Poveste cu Teo, Poveste cu Radu

Salutare, sa va povestim si noi cum ne-am nascut.

poveste cu Teo, poveste cu Radu

Teo, Jurnal... la bord

Adudei:
Sfarsit de iulie 2006, in vizita la niste prieteni in Lunguletu. Micul Adudei, copilasul de aproape un an al unor invitati sta numai la mine in brate si nu-si ia ochii din ochii mei. Invitatii fac haz de noi, si la plecare ne ureaza sa ajungem repede acasa ca s-o punem si noi de un Adudei. Apai asa am facut.
Am stiut de cand faceam dragoste ca o sa raman insarcinata, si imi amintesc de noaptea aceea ca fiind cea mai frumoasa si intensa
noapte de dragoste.

Barza:
1 august 2006, plec in delegatie cu masina. Pe un camp, foarte aproape de marginea soselei, o barza cum n-am mai vazut, pentru ca
berzele stau de obicei intr-un picior pe cate un stalp, alerga pe ambele picioroange si batea din aripi. Aia era barza mea, m-a lovit
certitudinea faptului ca mi se intamplase in sfarsit sa raman insarcinata si mi-au dat lacrimile.
Cand am ajuns la Targu Mures am cumparat din prima farmacie un test de sarcina pe care l-am pastrat in geanta pana in ziua in care
trebuia sa imi vina ciclul si am putut in sfarsit sa il folosesc. Doua liniute, doua liniute....

Nu se poate, ba se poate!
Ii spun sotului meu. Doamne! Aoleu! Ce ne facem! Cum asa! Nu se poate! Nu prea vroia, spunea el, sa aduca in lumea asta nenorocita si
cruda un copil. Ce sa-i oferim?
Mergem la ecografie la un doctor oarecare. Spun oarecare, pentru ca l-am urat din tot sufletul pentru felul cum ne-a tratat mai
tarziu. Deocamdata, sotul meu vede micul bob la ecograf, ii aude inima si ne uitam amandoi uimiti la miscarea brauniana din jurul
micutului punct. Parca clocotea totul in febra unei zidiri frenetice. Suntem insarcinati, suntem insarcinati, topaia si sotul meu dupa
ce a vazut ecografia. Opt saptamani spune doctorul, zece stiam eu sigur.

Varicela:
La sfarsitul lui septembrie ne-am luat concediu, planuiam sa facem ceva deosebit, ca doar era ultimul nostru concediu in doi. Pana sa
ne hotaram daca mergem in Toscana sau tot in Rodos, m-am trezit cu temperatura mare si plina de bube.
Am sunat medicul de familie si ne-a trimis o salvare urgent. VARICELA... a fost diagnosticul. Atat evolutia "buboaielor" cat si
analizele de sange ne-au confirmat nefericita veste. Nu stiam despre ce e vorba. Nu intelegeam de ce se agita toti. Medicul de
familie mi-a dat concediu, sase saptamani, si mi-a spus sa sun imediat ginecologul.
L-am sunat pe domnul Oarecare, si mi-a spus pe un ton sec sa vin imediat la spital sa facem intrerupere de sarcina. Pai cum sa vin,
sunt plina de bube si foarte contagioasa. O sa imbolnavesc toate gravidutele care respira pe-acolo...
Mi-a zis ca trebuie sa vin acum, pentru ca pot face intrerupere la cerere. Completez un formular si gata! Daca stau pana cand ies din
izolare, nu se mai poate intrerupe la cerere. Doar pe motive medicale.
Pai zic bine, atunci vreau sa astept si sa imi spuneti daca sunt probleme sau nu. Ce probleme pot de fapt fi?! Nu stiam mare lucru
despre asta, si nimeni nu vroia sa imi spuna nimic.
Mi-a raspuns ca el nu se poate ocupa de asa ceva, si ca nu merita riscul. Ori vin la el acum sa facem intrerupere, ori nu mai avem ce
sa discutam. Faci altul draga, de ce sa risti?
Chiar nu stiam ce sa fac. Imi doream acest copil din tot sufletul, dar imi doream si sa fie sanatos si fericit, in plus nu stiam despre
ce e vorba. Si nimeni nu vroia sa imi spuna nimic. Sotul meu a fost foarte hotarat din prima clipa, desi asta nu mi-a fost foarte de
folos la inceput. A spus ca el si-a vazut copilul la ecograf si nu ma lasa sa-l omor. Indiferent ce ar avea. Nu parea foarte rational,
dar daca nu era asa de hotarat cine stie ce faceam...
Am sters pe dr. Oarecare din agenda, si am cautat alt doctor. E plina lumea de doctori Oarecare, si unul cate unul am epuizat cel
putin douazeci de medici care au vrut sa imi faca intrerupere de sarcina sau nu se ocupa de cazul meu. Si repede, pana nu se fac 14
saptamani. Ca dam in codul penal dupa aceea!

