|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
ruxandraru
| pe acasa fara diacritice, deci citibil
Acest mesaj a fost trimis de
ruxandraru
pe data de 09/02/2007 la 15:38
.:. 2290 vizionari
.. Exista 10 raspunsuri la acest anunt
|
 |
Copilul se joaca in camera lui fara sa faca scandal. E placut sa fie liniste si faptul ca gingureste sau zornaie jucariile atirnate deasupra patului ma scuteste de accesele de panica in care intrerup brusc orice activitate, de la citit la dus sau mincat pentru ca sa intru la el sa vad daca respira. Afara e un soare naucitor pentru luna februarie si ma bate gindul sa ies la o plimbare. Lenea insa ma face sa amin momentul, asa ca prefer sa stau in sufragerie si nu gasesc nici macar un amarit de zvic de energie ca sa inchid televizorul sau sa il dau mai incet. Il sun pe I. ca sa vad daca nu vrea sa mergem in parc, insa nu imi raspunde si iar imi promit sa imi organizez timpul independent de altii, cum ar fi sotul meu, numai ca promisiunea asta e cam pe acelasi palier de fezabilitate cu cea cu mersul la sala, cu slabitul, cu scrisul organizat si asa mai departe. Si totusi. Vom iesi pina la chioscul de la capatul strazii si am de gind sa cumpar apa si banane. Trebuie neaparat sa ma dezmortesc si sa nu imi mai fie groaza sa ies din casa. Am sa pun copilul in cangur. Ma imbrac intii eu si incep sa transpir din secunda doi. Incerc sa-l imbrac pe Tudor fara sa isi dea seama ca este imbracat. Reusesc sa-l bag in fis fara urlete, ii pun rapid tenisii, dar la caciula se prinde si incepe sa plinga. Plinsul ia amploare in momentul in care incep introducerea puiului de om in harnasamentul tip cangur. Eu transpir din ce in ce mai puternic, el tipa tot mai tare iar gaurile de la rucsacul de copil par din ce in ce mai mici proportional cu copilul infofolit si urlator. E foarte cald, foarte lumina si foarte zgomot. Iau doua sute de mii din alocatia lui Tudor care a ramas pe blatul din bucatarie ieri, dupa ce a adus-o postarita si ajungem la chiosc fara prea multe incidente, in special pentru ca plinsul inceteaza de obicei la iesirea din scara. Imi vad fundul in geamurile masinilor si ma oripilez. Apoi imi spun cu optimism ca deformeaza si ca, practic, e imposibil sa am fundul atit de mare. Cer o apa plata si trei banane, as vrea si niste tigari dar cum sa iau tigari din alocatia copilului?! Quand meme! Banii au o noua forma acum, de cind nu mai lucrez. Si de cind si-a dat demisia si I., au o forma tot mai interesanta. Mai avem ceva bani pusi deoparte, eu mai am de luat salariul o luna, I. face si el ce poate. Numai ca viitorul arata incert si nici unul dintre noi nu stie exact ce va face. Eu am hotarit sa stau cu copilul un an, au trecut deja patru luni. Si sa incerc sa cistig scriind de acasa. Insa martor mi-e Cel de Sus ca nu am nici o urma de entuziasm. Sint mai obosita decit preconizam ca voi fi, iar I. a cazut intr-o depresie vaga. Nu stiu daca e tipic pentru cei depresivi sa aiba ups and downs, dar el asa e. Din ce in ce mai multe downs decit ups, e adevarat si majoritatea nejustificate (nici ups, nici downs cu temei real). Ce ne facem, asadar? Habar n-am. Oricum, mi se pare nemaipomenit sa umblu asa pe strada cu cele trei banane, cu sticla de apa si cu copilul, urmata indeaproape de fundul meu prea mare. E 12 ziua si nu am de dat socoteala nimanui. Aproape ca m-as abate din drumul spre casa si as merge fluierind. Doua lucruri ma opresc s-o fac: toate astea devin tot mai grele si, doi, nu stiu sa fluier. Asa ca intru iar in casa, copilul incepe sa