Copilul meu destept, frumos, bun si competitiv

Dorinta de a scrie acest topic a pornit de aseara, de la serbarea de la scoala, unde clasa baietelului meu a prezentat in fata parintilor o piesa de teatru.
Totul a fost ff frumos si am fost impresionata de ce au realizat atat copiii cat si profesorii. Au scris piesa, au facut regia, decorurile.
Toti s-au bucurat, numai eu am avut o stangere de inima....
Baietelul meu (A) are 10 ani si este destept, muncitor, talentat (face pian si tenis de performanta), un copil exraordinar cu o bunatate si o maturitate extraordinara. Insa,... ii lipseste ambitia/competitivitatea, si uneori concentrarea. Probabil acest lucru este si mai accentuat de comparatia cu fratele lui (B), tot de 10 ani, care este atat de ambitios si de determinat sa fie primul incat reuseste intotdeauna (si el face pian si tenis).

Desi sunt gemeni, stiind felul de a fi al lui A, i-am inscris in clase separate, tocmai ca sa nu se simta pe locul doi si sa il las sa isi gaseasca propriul lui drum.

Insa daca B este primul in clasa lui, si super laudat de profesori, A este asezat undeva in prima jumatate din clasa. Si asta nu ar fi o problema pentru mine, daca nu as simti ca sufera si ii este rusine. Si toate astea din cauza timiditatii si a unui oarecare perfectionism.
Nu vrea sa iasa in evidenta daca nu e sigur ca stie perfect. La matematica , este f bun si nu are probleme, dar la suedeza (noi suntem in Suedia) de ex., face bine la tot ce este legat de scris,citit dar de vorbit, nu vorbeste decat atunci cand este absolut necesar.
Am incercat sa ii explic ca tb sa incerce sa vorbeasca mai mult, sa arate ce stie, sa isi infranga rusinea, insa este evident ca nu am reusit...
Si sa ma intorc la intamplarea de aseara. La sfarsitul piesei cativa copii au vrut sa arate parintilor ce preocupari extrascolare au, asa ca, 2 fetite au ales sa cante la pian. Baiatul meu (A), evident, nu a avut chef/curaj sa ii spuna profesorului ca vrea si el.

Motivul, ca nu avea nicio melodie scurta de 30 de secunde, ca ale lui sunt lungi si ca cea pe care o invata acum nu o stie inca perfect.
(copilul este chiar talentat la pian, are deja un premiu doi la un festival international si participam la multe concerte, festivale de pian)

Si, sa nu ma intelegeti gresit, nu ma deranjeaza ca aseara nu a vrut sa cante, ci ma deranjeaza atitudinea lui in general, sa nu se agite, sa nu iasa din zona de comfort. Intamplarea de aseara reflecta comportamentul lui in scoala.
Si apoi vine iarasi comparatia cu fratele B care va avea spectacol de teatru cu clasa lui sapt viitoare, iar B va acompania piesa de teatru la pian.

Intrebarea este cum ar trebui eu ca mama sa il ajut....Eu il laud, il incurajez ii explic cate daruri are si ca este pacat sa nu se puna in valoare, si tot sper ca va creste si va deveni mai curajos. Imi este teama ca va avea de pierdut daca nu isi infange timiditatea si ca va suferi mereu comparandu-se cu fratele lui.

marius spune:

Mda am citit si pe masura ce citeam mi s-a conturat in cap exact incheierea ta care reflecta ceea ce gandesc.
Fiul tau nu are nici o problema. Nici fratele lui. Problema este la tine. Tu iti doresti sa.... tu ai vrea sa... tu clasifici din punctul tau de vedere asa cum tu ai considera...
Lumea aceasta este formata din indivizi. Si cati indivizi atatea modele, tipologii forme de manifestare. Toti sunt in regula in felul lor. Asa cum un copac fie el stejar nu este identic cu alt stejar chiar daca seamana si sunt stejari amandoi tot asa si noi oamenii suntem unici chiar daca putem sa semanam intr-o masura mai mare sau mai mica unii cu altii la anumite capitole.
Opinia mea este ca nu e firesc sa ne proiectam dorintele proprii, viziunile proprii asupra dorintelor si viziunilor altor persoane. Fiecare ar trebui sa aiba libertatea de a se manifesta exact dupa cum ii este felul si capacitatea particulara. Adica fiecare copil(om) este frumos pentru exact aceasta calitate de a fi individual si particular. Altfel am fi niste roboti.
Fiecare copil(om) isi gaseste drumul in viata si o va face in acord cu propriile capacitati, aptitudini, caracteristici.
Nu avem de ce sa comparam pentru ca nu suntem la fel. Trebuie incurajat, identificate calitatile, dezvoltate aceste calitati si mai ales sa aiba capacitatea de a se recunoaste pe el insusi ca individ si sa fie mandru de el tocmai pentru unicitatea lui. Eu sunt eu - si sunt multumit de mine. Tu esti tu el este el ea este ea. Iar eu sunt eu si atat.
Aceasta este opinia mea.
Pe de alta parte eu i-as fi lasat impreuna tocmai pentru a se putea regasi in calitate de frati intr-o lume externa. Sunt pentru promovarea, dezvoltarea si cultivarea relatiilor dintre frati/rude.

