Piticul vine cu ninsoarea

Dupa un timp de cunostere (colegi, fosti colegi, dar amici), am riscat, incercand sa devenim un cuplu. Fara sa banuim cum se vor schimba vietile noastre...

...Povestea printului nostru a inceput de pe vremea cand ne intrebam daca ne protejam sau nu... Si uite asa o luna ne-a lasat in pace dar vine data de 8 aprilie, cand sanii mei erau cam fierbinti, un pic tari si durerosi iar eu stiind ca asa mai pateam inainte de menstruatie imi ziceam “ of, sa vina mai repede ca ma cam dor “ . Nici o idee ca ar fi vreo schimbare pentru ca pe 10 ale lunii urma sa imi vina. Si venea ceas!
Ma trece un gand, sa o sun pe verisoara mea, de-o seama cu mine, care are 2 copii si sa ma plang la ea. Incepe “ Sanii sunt asa si pe dincolo? Pipaie si zi-mi! ... “ si uite asa a ajuns prin a-mi zice sa iau un test de sarcina si daca e negativ sa ma duc la doctor de urgenta sa nu mai stau 2 zile asa. Eu nu si nu, ca nu am nimic. Pana la urma imi trimit sotul la farmacie, la ora 23 (!), mai mult de gura ei. Ii zic, “ ia doua ca poate sunt defecte si arata fals pozitiv “ . Eu nu credeam ca ar fi ceva la mijloc. Se duce. Ia doua. Fac unul si unul il las pentru a doua zi. Surpriza! Doua liniute rozalii erau pe testul meu si stateau bine-merci. Nu stiam ce sa credem, eu parca tot nu eram convinsa (hihihi, ca atunci cand mi s-au rupt membranele). El se duce si ia o sticla cu sampanie si sarbatorim. Era frumos dar parca eu nu realizam. Ne doream dar parca nu simtisem nimic, tocmai eu care ma laudam ca imi cunosc bine organismul ...
Anunt la serviciu, unde eram colegi, si primim preavizul, amandoi...asa ca incepem discutiile cu ITMul, eu raman angajata, el avea sa fie somer.... Ca si cand asta ne lipsea acum, incem cautari de job nou, in asa vremuri si mii de ganduri. Someri si cu un bebe pe drum...Dar Doamne-Doamne a avut iarasi grija de noi si el a reusit sa isi gaseasca un alt job si eu sa ma mai linistesc, primind raspuns favorabil de la ITM. Dar asta e o alta poveste care parca nu mai conteaza atunci cand piticul imi zambeste!
...Urmeaza anuntarea viitorilor bunici! La fiecare in parte le dadeam vestea astfel: unul zicea si celalalt ! Hihihihi sa te tii reactii! Noi eram foarte incantati de veste si am vrut sa imortalizam momentele surprizelor lor.
A urmat cununia civila, cu bebe prezent in burtica, la doua luni si jumatate si apoi pregatirea cuibului (zugravit, schimbat tamplarie geamuri, parchet) cu angrenarea parintilor in aceasta poveste. Venea printisorul si trebuia sa aiba conditii cat mai bune! Desigur site-uri cu informatii ce abunda, pentru viitoarele mamici, si desigur desprecopii.com , cu n-shpe mii de stadii la diverse varste de sarcina, ce trebuie sa mananc, ce simt, ce sa fac, cum sa fac...mii de ganduri. Ne intrebam daca sa aflam ce e sau nu, dar pana la urma am stabilit sa aflam. Si am aflat. Pe la 4 luni si ceva, ca e un baietel.
Au inceput si problemele in sarcina, cu sangerare la 11 saptamani urmate apoi de contractiile care imi scurtau colul. Mai mult prin spital, decat pe acasa, am ajuns la 32 saptamani, o piatra de hotar pentru sarcina. Mai speram inca 2 saptamani macar. Am mai stat doua saptamani. Era deja noiembrie. Dupa multe analize de control si ecografiile de rigoare nu stiam inca ce ne astepta. Bebe facea tumbe prin burtica si era ba transvers, ba cu capul in jos!
