Povestea nasterii Bumbitei

Ne cunosteam de micuti, facand parte din acelasi ansamblu de dansuri, eu prea mica pt a ma indragosti de el, el prea mare pt a ma vedea...
Insa anii trec si ne reintalnim si din acea clipa stim ca suntem suflete pereche, impreuna pentru totdeauna!
Urmeaza ani frumosi plini de iubire, toate isi urmau calea fireasca, ne-am mutat impreuna in casuta noastra pe care am transformat-o intr-un camin plin de caldura, am avut o nunta ca-n povesti, iar in sufletul nostru stiam ca avem nevoie de un mic ghindoc care sa ne implineasca total, ca familie.
Asa ca intr-o buna zi ne spunem ca ar fi bine sa materializam acest sentiment frumos si intamplarea a facut ca din prima luna de incercari sa prinda viata in burtica mea un sufletel mult-dorit. Eu cel putin nu m-am asteptat sa se intample asa repede minunea, asa ca in continuare asteptam sa am menstruatie in luna respectiva, desi in adancul sufletului meu stiam ca s-a schimbat ceva si instinctual imi mangaiam din cand in cand burtica. Cand mi-a intarziat cu o zi am zis hai sa mai fac un test asa de forma ca tot aveam cateva teste in casa, vad doar o liniuta si-mi spun asta e! poate data viitoare...si-mi vad de treaba. Cand insa iau testul sa-l arunc, observ si a doua liniuta si in momentul ala mi se inmoaie picioarele...o avalansa de sentimente se inghesuiau in inima mea, bucurie nespusa, teama de necunoscut, panica, intrebari care mai de care... Respir adanc si ma duc sa-i dau vestea sotului care adormise deja, dat fiind ca tocmai ne intorsesm dintr-o excursie obositoare, spunandu-i: "dormi? cred ca nu te va mai lua somnul cand iti voi spune ca vom deveni PARINTI!". Nu-i venea sa creada, ne dadusera lacrimile si ne uitam amandoi la cele doua liniute hipnotizati...

Si-asa a inceput odiseea noastra...
Pot spune ca am avut o sarcina usoara, fara episoade grele cu greturi, doar in primul trimestru cu ceva migrene si oboseala continua. Abia dupa ce s-a conturat burtica au inceput durerile de spate, iar cand s-a marit bebelina si nu statea locului deloc pana si noptile deveneau un chin, singura pozitie acceptata era in sezut, sprijinita de canapea.

Asteptam cu sufletul la gura fiecare vizita la medic pt a afla si a-mi vedea puiucul...
La 16 sapt am simtit prima lovitura a iubitei mele, pe care pe atunci credeam ca este baietel rasfatel, pastrez si acum mesajul sotului care-mi spunea ca este "fotbalist ca ta-su" :))
La 18 sapt i-am auzit pt prima data inimioara, ma straduiam sa nu izbucnesc in lacrimi pt ca vroiam sa o aud in continuare, as fi putut sa o ascult la nesfarsit si tot nu ma saturam.
Tot atunci aflam ca este cel mai probabil fetita cu fundita, moment in care m-au napadit atatea sentimente contrare incat abia dupa o vreme am realizat ce si cum, eu eram ferm convinsa ca am baiat. Dar asa m-am bucurat dupa ce m-am dezmeticit, tot universul nostru se cladea in jurul Bumbitei noastre iubite .

Si zilele trec si puiuca mea creste si mica ei garsoniera devine neincapatoare... Nu trece zi in care sa nu imi imaginez cat de insorite vor fi zilele noastre de acum incolo, ca familie implinita, nu trece noapte in care sa nu ma rog lui D-zeu sa avem un copil sanatos, intreg si frumos...

Data probabila a nasterii era pe 6 aprilie, a treia zi de Pasti.
Numai ca intamplarea a facut ca pe 28 martie sa mi se faca o pofta teribila de mancare libaneza...si cum toata sarcina nu prea am avut eu pofte cine stie ce, l-am innebunit pe sot sa-mi satisfaca si mie acest moft Ploua afara, sotul s-a dus sa traga masina mai aproape ca nu cumva sa-i topeasca ploaia fetele . Si iata-ma alergand precum o gazela (desi fie vorba intre noi elefantelele se simteau eclipsate la propriu de silueta mea...) spre masina, apoi iata-ma alunecand si in cele din urma plonjand pe trotuar. Noroc ca am avut inspiratia de moment sa ma arunc intr-o parte, altfel picam chiar pe burtica. Sotul disperat, eu speriata si plansa, atat de mare a fost socul ca abia dupa cateva minute bune au inceput sa ma usture ingrozitor cele doua frumuseti de julituri din genunchi, ale caror semne stau si azi marturie acestui eveniment hilar si in acelasi timp neplacut... Chiar faceam haz de necaz cu mamicile de la odisee ca in timp ce voi naste cele doua julituri ma vor “privi” pe tot parcursul.
Imi sun dr, ii povestesc ce mi s-a intamplat si ii "vad" zambetul prin telefon, spunandu-mi sa nu-mi fac griji ca suntem bine amandoua. Apoi simt curgandu-mi pe picioare ceva lichid, nu o cantitate mare dar totusi ceva se intamplase... dr imi spune sa merg la camera de garda unde surpriza, dupa un control dureros mi se spune sa merg acasa ca nu am nimic. Cum nimic cand eu eliminam lichid?!!...asa ca-mi sun iarasi dr si ii spun ca merg la cabinet pt control sa fiu sigura. Nu-i venea sa creada ca dr care m-a controlat nu vazuse ca membranele erau fisurate si curgea lichid...asa ca am luat in graba bagajul si m-am internat in aceeasi zi.

