O pastaie numita bbTo!...

Nu incep povestea nici cu problemele pe care le-am avut cu ovarele mele polichistice, operatie, stimulari, tratamente, inutile toate, de renuntasem la ideea unui copil, nici colicile biliare din timpul sarcinii, despre care toti dr. imi spuneau ca sunt incompatibile cu sarcina. He, he... iote ca fusera, pan' la urma, SIC!

o sa incep spunand ca n-am avut 2 liniute, ca toata lumea normala. pt ca eu nu cred in testele de sarcina. in schimb, am avut 914(bHCG)... de motive sa ne uitam unul la celalalt si sa ne dea lacrimile in ochi.

9 luni au trecut... greu, dar repede. prea repede, cu promisiunea ca o sa mai fac macar un copil, sa am si eu vreme sa-mi tihneasca sarcina si sa fac si eu mofturi de femeie gravida...

De la 7 luni, bbTo a avut retard de crestere intrauterina. eu mancam doar gratar de pui, si cartofi la cuptor. si lapte. si atunci, de unde "my feather" sa creasca puiul ca fat frumos??? la 37 de saptamani, mi s-a spus ca are 2500g. o pastaie, zise dr. si... pastaie a ramas, pana la capat. mi-am zis, asta e, si gata! daca e sanatos, creste el apoi. la 38 de sapt, iarasi colica... de acum eram obisnuita. durea, dar... nu mai era mult pana departe. dr mi-a spus ca ma interneaza miercuri, sa stabilim ceza. he, he... eram convinsa ca ma interneaza miercuri, sa imi FACA ceza. dar ma gandeam ca poate o conving sa lase pe joi, ca joia e ziua mea norocoasa. oricum, marti seara am iesit la plimbare. noi 3in2, editie limitata. am facut poze cu burtica, ne-am strans in brate, am papat pizza cu ton (SIC!), ne-am adus aminte cat ne iubim si cata liniste si pace emanam impreuna. evident ca am dormit toata noaptea ca lemnul, parca stiam ce ma asteapta.

vine ziua de miercuri, precipitata... pun ultimele "trebusoare" in bagaje, imbracat, spalat, "ura... si la spital!". acolo, internat rapid, urcat pe sectie, parcat in pat, si... asteptat. vine dr si zice... "vb imediat!". ce era sa mai vb, ca aflasem de la asistente ca gata... "eu urmez!"...
alaturi de mine a stat mereu cumnata mea, si... ma tot intreba... "cum te simti?". pai... sincer, nu simteam nimic. eram anesteziata. aveam doar in suflet speranta ca totul va fi bine... stiam ca viata mea nu va mai fi niciodata la fel. stiam ca am in fata un nou inceput, pt care nu eram pregatita. atat doar... i-am aratat cumnatei unde pusesem o lumanare. femeie nebuna, poate paranoica, dar... am plecat de acasa cu lumanarea in bagaje. "sa nu trebuiasca!". s-a uitat biata la mine ca la circ, n-a mai zis nimic, si am incheiat subiectul. lucrurile s-au precipitat apoi: a venit asistenta copilului si a luat hainutele copilului, am coborat la blocul operator, dezbracat, urcat pe masa... intepatura branulei, masca aceea aiurea de tot, si... mirosul neplacut al anesteziei. nu mai stiu care au fost ultimele ganduri, mi-a ramas doar amintirea unui calm profund.

apoi... o umbra albastra, care imi vb la ureche. ce zicea, habar nu am, dar avea vocea familiara a sotului, si imi aducea liniste. din cate am inteles, am intrebat de vreo 50.000 de ori in prima jumatate de ora dupa operatie "bb e bine?", pana mi l-a adus o asistenta... sa-l pup. hmmm... am vazut o... sarmaluta galbena, am simtit o treaba catifelata pe buze... si cam atat.

apoi, am inceput sa gandesc cu ultimul neuron disponibil: "daca zic ei ca el e bine, la 2200 g, asa mic... o fi. vedem maine. azi sunt inca... . deeeci: nascut, vazut copil, pupat copil, mirat eu la mine ioi Doamne, ca uite ce treaba facui eu cu dragostea mea, ce mai ramane??? asaaaa... DC-ul meu drag! fetele asteptau vesti! anuntat, relaxat, trecut la pofte... ciorbe radautene, de perisoare, salate beouf, orientale, friptane, pizza, mici, cotlete, torturi diplomat, etc... le primeam pe toate, bineinteles, in perfuzie!