Se apropia ziua mea de nastere, si spre marea noastra bucurie, la 34 saptamani incheiate, dna doctor m-a lasat sa plec acasa, cuminte cu tratament si musai la pat. Sarbatorim ziua mea de nastere cu un mare tort special si cate un pahar cu lapte si chiar ne facem de cap cu un dans! Mi-l doream de muuuult timp! Stabilisem numele copilului si adormim imbratisati ca doi pui. Era 9 decembrie.
Incep “ placerile “ finalului de sarcina: sa ma umflu precum un balon, sa nu mai pot dormi, sa ma doara oasele bazinului, sa nu mai pot manca sarat, sa fac pipi des...etc.
Toate astea pana intr-o dimineata devreme, pe 16 decembrie, cand evident ca nu puteam dormi, simt o intepatura in zona colului. Repede precum gaina babei si margica ei, din poveste, ma duc la baie sa vad daca e ceva sau nu. Stiam eu de la alte fete ca daca esti atenta vezi clar dopul. Si vad. Un lichid transparent, ceva mai dens si parca doua firicele mici de sange. Am zis ca e dopul. Ma asez pe pat, uitandu-ma la ceas. Pe 15 seara, facusem o fripturica de vacuta. Mancasem bine si pe saturate. Iau antispasticele si ne culcam. Era 4:35 dimineata. La 6 urma doza de antispastice. Imi zic, ete si ce daca e dopul, mai poate dura inca doua saptamani mai ales ca eu sunt la tratament. Relexata. In 5 minute parca imi venea sa fac pipi. Ma scap un pic pe mine si ma supar pe mine ca na! am ajuns sa fac pipi pe mine. Doar ca fiind cam mult pentru un pipi, ma gandesc eu ca sunt membranele fisurate. Bucuroasa nevoie mare, il trezesc pe sot “ mi-a cazut dopul “ . El incepe sa se agite ca sa mergem la spital, eu calma ii zic sa aiba rabdare ca eu vreau sa imi fac toaleta, in situatia in care nasc in curand. Si ii cer parerea “ sa ma spal si pe cap? “ el se uita la mine cu ochii cat cepele si am inteles ca nu era cazul unui dus de voie. Hihihi. Ma amuza ca el se agita si eu eram foarte calma. Ba chiar i-am zis ca nu are rost sa ne grabim ca doctorita mea vine la 8 la ambulatoriu. Si sa mai calc cate ceva pentru bagaj. Aceeasi privire si cuminte am renuntat si la calcat. Chemam un taxi si plecam la spital.
Acum eu aveam alta belea de parca astepta el sa se nasca dupa ce imi rezolvam eu problemele: eu rugasem pe bebe sa astepte sa ia tati banii, pe 15, ca sa fim pregatiti, si el a asteptat. Pe 16 ciocanea. Verificam pe la 6 dimineata cardurile. Sotul agitat. Nu functiona bancomatul. Afara ningea. Ne gandim ca gasim si la spital, bancomat. Ajungem la spital dupa ce taxiul ala a luat toate santurile si gropile posibile si eu stateam in spate pe bancheta, mai mult in maini. Facem foaia de internare. Imi vine sa fac pipi. Da’ rau! Si intru la control la camera de garda si cer voie la baie. Nu m-au lasat. Asteptand controlul doctoritei de garda, mi se spune sa fac. Pe masa!?!?!?! Cine sa faca acolo, ca eu una, nu pot. Sa ma dau jos. Asistenta a insistat , si mi-a acordat un mom de intimitate, s-a intors cu spatele. Usurata, jenata, stau cuminte la control. Sun doctorita mea, nu raspunde. Sotul afara cu bagajul, vizibil ingrijorat. Ma echipeaza cu tinuta de spital si pe un scaun fara suport de picioare, hihihi, ma duc la sala de pregatire pentru cezariana. Servesc un litic in fundulet, rapid. Eu tot sun doctorita mea, si pana la urma dau un sms. Ii zic unde sunt si cum. Vine. Ma intreaba daca vreau cezariana si am zis ca parca nu as vrea. Mai bine normal. Era 8 dimineata.
