|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
notquiteso
| povestea micului meu pui
Acest mesaj a fost trimis de
notquiteso
pe data de 27/10/2006 la 17:14
.:. 4131 vizionari
.. Exista 5 raspunsuri la acest anunt
|
 |
Povestea a inceput defapt cu cateva luni inainte de a ramne insarcinata. Tocmai implinisem 31 de ani, si-mi dadusem seama ca e timpul sa fac un bebe, ca nu mai are rost sa aman. Asa ca am trecut la treaba. O prietena de-a mea a nascut in decembrie anul trecut, iar eu intrasem in fibrilatii. Voiam un copil "acum" asa ca odata cu noul an, am inceput "incercarile". Nu ma asteptam sa raman insarcinata asa repede, mai ales ca doctorii mi-au zis de nenumarate ori ca din cauza anexitei e greu sa raman insarcinata. Asteptam cu sufletul la gura sa vedem doua liniute pe testul de sarcina, eram atat de nerabdatori...
La o saptamna de la implantarea oului ( pe care ma credeti sau nu, dar am simtit-o) m-am dus la doctor. Nu mai aveam rabdare, pe test nu aparea inca nimic, insa stiam ca la echo s-ar vedea. M-am dus si eu la un doctor despre care se spune ca e bun, in Elias, am zis ca deh.. hai sa capatam ingrijiri de calitate. Plina de speranta, i-am povestit doctorului cum vreau eu sa fac un bebe, si cum cred ca sunt insarcinata, si ca vreau sa stiu ce analize sa fac. Doctorul s-a uitat la mine, mi-a facut o echo.. dupa care mi-a zis ca s-ar putea sa fiu insarcinata, insa daca sunt, trebuie sa fac avort, fiindca ar fi o sarcina cu probleme, si ca e mai bine sa renunt acum si sa mai incerc alta data. A fost de parca cineva mi-ar fi smuls inima din piept. Nu mai stiu ce i-am zis. Am plecat de acolo plangand in hohote. Lumea se uita la mine, mergeam pe strada si plangeam fara sa ma pot opri. Nici nu stiu cum am condus. Nu-mi aduc aminte. Stiu ca am oprit la un moment dat masina pe o straduta, si l-am sunat pe iubitul meu. I-am spus ce mi-a zis doctorul.. nu mai stiu ce mi-a zis el, oricum, incerca sa ma linisteasca.. Trebuia sa astept cateva saptamani dupa care sa ma duc sa ma chiureteze, in cazul in care eram insarcinata.
Am plans o saptamana, am cumparat alte teste, si.. au aparut cele doua liniute. Plangeam fara sa ma pot opri. Cum sa renunt eu la viata din mine? E VIATA insasi.. Stiam ca nu pot, ca nu vreau sa renunt la copil. Nu era numai gandul ca in mine creste o viata, mai era si spaima ca nu voi mai putea ramane insarcinata. O spaima foarte reala, tinand cont de problemele pe care le aveam. Am decis sa ma duc la un alt doctor, insa fara sa imi fac prea multe sperante. Era chiar de St. Valentine, pe 14 februarie. M-am dus la cabinet, i-am povestit ce s-a intamplat, si l-am intrebat scurt: sunteti de aceeasi parere? Trebuie sa fac avort? Doctorul mi-a raspuns la fel de scurt: NU! In clipa aceea am inceput sa plang de fericire. Stiam eu ca nu e nevoie sa avortez, stiam eu ca puiul asta trebuie sa traiasca!
Asa a inceput povestea a 36 de saptamani de spaima, chin s fericire.
Mi-am facut toate analizele, totul era ok, desi avusesem toxoplasmoza in urma cu cativa ani.