in loc sa ne lase in postoperator pana dimineata, la 11 noaptea au venit sa ne transfere pe salon ca au fost 17 nasteri in ziua aia si nu mai aveau loc de noi, asa ca ma ridic RAPID, ma altoiesc cu burtiera, si astept cocotata in varful patului infirmiera sa ma duca la salon. aia vine, ma vede in fund, ma ia prima, si ma duce. salonul gol, ma intreaba daca am preferinte. eu, chiauna inca... "priza... unde e priza, acolo vreau sa stau!" a facut femeia cruce cu limba, s-o fi gandit ca delirez, m-a parcat in patul de langa priza, si m-a lasat cu Dumnezeu. de un' sa stie ea ca eu aveam in cap forumul, netul, DC-ul, astea erau preocuparile mele la ora aia...

a doua zi, de dimineata, fuga... efectiv fuga (am facut maraton pe holurile alea, ca se uitau toti la mine ca apucatii... na, mi-a fost bine, si m-am recuperat din ziua 1, sic!) la copil. ma uit la el, ma gandesc... asta o fi al meu? sigur? ei, na... daca zic ei, si mai si scrie pe bratara, o fi... ca nu ma cert cu ei. si cam atat. trebuie sa recunosc de la inceput ca "instinctul matern" e ceva ce vine treptat, asa, ca soarele de primavara, care te incalzeste incetisor, nu e ca trenu', sa te izbeasca in moalele capului. mie mi-au trebuit vreo 2 saptamani, de toate, ca sa ma acomodez, si sa renunt la gandul ca-s gravida, si ca pastaia aia micuta e in bratele mele, "for good!". mama am devenit incetul cu incetul...cu fiecare pampers schimbat, cu fiecare zambet involuntar, cu fiecare strop de colostru, si fiecare uaaa, uaaa, la care reactionam... din interior...

am avut un stres, in schimb, cu laptele. care, evident... lipsea cu desavarsire. ma intreba lumea... te doare, simti ceva, se intareste, se... "nu, domle', nu simt nimic!". si am incept sa trimit lumea dupa remedii fel de fel. intr-un final, a treia zi... , ma trezesc cu sanii scursi si tari. yupiii... alerg la copil, anunt asistenta, ma aseaza pe scaun, si incepem odiseea alaptatului. ca fuse, ca nu fuse, copilul mic, titi nasoale... materialul clientului prost...

partea tampita era ca asistentele de la copii ma faceau in fiecare zi sa plaaaaang, de-mi salta camasa de pe mine, "ca n-o sa reusesc neam sa-mi alaptez copilul, ca o sa ii trebuiasca mereu completare, ca... de-astea!". io, petit et jolie moi, evident, sensibiloasa si cu hormonii urland prin mine, am bocit, si m-am depreciat... mai ceva ca leul pe timp de razboi... adormeam bocind, vorbeam cu sotul plangand, mancam printre sughituri, si tot asa...

oricum, in public nu se vedea nimic din "trairile mele interioare", ca ma plimbam tantosa pe holuri intr-o camasa luuunga, mov, machiata asisderea, cu ochii senini si mai mandri ca niciodata, cu unghiile lungi, tot mov, deh... ca era in trend flacara violet, atunci, de ziceai ca-s venita in concediu. una de pe acolo s-a mai si apucat de comentat fara sa stie ca o aud..."ai vazut-o pe aia de umbla cu camesa mov, tata machiata, aranjata? ce ti-e si cu cuconetele astea!"

oricum, se apropia ziua cand copiii "normali" nacuti in aceeasi zi cu noi plecau acasa, eu ma gandeam cu lacrimi in ochi ca eu o sa raman inca 2-3 saptamani sa creasca bietul omulet, cand eu nu mai rezistam nici o ora in spital. unde mai pui ca am facut, de necaz si o colica biliara, din aceea de-am bagat in sperieti biata asistenta de noapte, ca se gandea sa cheme toti dr de garda din spital... oricum, intr-un final, am adormit, cu gandul la "acasaaaaa" si hotarata sa vb de dimineata cu dr. neonatoloaga sa-mi dea drumul acasa, ca... ma descurc eu!

zis si facut. dimineata vine vizita la mame, imi face iesirea, alerg repede la pastaie, sa astept dr. vine femeia, imi zice... "si azi plecam acasa, nuuu?" eu "daaaaa... daca spuneti dvs... oricum, dati-mi copilul acasa, ca il rezolv eu!" zis si facut. m-a pus sa semnez ca il iau pe propria raspundere (la greutatea aia, cica e o formalitate), si... dusa am fost! cu pompa in sacosa, of course si cutia de LP, sa nu-mi las copilu' flamand, ajunsa acasa, vezi bine...

well... din LP, am folosit 3 mese, in 5 saptamani. si alea, din disperare, ca daca eram desteapta, informata si incurajata cum am fost apoi de fetele mele dragi de pe DC, nici alea. dar experienta (a se citi laptele mult) vine in timp, cu ajutorul copilului, al rabdacolului si al incapatanarii!!!...