plinga din nou in timp ce il extrag din cangur iar eu am mare nevoie sa fac un dus. Imi imaginam ca a sta acasa cu copilul e ca un fel de vacanta imensa. Nu e asa. De ele mai multe ori, cu cit arata copilul mai vesel, mai curat si mai ingijit, cu atit arat eu mai trist, mai patata si mai dezlinata. Nu stiu unde sint mamele acelea perfecte care reusesc sa le faca pe toate ca la carte, insa presupun ca se gasesc si ma inclin in fata lor acoperind cu mina dreapta pieptul tricoului plin de voma, mere rase si un pic de caca, cred, pentru ca are totusi alta consistenta fata de pata clara de mar ras. Si mi-e cam foame. Imi amintesc cu o oarecare nostalgie de vremurile cind asta insemna sa fac comanda pentru o pizza (sunca cu ananas, o, da!) sau un chinezesc (furnicute in copac, o, da!) sau sa fug cu fetele de la birou pina la un restaurant din apropiere (sau nu, in cazul in care aveam certitudinea ca sefa e la o distanta sigura de birou si ea). Masina, trafic, alti soferi, ruj, parfum, loc de parcare, chelner, meniu, tigari, suc, asteptare, birfe, povesti, dezmat, nota, bacsis, iar trafic, iar birou. Avea farmec si asta. Copilul m-a fermecat, insa, de tot. Ca dovada, aseara am dezghetat niste pulpe rata de la tara si le-am gatit cu portocale, in bucatarie, aici. Mi s-a parut mai sanatos asa decit vreo caserola cu continut incert Wu Xing si, cu siguranta, mai ieftin. A fost bun. Nu stiu prea sigur cum si nici daca barbatul meu ma mai priveste cu ochi buni. Stiu ca sint mama copilului lui, ca pentru asta ma va iubi vesnic si viceversa. Dar mai stiu si ca parea sa ma iubeasca bine mersi si inainte, cind eram doar iubiti, aveam cu 15 kile mai putin si nu gateam rata. Ma iubea un pic altfel si am indoieli serioase ca voi gasi energia necesara sa fiu iar la fel sau ca el va gasi calea sa ma motiveze foarte curind. Am inlocuit vinul sec si tigara „de dupa” cu o bere fara alcool impartita pe balcon, dupa baia de seara a copilului. Doar extenuarea seamana putin cu oboseala dulce de dinainte. Daca cineva m-ar intreba daca sint fericita, as raspunde fara ezitare „da”. Numai ca nu ma intreaba nimeni, din moment ce stau acasa si peretii nu au guri. De altfel, incep sa cred ca si-au acoperit si urechile, de cind Tudor a invatat sa precizeze ceea ce vrea prin plins.
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
papadie
Umbra unui neuron
|
 Posted 09/02/07 @ 16:19
|
cand te citesc imi vine sa plang de mila mea, de-a ta, de-a altora. ma tin tare pt. ca in 14-16 ani o sa avem cu cine iesi la discoteca.
__________________________
Papadie, mama Mielului turbat si-a delikatului Pescarush |
 |
|
|
Qamar
daydreamer
|
|
|
LoraG76
The nutty squirrel
|
Posted 09/02/07 @ 17:25
|
Oare de ce ma regasesc si eu printre randuri, in vremea aceea, cand stateam acasa cu copilul....eu, copilul si senzatia ca nu-s in stare de nimic...ma enervam pe sot de cate ori pleca la serviciu...cu ce drept pleca el si eu ramaneam acasa...si kilogramele alea in plus cu ce drept ajunsesera la mine? Noroc cu copilul, cand incepea sa zambeasca... Bine c-a trecut! Suntem alaturi de tine!
Lora, mami de Iustina
|
|
|
|
ana-oana
Mama Leone
|
Posted 09/02/07 @ 17:31
|
stai linistita (vorba vine), eu nici la un an jumate dupa ultima nastere nu mi-am revenit inca ma mai uit cu groaza la unghiile mele nefacute de doua saptamani, la claia de par care n-a mai vazut coafor de 6 luni si la dietele de pe net pe care nu am (inca) puterea sa le incep.
mai scrie-ne...
O. 
Om intr-adevar bun e numai acela care ar fi putut fi rau si n-a fost.