szivarvany spune:

A al tau e ca fie`mea (8,5 ani). Nu simte nevoia sa vocifereze sau sa dea din coate sa iasa`n fatza, ei stralucesc din orice unghi si pt sinele lor, este arhisudicient asta.
Eu, eu am o problema cu asta. Mare problema. Fi`mea spune ca ei nu-i place sa vorbeasca. Culmea, cand a intrebat-o profu de chitara daca va vrea sa cante la chitara la scoala, a zis ca da. Asteptam ziua aia cu muuult interes :D
In rest, tace mult si bine si frumos si nu deranjeaza orele niciodata ... dar speram sa -si revina si ea candva :-)
Am vrut si eu zilele trecute sa deschid un subiect, dar am renuntat.


Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati,
empatici, inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi
ca restul copiilor de pe Terra obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati,
nascuti natural sau prin operatie de cezariana, botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_

Au nevoie de noi:
Copiii Monicai Alex Luca Lorena
U R G E N T: I n i m i o a r a l u i ALEX
Si micuta O L I V I A are nevoie de noi ... acum

szivarvany spune:

P`asta o mai povestesc si gata: fi`mea merge la pictura de 1 an juma. Niciodata, dar niciodata n a spus nimic la ore, iar cand a deschis gura prima data acu vreo luna a speriat clasa si profa. Profa a sarit repede sa o intrebe ce bai are, daca ii este bine, la care fi`mea cu un aer absolut normal: "eu nu vreau nimic, dar colega mea nu stie ce sa faca"
Scurt asa :D :D


Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati,
empatici, inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi
ca restul copiilor de pe Terra obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati,
nascuti natural sau prin operatie de cezariana, botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_

Au nevoie de noi:
Copiii Monicai Alex Luca Lorena
U R G E N T: I n i m i o a r a l u i ALEX
Si micuta O L I V I A are nevoie de noi ... acum

herra spune:

de ce sufera si ii este rusine?

una e sa fie retras ca asa e el, dar sa nu duca lipsa de incredere in sine, si alta e sa sufere...

caz in care e normal sa te preocupi si sa cauti solutii.

eu alt sfat decat sa-i arati iubire neconditionata (nu ca nu o faci) nu am...

anja spune:

Marius, in general iti apreciez mult raspunsurile, dar chiar nu cred ca ce incerc sa povestesc acum este legat de faptul ca imi doresc niste copiii perfecti, identici, o proiectie a ceea ce as crede eu ca este copilul perfect. Raspunsul tau este oarecum "psihologic standard".

Din contra cred cu tarie ca sunt diferiti, unici si tocmai asta e frumusetea noastra ca familie. Ii incurajez sa fie diferiti, si incerc sa atenuez competitivitatea intre frati. Eu nici macar nu ii vad ca gemeni ci doar ca frati ff apropiati ca varsta.

Insa cred ca eu, ca mama, trebuie sa ii ajut sa creasca sa isi implineasca visele si uneori trebuie sa faca unele eforturi in plus, sa lucreze cu unele defecte. Unul sa fie mai putin rusinos, celalat sa fie mai cumpanit, mai stapanit. Si eu incerc sa imi corectez anumite probleme cu care nu sunt mandra...si asta nu insemna ca incerc sa fiu la fel cu altii.

Faptul ca sunt amandoi inscrisi la acelasi activitati este pur si simplu alegerea lor. Asta au vrut sa faca, desi au avut de unde alege.

