|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
carli1617
| Marturisirea lui Virgil
Acest mesaj a fost trimis de
carli1617
pe data de 25/01/2007 la 06:30
.:. 3460 vizionari
.. Exista 15 raspunsuri la acest anunt
|
 |
Acum vreo 10 ani traiam impreuna cu sotia si cu fetita noastra de 5 ani intr-un orasel de provincie de la malul Dunarii. Ne duceam viata obositi si blazati ajunsi la aproape 30 de ani dupa 9 ani de casatorie prea timpurie. Ne indragostisem iremediabil, credeam noi, la 20 de ani pe cand eram colegi la Facultatea de Drept si pentru ca voiam sa punctam cumva pentru eternitate pasiunea profunda care ne lovise, ne-am gandit sa o facem printr-un act la starea civila. Cam asa se facea in vremea aia, cu cativa ani inainte de '89, si ca sa fim tot in pas cu moda timpului, am infruntat agresiunea (credeam noi) celor doua mame soacre care ne tot indemnau sa ne "legam si in fata Domnului" si la Biserica nu am ajuns.
Dupa terminarea facultatii ne-am angajat amandoi la o unitate militara din oraselui ei de bastina (eu fiind din Bucuresti) ceea ce parea foarte interesant pentru vremurile acelea, insa dupa cativa ani de "miere" eu ajunsesem sa regret toate alegerile de pana atunci: casatorie, armata, provincie.
Nu aveam ceva serios sa ne reprosam eu si nevesta-mea, dar eram intr-un paradox existential: totul parea ca merge bine intre noi, insa nimic nu era bine.
Copilul minunat era singurul lucru frumos si cert, in jurul caruia ne centram existentele, iubirea, sperantele.
In acel an (al patrulea) de dupa revolutie, ale carui zile curgeau linistite ca apele Dunarii, un simplu fapt care putea trece neobservat in capitala, a devenit evenimentul nr.1 in oraselul in care "nu se intampla nimic" de obicei: redactorul sef al cotidianului local a "defectat" impreuna cu jumatate din echipa tehnica, intentionand sa infiinteze un cotidian concurent cu banii unui finantator din zona, un fost bisnitar imbogatit din comertul (recte specula) cu pepeni (aurul verde al zonei in timpul verii).
Cum cu un singur redactor (fie el si sef si cu vechime mai mult de trista amintire) si cu jumatate de echipa tehnica e greu sa pui pe picioare un ziar care sa apara zilnic, a urmat o perioada de vanatoare de condeie printre intelectualii locului. Asa am ajuns eu redactor la ziar.
Bine, eu nu eram chiar un guru, dar redactorul sef (o femeie, dna Margareta V.) ma cunoscuse in barurile pe care le frecventam in evadarile mele serale din rutina vietii de familie. E adevarat ca visul adolescentei mele era sa devin scriitor, dar l-am inecat in negura amintirilor si il mai scot sa ia o gura de oxigen numai cand ma inflacarez la o masa udata din plin cu vin bun. La o astfel de masa avusesera loc intre noi mai multe schimburi de replici in care ii dovedisem ca posed ceva cunostinte de politica interna si externa precum si o capacitate analitica si o viziune de ansablu.
Asa ca am acceptat bucuros sa preiau functia de redactor la departamentul politica. Eu, la randul meu, cautam un prilej sa plec din armata, schimbarea serviciului, gandeam eu ca ar fi primul pas spre o schimbare a intregii mele vieti care imi devenise insuportabila. Ca si Mara, sotia mea, cu care discutasem despre asta, simteam acut ca imi trece viata, ca imbatranesc si voiam sa fiu liber, sa zbor, sa opresc timpul! Nu voiam neaparat sa cunosc alte femei, dar nu puteam sa nu ma gandesc cum ar fi daca...
Incet incet s-a conturat o echipa redactionala si s-au mai angajat cateva persoane si in cea tehnica, printre care doua fete care cred ca nu implinisera nici 19 ani, fiindca erau in anul I la Facultatea de informatica. Ele lucrau la introducerea textul.
