|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
Sabina
| 3 ani si 11 luni
Acest mesaj a fost trimis de
Sabina
pe data de 10/12/2009 la 00:09
.:. 14574 vizionari
.. Exista 65 raspunsuri la acest anunt
|
 |
Din cei 7 ani si aproape 3 luni de cand sunt mama, 3 ani si 11 luni i-am petrecut alaptand. A fost perioada minunata, cu doua paradoxuri. La Sofia a inceput extrem de prost si s-a terminat sublim, la Gheorghe a inceput minunat si s-a incheiat in coada de peste.
Nici nu stiu cu ce sa incep....la nasterea Sofiei am fost extrem de speriata. Nu se intorsese, era in pozitie transversa. In plus,lichidul amniotic disparuse cu desavarsire , in saptamana 37 cand am facut ecografie abia daca se mai zarea ceva. Doctorul a decis sa ma urmareasca zilnic pana cand , in saptamana 38 , a zis sec: nu mai rezista, maine cezariana!
Aveam 23 de ani si o luna. Citisem despre alaptat si despre cezariana, dar speram pana in ultima clipa ca voi naste natural. N-a fost sa fie. M-au taiat si a durut groaznic. Peste tot, si la suflet, si la trup.
Primul alaptat a fost o gluma proasta. Am facut imediat celebra ragada.Dupa aia inca una...si inca una....
Am luat galactogil din ziua a doua, laptele curgea siroaie, fata era flamanda rau, vroia sa sa suga, pe mine ma durea tot corpul si ma simteam cea mai incompetenta mama din lume.
Mai ales ca dupa un alaptat am tinut fata langa mine, pe bratul meu, si a intrat asistenta sa mi-o puna in patut. "Se invata asa, rasfatata, sa vedeti ce santajista se face".
Eram prea speriata sa o contrazic, desi am injurat-o in gand.
Ajunsa acasa, a inceput calvarul. Primele 2 luni cu Sofia m-au adus in pragul psihozei. Vroia sa suga incontinuu, dar pe mine ma durea! Cum apuca fata sanul, eu ma trageam deoparte. Minute in sir. La inceput doar 2, 3, apoi cate un sfert de ora, apoi, incercarile ei disperate de a se hrani durau cate 40 de minute. Ma simteam ca o criminala, plangeam si o indepartam. Sotul meu, exasperat, a zis ca va cheama Autoritatea Tutelara, sa ma decada din drepturi. (Atat mi-a trebuit. A urmat o depresie crunta, din care nu stiu daca mi-am revenit pana in ziua de azi.)
Salvarea mea se numeste Ana Culcer. Cu o rabdare de inger venea de la spital direct la noi acasa. Cum auzeam soneria, copilul era pus la san si sugea.....astfel au trecut primele doua saptamani, in care, paradoxal, fata a crescut binisor.
In saptamana 3 a inceput calvarul. Nu luat nici macar un gram. Eu eram din ce in ce mai absenta si mai inspaimantata, mi-era foarte clar ca am esuat si ca mi-am nenorocit pe viata copilul. Ca n-am fost in stare sa fiu tare pentru ea.
Atunci a venit intrebarea directa, de la d-na Culcer: Iti scriu reteta de lapte praf? Nu vreau sa ajungi la psihoza si mai grava de atat, esti in real pericol.
In momentul ala ceva s-a rupt in mine. M-am uitat la siroaiele de lapte care curgeau numai cand ma gandeam la bebelusa mea si am spus ca nu, voi invinge de data asta. A nu se uita ca aveam niste ragade cratere infioratoare, cum a zis si dr, demult nu mai vazuse asa ceva.
Si am continuat sa-mi chinui cate jumatate de ora copilul inainte de supt pana o atasam....timp de 3 zile. In a 4-a zi, cand s-a sculat la 15 minute dupa ce mancase o ora si jumatate am zis ca eu am incheiat socotelile cu doctorii si cartile.
Am luat fata la mine pe burta si am dormit amandoua 6 (SASE) ore neintoarse.
Nu auzisem in viata mea de Attachment parenting, cred ca acum 7 ani nimeni nu stia in Ro de asa ceva, dar acela a fost momentul cand am inceput sa-l practic.
Incet incet, intervalul dintre plansetele ei si atasatul la san a inceput sa scada. La o luna, cantarul oficial. 630 de grame de la scaderea fiziologica...adica 3160 de la 2500. Eu disperata, Culcer foarte multumita. A trecut de 500, e perfect!