Nicolae IORGA
|
|
|
|
sofia_misicu
membru junior
|
Posted 09/02/07 @ 20:46
|
Ruxandraru, te afli in etapa numarul doi: purgatoriul proaspetelor mame. Vacanta mult promisa cu copilul acasa ia o intorsatura neasteptata. Somnul nu mai e somn, greutatea ta e parca a altuia, sotul nu mai e sot, mancarea nu mai e mancare si ai impresia ca asa o sa fie viata ta de acum incolo: nu a ta. Stai linistita: trece. Trece si senzatia isterica de a cronometra respiratia copilului, trec si noptile nedormite, trece si grasimea (cu tot cu silueta, e adevarat) si incepe a treia etapa: mama care devine o entitate independenta de copilul sau. Citind cartile despre copii m-am mirat cand vorbeau despre copilul care isi castiga treptat independenta. Ar trebui sa vb despre mama care isi castiga independenta. Oricum, lucrurile o sa para in curand mult mai cu viitor si pereti o sa isi deschida din nou urechile. Si sa stii ca nu esti singura mama care nu poate sa le faca pe toate. Si mai stii ceva: asa e normal.
Inima sus si fundul jos!
Nuka si Mama la Nuka
|
|
|
|
desprecopii
Administrator
|
Posted 09/02/07 @ 21:35
|
foarte frumos!
Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.
NOU:www.supereva.ro |
|
|
|
Witchie
membru senior
|
Posted 10/02/07 @ 00:27
|
Draga Ruxandra, esti fericita?
Sigur ca esti! Cand Irina avea 4 luni o prietena mi-a spus: bucura-te, acum e cel mai simplu ca stii ca unde ii pui acolo sunt...
Se complica inca putin si inca putin si pe urma din ce in ce mai mult, dar exista si aspecte pozitive. Bun venit, mai scrie!
Anda, mama Irinei
domnisoara Irina
Partir...
|
|
|
|
olguta12
Voi invinge!
|
Posted 11/02/07 @ 18:35
|
Ruxandra,
M-am regasit si eu in ceea ce scrii.
Nesigurantza,nelinistea, nemultumirea, necunoscutul ne-a atins pe toate.
Americanii au si un nume pt asta" post partum stress disorder". Eu ii spun MOTHERHOOD. Cu multi ani in urma ma gandeam (ce inteleapta eram eu in "tineretze" ) ca toata lumea tre sa treaca teste si examene pt a isi lua carnetul de conducere. Dar ORICINE poate face un copil, si nimeni nu-i cere nici un act la mina. NIMENI nu intreba..esti gata?esti pregatit? Eu as fi fost de acord cu o diploma de universitate in ale "copiilor". 4 ani de facultate, iti dau diploma, si fugi si reproduce. Poate si de-asta am asteptat pina la 36 de ani sa am un bebe( nu mai bagam in seama faptul ca am pierdut 6 sarcini in 7 ani, INAINTE de nasterea bebeului). Dar nici la 36 de ani nu am fost pregatita. Dealtfel, niciodata nu esti.
Cand am ramas singura acasa cu Galushca pt prima data, i-am controlat Pampers-ul de 42 de ori intr-o ora. Numar pe care l-am inregistrat, deoarece ma gandeam cu teroare ca n-aveam sa imi cunosc copilul niciodata, si n-aveam sa stiu IN VECI ce ii trebuie, ce vrea. Eram ferm convinsa ca sint o mama denaturata.
Dar mogaldeatza aia m-a invatzat mai mult decat oricare alta mama,bunica, doctor, sau profesor universitar. Instinctul de mama, si legatura care s-a format intre noi doua in primele 6 luni de viata ale ei, n-o va putea schimba sau sterge NIMENI, NICIODATA.
Atunci cand iti vine sa te urci pe pereti, gandeste-te la cat de mult ti l-ai dorit, cat iti umple sufletul de bucurie,si cat de important e pt tine.Acum, dupa un an si aproape 4 luni, eu pot spune cu mina pe inima ca cea mai importanta fiintza din viata mea este si va ramane fiica mea. Copiii nu cer sa vina pe lume. Noi facem decizia asta pt ei. Asa ca nu e drept sa-i pedepsim pe ei.
