Ema, my lucky 13
Ema, my lucky 13 | Autor: cris.dogarel
Povestea nasterii ariciului meu drag, Ema, ar trebui sa includa o introducere luuunga despre nasterea Anei, la care nu am scris aici pe DC, ca nu-l desoperisem.
Voi povesti doar cum eu, de cand ma stiu femeie, am dorit sa ma fac "mama" cand voi fi mare, sa am cel putin 3 copii.
Visurile mi s-au blocat putin cand la 21 de ani am ramas fara un ovar si cu cel de-al doilea plin de chisturi. Am revenit insa la sperante, cand am ramas insarcinata, desi fusesem diagnosticata de un dr. destept cu sanse 1 la 1 milion sa fac copii. Primul meu copil a trebuit insa sa "plece"
, din motive de care nu vreau sa imi amintesc si in ciuda faptului ca eram si sunt o anti-avort.
Lucrurile s-au asezat asa de frumos in 2003, la 28 de ani, cand a venit pe lume Ana, cel mai dorit si iubit copil. Nu am stiut daca voi mai putea avea un al doilea copil, iar dupa primele luni cu Ana nici nu credeam ca vom mai putea sa avem curajul la nr. 2, totul parea greu si aveam des indoieli privind talentul meu de mama.
Au trecut insa si depresiile si colicii si bolile copilariei, nu multe,dar foarte macinatoare pentru sufletul meu si al lui tati si....Ana a inceput sa ceara o fratzioara
, iar noi am prins curaj sa incercam.
Dupa o alta sarcina pierduta anul trecut in ianuarie am inceput sa ma tem ca de data asta chiar nu mai merge cu un singur ovar, la 34 de ani, etc. insa am lasat in voia sortzii si 4 luni mai tarziu, de ziua mea si a lui tati de nume (COnstantin si Elena) am luat obisnuitul test de sarcina (luam in fiecare luna in data in care trebuia sa vina menstra
), pentru ca ma simteam cam rau (credeam ca de la gratarul prea cu mici si carnuri) si nu imi mai placeau tigarile
. Toate endorfinele pamantului au venit la mine cand am vazut cele 2 liniute, la fel sau chiar mai cu emotii decat la Ana. am bufnit in plans instantaneu, de fericire.
Sarcina a fost diferita decat cea cu Ana, am dus-o mai greu, fizic si psihic, dar nu cu probleme medicale, ci doar greturi si vomitat in primele 5 luni, dureri prin tot corpul, contractii dese, dar nu periculoase, care m-au dus pana in saptamana 39.
La controlul de 37s, dr mi-a zis ca nu mai crede ca ajung pe data de 18, cand era programata cezariana.Sa alegem alta data, in saptamana 38 de sarcina. DUpa ce suna la progrmari aflam ca singura data "libera" ar fi miercuri, 13 ianuarie. Nu am putut lua decizia de a programa nasterea pe 13; mi se parea si asa e prea ne-natural ca programez nasterea. am hotarat impreuna sa asteptam pana pe 18, poate se produce un travaliu, cand o fi (dorinta mea era sa nu fac cezariana la rece, ca prima data).
Am stat cuminte, sa nu se produca nimic in week-end, mai cu teama de travaliu (citisem si vazusem destule filme "incurajatoare" pe youtube), mai cu dorinta sa se intample o data ceva, ca nu mai puteam dormi, manca, misca nimic.
Asa am ajuns marti seara, cand am dormit profund de la 10.30 la 1.30. m-am trezit cu dureri pe care le stiam de la prima zi de ciclu si m-a luat cu transpiratii
, pentru ca era ceva ce nu simtisem deloc toata sarcina. am stat cuminte in pat, incercand sa "prind" miscarile bebelinei. aveam senzatia ca se foieshte intr-una, sa impinge cu capul in oasele mele de la bazin ca emoticonul asta. uterul se contracta, dar nu ma durea, era doar durerea continua ca de ciclu. m-am dus de vreo 3 ori la baie, dar nu reuseam sa fac pipi sau kk deloc, desi as fi stat doar pe buda. recunosteam teoretic toate semnele astea ca fiind de travaliu, dar ma asteptam si la altceva, mai concret, un semn clar, un firicel de sange, ceva.