Am fost plini de nerabdare la prima echografie. Medicul ne-a zis ca el nu vede nici un semn de viata, si ca sarcina s-ar putea sa se fi oprit din evolutie. Alte plansete, l-am sunat pe medicul meu, care a incercat sa ma linisteasca, si m-a trimis sa fac o eho in alta parte. Acolo, surpriza: un punctulet de 4 mm care pulsa cu putere. Era puiul nostru :) si ii batea inimioara. Cand am si auzit bataile la echograf, eu am inceput sa plang evident, iar iubitul meu si-a pierdut respiratia. Ne uitam unul la altul, cu ochii umezi, si ne strangeam mainile mai-mai sa ne rupem degetele. Nici unul dintre noi nu a putut spune nimic. Dupa cateva minute, eu am fost cea care s-a dezmeticit prima, si am cerut cu o voce mica si ragusita: "poza. va rog, vreau o poza". Doctorul s-a uitat la noi ca la nebuni, ca stateam ca impaiati, cu cate un zambet plin de lacrimi pe fete si nu reuseam sa articulam nimic. Dar s-a conformat si ne-a dat poza. Am iesit din cabinet incercand sa ii multumim, nici noi nu stiam exact pt ce. Poate pt ca ne daduse o veste buna, poate pt ca ne aratase puiul la echograf...Am fost fericiti doua saptamani. Exact in ziua in care implineam 8 sapt de sarcina, au inceput sangerarile. L-am sunat pe doctor, el mi-a zis ce sa cumpar de la farmacie, si daca sangerarea nu se opreste pana dimineata, sa fac o echo si pe urma probabil ca va fi nevoie de chiuretaj. A incercat totusi sa ma incurajeze, mi-a zis sa il sun din nou peste cateva ore, sa ii spun cum ma simt.
Simteam ca mi se scurge viata din mine cu fiecare picatura rosie..din fericire, dupa cateva ore sangerarea s-a oprit. Am stat cat am putut de nemiscata, am incercat sa imi inghit lacrimile si sa gandesc pozitiv. Cum poti gandi pozitiv in situatii d-astea?
A doua zi am mers la echo. Saculetul in care statea puiul nostru se desprinsese cativa mm de unde statea agatat. Eram in pericol sa pierd sarcina. A urmat tratament, injectii.. nici eu nu mai stiu ce am mai luat atunci. Au urmat cateva luni de chinuri, in care vomitam si in somn, nu suportam nici mirosul de sapun.. cumparam numai sapunuri, geluri de dus fara miros, nu suportam mirosul de mancare..Si imi era tot timpul foame. O foame de lagar nazist..nu puteam manca decat cartofi fierti fara unt, fara sare, si grisine. Dar nici astea in cantintati mari. O grisina, un sfert de cartof..Nici apa nu puteam sa beau. Era de asteptat ca in conditiile astea sa ajung din nou la spital. O infectie la rinichi, cica.. iarasi injectii, pastile..Eram gravida in doua luni si jumatate. Plangeam pt ca mi-era teama ca antibioticele vor afecta bebelusul, insa stiam ca daca nu le iau, putea fi mai rau.
Dupa episodul cu rinichii, au urmat vreo doua saptamani de liniste. Doar cu greturile ma mai luptam, insa linistea n-a durat mult. Au inceput contractiile. Alte analize, totul era ok, numai ca eu puteam avorta spontan fara vreo cauza aparenta. Alte tratamente, pastile, injectii.. Ajunsesem sa plang in momentul in care se apropia ora injectiei. Plangeam ca un copil mic, de durere, de groaza, de epuizare..Si asa am tinut-o pana la 36 de saptamani si 6 zile. Cu alergaturi la spital in miez de noapte, cu perfuzii, injectii, pastile , stat la pat, uitat pe pereti luni de zile, rugat in fiecare zi sa nu pierd sarcina..Si tot timpul, spaima permanenta ca oricand pot pierde sarcina, si ca nu pot face nimic, nu pot controla lucrul asta. Spaima ca puiul meu ar putea fi afectat de toate pastilele, de toate contractiile...Insa mai presus de toate spaimele si chinurile, era fericirea de a simti viata crescand si pulsand in mine.
A venit pana la urma si data de 30 septembrie. Ziua a inceput cu obisnuitele contractii, cu o saptamana in urma fusesem internata ca era sa nasc, asa ca ma asteptam sa fie nevoie sa alergam la spital.
