ce mi-a intepat inima, primul semn de indoiala. M-am dus peste 10 zile. Nu se vedea decat sacul embrionar si vag, vag ceva inauntru. Dar poate ca bebele va creste de acum, doctorita m-a sfatuit sa mai asteptam.
De la spit pana acasa trb sa schimb 2 autobuzuri (in ziua aceea nu am mers cu mashina si bine am facut), am tinut-o strans pe Florence in brate si incercam sa ma abtin sa nu plang. Ma rugam sa nu fie adevarat. De asta oare nu avem greturi si eram plina de energie (la primele 2 sarcini m-am simtit ff rau din cauza greturilor). Acasa am plans si m-am rugat. Acum cand ma bucuram de minunea mica, nu, nu!!! Am adormit cu FLorence in brate.
De a 2-a zi am inceput sa ma simt mai bine si am sperat. Sambata si duminica chiar am avut ceva greturi si dureri de burta si spate. Le-am pus si pe seama faptului ca o iau destul de mult pe cea mica in brate.
Vineri mi-am facut curaj si mi-am indreptat pasii spre spital. Am lasat-o pe Florence la o prietena cu un baietel de aceeasi varsta si pt ca nu mai aveam timp dupa ce terminam cu spitalul sa-l iau pe Stef de la gradi, l-am luat mai devreme, impreuna cu fetita prietenei si cu 2 puncte de sprijin m-am prezentat la spital. Copii mi-au mai atras atentia de la ceea ce ma macina. Nu am vrut sa infrunt singura si recunosc ca ei m-au tinut tare.
La ora 4 dupa amiaza, vinerea sala de asteptare goala. Mereu plina de viitoare mamici, trb sa astept , acum am intrat repede. Pana la usa cabinetului am sperat ca poate am chiar gemeni in acelashi saculet si de aceea sunt asa de mici. Cum m-am asezat pe scaun pt ecografia intravaginala am stiut si foarte senina sau rece am privit ecranul: aceeashi pata neagra, masurata, aceeashi varsta gestationala:5 sapt.
A urmat verdictul- sarcina oprita in evolutie. Nu stiu de unde putere sa astept sa-mi explice formalitatile pt interventia chirurgicala, sa-mi explice de riscuri si de analiza de sange pe care urma sa mi-o faca imediat. Doctorul (cel care m-a supravegheat cand am fost internata din cauza riscului de nastere prematura la Florence) a incercat sa ma imbrabateze: nu e vina nimanui, e selectie naturala, 1 caz din 10, data viitoare va fi ok. Nu am putut sa ii spun, ca nu a fost planificata sarcina dar ca a fost un dar minunat. Voi avea curaj pt "o data viitoare"?
Asistenta mi-a facut programarea pt chiruetaj. Daca pana acum nu s-a produs hemoragia, e mai bine sa intervina ei (asa mi s-a spus). 31 martie, ziua in care se termina un vis. De ce?
Ma simt vinovata pt ca nu am stiut sa ma bucur din prima clipa! Poate e o prostie, dar intr-un colt al mintii e intrebarea: acel sufletel mic nu s-a simtit vrut, iubit si a ales sa plece sa caute un cuib mai iubitor? Doamne, de ce?
Lui Stefan ii spusesem de bebe din burtica, venea la mine cu dif nume. Isi dorea un fratior! Ieri, pe drumul spre casa, dupa ce am luat-o si pe Florence, impingand usor la carucior, pe intuneric, neavand taria sa-l privesc in ochi, i-am zis sa nu mai zica la nimeni ca un bebe e la mami in burtica.
-De ce?, am fost intrebata! Deja l-ai nascut?
I-am spus ca bebe s-a dus sa stea langa Doamne-Doamne. Mi-a raspuns ca el, Stefan se simte singur si trist. Ca o iubeste si pe surioara lui dar si pe fratiorul din burtica. Dimineata m-a intrebat iar de bebe.

