|
|
|
Cele mai citite mesaje de blog
|
|
|
|
| |
X-ray
| povestea noastra.....
Acest mesaj a fost trimis de
X-ray
pe data de 15/01/2008 la 23:26
.:. 5008 vizionari
.. Exista 16 raspunsuri la acest anunt
|
 |
De cand am fost mica abia am asteptat sa fiu la randul meu mamica.a durat 30 de ani dar asteptarea a meritat....
Am crezut ca voi ramane insarcinata fff usor,aveam facute la zi toate analizele,inclusiv un RMN pt suspiciunea de endometrioza.ne doream copilul amandoi fff mult ,eram proaspat casatoriti, am fost in luna de miere in Mallorca si Ibiza,ce mai, trebuia sa ne intoarcem trei …dar s-a lasat asteptata 6 luni.incepusem sa ma ingrijorez ff tare,oare chiar ma poate pedepsi Dumnezeu asa?
Cand ma asteptam mai putin,invatam pt rezidentiat,cand renuntasem la teste de ovulatie,masurat temperatura bazala si alte chestii de genu’ am ramas insarcinata…am stiut din ziua 26 a CM-ului nici nu am mai avut rabdare sa astept ziua X, mi-am facut test pur si simplu.se vedea o liniutza pala,a doua zi mai conturata si a treia zi eram in al noualea cer.mi-am facut si BHCG-ul asa sa fiu fff sigura si cand a iesit pozitiv urlam de bucurie.
Dar a fost greu,sarcina sa implantat jos,au inceput sangerarile,a aparut un fibrom…..cele 7 luni de cand am aflat ca voi fi mama si pana am nascut-o au reprezentat o permanenta stare de frica sa nu o pierd… nici nu mi-a confirmat bine medicul sarcina ca au inceput sangerarile si m-am mutat in pat.la recomandare medicului meu din Arad am mers in szeged la dr Novak care mi-a urmarit sarcina de la inceput.la 12 saptamani am ajuns la control pentru masurarea translucentei nucale,era totul ok,am vazut-o cum se misca, am simtit deja ca mor de dragul ei.dar era placenta praevia centrala.pe drumul de intoarcere,sotul mi-a zis ca ne va ajuta Dumnezeu sa fim amandoua bine,ne-am uitat unul sprea altul si am ras,va fi fetita?
Am stat si pana atunci in pat dar acum era obligatoriu ca sa o pot purta in burtica cat mai mult.si au urmat triplul test care a fost ok si de la 16 saptamani au inceput ce am avut eu cel mai groaznic pe sarcina asta:contractiile.tin minte si acum ca am fost de urgenta la szeged la tocograf ,eram singura din camera la care abia se vedea burtica,care statea la tocograf din atatea mamici care asteptau sa nasca,imi simteam uterul ca un gref tare si dureros.
Am luat tratamentul prescris si la 19 saptamani am primit vestea de la dr Cioata din tm cand mi-a facut eco morfofetala ca placenta a migrat,nu mai e centrala,e tot jos inserata dar tot e ceva.si confirmarea:e fetita!Doamne am vazut-o atunci la ecograf cat de frumoasa era,asa perfecta isi sugea degetul cum il suge si acum,si avea buzitele pline,plangeam si eu si sotul meu…vai uitam....,ce m-as fi facut fara el oare?daca fiecare femeie din Romania ar avea un sot pe jumatatea lui am fi natia cu cele mai fericite femei de pe pamant.mi-a fost alaturi de la inceput,se zbatea tot timpul sa nu fac nimic,sa nu ma plictisesc,sa mananc ce vreau,sa ma duca la ce dr trebuie, numai sa fie bine.si auzeam mereu”orice ar fi numai tu sa fi bine ca in rest rezolvam noi…”
Gata sa revin…migrarea placentei mi-a confirmat-o la 20 de saptamani si dr Novak. era atat de bucuros ca mi-a strans mana si m-a luat in brate.dar contractiile mele nu mai treceau, eu din saptamana a 10 tot aveam spoting, 3 saptamani da si una nu….pe la 26 de saptamani imi amintesc ca s-au oprit.si stateam tot in pat…
Aveam aproape 30 de saptamani,era intr-o marti daca imi amintesc bine….prietena mea cea mai buna, insarcinata si ea cu DPN-ul la 5 zile inaintea mea, ma suna si avem o discutie fff lunga.noi femei cerebrale si "cu scoala" cum avem pretentia sa ne numim, ajunsesem sa nu luam nimic pt copil de superstitii.asa ca hai la szeged la shoping,eram programata la control la ora 13-14 si numai bine dupa puteam face doua ore de cumparaturi.ne ia sotul pe amandoua burtoasele si plecam.ma simtisem mai bine in ultima perioada,eram optimist,oricum contractiile la mine erau zilnice,nu mai distingeam normalul de patologic...
