Copilul meu destept, frumos, bun si competitiv
Raspunsuri - Pagina 6
szivarvany spune:
Invatatoarea o incurajaza sa spuna mai tare, sa auda toti colegii de exemplu cand citeste, pt ca citeste foarte bine. Sau ca stie raspunsul corect, poate ea singura dintre toti, o lauda apoi si i spune ca asa trebuie, etc.
Acum seara am intrebat-o dc nu spune mai tare, raspuns sec: pt ca eu nu urlu ca ceilalti sa ragusesc. 
edit sa sic ca alte dati spune ca de aia vb incet ca ea oricum se aude 
sau spune ca ei pur si simplu ei nu-i place sa vorbeasca si gata 
merge cu drag la scoala, la activitati, o socializez cat de mult e posibil, insa stiu ca majoritatea prietenilor de varsta ei o prefera de multe ori exact pt ca tace mult si ei pot povesti vrute si nevrute ca nu sunt intrerupti, de asta e chemata mereu in vizite
Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati,
empatici, inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi
ca restul copiilor de pe Terra obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati,
nascuti natural sau prin operatie de cezariana, botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_
Au nevoie de noi:
Copiii Monicai
Alex
Luca
Lorena
U R G E N T: I n i m i o a r a l u i ALEX
Si micuta O L I V I A are nevoie de noi ... acum
saskia spune:
Sfaturile cu lasa copilul in pace daca e fericit, asa e el poate merg in alte tari. Nu stiu cum e in Suedia, dar in Olanda se dau note/calificative pentru diferite prezentari de proiecte, deci degeaba poriectul e minunat daca copilul e rusinos/timid, vorbeste incet.
Anja sincer eu te inteleg ca tu cauti o solutie la asta, pentru ca nici eu nu ma culc pe o ureche, stiind ca am un copil bun dar care nu e foarte comunicativ, si aici conteaza mult.
Eu am inceput sa-l pun in casa sa ne prezinte diferite lucruri ca pun joc, eu si cu frate'su si tatal lui cand vine mai devreme de la serviciu stam si-l ascultam ca la teatru. Deocamdata a inceput sa-i placa.
Si inca ii atrag atentia cu vorbitul mai tare, abia-l aud cateodata, i-am spus ca daca vor sa-l auda toti si oamenii mai in varsta
sa o faca clar si raspicat. Deocamdata merge.
mariuta spune:
Nu am citit tot ce s-a scris (Scuze).
In primul rand renunta la a avea "strangeri de inima" in legatura cu copiii tai. Spectacolul de scoala trebuie sa fie un prilej de bucurie pentru parinti si pentru copii, nu unul de stress pentru ca nu ar fi copilul nu stiu cum. Daca noi parintii gandim asa, ce sa mai faca cei mici? bineinteles ca simt presiune.
Este vina scolii, care pe de o parte ii lauda exagerat si public pe cei foarte buni si ii inhiba automat pe ceilalti, ba uneori ii si pune in situatii rusinoase. Ar trebui actionat cu spirit de discretie (nici celor buni nu le face bine lauda), notele nu ar trebui sa fie publice, etc. ci strict comunicate parintilor.
Stiu ca spun platitudini, dar copilul se va relaxa cat de cat, daca mama va fi efectiv multumita cu el, orice ar fi si nu s-ar stresa inutil (avand in vedere nivelul cunostintelor). Increderea si relaxarea mamei pot face minuni cu un copil (daca nici mama nu are incredere inseamna ca nu pot, mama ma cunoaste cel mai bine),
apoi stimularea independentei, lasat sa faca singur cat mai multe lucruri, sa se descurce singur in cat mai multe situatii, stimularea activitatilor preferate, mult sport, voie buna, relaxare FARA FRICA din partea mamei ca nu ar putea fi totul perfect. Va creste, adevarata lui valoare va iesi la iveala si pentru ceilalti.
ladyJ spune:
Mi-e tare draga Giulia 
Are niste raspunsuri de te lasa masca, auzi la ea, ea nu urla sa raguseasca 
Mie imi pare un copil foarte inteligent si cu o suveranitate, asa 
Daca esti asa de nelinistita, du-te la un psiholog cu ea. Apoi promite ca te linistesti.
Ai putea sa urmezi exemplul Saskiei, cu oamenii care pur si simplu au o problema cu auzul si pentru care trebuie sa vorbim mai cu foc.