Cat despre silueta, cosmetica, estetica sau cariera.... toate la timpul lor. El are nevoie de tine ACUM. Silueta e un pretz mult prea mic pe care-l platesti, crede-ma. Eu m-am ingrashat 15 kg in timpul sarcinii, si 20 kg DUPA ce am nascut, in primele 5-6 luni de stat acasa. Primele 15 le-am dat jos. Ultimele 20 tot se mai incapatzineaza sa ma paraseasca;dar mai devreme sau mai tarziu am sa-mi revin. Cert e ca o am pe EA. Si toate kilogramele din lume- in minus sau in plus, toate vizitele la coafor, la restaurant sau la teatru nu vor schimba faptul ca EU SINT MAMA EI, si EA E FIICA MEA. E rupta din sufletul meu, din trupul meu. Mai mare fericire si satisfactie decat asta nu voi avea niciodata.
Asa ca, nu-ti pierde sperantza. Bucura-te de el, si de timpul pe care-l aveti impreuna. Mai devreme sau mai tarziu se vor schimba TOATE. El va creste, tu te vei intoarce la servici si la viata pe care o aveai inainte de sosirea lui, si vei duce lipsa zilelor in care il aveai la piept, si te plimbai pe strada, fara busola, fara directie, cu 3 banane si o sticla de apa in punga. Enjoy EVERY minute of it..it will be over before you know it.
olguta12
"Fear less, hope more;
Whine less, breathe more;
Talk less, say more;
Hate less, love more;
And all good things are yours."
 www.piczo.com/galushk?g=16686272&cr=5" target="_blank"> GALUSHCA IN ACTIUNE
POVESTEA DREI PISHCOT |
|
|
|
ruxandraru
membru incepator
|
Posted 11/02/07 @ 20:29
|
va multumes tare mult pentru toate cele scrise. asa e, olguta12, ai dreptate, simt ca e cel mai bun timp din viata mea, daca ma pot exprima asa, fiecare secunda are un SENS acum. incerc sa iau lucrurile matur, sa am grija frumos de copil, dar cu umor in ceeace ma priveste pentru ca asa e cel mai bine si la asta raspund eu cel mai OK.
Witchie, am mai auzit ce spui tu si banuiesc ca asa e. Astept tuningul fin al naturii si sint sigura ca ii voi face fata piticului. cu orice pret!!! ma mai refulez si eu scriind...
sofia, multzam de cele scrise. oare de ce e mai usor daca stii ca nu esti singura careia i se da lumea peste cap???
ana-oana, eu ma gindeam sa i dau sasuga la infinit. asa, el bea laptic de mamic, iar mamic are motiv (neintemeiat, dar totusi motiv) sa manince la infinit toate prajiturile din cartier. cu parul nu am probleme de mers la coafor, e totul ok, avind in vedere ca ma coafeaza zilnic lipsa de vitamine si cade in snopuri, asa ca pare filat. din ce in ce mai filat.
LoraG76 Cit despre sot, sa nu mai vorbim... de fpt, daca ai chef citeste postarea cu norii. nici nu mai are rost sa spun ceva acum. cred ca mai trebuie sa mi treaca... Tudor a ris azi, dupa baie, tare, cind l am pupat pe git. o, Doamne...
Noe , semnez prezent!
papadie , sa fie cum zici tu. da oare o sa vrea astia mici cind or fi de 14 ani sa iasa cu noi??? acum ceva vreme, nimerisem intr o cafenea cu o prietena si era plin de pusti de liceu. noi am intrat in atmosfera imediat si am inceput sa povestim despre toate timpeniile din liceu. aia mici, in schimb, aproape ca si piteau tigarile sa nu i pirim la parinti... noi avind vreo 26 de ani atunci. pustime nerecunoscatoare! |
|
|
|
mihaela_s
pe insula fericirii
|
Posted 11/02/07 @ 23:33
|
Foarte frumos scris, bravo!
Peste cateva luni, apoi cativa ani, ai sa-ti amintesti cu umor de momentele de mai sus.
Faptul ca esti fericita cu puiul tau e cel mai important lucru de pe Pamant!
Mihaela si fetele mele
|
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