Pe la 4-5 dimineata primesc mesaj de la Bea de la odisee
ca a plecat la maternitate (glumise cu o saptamana in urma ca noi 2 o sa nastem in aceeasi zi, pe 13, cand nu am vrut eu). postez mesajul pe forum si decid ca mai bine fac dus si ma pregatesc pentru controlul de la dr. ca si cum m-ar opri acolo (doc zisese sa vin nemancata, ca daca se dilata colul nastem). m-am ridicat cu avant spre baie dar... am primit semnul: durea tare, mi-a taiat respiratia si am ramas pe pat vreo 2-3 minute sa treaca. am decis sa ma pregatesc "de tot", asa ca m-am apucat tacticos de epilat si ultimele firircele lasate de cosmeticiana cu 4 zile inainte, mi-am facut dus, m-am "coafat"(uscat cu peria), am deschis geanta pentru spital si am pus dosarul cu analize, camera foto si incarcatoarele, am pregatit micul dejun si pachetelele pentru Ana si tati si m-am dus sus sa ma imbrac. Am urcat scarile greu de tot, miscarile imi erau din ce in ce mai "blocate". Am decis la 7 sa o sun pe dr. sa intreb daca ma mai duc la clinica sau direct la maternitate, ca se ingrosa gluma.
L-am sculat pe tati si i-am zis ca ma doare rau burta si nu o sa pot conduce eu pana la clinica, sa ma duca ei, in drum spre scoala, apoi om vedea.
Cand am ajuns la clinica nu m-am putut da jos din masina de durere si am sunat dr, care m-a ascultat si a zis doar "mergeti la maternitate, ca nu pare sa fie doar de control". [panica]"Va vede dr. de garda, face un CTG si ma suna.La 8-9 ajung si eu".
Asistenta de la maternitate m-a luat in primire si a decretat" Dupa mersul asta de rata cracanata care se tine de pereti nu cred ca mai plecati azi acasa"
Totul a decurs foarte rapid apoi: control ff dureros pe masa, travaliul declansat confirmat oficial de dr de garda, telefoane pana la 9 cand a venit dr. mea si o asistenta ma cheama din salon unde abia ajunsesem de 10' sa "mergem". Io zic: "pai nu a venit doamna dr., eu nu nasc cu altcineva, vreau sa ma vada si dr. mea. "si dau sa o sun, dar asistenta zice" Ba da, a venit si va asteapta la sala de operatii. Sunteti gata sa il intalniti pe bebe?".
Mda, era ...momentul pentru care asteptasem 9 luni, dar pentru care nu suntem niciodata destul de gata.
Am ajuns la sala, unde era o forfota mare, vreo 7-8 persoane, asisstente care se miscau ca niste robotei, anestezista, dr. mea care m-a intampinat cu un zambet larg "Haideti, doamna Dogarel, s-o cunoastem pe EMA", si tati care a ramas la usa, sa se imbrace in sterile si sa vina cu camera cand ii fac semn dr. ca se poate.
M-am imbratisat cu o asistenta, ca sa ma tina cocosata bine, sa nu ma misc in timp ce imi face anestezia. ma strangea aia de nu puteam respira, daramite sa misc, insa tot m-a intepat de 3 ori, ca aveam ligamentele osificate, cica. nu-mi mai pasa de nimic, vroiam doar sa aud "oaa, oaa-ul".
In cateva momente am amortit, l-am vazut pe sotul meu imbracat in "doctor" cu camera pregatita, asa ca am stiut ca vine
. am auzit sunetul drag imediat, apoi ziceam intr-una :"vreau si eu s-o vad"; mi s-a parut ca mi s-a raspuns imediat, dar imadiatul a durat o eternitate. totul s-a linistit, inclusiv tensiunea mea, toate stresurile, durerile de dinainte cand am vazut o fatzuca mica, albicioasa inca de la lanugo, din care ieseau niste gene luuungi si o guritza tzuguiata. cireasa de pe tort a fost parul negru taciune, maaare si zburlit
.