Parintele Ioan, California si Dr.T:
Simteam ca inebunesc, in casa, singura, oribila din cauza bubelor care ma mancau si pe care le-am avut pe tot corpul din par pana in
calcaie, slabita si deprimata. Nu gaseam doctor, nu gaseam informatii adevarate, cineva care sa imi explice ce sa fac ca sa aflu in ce
stadiu sunt, si ce analize se pot face ca sa stim mai multe informatii. In fond, daca e asa de grav, orice medic poate recomanda
intreruperea, si dupa 14 saptamani, nu?!
Diversi membri ai familiei ma sunau (mama, soacra) sa ma intrebe daca m-am hotarat sa fac intrerupere pana nu e prea tarziu, sau
pana nu patesc eu ceva... cosmar.
Minunata resursa nesecata de informatii, deseori contradictorii, INTERNETUL, marele WWWdotcom mi-a salvat sanatatea
mentala, care in aceasta etapa era singura in masura sa ma tina sa nu ma faram.
Si anume in trei feluri.

Primul: am gasit intamplator o "biserica online", site religios apartinand comunitatii crestin ortodocsilor dintr-un orasel din Canada.
I-am scris parintelui Ioan care avea adresa de mail acolo, pentru sfaturi crestinesti, si el mi-a raspuns trimitandu-mi in schimb
acatistul parintelui Nectarie (link: http://www.crestinortodox.ro/Acatistul_Sfantului_Nectarie_Taumaturgul-130-6391.html). M-a invatat sa ma rog la acest sfant in fiecare seara timp de trei saptamani. M-am rugat pana am
nascut, si mi-am gasit linistea si increderea. Si speranta.

Cel de-al doilea: The Fetal Treatment Center, San Francisco - California Site-ul lor de internet este fantastic

http://fetus.ucsfmedicalcenter.org/ si are si o pagina pentru "consultatii on-line". Mi-am expus problema si acolo, ce aveam de
pierdut... Am primit in doua saptamani o scrisoare de la catedra de virusologie, cu explicatii complete, riscuri pentru fat, analize
care se pot face, explicatii, statistici (cate procente din copiii mamelor cu varicela au prezentat malformatii fetale, in functie e
varsta sarcinii, etc). Mintea mea sta mult mai bine acum... trebuie doar sa gasesc unde sa fac aceste analize...

Cel de-al treilea, Dr. T. Am gasit adresa de mail a Minunatului doctor tot pe internet. I-am scris. Si mi-a raspuns!
Intalnirea cu el, prima iesire dupa izolare a fost minunata. M-a linistit, am planificat analizele, l-am vazut pe bebe, si totul a intrat pe un fagas oarecum "normal". Am inceput sa ma bucur de sarcina, sa cumpar haine de gravida, sa reiau bazinele matinale de trei ori pe saptamana si sa imi pese de serviciu si de cei din jur.
Sa ma ierte Dumnezeu ca nu am fost sigura de la inceput ca totul va fi bine, si ca m-am temut. Cred ca sotul meu a stiut de la prima
ecografie ca totul e bine, si a crezut in El pana la capat, prin toate incercarile.