Ceea ce incerc sa aflu este cum un copil de 10 ani poate invata sa aiba mai multa incredere in el,sa isi infranga timiditatea.
Este gresit ca incerc sa il invat ca nu are de ce sa ii fie rusine cu el, ca este un copil special si plin de talente...
Cat despre aceeasi clasa sau clase diferite, cu exceptia efectiva a orelor de clasa, copiii sunt in majoritatea timpului impreuna, pauze, masa, prieteni, prieteni. Inainte de a lua decizia asta am cantarit mult, si inca cred cu tarie ca a fost cea mai buna alegere.

anya spune:

Intrebarea este: El ar vrea sa iasa in fata? Tu zici ca "sufera si ii e rusine". Sufera pt ca nu e considerat primul sau sufera de frica sa nu fie prea bagat in seama? Ii e risine de starea actuala sau ii e rusine sa stea in fata salii si sa cante la pian (sa zicem)?

corap spune:

sau sufera pentru ca te vede oarecum nemultumita de situatia lui si de zona lui de confort?

anja spune:

Anya si Herra, el vrea sa iasa in fata, dar probabil nu stie cum sa o faca.
De ex. semestrul trecut, dupa ce am avut sedinta de evaluare la scoala cu profesorul, a fost f dezamagit cand i s-a spuns ca nu este printre primii, ci doar in prima jumatate din clasa. M-a rugat tare mult sa nu ii spun asta nici tatalui si nici fratelui.

M-a durut sufletul pentru el, l-am incurajat, am vorbit despre ce "actions" i-a dat profesorul ca sa-si imbunatateasca comportamentul - de ex. sa povestesca mai mult in clasa, atat despre lectii cat si despre el si preocuparile lui extrascolare.

Iar acasa, pe de alta parte a trebuit sa minimizez cat am putut logoreea celuilalt care se lauda cu rezultatele la scoala.


La concerte, sau meciuri nu are probleme, probabil ca acolo se concentreaza este el si pianul sau el si fileul.

Bedrosmart spune:

De obicei, raspund la topicele la care cat de cat ma pricep sau am trecut printr-o situatie similara. De data asta voi raspunde pur intuitiv, deci rog sa nu se supere nimeni daca o dau in bara.

In primul rand, copiii sunt gemeni identici? Intreb pentru ca citind povestea lor, m-am gandit brusc ce groaznic trebuie sa fie sa te vezi mereu "in oglinda" asa cum ai vrea sa fii, asa cum parintii ai vrea sa fii si tu sa nu reusesti niciodata sa te ridici la inaltimea asteptarilor. Pentru ca asteptarile exista, oricum ai da-o si oricum ai roti-o. Fara sa vrei, spunandu-i copilului "iesi si tu in fata, nu mai fi timid" ii spui de fapt "nu mai fi ca tine, fii ca fratele tau".

In al doilea rand, daca firea omului e sa fie retras, retras va fi toata viata. Chiar daca va capata indrazneala de a vorbi in public, de a-si spune parerea, de a-si cere drepturile, tot nu o va face cu avnt si placere, daca asta e firea lui. Cum sa ma exprim mai plastic? Nu toti ne dorim sa devenim actori, pentru ca nu toti avem placerea de a fi priviti si admirati de toata lumea. Eu consider ca e o chestie cu care te nasti si care nu poate fi educata, decat intr-o foarte mica masura. Asta e ceva ce spun din proprie experienta. Eu si acum vorbesc foarte rar neintrebata, si nu se poate presupune ca nu stiu limba.

Parerea mea (repet, complet din afara situatiei): nu-l mai incuraja sa iasa in fata, decat daca el isi doreste cu adevarat asta. Daca nu, e cam si cum ai sublinia mereu (fara s-o doresti) ca e diferit de fratele lui si (implicit) ca ii este inferior. Cum sa faci sa ii creasca increderea in sine? Incurajeaza-l, asa cum deja o faci, dar s-ar putea sa capete incredere in el mult mai tarziu in viata, pe masura ce isi va dovedi lui insusi ca poate realiza singur multe lucruri.

B.

anja spune:

Corap, bine punctat. Copiii sunt oglinda parintilor, deci este posibil ca el sa sesizeze oarecarea nemultumire in atitudinea mea, desi am incercat cat am putut sa nu fac asta.
Bedrosmart, nu tb sa te scuzi pt opinii, esti binevenita. Si ca sa raspund la intrebari, copiii nu sunt gemeni identici, sunt diferiti atat fizic cat si comportamental. Si celalalt are partile lui la care mai trebuie sa lucreze, asa ca nu l-as numi modelul perfect.
Retras nu este, este printre cei mai populari din clasa, insa nu este deloc vorbaret. Nu il vreau sa iasa in fata, dar sa aiba incredere in el si sa comunice ce stie.

Nu m-as stresa deloc lipsa asta de incredere daca nu mi-ar fi frica ca ii va afecta drumul lui in viata.