Eleni - printesa noastra

Eleni a venit pe neasteptate in viata noastra.
In vara 2007 il aveam pe dimitris – baietelul nostru de 4 ani – care era iubirea intregii familii, centrul universului meu…
Ideea sa-i facem un fratior sau o surioara ne-a dat-o el cu ceva timp in urma dar… ezitam…
Aveam planuri profesionale inalte ; ma gandeam ca avem doar 3 camere si ne doream sa ne apucam de construit o casuta la marginea Bucurestiului si… mi-era tare teama ca nu as putea iubi al doilea copil asa cum il iubeam pe dimitris…
Viata, mi-a dat peste cap planurile iar ceea ce a urmat mi-a contrazis ideile preconcepute
Culmea este ca am simtit ca sunt insarcinata cred ca de a doua zi de la “eveniment”…
Am stat cu sufletul la gura 28 de zile… Nu stiam exact ce-mi doresc… daca doresc sa-mi vina sau nu… Imi amintesc doar emotia asteptarii.
Testul cumparat si facut chiar in prima zi de intarziere mi-a aratat doua liniute din care una tare-tare palida… Barbata-meu a decretat: “ nu esti gravida!”
Eu, simteam altceva…
Atunci am luat prima data contact cu zuzele mele… minunatele fete de la mamici de ianuarie–februarie iar ele m-au primit extraordinar spunandu-mi de la inceput: “Esti zuza de a noastra. Esti gravida si nu-ti vine sa crezi!”
Ce a urmat ?
Au urmat 9 luni pline de emotii. O sarcina usoara pentru ca – la fel ca si prima sarcina – nu am avut niciodata nicio greata, nu am varsat niciodata, nu am avut pofte; o sarcina in acelasi timp foooarte grea datorita “amenintarilor” prin care am trecut…
In prima luna a fost scarlatina ce bantuia in gradinita lui fiu-meu…
Apoi la 14 saptamani dry-testul facut a relevant un risc sporit de trisomie 21… Am crezut ca innebunesc atunci… Am realizat pentru prima data ca iubesc samburelul din burtica mea, ca mi-l doresc enorm si ca nu vreau sa renunt la el.
Atunci ecografistul mi-a spus ca voi avea un baietel.
L-am anuntat pe dimitris ca va avea un fratior iar el m-a contrazis… mi-a spus ca el vrea surioara si ca sigur este surioara in burtica mea pentru ca asta i-a cerut el lui Doamne Doamne…
O luna de zile am stat cu sufletul la gura pana au venit rezultatele finale ale amniocentezei pe care am facut-o…
“Samburelul” era perfect sanatos plus ca aflasem deja ca de fapt este “samburica”..
Dimitris avusese dreptate…. A fost mai tare decat ecografistul… urma sa aiba o surioara.
A urmat “amenintarea” cu diabetul gestational care mi-a iesit in urma unor rezultate eronate date de un laborator… Am crezut iar ca innebunesc… Am repetat analiza la alt laborator si… glicemia era normala! Atunci m-am gandit sa-i dau p-aia in judecata pentru emotia pe care mi-au pricinuit-o… Nu am facut-o
La 34 de saptamani am pierdut din dop si a trebuit sa stau la pat 3 saptamani .. mi s-a parut cumplit de greu… Tare greu mi-a fost sa renunt la serviciul meu dar… strangeam din dinti si ma gandeam doar la momentul cand o voi tine in brate!
Ultimul “hop” al sarcinii a fost faptul ca samburica nu mai crestea conform graficelor… Avea o intarziere in crestere relevata de fiecare ecografie facuta in ultimele trei luni… Practic, de fiecare data era cu 2-3 saptamani in urma…
Cand am intrat in 39 de saptamani doctorul meu – Alexandru Badiu de la SUUB – a hotarat sa ma prezit luni – 4 februarie - la spital sa-mi induca nasterea.
Intre timp, sambata, sora-mea – insarcinata si ea in acelasi numar de saptamani ca si mine - pierduse apa dimineat iar pana seara nascuse o papusica de fetita …
Stateam pe holurile municipalului noaptea la 1 ca sa-mi vad nepoata si faceam glume cu doctorul – am avut acelasi medic, fireste! – ca ar fi trebuit sa nasc si eu in aceeasi zi sa nu mai astept pana luni.
Luni el insa era de garda asa ca… nu se grabea… avea tot timpul atunci pentru mine.
La ora 11 am fost internata si m-am dus in salon la sora-mea ce era externata in acel timp… Uite asa s-au dus visele noastre sa nastem amandoua in acelasi timp…