Teodor
Morfologiile de sarcina, PCR-ul si amniocenteza ne-au confirmat ca bebe se dezvolta normal, boala nu a stabatut placenta si ca totul
e bine. Stiam deja ca este baietel, sotul meu fusese sigur de asta de la inceput, acum trebuia sa ne hotaram la un nume.
Dupa lungi dezbateri care nu au dus la niciun rezultat, intr-o dimineata ne-a sunat mama sa ne spuna ca a visat un tanar frumos pe
care il striga Teddy si care era in vis nepotul ei.
Asa ca Teodor, "dar de la Dumnezeu", a ramas sa-i fie numele. Daca asa a visat bunica, te pui cu visele? Asta a fost simplu.

Lamaze:
M-am hotarat sa nasc normal. Apai daca e sa fie normal, sa fie cat mai normal. Unde ma informez? O prietena ma trimite la o
prietena care se ocupa de cursuri Lamaze. Am aflat cum e cu durerea, am vazut filme, am plans sa casetele cu alaptere (toate
gravidele plang cand vad bebelusi, pampersi, si orice chestie putin mai trista pe postul acasa, din fuga scanului cu telecomanda?) si
m-am hotarat sa am rabdarea de a lua toate senzatiile incet incet pentru a naste cat mai normal.

Pastele 2007
In anul acesta Sfintele Pasti au picat tare devreme. 8 aprilie. Luni, pe 9 am fost la mama in vizita s-o sarbatorim cum se cuvine.
Ziua ei este pe 30 martie, dar fiind in post, s-a hotarat sa serbeze in prima zi de Pasti. O zi superba, soare, cald. Ne-am oprit in
drum spre mama in parc si ne-am plimbat putin (mai mult...) apoi la mama, mancarica buna, dulciuri, entertainment, discutii in
contradictoriu cu unii si cu altii, poze, in fine. Pe la 5 m-am simtit cumva, greoaie. Parca o indigestie mai avea loc in stomacul meu oprimat. Ne-am urcat in masina si am condus pana acasa. M-am intins, m-am relaxat, am vazut ultimul episod din Camera de Hotel pe
AXN, si la 11:50 am adormit. La 12 fix am stranutat si am simtit ca m-am udat.
Fug repede la baie razand, uite, m-am p***t pe mine! Dar nu se mai termina! Mai stau putin sa ma gandesc. Nu se poate, a zis Dr. T ca
pe 16 ne vedem la UN CONTROL. Azi e abia 10. Pana la urma am acceptat realitate (NAAAAAAAASC) si l-am trezit pe sotul meu. Am
sunat medicul de familie (o femeie extraordinara care mi-a fost alaturi in toata aceasta perioada) si ea ne trimite salvarea. Am
facut ceva bagaje (total inutile) pe fuga, m-am epilat tot pe fuga si niinoooo, niiinoo, spre Elias. Sun la "numarul de nasteri"... nimic.
In fine, ajung la Elias, ma internez, sunt bagata intr-o camasa decolorata si primesc o mare carpa (sterila) pe care am stat calare
urmatoarele ore. Sunt separata de sotul meu la inceput, pana medicul de garda imi face primul control. Dilatatie 3. Foarte frumos,
zic eu, pot sa ma plimb?
Plimba-te daca n-ai ce face.
2:30. Ies pe hol si incep sa patrulez in pijamale, calare pe carpoi, de mana cu sotul meu, numarand contractii. Nu ma doare nimic, ceea
ce imi intareste convingerea ca le voi lua incet incet pe toate. Poate merge fara epidurala, de fapt cred ca mi-e mai frica de ace in