Ma muta intr-o sala de travaliu, unde nu erau locuri libere si erau si mamici cu copii. De fapt nici nu stiu ce soi de sala o pot numi. Nu conta ca nu prea puteam sta jos. Urmeaza controale. Dilatatie nu. Col prezent la datorie. Spastic de la tratamentul pe care il urmam. Pe la 10 iar control. Deja incepuse o dilatatie. Era 2. Eu eram ca tiganul cu cortul. Ma tot plimbam cu bagajul dupa mine pentru ca nu erau locuri libere. Sotul facea poteca pe hol. Pe la 11 iar control. Dilatatie 3. Contractii erau. O gasca de tineri medici cu sefa lor, ma vad la masa... Ma intreaba cat are sarcina si zice “ macar doua zile sa mai stea “ . Acum mi-au iesit mie ochii din cap! Doua zile in durerile astea!?!? Sa imi faca o dexa (dexametazona) si zic repede ca mi-au facut la 28 saptamani. Scap neinjectata. Mama-mama ce m-au durut cand mi le-au facut data trecuta! Iau un ginypral. Nu pricep de ce, stiam ca inainte il luam pentru a-mi opri contractiile! Il iau si gata. Se face pranzul, si se elibereaza un loc intr-o rezerva. Slava Domnului ca aveam un pat sa ma odihnesc. Pe la ora 13 iar control. Colul meu cumva tinea intr-o parte si imi amintesc cum dna doctor sefa de tura, palpeaza si face ceva de am simtit o durere mare. Apoi colul era cum trebuie. Nu am inteles ce facuse dar ce mai conta? Dilatatie 4-5. Imi zic eu, las ca e bine, mai am putin pana la 10. Dureri suportabile. Intreb daca am sanse sa nasc azi. Zice ca da. Ma gandeam ca e rezonabila durerea. Au incercat sa imi puna o branula. Greu. Venele mele mici si ciuruite de atatea perfuzii nu au avut timp sa se refaca. In final imi fixeaza una, si ma intreaba daca ma doare. Comparativ cu ce simteam jos era un fleac. Dau din cap ca nu, zambesc si multumesc.
Credeam ca pot dormi. Ma asez pe pat, Contractii. Doua fete in salon. Mai marai, mai ma inconvoi. Doare. Se linistesc contractiile. Adorm. Sunt fericita! Nu mai simt nimic. Nu mai am chef nici de sms cu sotul care astepta pe hol, un semn, o veste si imi tot scria ca ma iubeste. Vroiam sa dorm si atat. Iar dureri. Daca m-ar fi taiat in doua cineva ce bine era! Sa scap de chin. Somn linistit. Dureri. Si uite asa pana cand somn ciuciu, si dureri mari de tot. Dar mari. Disperata dau sms doctoritei si ii zic sa imi faca cezariana ca eu nu mai pot. Ma cheama la control. O infirmiera ma ia de mijloc si imi zice sa o iau de gat. A fost cel mai greu, scurt dar lung drum! Nu pot sa o iau de gat cum spunea ea, si asa sustinuta, ajung in sala de nastere pe picioarele mele. Sotul meu era pe hol. Nu il vedeam. Nu mai vedeam nimic. Imi doream sa se termine. Ma sui pe masa de control. Surpriza mare! Dilatatie 9.