Avand 2 sarcini soldate cu 2 copii superbi nici nu mi-a trecut prin minte ca de data aceasta nu va fi la fel. Imi faceam griji ca nu mai am haine de gravida si hainute pt nou-nascuti. Cum am putut fi atat de naiva?
Acum, nici nu stiu ce simt. Sunt pustiita? Ma simt goala? Urmeaza 4 nopti si 3 zile de asteptare, de teama. Ma intreb daca se va porni inainte hemoragia? Ce va fi miercuri si dupa ce totul se va termina incotro o voi apuca. Parca sunt in deshert fara nici un indicator. Sunt confuza.

Ieri i-am pus o intrebare prietenei care a avut grija de Florence in timpul cat am fost la spital. Acest bebe nu va mai veni, oare e datoria mea morala sa dau sansa unui alt bebe? (imi cer scuze nu stiu cum sa pun in cuvinte ceea ce simt)
Iar acum rememorand cele intamplate, m-a "lovit" asa dintr-o data. Daca acest sufletel asteapta inca o sansa?

Mi-e dor de bebele meu!!!

Sanatate si o zi plina de bucurii!
Eliza & Florence Maria & Stefan Takeshi
Nasterea broscutei
PoZe CaLdE

Trimite reactia ta
Previous page
# /2  

Grasunica80
nou venit

Posted 31/03/10 @ 16:43 Reply with Quote
Eli, imi pare rau ... crede-ma, stiu prin ce treci... am trecut si eu si asa este, nu gasesti nici un raspuns la asa ceva... trebuie sa fi tare, sa iti revii... te rog...
te pup dulce si fii tare... :(((
Mami de Daria 7 luni
Back to top

Aalina
membru matur

Posted 31/03/10 @ 17:33 Reply with Quote
Eli ma gandesc astazi la tine si te tin macar asa virtual de mana pentru ca imi amintesc perfect ziua in care am stat singura cu capul lipit de un geam rece asteptand golul din mine. Stiu ca nimic din ce iti vor spune acum cei de langa tine nu poate umple acest gol. Dar ca face bine macar sa stii ca cineva e cu un gand alaturi de tine si iti intelege zbuciumul. Tu suferi pentru ca ti-ai pierdut copilul! Orice faci si orice gandesti in perioada asta e normal. Imi aduc aminte cat de greu mi-a fost si mie sa ii explic baietelului mai mare de ce a plecat bb de la noi. Dar i-am spus ca el ne vegheaza de sus.
Lasa-ti timpul sa iti plangi pierderea si abia apoi o sa simti in sufletul tau ce poti sa faci in viitor. Acum e prea devreme sa te gandesti la asta.
Ma rog astazi pentru tine!
Si sa stii ca poti oricand sa apelezi la mine si daca vei putea sa scrii poate iti va fi mai bine. Eu atunci pentru ca cei din jur nu au inteles prin ce trec m-am inchis tare mult in mine si am suferit mai rau.
Te imbratisez strans strans acum!
Back to top

alinuk
pur si simplu MAMA

Posted 31/03/10 @ 17:56 Reply with Quote
Eli

esti in gandurile si rugaciunile mele

sa-ti dea Dumnezeu puterea si intelepciunea de a trece prin aceasta experienta si de a ramane tu insati... mamica minunata pe care o stiu...


te imbratisez cu mult drag

Alinuk
www.youtube.com/watch?v=k0TSNlh-ZpE" target="_blank">cantecul de leagan al copilariei /
Andu mik si Teo voinik


un vis pentru ei, pentru micutzii mai putin norocosi

www.asociatiamame.com/ro/implica-te/persoana-fizica.htm" target="_blank">invitatie F230
............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................
Back to top

ada_coman
mami de gusici albastrici

Posted 31/03/10 @ 18:27 Reply with Quote
Eli

Dumnezeu sa va aiba in paza si sa treceti cu bine peste aceasta pierdere. Imi pare nespus de rau
Ai doi copii mininati care sa-ti mai aline din durere.

Te pup si te imbratisez.



Mamica de Daria-Ioana 15.08.2007 si Karina-Nicole 29.12.2008

Daria
Karina

POZE
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=8352f415656e1fa1594ae5&source=category&category_id=12" target="_blank">FILMUL NOSTRU
Back to top

Anuc
membru junior

Posted 01/04/10 @ 17:01 Reply with Quote
Eli, imi pare nespus de rau....Si eu am 2 copii minunati si putine sanse sa-l fac pe al treilea, desi sotul si eu ne dorim nespus. Dar vorba ta, te gandesti ca e de ajuns, ca viata e grea si nu am curaj sa mai fac unul, cel putin nu acum. DAR! Asa de fericita as fi daca as ramane 'din greseala' insarcinata!
Imi pare rau! Atat pot sa-ti spun...