Ajungem dar dr meu intra in operatie.stam o ora si jumatate dupa care ma ia prima.ma intreaba daca mai am contractii,ii spun ca am ,nici nu stiu cum e fara ele .ma pune ca deobicei la tocograf.de dimineatza simtisem ca sunt mai puternice,dar deja nu le mai bagam in seama.tocograful iese jalnic,dr ma urca repede pe masa si rezultatul e la fel de prost :col sters aproape deschis….nu imi venea sa cred eu venisem la cumparaturi….ma pune intr-un salon pe perfuzii ,sa stau 2-3 ore pana se termina apoi sa vedem daca nu se opresc contractile ma interneaza.sotul si cu prietena mea pleaca saracii sa manance si sa-mi aduca si mie, iar pt orice eventualitate sa cumpere ceva pt internare,o pajama,o periuta de dinti….raman pe mana dr de garda.se termina perfuzia dar eu stiam ca ceva nu era bine,aveam contractii din ce in ce mai puternice.ma pun din nou la tocograf si iese si mai groaznic.tin minte si acum, mi-a tradus sotul convorbirea telefonica dintre dr de garda si dr meu :“tibor tu chiar vrei sa o lasi acasa ,pana in arad naste…”nu ne venea sa credem era un cosmar,l-am rugat sa ma puna la eco sa o vad ca e bine.ea nu avea nici o treaba se misca si se lupta cu contractile dar cred ca se plictisise in asa mediu ostil si gata vroia sa iasa!dar trebuia sa mai stea putin.
M-au mutat la reanimare unde am ramas toata noaptea pe perfuzii pana a doua zi la pranz.sotul meu a plecat sa o duca pe prietena mea acasa ,era si ea saraca gravida si statea de atatea ore pe culoarele spitalului si cu emotii.abia l-am convins sa nu mai vina atunci noaptea inapoi,sa vina dimineatza,totusi sunt 150km arad-szeged.a venit dimineatza la 6, nu a putut sa doarma .
M-au mutat intr-o rezerva,unde a inceput lupta cu contractiile,ba injectii,ba perfuzii de 3-4 ore,plus pastille si numai in pat.dupa doua saptamani,aveam deja 32 de gestatie, m-au lasat acasa.am stat jos la soacra-mea ,sus la noi era santier in dormitor, am zugravit si am instalat noua mobila.am mancat in pat,ma spala sotul sa nu fac prea multe miscari,luam pastile si ma rugam sa pot sa o duc cat mai mult.dar incepusem sa obosesc psihic,atatea luni de pat,nu mai aveam rabdare,o voce imi spunea sa mai stau iar alta ca vrea copilul sa iasa.tot timpul aveam senzatia ca nu mai vrea sa stea acolo ca vrea afara.mai intai simteam miscarile ei si apoi urma contractia.se vazuse si pe tocograf,la un moment dat si dr meu glumea cu mine”fata asta nu mai vrea sa stea nici cum….”