De cum le-am vazut, am fost vrajit de fetele astea, de amandoua. Nu stiu daca numai fragilitatea si puritatea varstei lor m-au vrajit, pentru ca eu ma vedeam deja batran si obosit la 31 de ani, dar fapturile lor diafane pluteau in jurul nostru, al tuturor, ca doua pareri. Amandoua erau inalte, suple, de parca s-ar fi hranit numai cu idealuri, in timp ce Justina era blonda iar Stefania bruneta. Prietenia dintre ele era si ea un motiv de mirare pentru mine: locuiau impreuna (desi erau din orasel, isi afirmasera de timpuriu independenta fata de parinti angajandu-se si platind din banii lor un apartament de doua camere), mancau impreuna, se tineau de mana pe strada (doua fete inca mai puteau face asta fara a plana asupra lor anumite banuieli), vorbeau, povesteau, radeau si niciodata nu se certau absolut pentru nimic. Erau ca doua vrabiute delicate si vesele.
Fara sa vreau, nu puteam sa-mi opresc gandurile sa zboare la imaginea neveste-mii, o femeie superba, de altfel, si foarte proaspata la 30 de ani, dar artagoasa, nervoasa si atat de rece cu mine.
Noul loc de munca imi mangaia orgoliul si ma satisfacea din punct de vedere intelectual, dar si material, astfel incat incurajat de decizia Marei de a parasi patul conjugal, eu la randul meu am decis sa parasesc de tot domiciliul si m-am mutat la un prieten care locuia singur intr-o casa mare ramasa mostenire dupa moartea parintilor lui, pe o strada centrala, vis-a-vis de Catedrala.
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
ruxandraru
membru incepator
|
 Posted 21/02/07 @ 16:49
|
nu se face sa ne lasi asa, cu buza umflata! parca e un film frantuzesc difuzat de TVR pin la jumate,cind se termina brusc si spune "VA CONTINUA" da habar n ai cind... nu stiu daca e viata ta cea de toate zilele sau literatura, cred ca n are nici o importanta, de fapt. go on! eu sint pe lista de asteptare! |
 |
|
|
LauraFlo
Droghi sau dependenta Dc
|
Posted 28/02/07 @ 14:49
|
| Ne-ai parasit ? Ne-ai uitat ? Nu ai inspiratie ? Pleaseeeeeeeeeeeee |
|
|
|
carli1617
membru incepator
|
Posted 14/03/07 @ 07:01
(Edited 14/03/07 @ 07:41)
|
Din jurnalul lui Virgil
marti, 16 mai 1994, ora 4 dimineata.
Ieri am lucrat de dimineata la ziar ca nebunu'. Patronul vrea sa apara primul numar vineri iar pentru sambata a aranjat petrecerea de lansare la "Dunarea". E plin de bani! Ne-am certat trei ore sa-i schimbe numele. Venise el cu ideea sa-i spuna "Valurile Dunarii", altceva mai stupid nici nu gasea. Pana la urma, dupa trei ore de transpiratie si ragnete, a fost de acord cu mine sa-i spuna "Viata*** " (numele orasului).
Imi place de Iuliana ca este foarte interesata de tot si imi pune tot timpul intrebari: istorie, politica interna si externa, economie. Mi-a spus ca ar fi vrut sa faca o facultate umanista, dar i-a fost teama sa plece la Bucuresti la Facultate pentru ca parintii ei nu au putut merge cu ea, iar sora-sa care este deja studenta acolo la Filosofie nu stiu de ce nu a putut s-o ajute atunci. A zis ca-mi povesteste altadata. Am avut senzatia ca e ceva destul de nasol cu sora-sa.