A doua luna m-am normalizat un pic, un pic de tot. A luat 750 de grame.
La 2 luni mi-au trecut ragadele. Ii dadeam sa suga din 3 in 3 minute daca vroia. Astfel ca a crescut 850 de grame. Iar de la 3 la 4 luni a crescut mai mult de un kilogram.
Concluzia primelor 4 luni: depresia a facut sa nu pot alapta cum trebuie. Aveam tone de lapte, dar nu puneam copilul la san de frica. Durea infiorator, e adevarat, dar a fost o depresie postnatala profunda pentru care nu am sa reusesc sa ma iert niciodata. Sunt convinsa ca i-am distrus ceva din sistemul nervos in felul asta. Acelui copil minunat care la 3 saptamani isi tinea capul, la o luna fix mi-a zambit clar, cu adresa, in general a fost extrem de precoce in toate. Pot spune ca ea m-a invatat pe mine cum s-o cresc. Am un singur merit: eram atat de dezorientata incat am ales sa ascult doar de cine trebuie: de Sofia.
E adevarat ca mare parte din temerile mele se datorau problemelor cu facultatea. Am vrut sa inghet anul, dar nici sotul, nici parintii nu m-au lasat.....in final, foarte bine au facut. Cele 2, 3 ore pe zi, de 3 ori pe saptamana , petrecute in afara casei, m-au intarit mult pentru noile reprize de alaptat. Dar poate daca nu aveam acest stress, nu faceam nici depresia...pentru ca o alaptam o ora, doua incontinuu si plangeam: ce-am sa fac peste o luna, cand ma duc la facultate? cine ii da sa suga? (am nascut in septembrie, scoala incepe in octombrie, practic, m-am dus din noiembrie)
De la 2 la 20 de luni alaptarea Sofiei a fost o placere, chiar daca se trezea de N ori pe noapte, iar eu plecam de la masa de lucru sa o readorm la san. Am fost in simbioza totala pana s-a intarcat ea singurica. Am suferit cand n-a mai vrut sa suga, dar venind din partea ei, am avut inca odata convingerea ca a fost exact cum trebuie.
Anii au trecut, Sofia a crescut, minunata cum o stiti, a inceput sa-mi ceara o surioara sau macar un fratior....
Gheorghe a venit insa neasteptat, nechemat. Eram o femeie de 27 de ani, imi reluasem foarte consistent cariera, eram pregatita pentru rolul de mama infinit mai bine insa, ajutasem deja foarte multe mamici sa alapteze....Mi se parea ca eu am invins cel mai negru monstru in alaptare, si asta nu e productia de lapte, nici ranile care dor, ci psihoza. Si daca eu am invins asa ceva, argumentele cu "n-a crescut un kil pe luna" le demontam cat ai zice peste.
Stiam ca daca nu doarme, il tin in brate si imi iau un wrap. Ca ii dau sa suga cat vrea el, ca nu-mi pasa de cantar. Si toate celelalte pe care le zic de atatea ori.
Iar Gheorghe a fost exceptional de la inceput. Mi l-au adus, el a inchis ochii , a deschis gura i a inceput sa se tarasca spre san. Am alungat repede asistenta, l-am alaptat si nu l-am mai dat din brate. Acolo a stat si inca mai sta:)
Dar, supriza...nu curgeau sanii! ce ma fac, oare n-am lapte? Cantarul m-a contrazis, cretsea praslea cate un kil, un kil si ceva pe luna. Eu nu puteam sa storc nici 10 mililitri, dar el sugea constiincios. Tot dr Culcer m-a lamurit:
"Esti experta in tzatzologie, la ce-ai patit tu acu 5 ani. Stii sa-i dai sa suga si coprul tau s-a reglat de la bun inceput". Uraaa, reusisem.
Si am continuat simbioza pana acu vreun an, cand am inceput sa obosesc. Insa el se imbolnavea din luna in luna, de la Sofia, de la gradi. Nu se punea problema intarcarii. In primavara, iarasi, doctoratul meu. Tz era alinarea suprema. Apoi renovarile...o vara foarte grea....cum sa-l intarc? desi simteam ca nu prea mai rezist.
In octombrie am reinceput sa predau la facultate. Am intarziat cu fata la scoala de cateva ori, ca el vroia sa suga dimineata.....noptile in care se trezea ma epuizau, ma simteam vinovata, rea....vroiam sa renunt, dar nu stiam cum, era extrem de atasat de san. Ajunsesem sa-mi fac niste procese de constiinta absolut absurde:
"Ii dau sa suga pentru ca nu stiu sa-i ofer afectiune altfel, pentru ca sunt prea obosita sa-l iubesc cu adevarat."