Am mai stat doua saptamani acasa dupa care la 34 de saptamani am pierdut dopul,mai intai bucati si apoi pe tot,era marti dupa amiaza.il sun pe dr si-l anunt. ma intreaba de contractii nimic nou,nu sunt dese dar sunt ca deobicei.peste doua ore il sunam din nou erau la 7-10 minute.in 10 minute eram in masina spre szeged,de data asta pregatiti,cu geanta facuta.ajung la spital colul deschis dar dilatatie de 2 cm deci nu mare scofala, ma interneaza . contractiile incepusera sa se mai linistisera pe drum.am fost internata din nou in aceeasi rezerva ,iar perfuzii, injectii si vechile medicamente.desi sunt cadru medical nu am crezut ca voi face fobii vizavi de spitale dar cand auzeam de perfuzii imi venea rau .in 5 zile aveam venele praf erau deja paradite de la ultima internare,eram vanata pe maini,deja incepusera sa-mi studieze picioarele.dupa o saptamana apele se mai linistesc…intre timp se interneaza langa mine milena (miilly) si timpul trece mai usor si mai placut.deja ma cunostea toata sectia,toate asistentele,reusisem sa invat cateva cuvinte in maghiara,sotul venea dragul de el zilnic(300km) sa-mi aduca papa,haine curate,carti,reviste si sa o roage pe domnisoara noastra sa mai stea putin in burtica cuminte.eu nu mai aveam rabdare,dr meu se ingrijora ca vedea asta,plangeam mult…
Nu pot sa uit,era marti dimineatza ,din nou marti.m-am trezit cu un sentiment ciudat,erau contractii dar era altceva,deobicei elisa lovea si apoi urma valul de contractii dar acum erau numai contractii ,ea nimic…vine ca deobicei vizita,defapt vizitele.la un moment dat vine o rezidenta care ma intreaba daca vreau sa plec acasa,ca pot sta si acolo in pat.i-am zis ca poate nasc … asa mi-a venit.vine si medicul meu si binenteles ma intreaba daca mai am contractii(uram intrebarea asta)ii spun ca da,dar ceva nu e in regula,simt ca bb nu mai misca ca inainte.Doamne parca-l vad si acum s-a incruntat si-mi zice "faceti imediat un tocograf".
Toata ziua aia incepuse prost.s-au incurcat si nu m-au luat la tocograf decat tarziu.dr. meu inainte sa plece trece pe la mine,avea si el un feeling.ii zic ca nu mai suport perfuziile ,ca nu mai au unde sa-mi faca. aveam toate venele superficiale sparte si de la maini si de la plica cotuluia .a doua zi aveam 35 de saptamani de sarcina si hotaraste sa nu mai fac perfuzii ,daca e cazul numai injectii.copilul avea aproxi 2600g, la 30 de saptamani la cealalata internare primisem dextametazona pentru maturarea plamanilor copilului.pleaca acasa si ramane sa ne auzim la telefon dupa ce faceam tocograful(ma suna in fiecare seara pe nr fix al salonului sa vada daca sunt bine,daca au fost probleme)
La ora 16 imi fac tocograful. eu deja simteam ca am contractii mult mai puternice.in timp ce stateam pe scaun veneau valuri valuri de contractii drept urmare nu m-au mai lasat,au interupt si au chemat medicul de garda.stabilisem cu sotul meu sa nu mai vina in ziua aia,dar el cand a terminat lucrul pe la ora15-16 s-a urcat in masina si a plecat spre mine.nici nu ma sunat ca stia ca m-a supar,dar efectiv nu putea sa stea acasa.