Ma “ cazeaza “ in sala de nasteri. Pe un pat. Dupa un paravan, nastea o tanara de 16 ani. Urla ca din gura de sarpe. Eu parca nu mai auzeam. Moasa langa mine, ma invata cum sa respir, cand sa imping, cum sa ma relaxez. Eu ziceam ca nu mai pot si eram cu picioarele pe peretele din stanga mea. Imi corecteaza pozitia si ma tine de mana. Incercam sa imi pacalesc mintea. Nu doare chiar asa de rau. Si pana la urma se mai si termina. L-am simtit, parca,pe bebe de atatea ori cand avea 4.1 cm si cum facea tumbe. Mi-am amintit ce mult ne-am bucurat cand avea 100 gr, cat un pachet de cafea, cum ziceam noi. Cum imi chinuia fierea si cum se linistea cand ii cantam. In momentele de acalmie imi aminteam prima morfologie cand am zis ca seamana cu un peste (era prima data cand ii vedeam coastele si stomacelul). Iar dureri. Mari. Intr-un sfarsit dupa ce am tot impins, cica era cu capul la iesire si sa ma sui pe masa. Ha! Adica sa merg eu 2 metri cu el acolo jos si ma mai si sui pe masa?!?! S-a putut, mai ales cand au zis ca in scurt timp nasc. Imi doream sa isi doreasca si el sa iasa usor. Am vorbit de atatea ori si ne intelegeam de minune. Eram aproape sa tin in brate minunea aceea care plamadita in pantec urma sa fie pe cont propriu. Imping. Greu. Mai imping dar inca nu. Imi spune ca urmeaza sa taie, pentru a-i face loc. Nu simt nimic dureros. Atingere si atat. Mai respir si mai imping hotarata. Doctorita imi zice: “ stai!!! Nu impinge ca trebuie sa il rasucesc! “ . Avea cordonul in jurul gatului. Vazusem eu la eco, ceva. Adica dupa cat m-am straduit sa imping, atunci cand imi reuseste manevra sa stau?!!? Cu el putin iesit? Simt ceva, cum il roteste. Ma gandesc ca e mai bine pentru el sa am rabdare sa il rasuceasca decat sa il privez de aer. Ma gandesc la el si astept. Si iar imping si simt caldura. Iesise. Eram curioasa. Unde e? Cum arata? E ca in filme? Urla? E colorat corect? Misca? E ora 15:25. Doctorita ii taie cordonul, il preda pe mainile dr neonatolog. Eu in coate cu ochii dupa el. Simt cum ma ia un tremurat. Moasa iar imi spune cum sa respir. Eu vroiam sa vad copilul. Ce ii fac? De ce nu il aduc? Mda...il masoara. Il curata un pic pe fata. Mi-l aduce. Ma uit la el si il pup pe obrazul drept. Mi-l rasuceste si pe stangul! Ce mic e! Si cuminte! Ce frumos e! Ce ciudat sentiment ma incearca! Il mai vreau langa mine! Mi-l ia.... Eu cu ochii dupa el, uit de masa, uit de nastere, uit durerile. Mi se preling lacrimi fara sa imi dau seama. L-au scos din sala. Deja mi-e dor de el. Dar trebuie asa astept sa ma coasa. Doctorita mea imi zice ca mi-a rupt colul la iesire si trebuie cusut. Apoi trebuie cusuta taietura. Ok! Imi zice fiecare pas pe care il face. Ma uit pe geam. Tremur si incerc sa imi controlez respiratia. O vrabiuta, pe aparatul de aer conditionat, afara in dreptul geamului. Se uita la mine. Eu la ea. Zambesc. Ninge. Stau cuminte sa fiu cusuta. Oare ce i-or face acum? Tremur si ma ia cu somn. Primesc o solutie acrisoara dintr-o fiola, sa o beau. Ma trezesc ca prin minune! Se termina si partea de cusatura. Doare un pic. Si gandul imi zbura la el! Ma ajuta sa merg spre salon.