coloana decat de durerile facerii (asa cum auzisem despre ele la curs). Tot pe la ora asta dau de Dr. T. Ce cauti aici?! Pai Hristos a
Inviat! pai bine, nasti acu? Nu. Atunci ma duc sa ma culc.
Avusese doua cezariene de urgenta, si salile de travaliu s-au dovedit a fi pline de pacientele lui, asa ca a avut de lucru pe 10 si 11
aprilie 2007 sa-si aminteasca toata cariera :D cand a fost Pastele in anul acela.
Ne revedem dimineata pe la 7. Totul merge bine (zic eu). Dilatatie 5. Ma intreaba daca vreau epidurala. Pai n-am nevoie, nu ma doare
nimic. Biiineeee.
Ma plimb in continuare, deja epuizata fizic, insetata si flamanda. Toata lumea (sotul, sora, prietenele cu care vorbeam la telefon)
este plictisita, si am schimbat deja o tura de garda (stie toata lumea ce inseamna asta... financiar vorbind, nu?).
Pe la 13-14 incep sa fac 13-14. Ma doare. Ma pun repede pe masa: dilatatie 7. Da-i inainte. Pai nu pot. Ma doare rau. Adica RAU. Nu
mai pot vorbi la telefon, nu mai pot iesi pe hol, nu pot nici macar descrie durerea pentru ca nu am mai simtit asa ceva. Nu ma dor
contractiile, ma dor oasele bazinului. Ma doare ca atunci cand mi-am luxat glezna cazand de pe tocuri inalte, de vreo 10 ori mai tare.
As spune INSUPORTABIL daca as avea aer pentru un cuvand asa de lung. Epidurala, zice cineva. Dau din cap ca da.
Din pacate nu a ajutat prea mult. Fara plimbare, de la 8 cat ajunsese dilatatia mea cand am acceptat epidurala, nu s-a mai intamplat
nimic pana la ora 16. Durerile nu au incetat absolut deloc, urlam, muscam din pumni si din cand in cand trageam cate una in perete sa
ma conving ca ma doare mai rau decat daca mi-as rupe mana. Sau poate daca imi rup mana, nu ma mai doare pentru ca ma concentrez in
alta parte?!?!
Deja a trecut foarte mult timp. Nu-mi mai simt picioarele. Dr. T e de garda si tinerele din echipa lui imi tot spun sa imping. "Nu stie
sa impinge" zice una din ele, si incerca sa imi explice "sa impinge ca si cand face caca". Ei bine, nu-mi vine sa fac caca, nu stiu ce
vreti de la mine, sunt obosita si vreau sa dorm...
Bebe nu a vrut sa coboare. Monitorul fetal arata ca nu ii e bine. Imi pun o masca de oxigen. Dilatatie 10, la ora 16:30. Ma cocoata pe
masa (nu mi-am simtit picioarele oricum inca 6 ore dupa ce am nascut). Imi vine sa iming. Imping. Acum stiu ce vrea sa zica. Chiar am impresia ca fac caca, si ma simt foarte jenata. A fost nevoie de pompa cu vacuum. La ora 16:45 mami rade cam stupid, bebe iese vanat
si obosit si el, cu o urma pe cap de la pompa si ... as vrea sa spun ce frumos e, cum l-am privit... adevarul e ca mi l-au luat imediat si
l-au pus pe masa de pediatrie unde nu stiu ce proceduri i-au facut. "Nu vorbeste" tot intreb eu deja panicata, si Dr. T incepe sa
rada... mai ai mult de asteptat pana vorbeste, draga mea... Se aude si Teodor in sfarsit plangand, l-au pus intr-o patura si fuga cu el.

