|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
ruxandraru
| patetica
Acest mesaj a fost trimis de
ruxandraru
pe data de 01/09/2008 la 22:54
.:. 2047 vizionari
.. Exista 10 raspunsuri la acest anunt
|
 |
Imi vine sa rid cind imi dau seama ca n am mai scris de mult aici. Pentru ca scriu numai atunci cind imi ajunge cutitul la os, intr un fel sau altul si daca ma gindesc la postarile mele par o fiinta mereu nefericita, mereu sfisiata de indoieli, cu mari trairi patetico ilare. Nu s asa. Dar acum, fireste, ca scriu iar pe blogul asta, ma SIMT asa. Nu nefericita. Doar un pic trista. N am fost niciodata in stare sa iau o hotarire si gata... Mi se par atit de linistiti oamenii care reusesc s o fac. Au o problema. Fac o lista. Pro si contra. Matematica pura. Poate impura. Apoi trag linie. Rezultat. Si gata. Altii o fac altfel. Asa, ca mine. Au o problema. (daca n o au, si o creeaza). Apoi, incep s o disece, s o toace marunt marunt, astfel rezultind mai multe probleme. Fiecare cu lista ei de pro si contra. Ca un musuroi de furnici- idei, toate aceste new born probleme se amensteca intre ele. Apoi replicile si contra replicile mentale. Apoi discutii infinite, puncte de vedere imbratisate frenetic si apoi abandonate. Am fost mereu un om nehotarit. Vorba lui Cioran, asta denota obiectivism. Ha ha. Si cum scriu eu asa, prind un piciorus de problema alunecind pe tasta si o strivesc repede pe monitor. Sufar de o criza de personalitate. Habar n am cum sint eu de fapt. Cine sint eu. In adolescenta, ma defineam, simplu, fiind TOT ceea ce stiam ca n ar vrea tatal meu sa fiu. Mai apoi, eram tot ce mi trecea mie prin cap c as vrea sa fiu pe termen scurt. Din adolescenta mocnit rebela, am devenit tinara independenta, luptatoare, extremista, dusa cu pluta. Apoi, un fel de femeie gata sa sacrifice niste lucruri de dragul echilibrului familial. O familie e clar ca mi am dorit intotdeauna.Profesional nu am reusit niciodata sa trec la fapte mari, sa fac ceea ce mi am dorit pentru ca a fost mult mai comod sa fac ceea ce mi a fost la indemina. Cind am facut copilul, am simtit pentru prima data ca am facut si eu ceva pe bune. O fiinta frumoasa, perfecta, un gogoloi superb care merita tot ce i mai bun. Ca mama, nu am nici o indoiala in ce ma priveste. Stiu sigur ca am nimerit bine. Sint o mama buna. Cu istericale, dar si cu calm cind e nevoie, sint o combinatie fireasca de sentimente si nu i nevoie sa ma pun in aniteteza cu nimic sa mi iasa bine, nici sa caut echilibrul acela uneori fortat de care e nevoie cind vrei sa faci sa mearga o relatie. Anuntam acu citeva luni, cu mare fast, aici pe blog, despre cum am hotarit eu sa renunt la job, sa ma intorc acasa cu copilul si sa fiu o mama perfecta. N am facut asa. M am speriat si am ramas la munca. Am trecut prin trei zile de gradinita cu Tudor, a fost rau, apoi am luat o bona si a fost bine. Treaba la birou mergea, aveam vinerea libera si simteam ca asta compenseaza cumva programul de peste saptamina, cind ajungeam acasa rupta de oboseala la 7, 8, uneori 9 seara, numai bine sa i mai dau un lapte si un pupic de noapte buna. Sau sa l scot in parc si sa privesc lihnita la prajiturile din nisip pe care le fac fetitele, socotind nu cum sa l bucur mai bine pe Tudor, ci cum sa fac sa ajung mai repede sa inghit ceva din frigider. Acum ne iau vinerea libera si ramin in principiu doua zile pe saptamina pentru Tudor. Una, ce i drept, mai mult pentru robotit prin casa, facut aprovizionare, gatit, spalat. Si nca una pentru el. In care va dormi patru ore. In rest, bona. Si rudele ei. DIn fericire, niste oameni foarte draguti care au devenit un fel de familie pentru Tudor. Oameni pe care care, pe unii dintre ei, e drept, nici macar nu i cunosc. Companiile din Romania considera ca un program de lucru care incepe la 10 dimineata si se termina la 7 seara este acceptabil. Prezenta unui copil e benefica pentru ca angajatii sint mai motivati sa tina cu dintii de salariul pe care il primesc. Citeva sute de euro, poate 1000, poate o mie jumate. Magnific! Insa prezenta aceluiasi copil este un disconfort real pentru angajator pentru ca, uneori, parintele vorbeste la telefon cu bona lui. Sau indrazneste sa faca pojar si sa rapeasca valuable time