Vine medicul rezident care era de garda,ii zice ceva asistentei si pleaca.asistenta ma ia si ma duce la reanimare.acum fac o paranteza ,aceasta reanimare consta defapt in trei boxe dotate cu aparatura de interventie situate chiar langa sala de nasteri,defapt intre sala de nasteri si ele se afla camera medicilor si a asistentelor.din aceasta zona ai trei variante ori mergi in sala de nasteri, ori in sala la cezariana sau te intorci in salonul tau.cand am vazut unde ma duce parca am inebunit,acum realizez ca nu aveam nici o scuza,ca poate era bine sa mai am putina rabdare dar eram la pamant…am inceput sa plang,le-am zis ca eu nu mai fac nici o perfuzie,asa am stabilit si cu medicul meu.rezidentul mi-a zis sec ca pe el nu-l intereseaza dar urmeaza procedura.nu am mai comentat,eram atat de obosita, toata ziua avusesem contractii serioase.m-au pus iar in pat si dupa ce m-au intepat de m-au zapacit vre-o 3 asistente una a reusit pana la urma sa prinda o vena.tin minte parca era ieri.... ma suna medicul meu pe mobil.isi cerea scuze ca nu au fost respectate instructiunile lui,eu plangeam ca nu mai puteam de dureri si ii spun sa se pregateasca ca eu nasc,ca bb vrea afara.contractiile erau ff puternice si copilul nu mai misca,abia aparea o miscare vaga pe tocograf din cand in cand.ma uitam disperata si ii tot ziceam rezidentului in engleza ca eu simt ca bb nu-i ok.il sun pe sot si-l anunt ca sunt iar jos la perfuzii.ramane contrariat stia si el ca nu mai fac…atat m-am bucurat cand am aflat ca vine,mai avea 50 de km.l-am rugat sa mearga sa ia mancare,imi era foame.a venit si l-au lasat sa stea cu mine,mai ales ca stia si limba.si ii tot ziceam "pe mine nu ma crede nimeni cand spun ca eliosa vrea afara,ca nu mai e bine...".elisa la ultimele masuratori, de saptamani bune, nu-i mai crestea diametrul biparietal,numai cel frontocipital,era capul angajat si din cauza contractiilor caputzul ei se deforma…toata ziua abia o simtisem miscand…am terminat perfuzia tarziu,era cred 10,30 seara.am mers amandoi in rezerva desi contractii mai aveam,am mai primit o injectie de seduxen.
Am mancat cu o pofta parca stiam ca nu mai mananc 2 zile.sotul meu nu stia ce sa faca sa mai stea sa nu mai stea…l-am rugat sa mearga acasa era deja tarziu,ajungea noaptea,sa apuce sa doarma cateva ceasuri.a plecat si am vrut sa ma pun in pat, parca se linistisera apele in burtica mea.sateam sprijinita de tablia patului,eram fff obosita dar imi era frica sa sting lumina.au trecut asa minute bune.am simtit dintr-o data cum copilul se misca tare si apoi am auzit un” poc”sau poate l-am simtit,era ca si cum as fi tras un partz dar pe unde nu trebuie,sau ca si cum cineva ar fi deschis o sampanie.. ..am incremenit cateva secunde si apoi am vrut sa ma dau jos din pat. am simti cu tasneste apa din mine.zic gata nasc…si brusc toata burtica mea care era mereu beton s-a relaxat…am pus mana pe telefon si l-am sunat pe G: ii zic mi s-a rupt apa”.atat mi-a raspuns “suna-l pe novak eu vin imediat".era plecat de 20 de minute dar a ajuns in 5-7.