la o lunita, la control, am primit felicitari, si pt mami, si pt bbTo. deci, suntem pe drumul cel bun! DD face minuni! si trebuie sa spun, ca cel mai mare merit il are in toata povestea mea, sotul. omul de langa mine, care a fost implicat in fiecare amanunt, care a stiut si a fost convins inca de la inceput ca totul va fi bine, stalpul care mi-a pastrat verticalitatea si capul pe umeri. tot respectul, si toata dragostea din lume... sunt pt el, si pt micutul om care ne-a demonstrat cat de mult ne iubim!

daca a fi sa trag o concluzie...
am crezut ca nu pot sa iubesc mai mult decat o faceam deja si imi era frica sa impart dragostea pt sotul meu, la 2... Dumnezeu mi-a aratat ca dragostea e ceva mai presus de orice si ca are posibilitatea sa se extinda exponential. sunt mama... si fiecare mama stie ca dragostea pt puiul ei e infinta, sunt si sotie si am descoperit ca ceea ce credeam ca trebuie impartit, s-a transformat in mai mult.


Plateea, mami fluturas de bbTo, prematurul la 39S3Z...

www.flickr.com/photos/23363511@N05/" target="_blank">bbTo

plateea spune:

PS... am visat in noiembrie ca in ziua nasterii, o sa ninga, si o sa ajungem acasa si totul va fi alb.

ei bine... in ziua aceea de miercuri a nins mai feeric ca niciodata. iar in ziua plecarii acasa, a fost cel mai frig din iarna asta. scartaia zapada sub rotile masinii, iar mie imi curgeau lacrimile siroaie, de fericire...

suntem 3, suntem fericiti, sunt mamica si nimic nu imi poate sta in cale, sunt sotie si imi iubesc jumatatea mai mult ca oricand... zapada are, acum, o noua semnificatie pt mine!...


Plateea, fluturas drogat, dependent de doza zilnica de iubirea celor 2 baieti din viata mea, bbTo ochios, si tati pentaxist...! Viata mea e mai frumoasa, cu fiecare zi care trece!

www.flickr.com/photos/23363511@N05/" target="_blank">bbTo

SufletDInger spune:

Felicitari. Sa creasca mare pastaia.

alicredo spune:

minunat plateea....chestia despre alaptat as putea sa o dau copi/paste la mine ca tot asa am patit. bine ca exista forum si net ca sa putem informa. Si bine ca ai trecut cu bine peste tot iar bbto e acum cu tine! Sa va bucure in fiecare zi si sa va faca mandrii de el!

din 02.02.2010 cea mai fericita de David Gabriel !
te iubim puiule....!!!

larisel spune:

Felicitari pt poveste dar mai ales pt cea mai scumpa creatzie a ta: bbTo... Sa fie sanatos si norocos si sa-si rasplateasca mamica cu cel puztin tot atata dragoste!



din 09.12.2009 mami de Katya Natalia & Sofia Alena
amr tot 7 kile (din 23.5)............Target: 7+11(dinainte de II)=18 kg + nshpe mii de vergeturi

mamidepuiuti spune:

plateea mama...praf m-ai facut......dar si zambete largi printre ... ce mi-ar fi placut sa te vad " tata machiata","cuconeta"

sa fiti fericiti toti 3 toata viata!

bbTO este un ingeras fericit ca DD v-a ales pe voi sa fiti parintii lui !



cornelia,mami de Radu Andrei(30.07.2000) si Alexander Gabriel
www.flickr.com/photos/43575800@N02/" target="_blank">poze

cris.dogarel spune:

M I N U N A T !!

vesel+trist+duios+palpitant+dureros+dragastos+..+....= plateea si bbTo. Sa fiti fericiti si indragostiti toti 3 for ever and ever....

Cris, mami de Ema, my Lucky 13 (13.01.2010), si Ana(2003)
AMR: 7,9 kile!
poze

povestea noastra

danyelana spune:

Felicitari Plateea si sa-ti traiasca bbTo mare si voinic.






Mami de bebe Arthur, "printul zapezii" -07 ian 2010

pozele mele


"L'inspiration, c'est de travailler tous les jours."
Charles Baudelaire

SorinaF spune:

Felicitari Plateea!!!!

Tare frumoasa povestea, sa-ti traiasca baietelul, sa va aduca numai bucurii!!!

Rebiana27 spune:

Felicitari Plateea pentru nasterea micului tau univers, pentru maniera in care ai descris totul si in care iti vei aminti fiecare clipa!

Mami de Luca again ~ ... dulcea si frumoasa printesa rozalie ~Luna a noua!!!~

---

I can't fake with dignity so i'll not try!!

cris_mario spune:

felicitari!!! emotionanta poveste,dar super tari detaliile

Andreea Alexandra Elena 02.02.2010+Mario Andrei 16.08.2005+Andrei Daniel 09.09.2000
www.flickr.com/photos/43981940@N03/" target="_blank">poze
o printesa grabita...