|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
carli1617
| Marturisirea lui Virgil
Acest mesaj a fost trimis de
carli1617
pe data de 25/01/2007 la 06:30
.:. 3459 vizionari
.. Exista 15 raspunsuri la acest anunt
|
 |
Acum vreo 10 ani traiam impreuna cu sotia si cu fetita noastra de 5 ani intr-un orasel de provincie de la malul Dunarii. Ne duceam viata obositi si blazati ajunsi la aproape 30 de ani dupa 9 ani de casatorie prea timpurie. Ne indragostisem iremediabil, credeam noi, la 20 de ani pe cand eram colegi la Facultatea de Drept si pentru ca voiam sa punctam cumva pentru eternitate pasiunea profunda care ne lovise, ne-am gandit sa o facem printr-un act la starea civila. Cam asa se facea in vremea aia, cu cativa ani inainte de '89, si ca sa fim tot in pas cu moda timpului, am infruntat agresiunea (credeam noi) celor doua mame soacre care ne tot indemnau sa ne "legam si in fata Domnului" si la Biserica nu am ajuns.
Dupa terminarea facultatii ne-am angajat amandoi la o unitate militara din oraselui ei de bastina (eu fiind din Bucuresti) ceea ce parea foarte interesant pentru vremurile acelea, insa dupa cativa ani de "miere" eu ajunsesem sa regret toate alegerile de pana atunci: casatorie, armata, provincie.
Nu aveam ceva serios sa ne reprosam eu si nevesta-mea, dar eram intr-un paradox existential: totul parea ca merge bine intre noi, insa nimic nu era bine.
Copilul minunat era singurul lucru frumos si cert, in jurul caruia ne centram existentele, iubirea, sperantele.
In acel an (al patrulea) de dupa revolutie, ale carui zile curgeau linistite ca apele Dunarii, un simplu fapt care putea trece neobservat in capitala, a devenit evenimentul nr.1 in oraselul in care "nu se intampla nimic" de obicei: redactorul sef al cotidianului local a "defectat" impreuna cu jumatate din echipa tehnica, intentionand sa infiinteze un cotidian concurent cu banii unui finantator din zona, un fost bisnitar imbogatit din comertul (recte specula) cu pepeni (aurul verde al zonei in timpul verii).
Cum cu un singur redactor (fie el si sef si cu vechime mai mult de trista amintire) si cu jumatate de echipa tehnica e greu sa pui pe picioare un ziar care sa apara zilnic, a urmat o perioada de vanatoare de condeie printre intelectualii locului. Asa am ajuns eu redactor la ziar.
Bine, eu nu eram chiar un guru, dar redactorul sef (o femeie, dna Margareta V.) ma cunoscuse in barurile pe care le frecventam in evadarile mele serale din rutina vietii de familie. E adevarat ca visul adolescentei mele era sa devin scriitor, dar l-am inecat in negura amintirilor si il mai scot sa ia o gura de oxigen numai cand ma inflacarez la o masa udata din plin cu vin bun. La o astfel de masa avusesera loc intre noi mai multe schimburi de replici in care ii dovedisem ca posed ceva cunostinte de politica interna si externa precum si o capacitate analitica si o viziune de ansablu.
Asa ca am acceptat bucuros sa preiau functia de redactor la departamentul politica. Eu, la randul meu, cautam un prilej sa plec din armata, schimbarea serviciului, gandeam eu ca ar fi primul pas spre o schimbare a intregii mele vieti care imi devenise insuportabila. Ca si Mara, sotia mea, cu care discutasem despre asta, simteam acut ca imi trece viata, ca imbatranesc si voiam sa fiu liber, sa zbor, sa opresc timpul! Nu voiam neaparat sa cunosc alte femei, dar nu puteam sa nu ma gandesc cum ar fi daca...
Incet incet s-a conturat o echipa redactionala si s-au mai angajat cateva persoane si in cea tehnica, printre care doua fete care cred ca nu implinisera nici 19 ani, fiindca erau in anul I la Facultatea de informatica. Ele lucrau la introducerea textul.