Dureri, contractii rapide, apropiate.. eu nu vroiam sa plec de acasa ca era sambata si doctorul meu nu era la spital. In drum spre maternitate, iubitul meu inchidea geamurile la stopuri, fiindca eu urlam de durere si lumea se holba la mine ca la urs. Ajunsa acolo, doctorul de la camera de garda zice ca nu nasc, dar ca ma interneaza ca sa imi puna perfuzii. Ma duc sus, o tanti nervoasa imi sparge venele de doua ori pana imi pune perfuzia, eu ii zic ca iar a spart vena, ea nu ma crede, sau e satula sa incerce sa faca ce trebuie asa ca ma lasa asa. Pe mine ma doare-n cot de perfuzie, eu am treaba sa injur in gand si sa urlu. Vine o tanti si ma ia pe sus sa ma vada si alt medic. O doctorita nazista ma urca pe masa si isi infige degetele in mine. Urlu de durere, ea zice ca nasc, da' sa nu urlu, ca nu ma doare. Intre timp ajunge la spital doctorul meu pe care il sunase iubitu'si imi zice ca gata, ma baga in sala. Nazista imi rupsese membranele, asa ca stateam pe masa si sangeram si simteam cum curge lichidul amniotic, in timp ce tanti cu perfuzia imi infigea sonda urinara. Mana mi se umflase ingrozitor din cauza perfuziei, tanti care o pusese injura si tipa la cineva.Dincolo de geam, doctorii si-au pus niste halate de cauciuc si se spala. Pe mine ma fac ghem pe masa si imi fac o injectie in spate, acul e lung dar fuck it! In curand plutesc..pentru prima data in ultimele zile zambesc larg si il intreb pe anestezist daca imi da si la pachet chestie d-asta buna. El rade si zice ca ntz. Nu pup asa ceva la pachet. Lumea se agita, eu nu vad nimic, in fata ochilor am un paravan verde, cineva imi mai face o injectie si ma ia somnul. Imi dau seama ca sforai pe masa de operatie in timp ce doctorii spun bancuri la care mie imi vine sa rad, dar nu pot, sunt prea ametita. In rest nu inteleg nimc din ce vorbesc ei, am pierdut notiunea timpului, am senzatia ca stau de o vesnicie pe masa. Simt cum umbla prin burta dar nu ma doare nimic. Nu aud tipatul puiului meu, nici macar nu sunt constienta ca au scos-o pana nu zice rezidentul: "nu se poate! e fetita! Asta trebuia sa fie?" si rade la mine. Eu sunt prea ametita sa percutez, asa ca raman blocata la "nu se poate". Oare ce a mers aiurea, ce nu e in regula cu puiul meu? Nu apuc sa ma dezmeticesc, ca cineva vine si imi arata o galma infasurata cu totul in scutece, doar fetisoara manjita cu ceva alb ii iese din carpele alea. Asta e puiul meu? Mi-l indeasa in fata si eu nu apuc sa ma uit bine la ea, o sarut uimita, nu spun nimic..persoana vede ca sunt nedumerita si imi mai indeasa odata in fata galma. O mai sarut odata, as vrea sa imi pot misca mainile, sa o ating, nu disting bine trasaturile si sunt atat de ametita. Fir-ar sa fie! Nu ma pot aduna deloc. Vreau sa fiu cu puiul meu, insa nu ma pot misca, nu pot spune nimic.. imi vine sa plang, dar nici asta nu pot face. Astept o vesnicie sa termine de brodat rezidentul care are rabdare de inger si coase, coase cu atentie. Doctorul care intre timp iesise, baga capul pe usa salii si imi zambeste. Nu pot articula nimic. Doar ca ma uit la el si zambesc. Stie. Da din cap afirmativ, zambeste, imi zice ca vine maine sa ma vada, si sa fiu cuminte. Eu tot nu pot spune nimc. Privesc tamp la ceasul din perete.. acum imi dau seama ca il vedeam cu claritate, desi nu cred ca aveam ochelarii la ochi. Sau ii aveam? Nu cred, nu mai stiu.