In noiembrie a inceput calvarul. Ma albeam si ma topeam. Nu mai puteam nici sa ma ridic de pe scaun fara sa obosesc. M-a simtit. A supt doar la somnul de pranz si cel de seara. A renuntat la suptul de dimineata , pentru ca se trezea dupa 8, cand eu eram deja plecata sau cu cafeaua bauta si era fericit cu lapticu de vacuta.
Ultima data a supt pe 25 noiembrie, noaptea. A doua zi, pe 26, am intrat in spital la un pas de coma.
Un diagnostic neasteptat: Anemie hemolitica autoimuna. Aveam hemoglobina 5, pulsul 120, tensiune 14 cu 9, reticulocite 64%. Au rasuflati usurati ca nu e leucemie: maduva mea produce hematii tinere.
In ziua aceea m-am nascut a doua oara. Si am avut noroc , erau sa nu gaseasca sange. Au trimis probe la Institutul de hematologie si Dumnezeu a avut grija sa se gaseasca un flacon potrivit pe mine, 0 negativ, produse alese....
Sange de artista...cum face familia misto de mine :)
In prima noapte a plans dupa mine. Cu lacrimi, mama, mamaaaaa.
In a doua seara sotul a vrut sa-l culce langa el, in patul mare din dormitor, suficient de mare sa dormim toti 4 daca trebuie, dar Gheorghe ne-a dat o lectie. A spus: aici mama nani. Si s-a dus la el in camera.Unde a dormit 10 ore neintors.
Cand am venit acasa, nu indraznea sa ma atinga. Si-a tras un scaun langa mine si m-a luat de mana. Nu l-am fortat cu nimic....peste jumatate de ora era doar la mine in brate din nou. A mai zis "tzatza nani", dar razand, in gluma. I-am spus , ce altceva decat adevarul: ca mama ia niste pastile foarte rele si laptele nu mai e bun.
Azi a fost prima zi cand m-a dezbracat si a pupat tz. S-a facut si ca suge un pic, i-am mai zis ca nu e poate, dar el radea de mama focului.
Azi a reusit sa-mi spuna clar ca el e baiat mare. S-a intarcat. Dar ca inca-si iubeste Tz a lui, si mai ales, pe mama lui.
Cum zicea Witchie, o mama buna e o mama vie.
____________
Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!
______________
Sabina's blog,  Sofia Galagia si  bb Gheo Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă.
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
Sabina
Compozitoarea zapacita!
|
|
|
Nicoleta
Ador copacii infloriti!
|
 Posted 11/03/10 @ 16:59
|
Pai da, acasa clar nu este ca in spital, ci muuult mai bine, cu toata agitatia si galagia. Copiii tai iti amintesc asa in fiecare moment ca ei sunt acolo, sanatosi si voiosi, si te asteapta curand in jocurile lor! 
Nicoleta
------------------------------
Sa aveti o primavara minunata! |
 |
|
|
Sabina
Compozitoarea zapacita!
|
|
|
Alizee
2+1= Noi
|
Posted 13/03/10 @ 19:34
|
Sabina, imi pare rau ca boala a luat-o de la capat.
Insanatosire grabnica iti doresc. Si un tonus mai bun.
allinta
A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni. |
|
|
|
Selene_Bunny
Picatura-curcubeu
|
|
|
carina85
membru incepator
|
Posted 12/05/10 @ 12:26
|
Sabina,draga,m-a emotionat pana la lacrimi povestea ta...Si eu imi mai alaptez ,inca,puiul,care are 8 luni...si eu ma simt de multe ori sfarsita...dar parca nu ma-ndur inca sa renunt.Tot aman momentul...de la o luna la alta...
Iti doresc multa sanatate si fericire alaturi de cei dragi! |
|
|
|
Sabina
Compozitoarea zapacita!
|
|
|
Nicoleta
Ador copacii infloriti!
|
Posted 04/08/10 @ 08:55
|
Sabina, ai incredere ca va fi bine! Trebuie! Ai toate motivele sa fii fericita, mai putin unul, care sper va disparea repede! La multi ani!! Cu sanatate si fericire!
-------------------------------------
Hai la drum si-om vedea noi ce si cum! |
|
|
|
buli
zen, zazen
|
|
|
Sabina
Compozitoarea zapacita!
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