Tati l-a vazut, i-a facut o poza si a declarat satisfacut ca nu mai e nevoie de test de paternitate. Ii seamana leit.
Eu am vazut mica minune abia dupa de mi s-au dezmortit picioarele si am putut umbla. Este cel mai frumos bebe si doarme linistit
printre altii care urla.
Ma doare sufletul de fericire si plang ca o idioata. Da, mi-a fost frica ca nu-l voi cunoaste, sau ca poate mi l-au incurcat... Dar nu!
Iata-l pe Teo, nascut pe 10 aprilie 2007 la 38 saptamani, ora 16:45, dupa tot atatea ore de travaliu. Acum are 3kg560g, 53 cm, Apgar
9, si promite sa nu stea mult la parametri acestia. Sssssst, deja se aude cum creste....

Radu cel plimbat.

Pentru cel de-al doilea baiat al nostru reperele sunt putine si precise.
Tati stie sigur ca Teo trebuie sa aiba un fratior sau o surioara (dar prefera sa nu fie surioara) pentru ca el stie cat de rau e sa

cresti singur la parinti. Mami e de acord, dar parca nu prea repede, abia incepe sa-si revina la realitate, si din august 2007 s-a
intors deja la munca...

Tata sau Nefertiti?
In decembrie 2007 a murit tata, Dumnezeu sa-l odihneasca, tare mi-e dor de el. In ianuarie 2008 am plecat la Cairo in interes de
serviciu. Nu am reusit sa vad Piramidele, dar am reusit sa ma indragostesc iremediabila de o bratara de aur cu Nefertiti. Dupa ce
m-a asigurat ca iese in pierdere, vanzatorul mi-a explicat ca marcajele de pe bratara sunt talismane de iubire si fertilitate.
Mda... sigur.
Tot in ianuarie a fost parastasul de 40 de zile dupa tata si a doua zi dupa parastas sotul meu, destul de neglijat in perioada grea de
pana atunci, si-a cerut "partea". Dupa toate socotelile din lume, nu aveam cum sa raman insarcinata, asa ca m-am decis sa nu stric
momentul cu greu creat trimitandu-l dupa prezervative. Nu aveam cum sa raman... nu iesea la socoteala....
Asa a aparut Radu, desi nu am stiut atunci. Abia in februarie cand nu mi-a venit ciclul mi-am dat seama. Doua liniute... doua liniute.
N-ati mai vazut un tati mai fericit si o mami mai mirata. De asta data eu am fost sigura ca e tot baiat, desi tati a asteptat cu
infrigurare prima morfologie. La nume ne-am hotarat amandoi de cum am rostit Radu.

Sarcina:
Am mers tot la Dr. T si sarcina aceasta a fost cat se poate de diferita de prima. Dureri de spate, dureri de burta, gaze, dureri de
picioare. La prima sarcina am luat 25kg. La a doua, 8. Toate acestea, de parca nu imi era destul de greu cu Teo, cu serviciul, cu
calatoriile (Paris, Brusseles) si fara sa ma vaicaresc, caci nu le-am spus decat prin mai ca sunt insarcinata (din nou). In rest, nimic
deosebit de o sarcina normala.

M-am hotarat sa nasc tot natural, desi imi aminteam cu neplacere de epiziotomie, durerile nasterii le-am uitat ca prin minune. De
data aceasta totusi... voi face epidurala.
Din august am intrat in prenatal, si zi de zi faceam mirare mamicilor, bonelor si bunicilor prin Tineretului plimbandu-l pe Teo si burta mea uriasa. Pe 10 octombrie e ziua surioarei mele, se faceau si 38 de saptamani, eram sigura ca nasc atunci, desi era o mare
problema... Dr. T era plecat din tara.
Ei bine n-am nascut. Treceau zilele, burta era tot mai mare, si mai mare, si mai mare si nu se intampla nimic. Pe 19 octombrie, am
pierdut numitul dop gelatinos. Nu l-am vazut la Teo, nu-i nimic, iata-l acum. Si iar asteptam. Pe 20 seara, terminandu-se si cea de-a
patruzecea saptamana de sarcina am facut o vizita la Elias, pentru o monitorizare. Nimic. Mai dureaza. Maine sigur.
Trece si maine. Contractii destul de puternice dar nedureroase, ba la 10 minute, cateva ore, ba nimic alte cateva ore.