Ajung in salon si tremurand mai cer o patura. La un moment dat intra sotul meu. Il vazuse si el. Era emotionat. Era ingrijorat. Eu eram fericita! Abia asteptam sa il revad. Si l-am revazut. La 2 ore de la nastere. Mi l-au adus sa il pun la san. A tras bine! Era mancacios. Nu ma mai satur privind minunea aceea de copil. E mic. 2, 350 kg. E usor ca un fulg. Mi-l lasa putin si il iau inapoi. Vreau sa dorm si reusesc. Dupa ce s-a schimbat tura si m-au ajutat sa merg la baie, vazand ca sunt bine si nu ametesc, intreb ce pot sa mananc. Imi era foame! Primesc de mancare, mananc si cu forte noi, ma duc sa imi revad puiul! E asa de dulce! Dormea. Alaturi de alte “ sarmalute “ ! La 10 seara hotarata sa ma misc si sa imi revin cat mai repede, cobor un etaj la colega de salon de dinainte de nastere, cu care m-am imprietenit. Doar eram in spital impreuna de la 21 saptamani! Ea mai avea de asteptat. Era cu 2 saptamani in urma. Ii povestesc rapid si ma intorc in salon. In revad pe pitic. Dimineata, dupa o noapte intreaga de somn, intreb unde e copilul. Fetele din salon isi primisera copiii la fiecare 3 ore. Eu nu. Avusese mici probleme de respiratie si era la oxigen. Cica i-au dat ele glucoza. El doarme. Ma lasa sa il privesc. Aflasem de cu seara ca a luat 9 la nastere, avea 47,5cm, si 2,350kg. Acum avea mici probleme. Se declanseaza icterul si el papa foarte greu. Putin si adoarme. Sanii mei se umplu si fac furia laptelui. Ard. Dor. El nu face fata sub nici o forma. Sunt in acelasi salon. Il primesc regulat la alaptat si il privesc si nu ma mai satur. Nu ma satur nici acum . Nu ma muta pentru ca nu au locuri. Pe el il duc la incubator, la ultraviolete. Icterul nu trecea. Eu incep sa ma mulg. Greu si nu ma pricepeam. Sunt trimisa la pompa electrica a lor sa golesc sanii. El era acolo, la terapie. Dupa 2 zile era acolo, mic si nu il puteam ajuta. Tot ce manca varsa. Nu sugea. Nu mai inghitea nici la lingurita. Trecusera la seringa si varsa. I-au facut gavaj. Mulgeam la 3 ore sa ii dam sa pape. Ma ia plansul si ma duc pe hol sa ma linistesc. Il primesc iar in salon. Scade in greutate asa ca nu pot pleca. O asistenta de varsta mamei mele ma invata concret cum sa ma mulg, si cum curge un canal desfundat. La chiuveta, cu multa rabdare si calm, ma invata. Desfunda 2-3 canale si imi zice sa continui eu. Prefer sa ma mulg, pentru ca pompa manuala luata de sot, la indicatiile mele, imi strica sfarcul. Invat sa ma descurc. Iar masurat pitic, iar la terapie.
In final, dupa o saptamana de la nastere ne lasa sa plecam. Fusese mare viscol cu drumuri blocate. Fusesera nopti de privit pe geam, la fulgii mari, cu gandul la el. Nu mai scadea in greutate, chiar dadea semne ca ar incepe sa ia. Ajunsese la 2,200kg. Pe 9 a fost ziua mea. Pe 16 s-a nascut el. E 23 decembrie si ne externeaza. Dupa multe drumuri tati avea sa ne aiba pe amandoi acasa, ca tare ne era dor de el si de casuta noastra! Au fost 5 saptamani de icter cu griji, emotii, depresia de dupa nastere, si luat doar 450 gr. Plangea si nu stiam cum sa il ajut. Dar cu program de masa sustinut, am scapat si de icter si a doua luna a recuperat. A luat 1,5 kg in greutate. Acum e deja mare! Are doua luni si jumatate si 4,7 kg! Nu il mai infas de mult. E botezat si se numeste Florin-Cristian. Are personalitate si ma rasplateste cu zambete in fiecare dimineata. Suntem cei mai fericiti parinti si avem cel mai frumos copil! Si daca ne ajuta Doamne-Doamne, va avea si un fratior sau o surioara. Iar eu am uitat o parte din durerile nasterii si as mai face acest drum al sarcinii pentru merita fiecare clipa alaturi de minunea vietii, copiii!