Dorsilia spune:
Daria, nu cred ca Giulia e dorita in grupurile de prieteni doar pt ca stie sa taca, ci pt ca stie cand sa vorbeasca, e o mare diferenta, stie sa se poarte, nu doar sa reactioneze haotic. Si buburuzei mele i plac fetitele din clasa lui Dan, fetitele care discuta linistit si au o continuitate in actiuni nu doar sar pe pereti si urla din senin, topaie si chitaie. Sunt obositori copiii care fac asta si reconfortanta prezenta celor ca Giulia. E un copil ok !
cat despre gemenii A si B, eu zic ca s copii buni amandoi, cu temperamente diferite, fiecare isi va gasi drumul lui in viata si sunt sigura ca unul fata de celalalt nu se simte superior sau inferior, ei doi nu se compara, decat daca cei din jur evidentiaza mereu potentele unuia ca fiind imperios necesar sa le aiba si celalalt. Sunt distincti chiar daca-s gemeni.
nu mai avea strangeri de inima, fii mandra de amandoi si sustine-i pe fiecare in parte in felul in care au nevoie, nu-ncerca sa le decupezi tu fericirea dupa modelul pe pare mai razbatator, al lui B. POate si A reusi in viata folosind caile si meteodele lui.
sorana spune:
Si fi-mea intra in categoria "timida" sau "linistita". Ea vorbeste, chiar mult, cu mine si cu prietenii ei si ai nostri. Dar are un soi de "trac" in fata "autoritatii". Si cred ca si o mare lipsa de interes, se plictiseste la greu la scoala.
Mie invatatoarea imi zice ca are lungi perioade (ceva gen o luna) in care nu ridica mana deloc si se uita visatoare pe geam tot timpul orelor. Adica scrie repede ce e de scris si apoi .... privirea pierduta pe geam. Cica o mai intreaba din cand in cand si stie ce se intampla in jurul ei, raspunde, dar ... nu e activa.
In cazul ei mai are si perioade cand e mai activa, mai implicata in ce face, dar ii trece.
Nu are spirit competitiv deloc, nu ii pasa de note, de rezultate, de nimic. Are talent la muzica face chitara de 3 ani si mai nou canto cate putin dar refuza categoric sa cante in public. I-a chemat invatatoarea cu instrumentul intr-o zi - a refuzat categoric, ea nu canta pentru colegi, etc. Acasa isi ia chitara si canta bucati (fie cate un solo, fie cate o strofa, bucati de melodie) singura, intr-un colt, daca dai impresia ca esti "public" adica o asculti, strange chitara .....
Se bucura cand are un rezultat bun (un premiu la un concurs) dar nu se straduie niciodata - in sensul ca merge la un concurs de 2 ore, scrie in 30-45 min ce stie si iese, nu sta sa incerce sa rezolve ce nu stie la prima vedere.
Eu am fost un copil ambitios, competitiv, am mari dificultati in a ma adapta felului ei de a fi dar ... incerc
sorana spune:
Am uitat sa zic ca, spre marea mea surprindere, e sefa clasei, a fost votata de majoritatea colegilor.
Si, tot spre surprinderea mea, am vorbit cu o doamna profesoara care mi-a laudat-o ca este foarte matura, cica pare sa fie mult mai in vartsa decat colegii ei si foarte inteligenta. Asta in conditiile in care eu ma dusesem pentru ca ii reprosase Monicai lipsa de activitate - nu ridica mana, etc.
Sunt constienta ca are mult de pierdut, in special la probele orale, dar nu cred ca am de ales, asta e felul ei.
Zicea cineva ca majoritatea notelor la gimnaziu sunt "in scris". Eu am auzit de la cei mai mari in generala noastra fix opusul. Doar la mate, fizica si romana dau cate un test pe semestru (plus teze, evident), tot restul notelor sunt la oral ......
aschiutza spune:
Eu am o sora mai mare, deci nu geamana asa ca ce voi povesti despre mine nu se aplica la cazul tau 100%, dar poate iti foloseste la ceva.
Sora mea e f desteapta. In prima clasa a luat numai 10, pe urma a fost sefa de clasa, pe urma sefa de unitate.
Eu - mutulica al timid. Mai luam si un 9, am fost doar un an sefa de grupa, nu m-a interesat sa fiu sefa, nu m-am simtit bine sa fiu sefa.
Dar ma dureau comparatiile. Si nu numai pe cele pe care le auzeam din jur dar si pe cele pe care le faceam eu in cap. Cind ii vedeam pe ai mei fericiti, laudindu-se cu rezultatele sora-mii si nelaudindu-se cu mine in nimica. Cind povesteau cit de precoce e sora-mea. Cind ma priveau cu un aer ingrijorat din care eu citeam teama lor ca nu voi reusi. Din faptul ca nu ma laudau cind faceam ceva trageam concluzia ca nu am facut suficient de bine si ca nu merit sa fiu laudata decit atunci cind e f bine. Uite asa, incet, incet m-am imbolnavit de perfectionism. Si asta mi-a fost o piedica maaaaare in viata.