Apas pe butonul de la capul patului si vine asistenta,ii arat patul si podeaua si ma ia cu ea la camera de garda.vine rezidentul cand ma vede nu-i vine sa creada,la cate medicamente primisem sa nu nasc.....atat i-am spus ”ti-am zis ca nasc “eram cumva mai usurata, asta e, se termina, copilul sa fie bine. Era ora 11 seara si a doua zi faceam 35 de saptamani.a ajuns si sotul,am vorbit cu medicul meu care m-a anuntat ca e pe drum,il anuntasera asistentele.vine dr si-mi face controlul.dupa atata medicatie binenteles ca aveam colul deschis de 2 cm,sansa sa am o dilatatie care sa-mi permita sa nasc in timp cat mai scurt(tinand cont ca nu eram cu termenul la limita)era fff mica.se spulbera vazand cu ochii visul meu de a naste natural…ma-am dus la dus,m-am schimbat in hainele lor de spital si apoi m-am pus din nou in boxa la tocograf.din acel moment am fost monitorizata non-stop.contractiile incepusera sa fie ritmice din ce in ce mai dureroase.sotul meu era langa mine si ma tinea de mana sa “ne luptam “impreuna cu ele.urma cezariana,dr isi strangea echipa era aproapre 12 noaptea.incercam sa ma obisnuiesc cu idea ,imi tot repetam ca asta e cel mai bine pt ea.imi veneau tot felul de ganduri,daca nu as fi facut perfuzia poate ma dilatam,daca…
Maternitatea din szeged are doua sali de operatie functionale noaptea,din pacate.cand am ajuns sus la sala au fost anuntati ca este un caz fff grav care trebuia urgent operat si in cealalta sala tocmai incepuse o interventie.eu nefiind o prioritate am fost pus pe lista de asteptare,asa ca m-au trimis iar jos.nu-mi venea sa cred ce ghinion am,parca nu se mai terminau ceasurile rele din martea aia…dr meu era negru de suparare,era o situatie asa idioata....sotul meu parca imbatranea cu ani.eu aveam deja contractii fff dese si ff dureroase eram cu adevarat in travaliu.
M-au pus iar in boxa mea,au conectat tocograful si trebuia sa asteptam o ora maxim 2 .am asteptat 3 ore si jumatate.aveam contractii de nu mai puteam respira de durere,mergeau perfuziile in mine non stop si curgeau metri de hartie la tocograf… sotul meu ma tinea de mana si incerca sa vorbeasca non stop cu mine. de fiecare data cand venea o contractie ii ziceam “vine vine primavara…”mi se parea ca trec mai amuzant sau mai altfel valurile alea de durere.si tot timpul il intrebam “uita-te ce face copilul,e bine”?(ii aratasem unde sa se uite pe tocograf unde se inscriptioneaza activitatea fetala,eu eram cu spatele si nu mai puteam urmari)iar el ma linistea cum putea. la un moment dat am simtit ca vine o durere asa de mare ca nu-i mai puteam face fata,m-am uitat catre el si i-am zis”G asta e tare rea,chiama dr” si am lesinat.m-am trezit cu masca de oxigen pe fata si cu multe persoane care roiau in jurul meu.fusese o contractie tonico-clonica care oprise pentru catva timp si bataile inimii copilului,medicul a reusit sa ne aduca pe amandoua pe linia de plutire.abia trecuse o ora si jumatate ,urmatoarele au fost un chin.dureri insuportabile,din 15 in 15 minute era verificata dilatatia si cu tot chinul la ora 3 si 10 cand ma duceam in sala de operatie am plecat cu dilatatie tot de 2 cm,nici o sansa sa nasc in urmatoarele 10 ore normal si copilul nu rezista cu siguranta travaliului.
de pe geamul de la camera asistentelor se vedea crucea de deasupra catedralei din szeged.aistenta care se ocupa de mine era o femeie extraordinara,supraponderala si fff vesela,optimista si blanda.l-a luat pe sotul meu de mana l-a dus in dreptul geamului si l-a rugat sa se uite pe geam,era luna plina si crucea se vedea asa mare,impunatoare.i-a spus ca sunt multe nopti in care ele, asistentele se roaga pentru paciente si Dumnezeu le asculta,ar putea incerca si el.asa am inceput sa ne rugam amandoi sa se termine totul cu bine....
Pentru ca mancasem inainte sa inceapa totul anestezista a optat pt rahianestezie.nimic din cum imi propusesem eu sa nasc nu s-a intamplat.tot ce stiu e ca la 3,30 s-a nascut ea…era asa mica si murdarici...., si a plans putin si destul de slab…eu tot intrebam daca e bine si eram atat de obosita ….a terminat operatia si dr mi-a spus ca in principiu e bine dar are tulburari de respiratie si s-a auzit ceva suflu la inima,nici el nu stia mai multe ,m-a rugat sa ma linistesc ca e pe maini bune,e in incubator.situatia era urmatoarea:apgar 7,2410g,45 cm.la nici o ora de cand s-a nascut elisa a fost transportata la spitalul de pediatrie de urgenta sectia prematuri din alt cartier al szegedului si eu am ramas acolo.