Pe la 4 dupa amiaza, o asistenta mi-a facut o injectie cu calciu. Doctorul venea la 30 de minute sa ma intrebe daca au inceput ceva dureri… raspunsul meu era “nu” , eram bine merci, linistita, ajutam fetele din sala de travaliu care aveau dureri…
Pe la 6 seara mi-au facut o injectie in burta cu ocitocina. Au urmat alte ore in care asteptam sa ma doara si pe mine burta… Imi venea sa plang de nervi ca toata lumea in jurul meu era in travaliu numai la mine travaliu se lasa asteptat. Doctorul tot venea sa verifice starea mea si radea de mine ca ma plangeam ca nu am dureri…
Care dureri au venit in cele din urma pe la 11 noaptea…. Era asa de fericita!!!
Contractiile erau la 3 minute dar eu radeam de fericire… Am avut o moasa extraordinara care a stat cu mine, ma monitoriza si ne povesteam vietile Ma felicita pentru cum “abordez” problema durerii. Eu eram fericita ca nu mai urlam asa cum am facut-o la prima nastere… Dupa 12 noaptea au venit contractile mai dureroase, la 2 minute, la 1 minut si jumatate… Suportabile si alea… Imi pastram zambetul pe buze si respiram cum trebuie. Doctorul a venit din nou, mi-a verificat dilatatia.. aveam parca 4 cm… Mi-a spus ca intra intr-o cezariana si sa stau calma in continuare ca in 2-3 ore voi naste…
Am mai fost calma si curajoasa pana la 12.30… Am inceput sa ma vait cu “vorbe” apoi am inceput sa tip efectiv… Simteam ca trebuie sa imping si nu ma puteam opri. Moasa m-a controlat si in momentul acela cred ca a inlemnit… Se vedea capul bebelinei… Nasteam in pofida aprecierilor lor ca ma voi dilate in 2-3 ore…
Ma durea ingrozitor . Am fost dusa pe masa si toata lumea se agita in jurul meu. Doctorul meu era in cezariana si nu avea cum sa vina. Erau vreo 4 femei in jurul meu. Toate tipau sa vina un doctor ca eu nasc… Moasa ma ruga sa nu mai imping . Alta ma tinea de nas ca sa ma forteze sa respire pe gura si sa nu mai imping… Eu urlam si-mi ceream scuze in acelasi timp ca tip dar nu mai pot de durere…
A ajuns o doctorita la mine – habar n-am cum o chema. Am vazut-o cum a intins mainile si a prins bebelina mea….
Momentul acela a fost magic pentru ca – brusc- nu mai simteam nicio durere… Agonie si extaz in fractiune de secunda… O priveam pe bebelina cum statea pe o masa…
Era mica si rosie…era a mea. A avut 3.050 gr., 49.5 cm si apgar 9. Am plans de fericire si mi-am sunat barbatul…. El credea ca plang pentru ca au inceput durerile… L-am anuntat ca durerile incepusera, trecusera iar eu am nascut .
Nu vreau sa-mi amintesc si sa vorbesc despre momentul “cusaturii” pentru ca asta a durut mult mai rau decat nasterea in sine…
A ajuns si doctoral meu alergand langa mine si o certa pe moasa de ce nu l-a anuntat la timp… Biata femeie i-a adus aminte ca cu 30 de minute inainte sa nasc ma controlase chiar el si spusese ca nasc in 2-3 ore…
Toti doctorii susoteau in jurul meu cum m-am dilatat eu in 15 minute….cum am iesit eu din tiparele date de cartile de specialitate si – probabil, - de experienta lor .

A trecut. Au trecut si cele 3 zile de stat in spital intr-o rezerva singurica…. Tare rau a fost… Saracul doctor o fi crezut ca-mi face un bine ca mi-a dat rezerva sa stau singura dar eu as fi preferat sa mai fiu cu o mamica,cu un copilas… Asteptam cu sufletul la gura sa ajung acasa.
Am aflat si de ce bebelina mea nu mai crestea la mine in burtica… Avusese nod de cordon. Asta se putea termina tragic… Mi se taie respiratia si acum cand ma gandesc prin ce “amenintare” nestiuta am trecut…

Acum, sunt fericita !!!! Am un ingeras de fetita ce doarme toata noaptea si a inceput sa zambeasca si sa gangure fericita!!!


Laura - mandra mami de Dimitrakis - 25.04.2003
si Eleni - 05.02.2008
www.flickr.com/photos/21462816@N06/2288699992/" target="_blank">poze

claudela spune:

Sa va traiasca copilasii si sa va bucurati de ei!Sanatate multa!