Mami de Ioana&Filip


Back to top

sfidalina
nou venit

Posted 05/04/10 @ 00:15 Visit sfidalina's Homepage Reply with Quote
asa a fost sa fie.toate is cu voia domnului.daca traia poate avea de suferit,poate nu s-ar fi nascut destul de sanatos incat sa lupte cu viata,poate avea sa sufere mai mult decat suferi tu acum.tre sa fii tare si sa dai slava domnului pt ceea ce ai acasa si ca sunt sanatosi.tre sa multumim mereu domnului pt ce ne da in lumea asta,si pentru cele bune si pt.incercararile la care ne supune.gandeste pozitiv,poate asa a fost mai bine pt.sufletelul ala mic si nevinovat.pupici si fii tare.cu mila domnului inainte.
Back to top

conchita
Asoc. "Trimbulinzii"

Posted 05/04/10 @ 07:31 Visit conchita's Homepage Reply with Quote
Eli draga, imi pare nespus de rau pentru suferinta ta si ma rog sa te linistesti si sa nu te mai invinovatesti, nu e vina ta. esti o mama buna pentru copilasii tai!

nimic
Back to top

hmirela
nou venit

Posted 07/04/10 @ 08:42 Reply with Quote
Si eu am pierdut o sarcina la 12 saptamani, am fost suparata pe mine, pe medici si pe toata lumea. Cel mai rau era ca nu stiam din ce cauza s-a intamplat. La noi nu se fac analize dupa avort.
Simteam nevoia sa il simt, sa il iau in brate, sa ii spun ca il iubesc, dar nu se putea. Am aprins la biserica o lumanare si privind flacara parca am simtit caldura sufletelului lui.
Dar dupa vreo 6 luni m-am mai consolat, trebuie sa am grija de ceilalti copii daca nu vreau sa imi para rau ca i-am neglijat. Nu ne putem permite luxul sa stam sa visam la nesfarsit.
Back to top

dia_tm
membru junior

Posted 12/04/10 @ 15:00 Reply with Quote
Imi pare rau :(
Multa putere sa depasesti momentul!
Incearca sa petreci cat mai mult timp cu copiii tai, lasa-i sa te ajute sa zambesti din nou si te bucuri de viata; daca va mai fi alt copil sau nu o sa deideti voi mai incolo; momentan trebuie sa depasesti acest moment, sa iti revii, sa iti reiei viata in mod normal.

Am trecut prin asta, cam cu un an si jumatate in urma; cam tot asa, totul roz si nici o idee ca ar putea fi ceva neinregula, chiar daca simptomele neplacute de sarcina intarziau sa apara; s-a oprit din evolutie la 5 saptamani, si-am asteptat pana la 9 saptamani sperand ca poate totusi...
...doare si acum...
...senzatia de vina, a aparut si ea, si nu prea vrea sa plece; tocmai pentru ca nimeni nu poate sa spuna de ce s-a intamplat asa, ramane intrebarea "si daca totusi am facut eu ceva gresit, si daca totusi as fi putut evita cumva sa se intample asta?"
Din fercire aveam deja o fetita la acel moment, si cred ca ea m-a ajutat enorm sa imi revin.
De-abia atunci am realizat cat de frecvente sunt aceste tragedii, si cat de multe persoane cunoascute au trecut prin experienta similare;
Back to top

alerazvan
nou venit

Posted 25/05/10 @ 09:43 Reply with Quote
buna eli imi pare rau pt tine dar trebuie sa fii tare in aceste momente.nu e vina ta.stiu ca e greu sa accepti asta dar gandeste ca ai un inger pazitor ,el iti va fi tot timpu alaturi,vb cu el seara inainte de a te culca si ai sa vezi ca o sa treci mai usor peste durerea ce o ai.gandeste pozitiv....acolo sus e cineva ce te iubeste.
Back to top
# /2  
 Mesaj nou   Raspunde la mesaj
Previous page