M-am relaxat foarte tare, as fi putut adormi de la hormonii fericirii, daca nu erau doctoritele si asisitentele asa de guralive.
Dupa inca putin timp am auzit un orcait pe holuri si am intrebat: nu e cumva bebele meu? ea era, ma astepta in ATI, ca ea a fost mai repede decat mine gata. deja ne era asa de dor .
cand am ajuns in sfarsit la ATI era o doamna cu o bebelusa mica in brate, cu o bentita pe cap (poza favorita). eu intrebam unde e Ema, dar nu-mi raspundea nimeni, ca erau ocupati sa ma cableze iar la jdemii de aparate. apoi doamna zice: "hai, ca e gata mami, hai la ea". mi-a pus-o la san si...am ramas lipite, pentru totdeauna.
Asa am nascut eu pe 13 ianuarie, nu cand am ales, ci cand a fost sa fie, dincolo de superstitii si "programari".
Nu e o poveste cu peripetzii, nu a fost o sarcina aparte si nici o nastere speciala. Insa povestea vietii noastre, a copiilor nostri, Ana si Ema va fi mereu speciala pentru noi. Este povestea povestilor.
Cris, mami de
Ema, my Lucky 13, si 
Ana(2003)
poze
Raspunsuri
analessya13 spune:
Felicitari Cris-dogarel pentru cele doua minunate comori. O poveste frumoasa.
plateea spune:
la asa mamica cum esti tu, ar trebui sa se adune toti copiii din lume!
sa aveti toti 4 multa sanatate, si sa va dea DD tot ce va doriti!
pot numai sa incerc sa ghicesc cata implinire si cata satisfactie simti cand iti privesti familia intregita!
39+ cu 
bbTo... 
gata AMR-ul! 
2in1 EDITIE LIMITATA! kg nu mai conteaza, neuronu' nici atat, de-acum facem ca fluturasii...
CURAJ, GAINA, CA TE TAI!
alicredo spune:
minunat ai povestit! sa iti traiasca minunile si sa va bucurati impreuna de toate momentele vietii! 37+
xela_07 spune:
Felicitari Cris! Ai povestit foarte frumos! Sa va traiasca fetele sa fie sanatoase si sa va aduca numai bucurii! Tb sa fie foarte mandre cu asa mamica .
Xela, mamica de Andreea (11.08.2007) si 37+ Cristian (te asteapta mami cu multa dragoste de ziua ta)
decenuela spune:
am citit si m-am emotionat f tare...m-ai facut sa-mi amintesc de emotiile mele....sunt unice pt o femeie.
sa dea dd sa fiti cu totii sanatosi si sa va bucurati dev armonia si dragoste din familie.pt mami si muuuulti pt printzese
Mihaela mami de LUCA ... minunea de la miezul noptii...
Rebiana27 spune:
Cris sa va traiasca cele doua minuni (Ana si Ema) si sa va bucure fiecare zi din viata!
Ema, micuta nou venita pe lume, sa aiba parte de tot ceea ce este frumos si bun!
Mami de Luca again ~
Eva-Ioana
I can't fake with dignity so i'll not try!!
cris_mario spune:
fara cuvine...superb ai povestitt...plin de emotie ,,,felicitari si sa fiti sanatosi toti
Andreea 34+ -Alexandra Elena +Mario Andrei 16.08.2005+Andrei Daniel 09.09.2000
www.flickr.com/photos/43981940@N03/" target="_blank">poze
Puiule sa vii cand trebuie,sa nu ne faci vreo surpriza!
mariucasara spune:
Felicitari Cris! Sa fiti sanatosi toti 4, sa va bucurati unii de altii, sa aveti parte de tot ce e mai bun pe lumea asta.
Mamica Sarei Maria (22.11.2006) si 38+ Sebastian Petru
AMR 2 saptamani oficial...Neoficial vreo 3 zile...
evyme spune:
Foarte frumos povestit; fiecare poveste are ceva aparte si asa a fost si a ta.. Felicitari pentru arici-pogonici Ema, care este o fetita superba 
36+ David Alexandru... inca negociem
poze gravi
trusou bebe
revelion de gravi
AMR 4 saptamani... nu-mi vine sa cred!!!