cind parintele lui, in loc sa fie creative si determined, vrea sa i puna termometrul si sa l pupe pe frunte. Nasol moment. Ca asta nu face bani pentru firma. A murit fatuca aia de la firma de audit (mai tineti minte?) de extenuare. Sint sigura ca atunci cind rezolva probleme, noaptea,s e gindea ca are toata viata inainte sa si intemeieze o familie, sa vada Africa sau ce vise o mai fi avut. Uite ca n a fost asa. S a dus, au urmat citeva furtuni mediatice despre scavagismul secolului 21 si apoi gata, ne am intors la treaba. Pina la proba contrarie, avem o singura viata. Si ce naiba facem cu ea? Ne zbatem intr un cerc vicios al consumismului pur, cistigam bani cit s o ducem de la o luna la alta, ne neglijam familiile si sintem niste oameni puternici, cu mari cariere in spate, oameni care stiu sa tina friiele in miini in timp ce ne proiectam viata intr un viitor incert pe care nu avem nici o garantie ca l vom apuca. Munca e bratara de aur. Viata, in schimb, e o bijuterie mai fragila si mai frumoasa decit toate bratarile care ar putea sclipi la incheieturile de robi ai sistemului. Si nu e o pledoarie pro lene. E o pledoarie pro viata. Pro bucurie. Pro ceea ce conteaza cu adevarat in timpul asta scurt pe care l avem la dispozitie sa ne iubim unii pe altii, sa fim frumosi, buni si un pic fericiti. Nu zic nici macar ca as vrea sa nu mai muncesc niciodata. As vrea doar un program si un salariu decente. As vrea ca la 4 sa pornesc spre casa, sa fac piata, sa mi iau copilul si sa fug cu el in parc, sa gatesc ceva bun, sa ma vad cu prietenii... Sa nu mai fiu privita ca o nevuna cind spun ca viata e in alta parte decit acolo, la bioru, si ca faptul ca plec la 7 sau la 8 sau la 9 reprezinta o violare a dreptului meu inalienabil de a mi trai viata personala. Am o colega care e data de exemplu pentru faptul ca s a intors la munca dupa 3 saptamini de la nasterea fetitei ei. Care e mindra nevoie mare ca o vede numai in week end, desi locuieste in casa cu ea. EU M AM SATURAT. Nu va imaginati ca sint o rasfata si ca banii nu reprezinta o problema. Ca m am intors la munca pentru ca ma plictiseam sau ca pot renunta la salariu fara sa i simt lipsa. Nici vorba. Dar am eu un sentiment ciudat de liniste ca Dumnezeu tine cu mine la faza asta si ca ma va ajuta sa gasesc undeva un echilibru. Trebuie sa fie asa, m a scos din incurcatura de fiecare data, cu conditia sa mi ascult sufletul. Cind mi am ascultat mintea, fie a iesit rau, fie n am reusit sa merg pin la capat.  Ma gindeam ce suuces nebun ar avea o companie care sa angajeze numai parinti. Si care sa ceara tot ce pot da mai bun, in schimbul unui orar decent si al unei flexibilitati de ambele parti. Eu una stiu ca m as zbate si as reusi sa concentrez un volum de munca imens in citeva ore, daca la capatul lor ar sta "momeala" binecuvintata a timpului pentru fiul meu, pentru familia mea, pentru viata. Ca tot vorbeam de viata. Iar n am reusit sa sar peste finalul patetic, dar n as mai fi fost eu fara el.
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
J G
pescarus
|
 Posted 02/09/08 @ 11:03
|
J si Carlita Carliontz (05.02.2006) |
 |
|
|
ellej
Tornada in actiune !!!
|
Posted 02/09/08 @ 12:40
|
Te inteleg foarte bine. Si eu tot jonglez de ceva timp cu tot felul de idei, despre cum sa schimb jobul pe altul cu un program mai lejer, dar care inseamna fara indoiala mai putini bani. Inca n-am gasit o solutie acceptabila... ca de una perfecta nu poate fi vorba.
Si Dieu nous a faits a son image, nous le lui avons bien rendu.
If God created us in His image we have certainly returned the compliment. |
|
|
|
Delidana
depecheholic
|
Posted 02/09/08 @ 17:49
|
Foarte frumos scris si la obiect. In viata asta care si asa e scurta trebuie sa gasim timp si pentru noi si pentru lucrurile/oamenii care ne sint dragi, altfel nu sintem decit niste robotei care la un moment dat se vor trezi...singuri...
www.wrongspelling.com/cambodia/" target="_blank">Cambogia * www.wrongspelling.com/turkey/" target="_blank">Istanbul * www.squarethoughts.com/" target="_blank">Fotografie
I saw something in your eyes and I wanted it for myself - Dave Gahan |
|
|
|
Alinutza1979
membru incepator
|
Posted 02/09/08 @ 19:31
|
Eu lucrez de la ora 9.00 - 17.30 sau 18.00.