Stefania e mai iute de mana si mai tenace, culege repede textele pe care le primeste, si o ajuta apoi pe Iuliana care e o visatoare. Asa cum ma asteptam, au starnit deja gelozii si invidii, deh, sunt asa de tinere, frumoase! Ieri, de ex., corectoarea, care e o tipa la vreo patruzeci si ceva de ani, divortata, a zis in sedinta de redactie ca fetele culeg foarte prost, si are prea multe greseli de litera la corectura. In plus, nu cunosc multi termeni, denumiri de localitati sau nume mai ales straine, si ea trebuie sa munceasca foarte mult din cauza lor. Fireste ca le-am luat apararea, si am promis ca aduc cateva dictionare si enciclopedii de acasa si le pun fetelor de la culegere la dispozitie. Le-am spus tuturor ca in viitor probabil vom ajunge ca fiecare ziarist sa-si scrie propriul text la calculator. S-au mirat cu totii, de parca le vorbeam de-o minune. Eu personal promit sa invat cat mai repede sa lucrez la calculator, mai ales ca avem patru aici la redactie. Cred ca m-am dat de gol ca imi sunt foarte dragi mai tinerele noastre colege, dar mie chiar imi place cand vreuna din ele baga capul pe usa biroului meu sa vada daca ma pot deranja cu o intrebare legata de textul meu. Ieri am invitat-o pe July sa stea putin cu mine in birou. Eu tocmai ascultam Radio BBC, buletinul de stiri de la pranz din care trebuie sa iau cateva informatii de politica externe. I-am facut semn sa astepte putin, pentru ca emisiunea era pe sfarsite. Mi-am notat ce aveam nevoie si apoi i-am descrifrat ce nu intelegea din manuscrisul meu. Pe urma m-a intrebat de ce iau stirile de la radio??? Era foarte mirata, ce fel de ziar suntem noi? daca oamenii pot afla stirile de la BBC, de ce le-ar mai citi din ziarul nostru? I-am explicat ca nu avem noi bani sa trimitem reporteri in locurile alea exotice unde se petrec evenimentele de politica externe, si ca de aceea facem ce fac aproape toate ziarele, mai ales cele din provincie. Dar nici un cotidian fara rubrica de politica externe nu se poate, asa ca... Ea mi-a zis ca in cazul asta, ar putea foarte bine sa scrie si ea la rubrica asa si asa i-am promis ca o s-o sustin si incet incet poate va prelua ea Politica Externa. A plecat foarte bucuroasa, desi eu nu eram foarte convins de ce spuneam. Dar o mica speranta nu e rau sa-i dai, nu?...
Dupa pranz, pe la 4-5 dupaamiaza, ma pregateam sa plec la nevasta-mea la servici pentru ca ma anuntase ca vrea sa-mi spuna ceva urgent legat de fetita. Daca nu ar fi precizat asta, nu m-as fi dus.
Ca sa-i demonstrez ca putin imi pasa de ea, am vrut sa le iau si pe fete cu mine, mai ales ca martea nu au cursuri dupa-amiaza. Stef a zis ca are treaba in alta parte asa ca am plecat numai cu July. Eram asa de mandru sa merg alaturi de frumusetea aceea blonda si supla! Si vedeam ce ochi va face nevasta-mea cand va vedea ca nu ma jenez sa ma afisez cu altcineva... Pacat ca nu pot sa par ceva mai intim cu July, un tinut de mana, o imbratisare ceva, ar fi mers perfect. Dar nu se poate. Fata imi vorbeste mereu de prietenul ei, de mamaligarul ala. Nu stiu cum de-l poate iubi, l-am vazut si eu, e slab, adus putin de spate (da! la 26 de ani), are o fata prelunga si palida si un bot proeminent - prognatism cred ca se cheama, ca la primitivi). Dar e injiner baiatu, ce sa-i faci, a dat-o gata pe fata!
In fine, am plecat spre unitatea militara, fostul meu servici. Cand am ajuns la poarta, nu am fost lasat sa intru! Soldatul avea consemn sa nu ma lase inauntru. M-am enervat rau de tot, am zbierat pe-acolo, am amenintat ca scriu la ziar etc. Intr-un sfarsit, am vrut sa plec, dar mi-era rusine de July sa ma vada, asa, un invins. Asa ca am sunat la biroul neveste-mii si o colega mi-a spus ca a plecat mai repede acasa.