29 martie prima zi de incercari de provocare a nasterii...calciu, ovule, insa nicio contractie. Eram in sala de travaliu, vedeam cum se chinuie celelalte gravide langa mine, in fata mea nasteri pe banda rulanta. Peisajul asta ma demoralizeaza pe moment, apoi ma imbarbatez singura si-mi spun ca Bumbita mea merita orice efort. Dupa o vreme sunt trimisa in salon, nu nasc azi, mai incercam maine...sunt trecuta pe antibiotic dat fiind faptul ca punga era fisurata si bebe nu mai era protejat 100%.

30 martie a doua zi de incercari de provocare a nasterii...ovule, degajare manuala de col (o durere cumplita!), frustrare...parca aveam o contractie, ba nu, mi se paruse (ehee...urma sa aflu ce-i aia contractie cu adevarat in curand), urc si cobor scarile maternitatii ca doar doar s-o intampla ceva. Si trece si aceasta zi...

31 martie a treia zi de incercari de provocare a nasterii...degajare manuala de col, durere si frustrare. Dr imi spune sa iau in considerare si cezariana...o iau in considerare! numai sa stiu ca Bumbi e bine si ca nu mai stam in incertitudine... si vine seful de tura pe care dr incerca sa-l convinga ca am nevoie de cezariana intrucat dupa atatea incercari esuate, cu membranele fisurate, nu ma pot intoarce acasa sa astept fara grija... Insa la control surpriza, membranele se sudasera la loc, lucru des intalnit in situatia in care erau fisurate in partea superioara. Si bineinteles verdictul...poate naste natural fara probleme, de ce sa apelam la cezariana? Din nou frustrare si teama ca ar putea pati ceva sufletica mea...
Asa ca dr meu imi spune ca imi va rupe membranele (alt procedeu destul de dureros) si daca nici atunci colul meu nu va incepe sa se dilate atunci facem cezariana. Ok imi zic, asa ca la 12 dupa amiaza imi rupe membranele si simt o gramada lichid cum curge si mi se spune ca de acum nu mai am voie sa stau in sezut pt ca presez capul copilului. Apoi din nou calciu, ulei de ricin (bleah, si acum mi se face rau cand ma gandesc) si iaca si contractiile. Mmmmm suportabile inca, pana incep din ce in ce mai dese si mai dureroase..si colul meu se dilata asa de greu! Asteptam cu sufletul la gura sa mi se spuna ca am ajuns la dilatatia optima pt a mi se monta epidurala. In sfarsit ok-ul telefonic al dr meu pt epidurala! Si vine si anestezistul (un om tare de treaba), caci tare l-am asteptat! A reusit f greu sa nimereasca bine sa puna cateterul, mai ales ca aveam contractii asa dese si puternice ca nici nu puteam sta nemiscata...oricum, eram dispusa sa fac orice ca sa ma ajute si sa-mi ia acele dureri. Si din acel moment lucrurile au mers mult mai bine, aproape ca ma lua somnul dar ma simteam atat de vinovata fata de celelalte gravidute care se chinuiau langa mine incat trageam de pleoape cat puteam. Din ora-n ora chemam anestezistul ca sa imi mai puna o doza, stateam cu ochii pe ceas sa il chem din timp, fiindca ii luau vreo 15-20 min sa ajunga...

Si timpul trecea, simteam cum se contracta burtica dar durere nu, ceea ce era foarte bine. Stiu ca mi-au pus si perfuzie cu occitocina pt a grabi dilatatia, iar efectele nu au intarziat sa apara.