Nu am putut sa dorm in cele cateva ore cate au mai fost pana dimineatza.sotul meu a asteptat la usa cat a fost operatia dupa care a stat in fata salonului unde fusesem instalata.stiu ca a venit sa-mi zica la 6 dimineata ca este bine au transferat-o acolo unde au cea mai buna aparatura ,e pe maini bune.
Tot atunci am cunoscut-o pe sefa de sectie de la neonatologie din maternitate,o femeie fantastica ,care timp de 10 zile cat am ramas in spital a venit in fiecare zi sa-mi spuna ce a vorbit cu cei de la spitalul unde este elisa.m-a linistit ca nu este nimic grav,este in incubator si atat,ca odata ce trece timpul ea e tot mai bine.in cursul aceleiasi zile am cerut sa fiu transferata in rezerva mea,unde am si ajuns dupa-amiaza.sotul meu a plecat la spitalul unde era eli si mi-a adus poze in aparatil foto...,era atat de frumoasa si mica…era perfecta,avea caputzul asa turtit si dormea pe burta ca o broscuta mica in incubatorul ala atat de mare.plangeam mereu cand ma uitam la ea.sotul meu a ramas cu mine in noaptea aia,imi facusem si eu ceva relatii cat am stat in spitalul ala astfel incat a primit o saltea si a dormit la mine in rezerva.
A doua zi mi-am pus o burtiera pe care o aveam,m-am legat strans si i-am zis ca ma duc sa vad copilul.nu a vrut dar oricum ma duceam pe jos si tot il gaseam eu.m-am intalnit cu directorul adjunct la poarta spitalului care a ramas socat cand m-a vazut in haine de strada gata sa plec.a incercat sa ma tina dar slabe sanse.am ajuns acolo si era sa pic de doua ori pe drum.sotul meu era negru de suparare ca nu l-am asculatat sa mai stau macar o zi.dar a meritat era perfecta….am stat 10 minute si m-am uitat la ea cum dormea in incubator.am vorbit cu medicii,au zis ca functia pulmonara e din ce in ce mai buna,la inima nu se mai aude nimic,este in continuare in investigatii.era bine si eu simteam asta,pur si simplu nu-i placuse la mine in burtica….
Dar imi doream atat de mult sa alaptez si sanii mei nu dadeau nici un semn de lapte.cand am ajuns la spital m-a vizitat o asistenta in varsta care era specialista lor in lactatie si i-a comunicat sotului meu ca nu prea sunt sanse sa fac lapte.i-am transmis ca se insala,voi face tot ce se poate sa alaptez.cand m-a vazut atat de hotarata mi-a zis ca ei au o camera unde au pompe electrice si pot merge la stimulare,am mers incepand de a doua zi,cu sotul care imi traducea toate instructiunile lor.erau pompe electrice medela,fff bune,ma dureau si sanii si uterul care incepea sa se stranga de la medicatie si stimularea mamelonara,scapam pe mine de durere dar am mers din 3 in 3 ore,era ca un ritual.in prima zi si noapte nu iesea nimic desi stateam cu pompa cate 10-15 min pe fiecare san.a doua zi de muls au aparut primii stropi chinuiti.in a 4 zi dupa operatie m-am trezit cu sanii plini.am plans de bucurie.in tot acest timp sotul meu venea ma lua si mergeam in vizita la "bulina" cum i-am zis atunci.se declarase saracu’ “specialist” si in lactatie…ea era din ce in ce mai bine,dupa fff multe investigatii si analize s-a dovedit a fi fost doar o tulburare de respiratie datorita prematuritatii si atat,trebuia sa mai ia in greutate ca ajunsese la 2200.ritmicitatea si perseverenta cu care m-am muls a dat roade,asa ca pe zi ce trecea aveam si mai mult lapte pe care il colectionam in sticlute si-l duceam ei la spital.ma trezeam si noaptea din 4 in 4 ore ,coboram doua etaje,ma instalam in scaun si ma puneam la muls,puneam laptele in frigider si ma duceam sa mai dorm putin,si tot asa.ma stia tot spitalul,eram aia care bantuia noaptea sa se mulga...iar dupa 6 zile m-au lasat sa o alaptez prima data
Nu am dormit toata noaptea,stiam ca adoua zi va suge prima data.ma lasasera pana atunci sa o iau in brate,dupa 5 zile deja nu ii mai trebuia incubator, trebuia doar sa mai ia in greutate.a supt chiar ff bine pentru prima data,parca ne cunosteam de o viatza,s-a lipit de mine si a stiut ce sa faca.eu plangeam si sotul imi stergea ochii.
