|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
monicutza_bb
| Framantarile unei mame imperfecte
Acest mesaj a fost trimis de
monicutza_bb
pe data de 18/11/2009 la 19:46
.:. 1321 vizionari
.. Exista 6 raspunsuri la acest anunt
|
 |
Citesc si ma minunez... de fapt ma ingrozesc... nici nu mai stiu, oare este vreodata indeajuns?
Si ajung sa imi pun mereu si mereu intrebari de genul: oare ma ocup de copiii mei suficient de bine? le acord oare destula atentie incat sa nu se simta neglijati? oare actiunile mele prezente pot provoca viitoare atitudini antisociale ale copiilor mei, deveniti adulti frustrati? oare ce inteleg ei cu adevarat cand mami ii strange tare in brate si le sopteste la ureche usor gadilat "te iubesc, moaca mica"? Oare reusesc sa ii fac sa se deschida in fata mea, sa ma simta aproape indiferent de problemele si greutatile pe care le intampinam in viata?
Si iar citesc, si aflu despre parintii AP. Si ma minunez descoperind ca am fost parinte AP fara ca macar sa stiu... si apoi ma minunez iar citind (cu stupoare pot spune) ca totusi nu sunt de acord cu unii parinti AP, ca totusi unele lucruri nu pot fi facute asa... si continui sa adopt cu copii mei metodele educationale pe care le simt eu corecte si care imi vin din suflet.
Incerc sa imi amintesc ce am invatat la cursurile de "Psihologia copilului" si "Psihologia varstelor" in facultate, dar parca a trecut un secol de atunci. Si totusi, nu au trecut nici 5 ani... Nu reusesc sa imi amintesc si dintr-o data, obosesc sa mai gandesc. Obosesc sa mai pun tot timpul in balanta binele si raul, sa incerc sa corelez totul, sa culeg toate informatiile aparute in cale, sa... sa... sa...
In seara asta nu imi mai pun intrebarile vesnice "oare am gatit suficient de bine pentru copii?", "oare le-am ranit sufletelele cand am tipat la ei ca faceau prea multa galagie in masina si nu ma puteam concentra pe trafic?" (totusi, bine ca nu m-am busit cu tirul ala de mi-a intrat brusc in fata, uff...)
Si imi dau seama ca nu sunt si nici nu vreau sa fiu perfecta. Poate traind alaturi de un om perfectionist (gen "the sky is the limit") am incercat sa ma pliez, sa ma aliniez, sa ma perfectionez... Ca doar cu totii ne dorim sa fim mai buni, sa facem lucrurile mai bine, sa avem un job mai bun, o casa mai mare, o masina mai noua, o viata... o alta viata? oare asta este raspunsul? cine stie...
Si intrebarile revin, ca intr-un perpetuum mobile ce nu se opreste nici o data, sapa, rod, erodeaza... perfectioneaza... reinventeaza... o mama perfecta.
Emma, vei ramane in sufletele noastre vesnic
Monica & printesa Aylin Nicole (27 iulie 2007) & nazdravan de Alex (18 iunie 2006) & tati
"Making the decision to have a child is momentous. It is to decide forever to have your heart go walking around outside your body."
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
Ayla21
Learning to Live Again
|
 Posted 18/11/09 @ 21:34
|
Nu exista mama perfecta, nu exista parinti perfecti. Dar nici copiii nostri nu au nevoie de parinti perfecti. Au nevoie de parinti iubitori si interesati de binele lor. Si...cred ca asta inseamna sa fi parinte perfect, nu?
 Pt mesajul scris...atat de frumos.
_____
Monica, mommy blessed with my children Claudiu-Adrian(20.01.2005), Luana-Emilia(28.01.2009),
and my angels Alma-Lorena(28-30.01.2009), Maria-Alexandra(29.10.2009-13weeks)
You are the poem I dreamed of writing, the masterpiece I longed to paint.
You are the shining star I reached for
In my ever hopeful quest for life fulfilled. You are www.tickerclub.com/cache/7b89a83905.png" target="_blank">my child. Now with all things I am blessed. |
 |
|
|
Lorikay
membru junior
|
Posted 19/11/09 @ 08:58
|
| Am citit de curand, tot aici pe forum, "Scrisoare catre mama". Eu as considera ca am fost o mama perfecta daca, in viitor, fetita mea va putea sa se gandeasca la mine cu atata dragoste ca si autoarea mesajului respectiv. |
|
|
|
natalia_nica
membru junior
|
Posted 19/11/09 @ 11:01
|
Ooofff, Monicutza, cam aceleasi intrebari mi le pun si eu zilnic: oare il hranesc destul de sanatos? oare l-am traumatizat aseara cand am tipat la el sa se intinda in pat dupa 1.5 ore de cand am dat stingerea? oare ii permit prea multe? oare ii permit prea putine? oare ce intelege el cand imi spune ca ma iubeste si ma pupaceste toata? samd samd ...