22 octombrie 2008, sau cum l-a ratat Radu pe Dr. T
Intrucat serialul "Camera de hotel" a ajuns din nou la ultimul episod iar tati s-a plictisit de asteptat si s-a hotarat sa vada cu ochii lui ce se intampla, miercuri ne urcam in taxi (pana atunci am condus,
dar in ziua aceea mi s-a parut prea de tot) si cu un bagaj foarte sumar ne prezentam la Dr. T, care ma intreaba mirat ce fac. "te
asteptam sa ma suni de mult..."
Cand vrei sa nasti, zice dupa control. Pai azi. Era ultima zi de balanta.
Hai fugi la maternitate, ai dilatatie 3.
Era ora 15. Am plecat pe jos spre Elias, de la cabinet. Parca stateam pe loc, asa incet am ajuns. Mi se facuse frica. 4kg300 spusese
dupa ecografie. Poate se inseala... totusi am intrat in 41 de saptamani... trebuie sa se termine odata, nu?!
La spital, clisma, analize, rupt apa... fisa de internare... s-a facut 18. Vine si epidurala, impreuna cu o perfuzie cu calciu. Iar am prins schimbare de tura.
Deoarece nu se intampla nimic, si nu stiam cat o sa dureze, am dormit o ora, pana la a doua doza de epidurala. Dilatatie 5. Ora 19.
Mai motai putin, si cand s-a terminat perfuzia scap de mataraie si ma duc la baie, apoi ma plimb nitel. Vin sa ma vada si decid sa
adauge cate ceva prin perfuzie. Nu m-a intrebat nimeni daca vreau. Sa ma enervez, sau nu?! Pana sa ma hotarasc incepe sa ma doara.
Ma doare.
Nu se poate, ai epidurala.
Lasa ca am mai avut... si tot m-a durut.
Unde te doare? Pai mai jos asa. Iti vine sa impingi? Putin....
Vine doamna doctor care ma tot vizitase pana atunci si... "ce dilatatie ii dati?" o intreaba pe moasa. "8", zice dumneaei. "Vine bebe, dilatatie 10 curat" zice, "chemati-l pe T" si fuge intr-o cezariana. Era ora 20:30.
La mine se precipita lucrurile si imi vine sa imping pe bune "chemati-l pe T, chemati-l pe T" incep sa urlu. Moasa imi spune ca nu-l
cheama decat cand ma pune pe masa.
Nu stiu ce s-a intamplat de fapt. Cert e ca dupa ce m-am chinuit sa NU imping vreo 20 de minute, m-au pus pe masa si a venit
doctorul (rezident) care era de garda, si care fusese de garda si luni cand fusesem la monitorizare.
Probabil ca sa mai traga de timp a tot incercat sa ma convinga sa imping incet, cu pauze, ca sa apuce perineul sa se dilate si sa nu fie nevoie sa ma taie.
Dr. T nu mai vine, si astia nu stiu cu cine au de-aface. Radu mamii, patru kile. Nu taiati pe naiba.
Taie odata, urlu la el, si sa vina T!!!!
Pana la urma nu am mai putut astepta si Radu a rabufnit pe lume. M-a taiat repede ca sa-i faca loc. Pediatria, pediatria, striga moasa.
Nu e nimeni pe aici?! Asta inseamna sa nu nasti nici de Pasti nici de Craciun. Nu e nimeni.
Pana la urma a venit pediatria, l-au luat pe bebe, tipete, mi l-au aratat, 4kg 185g, 55 cm, l-au dus sa-l vada si tati, si intra si Dr. T.
Mi-au taiat cauciucurile, fir-ar! si pleaca inapoi.
Ma coase si ma doare. Zic, mai ai mult la goblen. Dr, dragut, zice "fac soarele si gata!"
Nu am nascut cu Dr. T dar am avut noroc ca era cineva acolo... O cezariana de urgenta si am ramas doar eu cu moasa. Data viitoare o
sa nasc de Craciun.
Am fost la control la Dr. T. Sunt bine. Ne vedem cand fac fata. Hi, hi.

Acum se spun alte povesti. Teo si Radu cresc mari.

Ada, mama de baieti:
Teo (10 aprilie 2007) si
Radu (22 octombrie 2008)

felicic76 spune:

sa-ti traiasca baietii, sa fiti sanatosi cu toti, o ptr o soacra cu doua nurori(deocamdata)

Mamica de VLAD

falcone
Povestea lui Falkone zis si Ventuza
D'ale gravideniei

Mada spune:

sa-ti traisca!!! foarte frumos ai povestit si mai ales foarte optimist!
sa fie sanatosi!