De cum le-am vazut, am fost vrajit de fetele astea, de amandoua. Nu stiu daca numai fragilitatea si puritatea varstei lor m-au vrajit, pentru ca eu ma vedeam deja batran si obosit la 31 de ani, dar fapturile lor diafane pluteau in jurul nostru, al tuturor, ca doua pareri. Amandoua erau inalte, suple, de parca s-ar fi hranit numai cu idealuri, in timp ce Justina era blonda iar Stefania bruneta. Prietenia dintre ele era si ea un motiv de mirare pentru mine: locuiau impreuna (desi erau din orasel, isi afirmasera de timpuriu independenta fata de parinti angajandu-se si platind din banii lor un apartament de doua camere), mancau impreuna, se tineau de mana pe strada (doua fete inca mai puteau face asta fara a plana asupra lor anumite banuieli), vorbeau, povesteau, radeau si niciodata nu se certau absolut pentru nimic. Erau ca doua vrabiute delicate si vesele.
Fara sa vreau, nu puteam sa-mi opresc gandurile sa zboare la imaginea neveste-mii, o femeie superba, de altfel, si foarte proaspata la 30 de ani, dar artagoasa, nervoasa si atat de rece cu mine.
Noul loc de munca imi mangaia orgoliul si ma satisfacea din punct de vedere intelectual, dar si material, astfel incat incurajat de decizia Marei de a parasi patul conjugal, eu la randul meu am decis sa parasesc de tot domiciliul si m-am mutat la un prieten care locuia singur intr-o casa mare ramasa mostenire dupa moartea parintilor lui, pe o strada centrala, vis-a-vis de Catedrala.
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
carolada
membru junior
|
|
|
Claudelu
Cuscra lu' Rayuela
|
 Posted 30/01/07 @ 12:37
(Edited 30/01/07 @ 12:38)
|
De ce ai renuntat la prima "Ganduri"?  |
 |
|
|
ana-oana
Mama Leone
|
Posted 01/02/07 @ 17:54
|
Atat?
O.
Om intr-adevar bun e numai acela care ar fi putut fi rau si n-a fost.
Nicolae IORGA
|
|
|
|
carli1617
membru incepator
|
Posted 02/02/07 @ 04:10
(Edited 02/02/07 @ 07:03)
|
Cand am plecat definitiv de-acasa s-a intamplat asa:
Intr-o seara ma intorceam mai devreme de la Clubul artistilor pe unde imi faceam veacul in ultimul timp. Ma cam durea capul si imi fugise si cheful de discutii filosofice, nu voiam decat sa ma culc dar ma apropiam cu teama de casa, stiind ca acolo vor incepe altfel de discutii cu Mara. Ma intrebam daca fiind sincer de data asta, ma va crede ca nu ma simt bine si ma va lasa in pace. Inauntru era insa o liniste suspecta pentru ora zece, ora la care fetele inca se mai jucau sau citeau povesti. Nu erau plecate pentru ca usa nu era inchisa cu cheia. Cand m-am apropiat de dormitor am auzit murmur, soapte, si atunci am crezut ca nevasta-mea ii citeste povesti fetitei. Din pragul usii insa ochilor mei li s-a infatisat o imagine ciudata: nevasta-mea se ruga in fata icoanei Maicii Domnului. Avea o carte mica in mana iar cu cealalta isi facea cruci intruna, cadea in genunchi, cu lacrimi in ochi, apoi lasa cartea si ridica ochii si mainile la icoana, suspinand din tot sufletul. Auzeam numai cuvintele pe care le spunea ceva mai tare: "Doamne, Doamne!" si "Maicuta Domnului", "iarta-ma pe mine pacatoasa". Fiica-mea statea linistita cu picioarele atarnand la marginea patului, putin in spatele ei si o privea foarte serioasa si linistita. Parea ca nu o mira ce facea maica-sa si ca nu ar fi ceva nou pentru ea.
Voi nu aveti de unde sa stiti cum era nevasta-mea atunci. Era o tipa bine, frumoasa, eleganta, imaginea ei nu se potrivea deloc cu ceea ce facea in seara cu pricina. Cum sa va spun ca sa intelegeti? Era ca si cum ati vedea-o pe Pamela Anderson rugandu-se ca o calugarita cazuta! Bine, Pamela poate chiar se roaga in singuratatea ei, cine stie, dar o astfel de imagine e ciudata, nu?
Eu insa nu am suportat ceea ce vedeam, am simti cum nervii mi se inflameaza, ca o ghiara care ma strange de ceafa, si am tunat ca un demon: "Ce dracu faci? Termina cu obscurantismul asta! Vrei sa distrugi bietul copil? Termina cu rugaciunile astea habotnice!" Am ajuns la ea dintr-un singur salt, i-am smuls cartulia din mana si am aruncat-o cat colo, spre fereastra.