Apoi urmatoarele zile mergeam de doua ori pe zi cand ne dadeau voie sa-i dau tzitzi,ajungeam inapoi la maternitate si ma mulgeam sa-mi golesc sanii.aveam lapte pentru un batalion…eram linistita din punctul asta de vedere
In a zecea zi a ei de viatza ,era intr-o vineri, ne-au lasat sa plecam.eu eram psihic varza,stateam singura in rezerva,fara copil,fara sa am cu cine vorbi…milena l-a nascut pe mihnea la 4 zile dupa elisa si mai mergeam la ei in rezerva,dar seara era groaznic.eu sunt claustrofoba. depresia s-a manifestat la mine in sensul ca simteam cum se apropie toti pereti si nu am aer,deschideam usa si geamurile si stateam in curent…plangeam cand pleca sotul acasa seara…
In fine, in acea zi de vineri am plecat spre arad in noua formula,eram trei!era atat de mica,o pierdeai in scoica de la masina….a dormit pana acasa,aici toata lumea ne astepta,in sfarsit se terminase,eram acasa dupa aproape 4 saptamani.
Nu stiu daca puteam sa trec prin asta daca nu era el,sotul meu.a invatat pe parcurs tot ce putea odata cu mine,s-a implicat in tot.asa a fost sa fie,eu sa nu pot comunica cu spitalul din cauza limbii.tin minte cum tinea lectii despre lactatie la mamicile cu care ne intalneam mai tarziu,asa pasional si cunoscator...tot timpul simt ca acest copil a fost cumva purtat de amandoi...
Pe langa elisa szeged-ul mi-a mai dat ceva o fff buna prietena, pe milena.ne stiam "virtual" de pe DC dar ne-am cunoscut acolo.copiii nostri cresc impreuna,toata vara i-am scos la plimbare pe amandoi.e fantastic cat de mult te leaga copiii de cei din jur
Si nu as vrea sa inchei aceasta poveste fara sa nu multumesc fetelor de pe DC.m-au sunat in ungaria de atatea ori,am primit atatea mesaje de incurajare,am simtit ca nu sunt singura,ce mai au fost fantastice.stateam acolo in rezerva aia si abia asteptam sa aud cine a mai nascut, cine se pregateste...si cuvintele de imbarbatare care ne ajuta sa trecem mai usor peste atatea greutati in viatza
Desi sunt din valcea de origine nu am visat vreodata ca am sa nasc in ungaria.ei m-au ajutat sa o am pe elisa,mai ales dr Novak care inainte de a fi medic este un om minunat.mi-as dori ca multi colegi de ai mei de breasla sa aiba rabdarea si placerea lui de a profesa meseria pe care si-a ales-o ,asa simplu,corect si neconditionat.dar nu pot sa nu fiu mandra ca totusi de origine e roman.
alina mamica bulinei Elisa  (20 iunie 2007)
Trimite reactia ta
|
|
|
|
|
elizas
nou venit
|
 Posted 17/01/08 @ 23:48
|
Sa te ajute Dumnezeu sa te bucuri toata viata de minunea ta, Elisa. Toate persoanele cu acest nume pe care le-am cunoscut sunt adevarate luptatoare.
