 |
De ceva vreme constientizez tot mai mult ca traiesc acel moment din viata in care incep sa "construiesc" istorii. Acest lucru s-ar putea datora faptului ca in curand voi atinge pragul de 40 de primaveri. Sau pentru ca a venit marea si asteptata data la care fiul nostru, Antonio, impreuna cu noi toti, ne pregatim de scoala. Cert este ca am inceput tot mai des sa ma gandesc la mama. Sa ma compar cu ea, sa ma surprind vorbind si actionand ca ea.
Avea 33 de ani cand m-a nascut. Iar cand am mers la scoala, avea 40. Acela este anul incepand cu care mi-o amintesc exact pe mama. Ce facea, cum facea, ce imi spunea.... Imi amintesc tot, tot.
Pe mama mea o cheama Gheorghita, dar cel mai potrivit nume pentru ea ar fi fost Suferinta. Daca as scrie o carte, ar fi fara doar si poate despre viata mamei mele care, dupa mine, nu se compara, la capitolul suferinta/sacrificiu/neimplinire cu a niciunui om de pe pamant.
Mama mea s-a nascut intr-o familie din Dimbovita, in anul 1940. Parintii ei s-au despartit cand era foarte mica. Povesteste cu suspine in glas drama pe care a trait-o bunica mea cu un copilas in brate (mama), in timp ce de unul si mai mic a trebuit sa se desparta, lasandu-l tatalui. Bunica si mama au fost date afara din casa in miezul iernii. Au trebuit sa paraseasca locul in care mama vazuse lumina zilei, au trebuit sa se desparta de fiul si respectiv fratiorul mai mic si sa plece spre nicaieri. Mama poate stie, eu nu mai tin minte unde mi-a spus ca s-au adapostit atunci.
continuarea, aici:
reclama - reclama mascata /2012/03/daca-as-scrie-o-carte.html
Trimite reactia ta
|