Nevasta-mea ma privea de parca nu intelegea ce se intampla cu noi, parea ca nu a iesit inca din transa iar fiica-mea a cules cartea de rugaciuni de pe jos, i-a intins-o maica-sii si mi-a zis foarte linistita: "Ba sa se roage! O ajuta sa fie mai calma si sa nu mai tipe la mine!"
Nevasta-mea s-a ridicat din genunchi si a venit spre mine cu mainile intinse. Avea o privire blanda, iar ochii ii inotau in lacrimi: "Virgil, mi-a spus, trebuie sa ne cununam la biserica!".
Blandetea ei ma ardea, nu puteam s-o sufar! Simteam c-o urasc din tot sufletul. Iar despre ea nu stiam ce sa cred, decat ca e pe cale sa-si piarda mintile. Auzi? Sa ne cununam cand eram in pragul divortului... Am iesit din casa ca o furtuna si am mers mult pe strazi ca sa-mi limpezesc capul. Stiam un singur lucru, ca voi divorta de nebuna.
|
|
|
|
Ramona J
membru de baza
|
Posted 02/02/07 @ 07:53
|
Fan nou aici, astept cu nerabdare continuarea!
The best thing you can do for your children is to love your wife. |
|
|
|
carli1617
membru incepator
|
Posted 06/02/07 @ 06:50
(Edited 06/02/07 @ 08:08)
|
Eram foarte tulburat de noua imagine a sotiei, nu puteam sa inteleg de unde ii venise acest vant al schimbarii si cine o putuse influenta pe calea convertirii religioase. Asa ceva nu mi se parea potrivit cu noi, persoane rationale, care chiar daca nu ne declarasem explicit ateismul, se intelegea de la sine ca nu vom accepta in viata noastra manifestari din acestea extreme, gen dat cu fruntea de pamant si pusul cenusii in cap.
Simteam nevoia sa beau ceva si nu singur, asa incat, cand le-am intalnit pe July si Stefy in drum spre casa prietenului meu, m-am bucurat foarte mult. Ele erau chiar cea mai placuta companie pe care mi-as fi putut-o dori si, in plus, erau dornice de o bauta nevinovata.
- Haideti la Clubul artistilor, le-am invitat eu. Dar m-au refuzat:
- Te invitam noi pe tine la cafeneaua studenteasca, la subsolul Universitatii.
- Ok, dar cred ca o sa fiu cel mai batran client de-acolo... am spus eu regretand apoi imediat ca n-am putut scapa de complexele mele nici in acel moment.
- N-ai nici o grija, mai e si nea Stelica, au chicotit ele flancandu-ma pentru a traversa in goana bulevardul si tanandu-ma asa strans fiecare de cate un brat, pana in usa cafenelei.
Inauntru fum, hormoni si Ice of Base, toate in doze extreme. Ne-am asezat la o masa soioasa, am comandat 3 cafele si apoi am avut placerea sa-l cunosc pe nea Stelica, un betivan de vreo 50 de ani care se pare ca isi facea veacul pe-acolo. Fetele mi l-au aratat razand.
- Pare ceva mai tanar ca mine, totusi, am glumit si eu.
- Nu e, dar se intretine, a continuat Stefy in timp ce eu o priveam intrebator pe July care isi pierdea cheful devenind ceva mai ganditoare.
- Las-o, e suparata, s-a certat cu iubitul a ... n-a oara. De cate ori i-am spus sa-l paraseasca ea pe el odata si pentru totdeauna.
Incet incet, ajutata de dezvaluirile prietenei, limba Juliei s-a dezlegat si a inceput sa mi se confeseze si mie. Prietenul ei era un labagiu bisericos, cel putin asa am inteles eu din ce-a povestit ea. Cu o seara inainte o invitase la el pentru ca ramasese singur acasa. (Statea cu parintii la 27 de ani! Era si el ceva mai mare ...).