Mada 37+ ,un om. Cu frica lui Dumnezeu si Ilinca Teodora 22 sept 2004
Ilinca

simo_ef spune:

Sa-ti traiasca feciorii! Foarte fain stilul in care ai povestit. Asteptam povestea nasterii fetitei

Simona, mama lui Tudor Gabriel (13.09.2008)

poze

Evolutia lui Tudor

madlen spune:

Felicitari! Sa-ti traiasca comorile! Excelent stilul narativ! Si eu sunt pacienta dr-ului T si am recunoscut profesionalismul. Am observat ca baietii tai sunt nascuti cam in acceasi perioada cu ai mei. Cum te descurci?

monicabo spune:

Gaia nevia... ce mult seamana povestea primei tale sarcini cu a mea!
La fel, si eu am avut niste probleme, dar nu cu varicela, ci cu CMV care mi-a iesit pozitiv la analize, si la fel, dr-ita la care ma duceam la inceput mi-a zis sec "intrerupere de sarcina, daca nu vrei un copil handicapat", la fel "urgent pe 29 dec la spital sa facem intrerupere, ca altfel ai probleme cu legea" - tot asa, sa fie la cerere, nu din motive medicale... Alti medici la fel imi recomandau intrerupere de sarcina cat mai rapid...
Si in ultima clipa l-am gasit pe dr T. tot asa printr-un mail, dar nu trimis direct lui (ca nu i-am gasit adresa prin cautarile mele pe net) ci sefului de laborator de la genetic lab, cu care lucreaza T. Mi-a raspuns si mi l-a recomandat pt dr T.

Asa ca la inceputul anului 2007 m-am infintat la dansul, mi-a zis ce trebuie facut, analize, i-am aratat ce aveam, si mi-a zis ca cel mai important pas este amniocenteza, pe care am si facut-o si care a indicat ca fatul este sanatos, neafectat de nimic.
Asa ca ii multumesc ca a salvat viata fetitei mele cele mari...
Nu stiu de ce unii medici recomanda atat de usor intreruperea de sarcina.

Sa-ti traiasca baietii si sa fiti fericiti cu totii

Monica cu Andreea Ioana - 11 iulie 2007 www.andreeaioana.ro" target="_blank"> Poze
Povestea sarcinii si a nasterii


si Ana Maria - 13 noiembrie 2008

andruskandu spune:

FRUMOOOOS, FRUMOOOOS!

Una (pardon, doua) din cele mai frumoase si pline de umor povesti de nastere!
Si eu am trecut, cu Andrei prin aceleasi temeri si am primit aceleasi sfaturi: "ce-ti trebuie copil handicapat, lasa, mai faci altu'" Iar eu imi doream teribil un copil, era prima sarcina.... am trecut prin chinurile iadului... facusem o criza de convulsii tonico-clonice si s-a crezut ca am epilepsie.
Dar s-au gasit doi doctori minunati, un neurolog si un ginecolog, care sa-mi spuna ca nu sunt probleme, sa am incredere ca voi aduce pe lume un pui de om sanatos.
Si, iata am cel mai frumos, dulce, inteligent pui de pe lume. Si-l iubesc din tot sufletul, de cand a aparut in viata mea!

Poznele lui Andrei

Nasterea lu' Andrei

www.dropshots.com/andruskandu" target="_blank">PozeAndrei

Andreea lui Andreiut Puiut 11.06.2006

gaia.nevia spune:

Am deschis un topic prin care ceream ajutor: http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=129878
dar mamicile care se descurca sunt si foarte ocupate, asaca nu apuca sa scrie prea mult. Oricum ceva info s-a strans, asa ca hai acolo!

Ada, mama de baieti:
Teo (10 aprilie 2007) si
Radu (22 octombrie 2008)
povestea nasterii

gaia.nevia spune:

Ha, ha, asa a zis si dr. T acum la controlul de 6 saptamani...
Dar nu cred ca ma mai incumet, fac acu 35 si daca iese tot baiat, ce ne facem

Ada, mama de baieti:
Teo (10 aprilie 2007) si
Radu (22 octombrie 2008)
povestea nasterii

babytza spune:

Superba povestea puilor tai Sa iti traiasca si sa te bucuri toata viata de aceste 2 minuni

Ai un talent nemaipomenit de a scrie Foarte emotionant M-ai facut sa plang cat curaj ai avut si prin cate ai trecut...Felicitari

Printesa mea iubita Valentina


Soricelul meu iubit

poze

poze David

iriss_04 spune:

acum am citit si eu
frumos,,,f frumos
sa-ti traiasca baietii mamica curajoasa

''bimbirica'' mic si frumos
andu

mami de andrei (15/09/2008)