La un moment dat am simtit ca fac pe mine, stresul meu de altfel, si rog moasa (dna Mariana, tare draguta a fost si m-a ajutat mult de tot) sa imi puna ceva ca eu fac pe mine... cand ma verifica surpriza! aveam dilatatie maxima asa ca il suna pe dr meu sa vina urgent si intre timp exersam de zor impinsul. Din fericire reuseam sa imping f eficient si cand a ajuns dr moasa imi spunea ca i se vede deja capul. "E cam cheliuta ea asa, dar are tot timpul sa-i creasca parul" imi zice zambind. Tin minte ca am mai impins de vreo trei ori si am simtit o presiune mare si dr imi zice ca gata, sa ma relaxez ca a iesit bebelina si uitandu-ma asa intr-o parte o vad, mica si rozalie, puiucul meu. Inainte sa i-o dea neonatologului mi-a aratat fundicul si pasa si mi-a zis “vezi da ? ca e fata!”, asta pentru ca eu de fiecare data cand mergeam la ecografie ii spuneam ca sper ca nu s-a modificat nimic intre timp si ca e tot fetita Cat timp au sters-o si au analizat-o ma uitam asa peste cap la ea si ii vedeam talpicile cum se misca si nu mai puteam de iubire. Simteam ca totul se petrece asa ca intr-un vis, nu-mi venea sa cred ca gata, sunt mamica! Mi-au aratat-o apoi, mi-au pus-o pe piept si i-am atins obrajorul de al meu soptindu-i: "dragostea lu' mama mica". Abia a doua zi cand m-am dus sa o vad si sa o alaptez am fost coplesita de o emotie atat de mare ca nu o pot descrie in cuvinte, asemenea fericire nu mi-a mai fost dat sa traiesc pana atunci, aveam ochii in lacrimi si ma straduiam sa mi le sterg mereu ca sa pot privi acel ghemotoc drag.

Asa a venit pe lume Ilinca, lumina ochilor mei, sufletelul mult iubit, pe 31 martie, ora 20:30! Pentru multi dintre cei care citesc acum..inca o poveste a nasterii unui pui, pentru noi TOTUL.

Ii multumesc dlui dr Mohamed Kasmo, un om deosebit, ireprosabil felul cum a avut grija de mine pe toata durata sarcinii si apoi a nasterii.

Ii multumesc lui D-zeu ca mi-a dat sanatate, putere si curaj sa aduc pe lume un asemenea copil, sanatos, frumos si vesel, care ne umple zilele de bucurie si ne surprinde pe zi ce trece cu ghidusiile si nazdravaniile ei de berbecuta.



Mada mami de Ilinca frumoasa (31.03.2010)
Mami si tati te iubesc mult!

Ramy77 spune:

offf,Bumbi,m-ai facut sa o poveste de vis cu un final fericit! Sa va traiasca minunea si sa va aduca toata viata aceleasi zambete pe fata si bucurie in suflete! Pupam fetele

briza_marii spune:

Bumbita sa iti traiasca micuta Ilinca, si sa fiti la fel de fericiti ca atunci cand ai vazut-o prima data.

_
Mami de iepuras Eric Mihai (1 aprilie 2010)

sensibila spune:

Superba povestea !

Sa iti aduca zambete in fiecare zi din viata ta si sa fie mereu sanatoasa si fericita !

La multi ani Ilinca !

de Steluta Norocoasa Gia Darria nascuta pe 10.03.2010
IAD3 reusita 16.06.2009 cu Dr Anca Moisa (IAD1 nereusita, IAD2 avort menstrual)
Povestea Giei - nasterea stelutei noastre norocoase
Atat sunt de mare !
www.petitieonline.ro/petitie-p42643046.html " target="_blank">Spuneti NU abuzului sexual fata de minori!
www.pethelp.ro/" target="_blank"> Carucioare pentru animalute
"Copii trebuie crescuti pentru ei, nu pentru parinti." N. Iorga
"Un copil poate oricand sa-l invete pe un adult trei lucuri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce-si doreste"

oanaiacovita spune:

Emotionanta poveste.

La multi ani, Ilincuta!!!

kossir spune:

BUMBITA sa va traiasca BUMBITICA mititica, sa creasca mare si sanatoasa si sa va faca fericiti. Si poate cine stie, un fratior?
M-am emotionat. Pupici

mihacor spune:

wow,o poveste emotionanta....sa va dea dumnezeu putere si sanatate sa va cresteti fetita mare....



Vreau si eu un ...

Yaia spune:

Bumbitza, foarte frumoasa povestea!
La multi ani inca o data Bumbitei mici si asteptam si Bumbitul fotbalist!

===============================================
Irina, mami de Tudor Cristian (08.10.2007) si Alexia Briana (30.03.2010)

Rebiana27 spune:

Superba povestea!
Sa-ti traiasca micuta Ilinca si sa va bucurati de zambetele si ghidusiile ei!

vladimirescu spune:

Sa traiasca Ilincuta! Si mamicuta ei la fel!
Ce frumos ai povestit!
Acum, ca ai vazut ca nu a fost asa greu, facet si fotbalistul? :))

Ioanact spune:

Emotionanta povestea cu un final fericit.
LA MULTI ANI, Ilinca!
Sa fii sanatoasa, cuminte si sa-ti bucuri parintii asa cum i-ai bucurat tu pe ei la venirea pe lume!


ALINA de IOANA (11 Ianuarie 2008) + JUSTINA (14 Aprilie 2010)
Blogul fetelor!
MULTUMESC DOAMNE PT CELE 2 PRINTESE!!