Ma scot din sala, iubitul e transpirat tot, palid si tremura de emotie. Dupa vreo doua ore si ceva, imi aduc galma infasurata in scutece. E tot manjita cu ceva alb pe fata, dar suge. Sta lipita de sanul meu si suge cu putere, nu imi vine sa cred ca o tin in sfarsit in brate. E atat de ciudat sentimentul ca nu mai e in burtica mea, ca a devenit o persoana ea insasi, nu mai face parte din mine iar eu sunt uimita de perplexitatea mea. Parca anestezia aia mi-a amortit si sentimentele. E ca si cum as face cunostinta cu o persoana necunoscuta si nu stiu inca cum sa reactionez. In noaptea aceea in care durerile nu m-au lasat sa dorm deloc, puiul a dormit in continuu. A doua zi dimineata, au adus-o in salon langa mine, si abia atunci am inceput sa realizez ca intram intr-o noua etapa. Am dormit cu mana pe manuta ei, si imediat ce atipeam, tresaream si deschideam repede ochii sa vad daca mai e langa mine. Ce prostute sunt mamele astea! A treia zi dimineata, sunt anuntata ca pot s-o sterg din spital cand vreau eu, iar eu abia astept sa ajung acasa sa fiu numai eu cu grasa. Tati e mandru, fericit, si-a facut tricou cu poza grasei, a aratat la toata lumea poze cu puiul mic si gras, a adus o hoarda de vizitatori la spital..Face ce face orice tatic. Doar ca pastreaza sticla de tequila pentru cand termin eu cu alaptatul, ca sa bem impreuna. Ce caraghios este! Dar gestul lui imi face placere, asa ca astept ca primul pahar cu alcool sa il beau peste vreo jumatate de an :)
Intre timp puiul meu creste. Doarme, papa, umple pampersi, maraie, urla, zambeste si se uita cu ochi mari si albastri ca ai taticului ei la lumea din jur. Maine se implinesc 4 saptamani de cand nu mai dorm, de cand umblu chinuita de durerile de spate cu care am ramas dupa sarcina, imi picura lapte pe picioare din doua in doua ore, mi-au iesit vergeturi peste tot, s-a dus naibii si silueta mea de zana si pielea matasoasa. Si totusi in fiecare seara iubitul meu vine acasa si ma gaseste zambind fericita.Fetita noastra e superba iar eu nu ma mai satur sa o privesc.
Nu stiu ce fel de om o sa fie, insa eu am sa ma straduiesc sa o ajut sa devina ceea ce o sa vrea ea, si am s-o iubesc toata viata. Sper ca Dumnezeu sa ma ajute in continuare sa am grija de ea.
POZE
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
ralualexandrei
Closca sefa
|
 Posted 27/10/06 @ 17:41
|
Sa-ti taraiasca si sa fiti fericiti toti trei!Si cine stie poate intr-o zi chiar patru . |
 |
|
|
kristinutza
blonda, dar ma tratez.
|
|
|
babyblue
Suflet salbatic!
|
Posted 27/10/06 @ 19:16
|
emotionant.:) felicitari si sa va traiasca puiul!
_______________________________________________________________________
Babyblue va pupa pe toti!!
"Sunt doua pacate principale din care toate celelalte pacate se nasc: Nerabdarea si Lenea." |
|
|
|
BOCANILA
membru incepator
|
Posted 31/10/06 @ 00:04
|
ai o poveste minunata.sati traiasca puiul de om. SFAT;nu te opri aici .sanatate si bucurii mai departe.
poze cu familia mea
|
|
|
|
olguta12
Voi invinge!
|
Posted 01/11/06 @ 07:15
|
Acum in sfarshit incep sa cred ca Dumnezeu s-a intors din "vacantza" . Ca din cand in cand mai aude si rugaciunile noastre, ale "pacatosilor". Nu iti pot spune cat de bucuroasa sint ca si tu si puiul tau sinteti bine, sanatoase. Multe au fost noptile cand m-am gandit la tine si m-am rugat pt voi, sa fie totul bine. ( De dus la biserica n-am prea fost, ca-mi e frica sa nu se darime coshmelia pe mine daca intru).
Sint uimita de cat putem suferi,cate putem indura, si cu toate astea, cand isi fac aparitia "piticii", parca toate amintirile sint date cu roz. Nimic nu mai are importantza, nimic nu mai doare. Bebeii sint pe primul loc ,si parca n-am trait inainte de aparitia lor. Eu una- sincer- parca sufar de "amnesia"( Amnezie in romaneste, nu?eh, las' ca pricepi tu )> Nu-mi amintesc mai nimic inainte de 27 Octombrie 2005. Oare asa vei fi si tu?
Va doresc sanatate si bucurii, si "grasei" o viata plina de ce-i mai bun, toata dragostea, norocul si fericirea din lume.Are parte de 2 parinti care o adora si o iubesc nespus. N-are cum sa n-ajunga presedinte
Va  zgomotos pe toti 3
(si pastreaza o dushca din sticla aia de tequila   si pt je, te rog
olguta12
 www.piczo.com/galushk?g=16686272&cr=5" target="_blank"> GALUSHCA IN ACTIUNE
|
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