Eliza, Octavia (21. 02. 1996), Antonio (09. 10. 2000) si Amelia (07. 08. 2007)
poze noi http://www.flickr.com/photos/14533015@N05/sets/ |
 |
|
|
X-ray
o mamica fericita
|
Posted 22/01/08 @ 10:41
|
va multumesc frumos pentru cuvintele voastre,mi-au mers la suflet
stateam zilele astea de vorba cu sotul meu si ne puneam intrebarea daca sa jucam sau nu la loto .fiind potul atat de mare tentatia exista.s-a uitat la mine si mi-a zis ca ar vrea sa nu castigam,s-ar schimba atatea in viatza noastra si poate am pierde clipele astea de fericire si ar fi asa pacat. si are dreptate,nu as schimba nimic in viatza noastra.noi si acum plangem de bucurie cand ne uitam seara la ea cum doarme sau cand rade cu sughituri cand o gadilesc...tot timpul ii multumesc lui Dumnezeu si-l rog sa ne lasa pe noi asa cum suntem, sanatosi, ca le vom face pe toate incet-incet...
numele de elisa a pornit de la elisabeta,numele bunicii mele.o femeie puternica care a ramas vaduva la 37 de ani cu 6 copii dintre care cel mai mic(mama) avea 5 ani.era geamana ca si buli meu.nu s-a recasatorit si i-a crescut pe toti cum a putut dintr-o pensie de urmas de veteran de razboi si cateva petice de pamant la tara...apoi m-a crescut pe mine de la 6 saptamani si mai tarziu pe fratele meu...nu mai e printre noi dar cu sigurantza de acolo de sus se bucura si pentru puiul meu de om....
alina mamica bulinei Elisa (20 iunie 2007)
povestea noastra...
|
|
|
|
musetto
wild, wonderful
|
Posted 25/01/08 @ 08:00
|
Alina draga, m-a impresionat f. mult povestea voastra. Ai un sot minunat si ati fost amandoi foarte curajosi. Sa va bucurati din plin de micuta Elisa!  
mami de Sonia Elizabeth (4 august 2007)
poze |
|
|
|
Nonna76
mama de baieti
|
Posted 28/01/08 @ 14:08
|
Abia acum am citit povestea voastra.Am plins ca toate fetele care au citit.
Poate sarcina nu a fost asa cum ti-ai dorit-o dar Elisa si sotul tau cu siguranta sunt.
Va doresc tot binele din lume.
Si eu intr-o seara de marti la 37 de sapt. dupa ce de la 4 dimineata am avut perfuzii impotriva contractiilor l-am nascut pe Andrei.
Monica,mama lui Andrei (17 iulie 2007)si Vlad (8 martie 2003) |
|
|
|
cristina26
mama de Ingriduta
|
Posted 29/01/08 @ 22:09
|
Alina.a Mi-au dat lacrimile cand am citit povestea voastra. Sunteti o familie cu adevarat minunata. Va imbratisez si va doresc tot binele din lume.
Ingrid Ecaterina si mami
ingerasul meu Paul
|
|
|
|
panda77
membru incepator
|
Posted 19/02/08 @ 11:38
|
Draga Alina,
Povestea familiei tale e dureros de frumoasa si cred ca orice mama care o citeste simte cum trece alaturi de tine prin cele povestite. Esti binecuvantata cu un mare dar: sa ai fericire pe masura suferintei traite. Iti doresc tot binele din lume, Elisei sa se faca mare, sa fie sanatoasa si sa te bucure cu toata fiinta ei, iar sotului tau ii transmit admiratia mea pentru puterea pe care s-a straduit sa o gaseasca pentru voi.
Panda,  de  www.flickr.com/photos/10379652@N03/" target="_blank">Ilinca - 15.07.2007 |
|
|
|
|
 Mesaj nou
Raspunde la mesaj
|
|
|
|