... si daca mi-ar fi zis cineva, in urma cu un an ca eu, independenta voi fi casatorita, cea mai fericita sotie si mamica... as fi ras cu lacrimi...



Acum sunt fericita, implinita, si ma bucur de fiecare clipa alaturi de familia mea! Sper ca si voi sa aveti parte de macar atata fericire cata avem noi acum!



____________________________________________________________________

Miki a lu' Kiti
____________________________________________________________________

xela_07 spune:

Mihaela, ce intorsura a luat viata ta ... Foarte frumoasa poveste cu multe incercari dar cu un final fericit asa cum meritati. E adevarat ca nu stim ce ne rezerva viitorul. Ma bucur sa te aud ca sunteti fericiti, nici nu aveati cum sa nu fiti cu asa bebelus dragutz si cu un sot care iti este in primul rand prieten. Felicitari! Sa ramaneti asa si peste zeci si zeci de ani! Si dupa ce va reveniti putin, de ce nu ... sa va ganditi la un nume de fetita! Copii sunt mai presus de orice.Multe pentru mamica luptatoare.


Xela, mamica de Andreea (11.08.2007) si Cristian (30.01.2010)

cris_mario spune:

felicitari!!!!

wow cate detalii...felicitari inca o data

Andreea Alexandra Elena 02.02.2010+Mario Andrei 16.08.2005+Andrei Daniel 09.09.2000
www.flickr.com/photos/43981940@N03/" target="_blank">poze
o printesa grabita...

larisel spune:

Ce frumos ai povestit tu cum a venit pe lume bb Florin...felicitari, ai talent ... Sa creasca mare si sanatos! Si spor la treaba privind ... surioara !


din 09.12.2009 mami de Katya Natalia & Sofia Alena
amr tot 7 kile (din 23.5) + 1 ...Target: 7+1+11(dinainte de II)=19 kg + nshpe mii de vergeturi

micki_mica spune:

he he he...

daca ati sti voi ca ne gandim la nume ptr bb2 ...evident si de fetita (Ana Maria) si de baietel (???-Constantin)...

eu vreau Constantin si sa il alintam Tinel....

am innebunit nu? l-am nascut pe Florin-Cristian la 33 ani si as mai vrea...
pana acum mama era cu "tu nu mai vrei, mama?" si acum imi zice "lasa organismul sa se refaca!"

Mihaela,
fericita de Florin Cristian (16.12.2009) (poze)

(...si povestea nasterii piticului)

Dianami spune:

Hei, mamico...mi-ai trezit amintiri, am fost priponite la acelasi copac cu perfuzii . Sederea ta in spital a meritat cu varf si indesat. Aveti un pui mic si scump foc, mai mare cu o luna ca noi . Si, vorba tatalui tau, daca iti aduci aminte..."acum, ca s-a spart teava, mai vin si altii".
Felicitari inca o data!

---

Diana, mami de Alexandru (16.01.2010), Andrei (23.06.2008) si Iulia (15.07.2005)

Rebiana27 spune:

Am simtit bucuria venirii pe lume a puiutzului tau drag cu atat mai mult cu cat stiu ca ai avut o odisee incercata, la randu-ti! Ma bucur ca deja va ganditi sa-i faceti lui Florin o surioara sau un fratior! Sa va ajute Dumnezeu!

Mami de doua minuni: Luca si Mara

Pulbere de stele a scurs clepsidra timpului, dand fericirii mele aripi de visare...

---

I can't fake with dignity so i'll not try!!

decenuela spune:

prin multe ai trecut...dar uie, minunea e acasica...toate au trecut...m-am emotionat asa de dimi...

Mihaela, de LUCA ... minunea de la miezul noptii...

Povestea unui...petrecaret

poze



AMR....tot 9, LA NAIBA

micki_mica spune:

he he he... ce vremuri!!!




te pup si prin tine ingerasii vostri!


Mihaela, de Florin Cristian (16.12.2009) poze si povestea piticului

"Consecintele furiei sunt cu mult mai grave decat cauzele ei" (Marcus Aurelius)

micki_mica spune:

Multumesc Rebiana! Asa e. Noi am avut parte de o odisee interesanta


Mihaela, de Florin Cristian (16.12.2009) poze si povestea piticului

"Consecintele furiei sunt cu mult mai grave decat cauzele ei" (Marcus Aurelius)

evyme spune:

Ce poveste frumoasa... Ce intorsatura interesanta a vietii... Felicitari! Sa-ti traiasca piticul si sa-ti aduca multe multe bucurii




din 10.02.2010 fericita de Sebastian Mihai


cum a venit pe lume pustiu`
poze bebe Sebastian
www.youtube.com/watch?v=qBT23OL7Co0" target="_blank">filmul botezului


O mama e acea persoana care poate lua locul oricui, dar nu poate fi inlocuita cu nimeni ~ Cardinal Mermillod


AMR 2 kg... si apoi inca 3, daca se poate