Care au fost intimplarile fericite care m-au scos din umbra sora-mii? Am fost la alt liceu. La scoala bineinteles ca am fost in clase diferite, insa toti profii mei o cunosteau pe sora-mea deja, asa ca asteptarile lor erau mari. La alt liceu am putut sa fiu EU, fara sa ma mai compare cineva, chiar numai in subconstient, cu sora (eh , m-au comparat unii cu mama si cu tata, ca tot acolo facusera liceul, si amindoi fusesera buni la carte si olimpici la nationala, asa ca au avut iarasi pretentii,dar pt mine a fost altfel). Apoi am plecat prin unele tabere singura, fara sa ma bazez pe sora-mea care e organizatoare si sefa innascuta ( asa ca eu nu trebuia sa fac mare brinza, ea rezolva toate problemele). Nu pot sa iti spun ce fericita am fost cind intr-un an m-am calificat la o olimpiada nationala si sora nu si i-am auzit (in fine) pe ai mei laudindu-se cu mine pe la altii.
Culmea, am facut aceeasi facultate si am stat in aceeasi camera cu sora. Dar acu se schimbasera rolurile si eu eram mai buna. Pe sora-mea nu a deranjat-o cu nimica...
Cel mai mare avint l-am luat cind am venit in Germania si a trebuit sa ma descurc si sa imi calc peste teama de a nu fii perfecta, peste teama de a vorbii cu straini, etc.
Sfatul meu:
- lasa-l mai des singur prin excursii, fara frate, fara voi
- sa faca ceva, vreun sport, hobby, orice, pe care fratele nu il face
- nu il birii cu vorbitul si cu iesitul in fata: s-ar putea sa il inhibi mai mult decit crezi
- arata-te mindra cind face progrese in orice domeniu, chit ca nu e la perfomanta fratelui sau ca nu si-a folosit tot potentialul
Copii citesc nemultumirile ascunse ale parintilor. Dar le interpreteaza adeseori gresit. S-ar putea ca fiul tau sa nu creada ca e suficient de bun pt voi tocmai pt ca are un frate care straluceste.
Si daca nu se schimba, va avea drumul lui. Lumea nu e compusa numai din vorbareti si e bine asa, altfel ne-ar durea urechile .
Exista femei de serviciu care sunt mult mai fericite decit seful firmei in care lucreaza. Am intilnit multe astfel de cazuri.
Poate fiul tau nu isi va realiza tot potentialul. Important este insa, cred eu, sa fie multumit de el insusi si sa fie fericit.
Donia spune:
Astazi mi-am adus aminte de discutiile de aici, in timp ce urmaream un filmulet pe youtube. Cineva acolo spunea: "Cea mai importanta lectie pe care am invatat-o ca mama e ca nu pot sa imi schimb copiii, dar pot sa ma schimb pe mine".
Filmuletul e grozav, pe mine m-a impresionat tare mult. E in engleza, dar se intelege usor.
saskia spune:
Dar evident ca ne iubim copiii chiar asa timizi cum sunt ei.
Nu despre asta e vorba, sau nu am inteles eu atunci ce vroia sa spuna Anja. La noi la scoala se da nota pentru prezentarea diferitelor proiecte, chiar ieri i-a scris profesoara in raport ca totul e super, dar sa incerce sa nu mai fie asa timid.
Acum...inteleg ca sunt mame carora nu le pasa ca poate asta scade punctajul copilului, e foarte bine asa, eu insa stiu ca al meu si-ar putea ridica punctajul prin a fi doar ceva mai indraznet, nu sa-si schimbe complet personalitatea. Dar aici e important daca ajungi la o scoala buna sau una profesionala. Si el asta isi doreste, vrea sa devina inginer. Ori fara un liceu real nu poate.
Oricum eu apreciez parerile tuturor, dar asta e realitatea in Olanda si din cate inteleg poate si in Suedia, aici social skills sunt efectiv punctate inca de la patru ani cand copiii merg la scoala. Exista o rubrica cu: cums e comporta copilul cu ceilalti copii, cum se joaca cu ei, cati prieteni are, etc.
Deci e foarte frumos si ideal tabloul cu "lasa-l asa" dar in realitate asta l-a dezavantaja pe al meu. Ma rog, eu atat am avut de spus.