Multumesc, fetelor! Pana saptamana viitoare, cand m-a programat doctorita, o sa trec prin tot felul de emotii. Deja mi-e capul varza de la atatea ganduri.
De cateva zile ma simt foarte rau si ma intreb, cu disperare, ce sanse am sa car in spate, macar inca 20 de ani, o boala pentru care nu exista tratament? Imi este frica.
Nu ma simt in stare sa dau detalii, mai ales ca, dupa cateva zile disperate, este prima zi cand ma simt ok, asta insemnand ca durerea este suportabila. Suras si speranta? Fara ele eram de mult pe lumea cealalta. Cei carora le-am spus ce am s-au mirat, e greu sa-ti imaginezi ca o persoana joviala poate ascunde drame. Am ales sa scriu aici ca sa nu mai suport neincrederea din jur, fiecare platim cu ceva, sper ca doar asta sa fie plata mea si nimic mai mult.
Dupa ce am negat atata timp, maine merg cu copilul la medic. Am inima cat un purice. De fapt mi s-au oferit doua posibilitati: azi sau maine. Azi m-am foit toata ziua, mi-am facut de lucru, am ras ca o isterica, am fost o "tipa de gashca". Ce usor pot fi oamenii mintiti.
Posted 08/03/06 @ 15:26
si omuletul ei drag 