Mi-am propus sa ma relaxez, dar imi dau seama ca nu prea pot, responsabilitatea e imensa, si iarasi imi dau seama ca nu am de la cine invata, ca pot sa ma bazez DOAR pe instincul meu...
Mami  de Denis (17.06.2006) |
|
|
|
maru
Are we there yet?
|
Posted 19/11/09 @ 19:08
|
monicutza, astea sunt framantari de mama cu copii mici.
Crede-ma ca dupa ce cresc, atunci cand nu mai trebuie sa cobori privirea catre puiul tau (si chiar ridici privirea sa te uiti in ochii lui, ca mine acum) altele sunt framantarile. Se schimba spre o cumunicare eficienta, spre probleme de suflet, si crede-ma, ca si o adiere de vant poate schimba moodul unui adolescent!
O sa fie mai bine, fara indoiala!
Emma Aida e inger
Doamne'ajuta!
http://maru-incotro.blogspot.com/ |
|
|
|
My_Lady0091
THE EAGLE UPON THE LION
|
Posted 22/11/09 @ 21:03
|
moni...si eu ma gandesc la fel....si e normal...fiecare varsta isi are farmecul ei...acum gandesti asa...mai tarziu...cum spunea ,,tanti,, maru...vei gandi...altfel.
chestia e ca nu e nimic anormal...esti o mama care isi iubeste mult copilul..si vrei tot binele...
 __________
  37+
A.M.R. 3-
D.P.N.=8 dec.09
www.onetruemedia.com/shared?p=9ad5ae9b3ca4bc15b58524&skin_id=601" target="_blank">wedding day
__________ |
|
|
|
andata
membru junior
|
Posted 12/12/09 @ 12:21
|
Monicutza, prin chiar faptul ca iti pui aceste intrebari esti o mama fantastica. M-au induiosat gandurile tale si cred ca orice mama buna are aceleasi framantari. Stai linistita cu ce ai invatat in facultate. Cand am facut eu facultatea de psihologie, abia la 28 de ani, eram deja mama unui baietel de 7 ani si a unei fetite de 2. Parca nimic din ce invatam nu se potrivea copiilor mei. Stateam si ma gandeam ca poate nu sunt eu normala, poate eu nu i-am crescut cum trebuie. Ieseau atat de mult din tipare, incat abia reuseam sa imi tin gura si sa nu imi contrazic profesorii.
Am inteles insa ca fiecare copil e unic in devenirea lui, ca nu conteaza prea mult mediul in formarea personalitatii.
Conteaza doar sa te simta aproape, sa stie ca esti mereu acolo, langa ei, indiferent ce fac. Ca atunci cand gresesc te poti supara pe ei, ii poti pedepsi interzicandu-le sa faca ce le place sau izolandu-i cateva minute si dandu-le timp de gandire, dar ca atunci cand vor sa vb, esti acolo. Ca nu le conditionezi iubirea de purtare. Ca esti mereu cea care ii alinta, care ii mangaie, care impune disciplina cu dragoste, care e acolo cand sufera sau se bucura.
Spun asta pt ca o data am auzit o mamica foarte mandra de modul in care isi disciplina copilul "Cand ma supara sau face o boacana ii spun ca nu il mai iubesc". Si m-am cutremurat pt micut. Ce-o fi fost in sufletelul lui cand mami ii spune ca NU-L IUBESTE. Pai mie sa-mi spuna mama si acum ca nu ma iubeste, cred ca as suferi cumplit.
Nu poti sti dinainte ce vor tine minte si ce nu. De la 3 ani, eu tin minte primul meu telefon, dat din tabara, in care nu recunosteam vocea mamei si raspundeam da sau nu. Fiul meu, care are acum 17 ani, spune ca nu tine minte mai nimic de la 3 ani, dar stam de vb si ii povestesc.
Nu cred ca exista mame perfecte, eu cel putin nu sunt una dintre ele. E suficient ca esti o mama aproape perfecta, care se gandeste mult si face ceea ce trebuie astfel incat sa isi creasca micutii cat mai bine.
Si te admir mult pentru lucrul acesta.
http://community.webshots.com/user/annadana1
http://ganduri-de-mama.blogspot.com/
http://paul-mihaita.blogspot.com |
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