Eram putin ingrijorat ce putea fi legat de ingerul meu, de fetita
mea, de lumina ochilor mei. Asa ca am hotarat sa plec direct acasa, unde cu parere de rau, pe July nu o puteam invita. Am rugat-o sa ma astepte in parculetul din fata primariei si bine am facut, pentru ca acasa nu era nimeni. In 20 de minute eram inapoi si amandoi am plecat spre club, unde mai tarziu a venit si Stefy.
Spre seara le-am rugat sa nu se supere daca nu o sa-mi petrec seara cu ele, pentru ca voiam sa vad ce se petrece cu nevasta-mea si mai ales cu fiica-mea.
Pe la 8 seara am ajuns acasa unde de data asta ma astepta nevasta-mea. M-a intampinat surazatoare, luminoasa si vesela. Nu se intamplase nimic cu fetita noastra, a vrut doar sa ma faca sa vin pe-acasa, pentru ca voia sa mai vorbim. De altfel, fetita era la soacra-mea. Am vrut sa plec imediat, pe de o parte suparat ca m-a tras pe sfoara, pe de alta parte, manat de dorul copilului. Dar ceva ma retinea langa ea. "Daca te grabesti si vrei sa pleci, atunci..." imi spunea, cu o voce calda si calma... Era imbracata intr-o rochie alba, lunga si transparenta prin care corpul ei parca imi spunea altceva decat vocea. Simteam palmele ca niste magneti atrasi de contururile de sub rochie, m-am apropiat si am atins-o, am imbratisat-o si inceput sa o mangai de parca o vedeam pentru prima data in viata. Tot ce voiam era sa fac dragoste cu ea acolo, atunci, cu orice pret! Am asezat-o in mijlocul sufrageriei, pe covor, si nu stiu cum ne-am trezit amandoi goi, printre imbratisari si sarutari. Nu mai facusem dragoste de mult, dinainte de postul Pastelui, de prin februarie. Si nu-mi venea sa cred ca putusem sa stau departe de trupul acela minunat care era... al meu, da! chiar al meu, legal! Nu-mi venea sa cred ca ma lipsisem de o placere atat de mare si pentru atat de mult timp! Nu sunt deloc tipul de abstinent, dar uite ca putusem.
Si ea... Era in ea ceva minunat, ceva ce nu cunoscusem inainte... era supusa, dulce, tremuratoare sub sarutarile mele, ca o floare vibrand in adierea unui vant cald de vara. Dragostea noastra era, mai ales in ultimii ani ai casniciei, un fel de gimnastica, o miscare numai a trupurilor care se finaliza intr-un orgasm mecanic, ca si cum ne-a fi masturbat. Acum simteam ceva profund, de parca ne-am fi desfacut trupurile pana stratul cel mai profund, si am fi facut dragoste cu... sufletele. Sper ca n-am spus o prostie.
Am sunat-o pe soacra-mea sa duca ea fetita la gradinita astazi si ramas peste noapte acasa. |
|
|
|
CristinaT
guest
|
|
|
carli1617
membru incepator
|
Posted 24/03/07 @ 02:30
|
Mi se spune Mara dar numele meu de botez este Maria. De curand, de cand am devenit crestina, am inceput sa indragesc mai mult sa mi se spuna Maria, e numele Maicii Domnului! As vrea sa le spun tuturor sa uite de femeia veche, de Mara cea rea si pacatoasa, si sa ma strige Maria, dar mi-e rusine sa le spun, ar crede poate ca sunt o ciudata.
Parintele mi-a spus sa nu fortez nimic in cresterea mea duhovniceasca dar mai ales sa nu-i fortez pe ceilalti si, ce mai important, sa nu-i judec.
|
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
