 |
Pilotii orbi
M. Eliade – 1937
Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine “puterea” politica de la 1918 încoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca în codru, ca s-a distrus burghezia nationala în folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul în administratie si învatamant, ca s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime împotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea – dupa marea victorie finala – sa fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lasand sa se astearna uitarea asupra întunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romanilor.
Dar cred ca este o crima care nu va putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea înaintea noastra o epoca sigura de pace atat de îndelungata?!) – dar i-am folosit cu statornica voluptate la surparea lenta a statului romanesc modern. Clasa noastra conducatoare, care a avut franele destinului romanesc de la întregire încoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate înfiera o elita politica în fata contemporanilor si în fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista, de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui însasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad.
Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europa – luntrea statului nstru este condusa de niste piloti orbi. Acum, cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti cine merita sa supravietuiasca si cine îsi merita soarta de rob – elita noastra conducatoare îsi continua micile sau marile afaceri, micile sau marile batalii electorale, micile sau marile reforme moarte.
Nici nu mai gasesti cuvinte de revolta. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vad, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de capetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
Istoria cunoaste unele exemple tragice de state înfloritoare si puternice care au pierit în mai putin de o suta de ani fara ca nimeni sa înteleaga de ce. Oamenii erau tot atat de cumsecade, soldatii tot atat de viteji, femeile tot atat de roditoare, holdele tot atat de bogate. Nu s-a întamplat nici un cataclism între timp. Si deodata, statele acestea pier, dispar din istorie. În cateva sute de ani dupa aceea, cetatenii fostelor state glorioase îsi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt înghititi de popoare vecine.
Luntrea condusa de pilotii orbi se lovise de stanca finala. Nimeni n-a înteles ce se întampla, dregatorii faceau politica, negutatorii îsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si taranii de ogorul lor. Numai istoria stia ca nu va mai duce multa vreme povara acestui starv în descompunere, neamul acesta care are toate însusirile în afara de cea capitala: instinctul statal.
Crima elitelor conducatoare romanesti consta în pierderea acestui instinct si în înfioratoarea lor inconstienta, în încapatanarea cu care îsi apara “puterea”. Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de buna voie, si-au semnat cu mana lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare, într-un ceas atat de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i sta în putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu în aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci în faptul ca macar acum, cand înca mai este timp, nu înteleg sa se resemneze. […]
Stiu foarte bine ca evreii vor tipa ca sunt antisemit, iar democratii ca sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine ca unii îmi vor spune ca “administratia” e proasta – iar altii îmi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritatilor. Ca si cand aceleasi tratate au putut împiedica pe Kemal Pasa sa rezolve problema minoritatilor macelarind 100.000 de greci în Anatolia . Ca si cand iugoslavii si bulgarii s-au gandit la tratate cand au închis scolile si bisericile romanesti, deznationalizand cate zece sate pe an. Ca si cand ungurii nu si-au permis sa persecute fatis, cu închisoarea, chiar satele germane, ca sa nu mai vorbesc de celelalte. Ca si cand cehii au sovait sa paralizeze, pana la sugrumare, minoritatea germana!
Cred ca suntem singura tara din lume care respecta tratatele minoritatilor, încurajand orice cucerire de-a lor, preamarindu-le cultura si ajutandu- le sa-si creeze un stat în stat. Si asta nu numai din bunatate sau prostie. Ci pur si simplu pentru ca patura conducatoare nu mai stie ce înseamna un stat, nu mai vede.
…………….
Tristetea si spaima mea îsi au, însa, izvorul în alta parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducatoare, mai mult sau mai putin romaneasca, politicianizata pana în maduva oaselor – care asteapta pur si simplu sa treaca ziua, sa vina noaptea, sa auda un cantec nou, sa joace un joc nou, sa rezolve alte hartii, sa faca alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si cand am trai într-o societate pe actiuni, ca si cand am avea înaintea noastra o suta de ani de pace, ca si cand vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi.
…………..
Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul în piept si-ti amintesc ca romanul în veci nu piere, ca au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitand, saracii ca în Evul Mediu romanii se hraneau cu grau si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitand ca blestemul a început sa apese neamul nostru odata cu introducerea secarei ( la sfarsitul Evului Mediu ), care a luat pretutindeni locul graului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slabind considerabil rezistenta taranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Malaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (în Moldova se bea pana în secolul XVI bere), austriecii în Ardeal si “cultura” în Pricipate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politica si administrativa.
Toata Muntenia si Moldova de jos se hraneau iarna cu peste sarat; carutele începeau sa colinde Baraganul îndata ce se culegea porumbul si pestele acela sarat, uscat cum era, alcatuia totusi o hrana substantiala. Pilotii orbi au creat, însa, trustul pestelui. Nu e atat de grav faptul ca la Braila costa 60-100 lei kilogramul de peste (în loc sa coste 5 lei), ca putrezesc vagoane întregi cu peste ca sa nu scada pretul, ca în loc sa se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brailei se recolteaza numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e ca taranul nu mai mananca, de vreo 10 ani, peste sarat. Si acum, cand populatia de pe malul Dunarii e secerata de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitand ca un neam nu se regenereaza cu chinina si aspirina, ci printr-o hrana substantiala.
Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi în pieptul de arama al romanului. Sarmanul roman, lupta ca sa-si pastreze macar o inima obosita care bate tot mai rar si to mai stins. Adevarul e acesta: neamul romanesc nu mai are rezistenta sa legendara de acum cateva veacuri. În Moldova si în Basarabia cad chiar de la cele dintai lupte cu un element etnic bine hranit, care mananca grau, peste, fructe si care bea vin în loc de tuica.
Noi n-am înteles nici astazi ca romanul nu rezista bauturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunaoara. Ne laudam ca “tinem la bautura”, iar gloria aceasta nu numai ca e ridicula, dar e în acelasi timp falsa. Alcoolismul sterilizeaza legiuni întregi si ne imbecilizeaza cu o rapiditate care ar trebui sa ne dea de gandit.
…Dar pilotii orbi stau surazatori la carma, ca si cand nimic nu s-ar întampla. Si acesti oameni, conducatori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de buna-credinta, si cu bunavointa; numai ca, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteaza în ceasul de fata – instinctul statal – nu vad suvoaiele slave scurgandu- se din sat în sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pamant romanesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lasand locul altor neamuri… Nu simt ca s-au schimbat unele lucruri în aceasta tara, care pe alocuri nici nu mai pare romaneasca.
Uneori, cand sunt bine dispusi, îti spun ca n- are importanta numarul evreilor, caci sunt oameni muncitori si inteligenti si, daca fac avere, averile lor raman tot în tara. Daca asa stau lucrurile nu vad de ce n-am coloniza tara cu englezi, caci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam în care o clasa conducatoare gandeste astfel, si-ti vorbeste despre calitatile unor oameni straini – nu mai are mult de trait. El, ca neam, nu mai are însa dreptul sa se masoare cu istoria…
Ca pilotii orbi s-au facut sau nu unelte în mana strainilor – putin intereseaza deocamdata. Singurul lucru care intereseaza este faptul ca nici un om politic roman, de la 1918 încoace, n-a stiut si nu stie ce înseamna un stat. Si asta e destul ca sa începi sa plangi.
[Vremea, Nr. 505, 19 Septembrie 1937, p. 3]
Trimite reactia ta
|
Posted 14/10/10 @ 13:01