Nu am copil, locuiesc doar eu cu iubitul.Pot spune cu toata sineritatea ca nici in conditiile actuale nu-mi ajunge timpul pentru mine! Totul fac pe fuga si cat mai planificat!Parca as fi un robotel :( !
|
|
|
|
iahim
membru matur
|
Posted 03/09/08 @ 01:04
|
Este greu sa gasesti un servici bine platit si cu un timp de lucru normal,maxim 8 ore...Depinde in ce domeniu lucrezi...Daca lucrezi intr-o firma privata este de inteles aceasta atitudine fata de timpul de lucru...Inteleg ca lucrezi 10 ore pe zi...Este mult,mai ales cand ai un copil mic...
Va trebui sa iei atitudine si sa-ti gasesti un nou loc de munca(usor de spus ,greu de facut).Altfel vei acumula multa tensiune si frustrari,Decizia este a ta.Chiar daca primesti sfaturi ,numai tu poti sa iei o decizie.Cum se spune,mai bine o decizie gresita dacat o indecizie(sa renunt,sa nu renunt...)
Nu stiu cati fac cu adevarat cariera...important este,pentru mine,sa-mi placa ceea ce fac si sa incerc sa ma perfectionez continuu..dar asta nu inseamna sa-mi neglijez familia si putinul timp liber!
Iti doresc numai bine,putere sa mergi mai departe si te astept cu vesti bune! |
|
|
|
andraduska
nou venit
|
Posted 06/09/08 @ 13:17
|
Nici eu nu am copil, dar am sot. Si lucram amandoi de la 9 la 18. Nu prea avem timp de multe. De ex. curatenie facem doar in weekend (aici vb de dat cu aspirator, spalat geamuri ...etc.). Cu prietenii, la fel: aproape doar in weekend. Dar n-ai ce sa faci. Trebuie sa muncim, ca altfel...Noi suntem multumiti.O sa fie mai greu cand vine bebe.Dar o sa ne descurcam, ca nu suntem nici primii, nici ultimii.
Important e sa ne iubim unul pe celalalt si pe noi insine.
Orice problema are o solutie. Trebuie doar s-o gasesti! |
|
|
|
Adria_
membru incepator
|
Posted 07/09/08 @ 15:00
|
Hmm, parca postul asta l-as fi scris eu... Te inteleg perfect...
Eu acum sunt in faza de a incerca sa-mi fac in creier un scenariu despre cum as putea fi acasa cu fetita mea si de a avea cu ce ne intretine... Sunt sigura ca voi gasi o solutie, sau poate voi gasi curajul sa raman acasa. |
|
|
|
martie
membru junior
|
Posted 07/09/08 @ 18:17
(Edited 07/09/08 @ 18:17)
|
As putea sa jur ca e scrisa de mine compunerea asta, desi cred ca as fi fost un pic .. mai patetica.
Subscriu 100% la cele scrise de tine. Solutia mea, dupa ce m-am eliberat dintr-o cazarma multinationala: afacerea pe cont propriu. Pe mine nu ma mai vedeti ca ma intorc la 10 seara de la firma, copilul recunoaste drept mama bona etc. Nu are nimeni cum sa ma plateasca atat de bine incat sa fie puse in balanta si sa se mai si echilibreze pe deasupra chestiile astea doua.
Martie & Bebica  & maimuta Sara
|
|
|
|
ruxandraru
membru incepator
|
Posted 10/09/08 @ 13:10
|
| Ei, uite ca mi am anuntat superiorul ca simt ca munca nu imi da satisfactiile pe care ar trebui sa mi le dea tocmai din cauza faptului ca mi maninca prea mult din timpul liber si ca sint dispusa sa trec pe colaborare. Asta dupa ce o colega m a anuntat ca baietelul ei incepe scoala si ca va trebui sa plece zilnic pe la 4.30 sa l ia de la scoala. I am spus ca sint de acord, cu conditia sa isi faca treaba pina atunci si am purces mai departe pe scara ierarhica. Sefu mare m a intrebat daca sint de acord cu treaba asta si i am spus ca da, e firesc si uman sa iti doresti sa ai timp pentru copilul tau si ca, pe deasupra, traiesc eu insami un sentiment asemanator. Din nou, a incercat sa se faca ca nu aude si cind am insistat sa lamurim problema- adica exista sau nu vreo modalitate prin care sa plec de la birou la o ora rezonabila- a aminat pe saptamina viitoare discutia. Va tin la curent... Azi, ca sa fie totul perfect, cind sa ies din casa a inceput ala mic sa plinga dupa mine si m am simtit atit de neajutorata... Asa cum te simti cind faci lucruri impotriva vointei tale, pentru ca trebuie. |
|
|
|
colibri
nou venit
|
Posted 26/02/09 @ 13:35
|
Sunt 100% de acord cu tine. Am un baietel de 4 ani am schimbat job-ul tocmai ca lucram la o companie multinationala TOATA ZIUA , este greu sa mai ai timp si de copilas cand nu ai nici un ajutor!!!Trece viata pe langa tine creste copilul si momentele acestea nu se mai intorc!!
Acum imi este mai bine , am mai mult timp pentru mine si familia mea...si sincer imi pare rau ca 'multinationala' mi-a mancat tineretea si primi anisori din viata copilului meu!
Iti doresc numai bucurii! |
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