July:
- Sta pe stradutele alea cu casute vechi din spatele pietei mari. Interiorul e simplut dar curat. In camera lui are multe icoane, un birou si o canapea mica pe care doarme fara sa o faca pat. E ascet tipul. Ma rog, m-a enervat groaznic! Am baut o bere si ne-am relaxat. Apoi din vorba in vorba am trecut la saruturi din ce in ce mai patimase si la pipaieli. Apoi ne-am dezbracat si... nu stiam ce va urma si nici ce imi doream sa urmeze... ma lasasem prada unor instincte pe care doar le banuim undeva ascunse in mine. Ne dezbracasem reciproc, eram aproape goi amandoi si excitati de-a binelea, cand, ce sa vezi? El se ridica brusc de parca l-ar fi palit un topor in capului si-mi spune plin de groaza si de vinovatie, aratandu-mi acel ceva foarte ridicat dintre coapsele lui:
-Ei, uite, vezi ce mi-ai facut? Vezi de ce nu voiam sa ramanem singuri? (Adevarul este ca nu prea ma cheama la el si nici el nu ramane pe la noi noaptea). Acum cum ma mai spovedesc, mi-e si rusine de parintele!
Stefy chicotea iar eu insumi abia ma tineam sa nu expodez de ras! Ce labagiu...
July continua aproape razand si ea:
- Eu eram la fel de ingrozita, dar nu de rusine ci de scarba, cand am vazut chestia aia mi s-a intors stomacul pe dos (adevarul e ca nu mai vazusem asa ceva pe viu).
La faza asta n-am mai putut rezista si am inceput sa radem toti trei in hohote.
- Stiti ceva, parca as bea ceva tare, zise pe neasteptate July. Ziceai ceva de un Club?
|
|
|
|
carli1617
membru incepator
|
Posted 06/02/07 @ 08:31
(Edited 06/02/07 @ 08:33)
|
Asa le-am facut fetelor intrarea in Clubul care le-a devenit apoi al doilea serviciu. Aproape in fiecare zi dupa ce terminan ziarul ne duceam toti trei acolo sa bem ceva.
In seara aceea am stat pana dupa 12 noaptea. Apoi m-am oferit sa le conduc acasa. Nu stateau foarte aproape, dar cele 5 statii de troleibuz pana in cartierul lor nu insemnau o distanta atat de mare incat sa nu o putem parcurge pe jos. Orasul era invaluit in lumina unei perfecte luni pline iar noi inspiram cu nesat aerul curat cu care am fi vrut sa inlocuim fumul inhalat timp de atatea ore de fumat incontinuu. Pe drum fetele m-au pus sa le povestesc despre mine, despre viata mea afectiva, pentru ca asta le interesa mai mult: cum iubeste un barbat. Le-am spus un semi-adevar: ca sunt "aproape" divortat (bine, fara sa rostesc cuvantul aproape), ca ne-am iubit mult dar a intervenit ceva intre noi care a ucis dragostea, poate obisnuinta, nu stiu. "Amandoi ne-am schimbat si nu ne mai iubim, asta e tot" m-am grabit eu sa inchei capitolul personal si am schimbat subiectul.
Firesc, m-au invitat sa raman peste noapte la ele, sa dorm pe canapeaua din sufragerie, intrucat ele dorm amandoua in patul din dormitor. Dupa ce s-au bagat in pat, m-au chemat si pe mine sa mai vorbim, erau foarte doritoare sa le impartasesc din experienta mea de barbat, se pare ca nu stiau nimic despre sexul opus.
Imbracate in pijamale pufoase si pastelate, pareau doi iepurasi din plus asezati in varful patului. Nemachiate aratau si mai tinere si mai proaspete, aproape niste fetite de 14-15 ani. Nu, nu va ganditi, nu imi trezeau nici cel mai mic instinct sexual. Eram fericit sa ma impartasesc din cumintenia lor si din puritatea lor aproape genuina. De exemplu, felul in care stateau imbratisate in pat, era un gest lipsit de orice semnal sexual. M-am asezat pe blana artificiala mare, alba, de la marginea patului si am vorbit, am vorbit, pana am adormit acolo si eu ca un eunuc care isi pazeste printesele. |
|
|
|
LauraFlo
Droghi sau dependenta Dc
|
Posted 06/02/07 @ 09:33
|
| Nice! Asteptam ..... |
|
|
|
carolada
membru junior
|
|
|
LauraFlo
Droghi sau dependenta Dc
|
Posted 17/02/07 @ 10:17
|
| Chiar, de ce o pauza asa de lunga ? |
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
hai mai scrie