|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
kristinutza
| uitarea
Acest mesaj a fost trimis de
kristinutza
pe data de 14/09/2006 la 20:38
.:. 2197 vizionari
.. Exista 2 raspunsuri la acest anunt
|
 |
m-am gandit de multe ori:
cum e construit creierul nostru! minunat! cand ti-e greu, urat, ingrozitor, cand situatia din jur e insuportabila, mintea noastra se comporta exemplar - rezista incredibil si, cel mai de pret dar: UITA!
e atat de usor sa treci de la o perioada teribila la una senina si limpede. se sterge aproape totul, devine o perioada parca din alta viata, nu tocmai a ta.
dar ce greu se trece de la senin si frumos la furtuna! ooo, cumplit... furia, neputinta, groaza, ies la iveala instincte de care nici nu stiai.
cand mi-a fost bine (in 95% din viata), am multumit seara pt ce am. am stiut ca sunt cu mult mai norocoasa decat altii, ca de atat de multe ori am primit fara sa dau nimic in schimb. am stiut ca am fost privilegiata de soarta. si poate undeva am stiut ca va trebui sa platesc. dar tot n-am fost pregatita...
culmea e ca, atunci cand mi-era greu, nu ma rugam. as fi fost o ipocrita. singura ruga de seara era ceva de genul: "asculta, doamne, ruga mamei mele, a sotului meu si uita-te catre baietelul meu care ma asteapta acasa. ajuta-i pe toti!". adica, de fapt, ma gandeam la ei. asta era f dureros. ca simteam ca nu am dreptul sa cer nimic. lui Dzeu ii multumim, nu ii cerem. mi se pare corect asa.
dar nu despre Dzeu era vorba, ci despre mintea umana. sa urci din iad catre rai ni se pare firesc, parca nici nu observam cand se petrece. ni se pare poate ca meritam, ca e normal sa se intample asa. iar cand coboram din rai in iad... apare revolta, ne luptam, ne agatam sau ne lasam prada disperarii, cu gandul ascuns ca cineva ne va salva totusi. asta e mintea umana si ma bucur din suflet ca e asa! e minunat construita.
am un obicei vechi de ani de zile: sa "tin" un jurnal. am recitit din intamplare o notita, niste cuvinte grele care-mi fusesera spuse de tata. cu el tocmai recreasem o legatura. dar... mi-am amintit totul. mi-am amintit durerea cu care transcrisesem cuvintele aruncate mie. atunci le-am scris ca sa mi le scot din minte. si asa s-a petrecut. insa acum, cand le-am recitit... e greu, e dureros.
stiti cum spun parintii si chiar si eu folosesc cateodata: "lasa ca o sa vezi tu, o sa intelegi. mai vorbim cand o sa ai x ani". ei bine, la cuvintele respective inca as avea multe de raspuns. dar numai pt mine. daca n-am raspuns la 17 ani, n-are rost sa raspund acum... e totusi tata. hmmm.
de multe ori spuneam in joaca cui ma supara "eu uit, dar nu iert". asa e. uit amanuntele, uit intamplari, uit situatii... insa retin senzatia. tin minte sa ma apar data viitoare, sa nu am incredere. sau macar sa nu fiu socata daca respectiva persoana nu e asa cum pare.
ar trebui sa fie "iert, dar nu uit"... dar mi-e mai la idemana asa. nu-s cine stie ce razbunatoare, dar parca e de datoria mea sa ma apar. sa stiu cine mi-e aproape si cine nu. sa stiu cine ma cunoaste.
ma port mai urat cu cei apropiati decat cu cei straini. pt ca am mai mare incredere in ei. nu mi-e teama ca nu ma vor mai placea daca ma arat asa cum sunt.
ca intotdeauna, pornesc de la ceva si ajung la altceva. alt motiv pt a ma minuna de cum e construita mintea omului. de asta si cred ca poate mai e ceva dupa moarte. nu se poate ca o asemenea minune sa fie folosita doar niste zeci de ani.
cristina, mama de radu (09.10.2005)
poze si www.dropshots.com/new.php?userid=128437&cdate=20060625&cimg=0" target="_blank">video
Trimite reactia ta
|
|
|
Posted 23/09/06 @ 21:14