VREM O MINUNE IN VIATA NOASTRA!

Ellenuta spune:

laurici mi-au dat lacrimile .. off Doamne prin cate ai trecut si tu .. acum sunt asa de departe, amintiri si atat .. acum o ai pe dragalasa eleni langa tine! sa fie sanatoasa eleni si sa va aduca numai bucurii!!



Elena de Eva Maria (14.01.2008)

BITZI CRESTE MARE

BEBE EVA MARIA
POVESTEA NASTERII

gattasalvaje spune:

Uuuff , credeam ca dupa atatea povesti cu nasteri pe care le-am citit nu ma mai pot emotiona , dar uite , acum cand scriu am lacrimi in ochii ! Laura , sa-ti traiasca Eleni - dragutza si sa fie sanatoasa. Dupa cate povestesti , se pare ca e o luptatoare ...in ciuda tuturor impedimentelor si emotiilor cu dry testul , amniocenteza , amenintarea de nastere prematura ...ea a venit pe lume sanatoasa si frumoasa , si in mare viteza
Pupici la mamika si la bebelina

Gattasalvaje - mamica Sarei ( 22 Decembrie 2007 )

Sara Eliza - cel mai frumos cadou de Craciun POZE

Povestea nasterii

Lucrushoarele Sarei vacanta 2007 Bebelina din burtica Cununia civila Nunta

acina spune:

Sa ai o bebelina sanatoasa si mancacioasa (ca norocoasa e deja).

Anca 29 sapt+ mami de Buburuz Andrei (13.02.2006)
Pozele Noastre
Povestea Nasterii

ginnette spune:

Laura,

Ce-a fost greu a trecut si-o sa-ti amintesti doar momentul magic cand ai vazut-o prima data! Cand s-a 'pierdut' in ochii tai!

Sa-ti traiasca frumoasa Eleni, sa fie norocoasa si sa v-aduca numai bucurii!
Multi pupuci pentru printzesa (si pentru voinic, si, bineinteles pentru mami... bine, hai fie, si pentru tati )

Roxana si Adela !
Ingerasul nostru
Poze
Fetze de buburuza

laura_dimitris spune:

Multumesc mult fetelor pentru aprecieri !!!

Adevarul este ca si pe mine m-a emotinonat fiecare poveste citita aici...
Fiecare in parte este unica si toate reprezinta adevarate miracole !!!
Citind povestile voastre si acum, voi citindu-mi povestea mea... parca suntem o familie, va simt tare aproape de sufletul meu!!!





Laura - mandra mami de Dimitrakis - 25.04.2003
si Eleni - 05.02.2008
www.flickr.com/photos/21462816@N06/2288699992/" target="_blank">poze

povestea nasterii lui eleni

LaLa_20 spune:

Emotionanta povestea...esti mamica ,curajoasa...sa-ti traisa bebelina...sa se faca mare si frumoasa(mai frumoasa decat deja este)...

Cea mai optimista mamica!
Laura de Bianca Mihaela(15.12.2007)
Povestea nasterii
Printesa mea new
Bibi se face mare


In viata toti oamenii sunt trecatori,dar nu toti trecatorii sunt oameni!!!

Tinna S. spune:

Laura sa-ti traiasca printesa si sa va bucurati de ea! M-a emotionat tare povestea voastra, mai ales ca seamana in multe privinte cu povestea nasterii lui Luca al meu, tot asa de rapida...

mult,

Tinna, mami de doua minuni Alexandru Luca (14 feb. 2008) si Andrei Florin (1 ian. 2001)

Povestea nasterii lui Andrei
Povestea nasterii lui Luca
www.flickr.com/photos/21493362@N02/sets/" target="_blank">Poze cu iubirile mele
Cum creste Andreiush
Cum creste bebelinul meu

Roxie spune:

Laura, sa iti traiasca puiutii si sa fie sanatosi si fericiti! Intotdeauna cand citesc povesti despre nastere ma apuca o nostalgie si imi dau lacrimile... si imi aduc aminte cu i-am nascut si eu pe cei doi pui ai mei.

Roxie, bubulutza Denisa (23 decembrie 2005)si bebe Mihnea Sebastian (11 ianuarie 2007)

Shose spune:

Laurici sa ne traiasca Eleni!!! Esti o mamica curajoasa si pt asta io si Pipe iti dam un mareeee.

Shose si Pipetzica

http://www.flickr.com/photos/10814074@N07/

http://image.lafemmebonita.com/c/u741231.png

Povestea Nasterii
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=117154