scolile din ziua de azi...violenta...anturaje rele

simali spune:

Eu am facut I-IV la Pitesti. Din V-VIII m-am mutat la Campina (tot la generala VII).

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

Hilde spune:

Imi pare rau fetelor ca ati avut asa experiente in scoala. Eu va inteleg foarte bine.

Cand eram in scoala generala aveam si noi un baiat in clasa care dadea pumni la doua colege, ori de cate ori trecea pe langa bancile lor. Aveau umerii tumefiati de la pumnii lui.

Baiatul asta provenea dintr-o familie de alcoolici. Cred ca era frustrat de ceea e se intampla acasa, ca nu primea atentie, si frustrarea o arunca in spatele fetelor astea doua. De ce le alesese pe ele? Pentru ca una venea dintr-o familie de tigani si credea ca nu are suport de la colegi sau parinti. Cealalta era romanca dar parintii erau divortati, era asa cam lovita de viata, se citea pe fata ei supararea si resemnarea.

Agresorul isi alegea victimele. Stia ca poate sa le loveasca fara sa aiba impotrivire din partea celor din jur. Un las amarat, cu multe probleme acasa. Poate nu era vina lui ca devenise agresor.

Le-am spus parintilor mei de problema asta, ai mei m-au rugat sa-i spun invatatorului( cred ca eram in a 4a). I-am spui invatatorului, invatatorul nu venea cu solutii. Pana la urma m-am dus direct la el si i-am spus sa se potoleasca.
Stiti ce mi-a spus prima data?
"Crezi ca daca tatal tau e xxxx( functia lui) nu poti s-o incasezi si tu?" Inca o confirmare ca-si alegea victimele care nu se puteau apara.

Intr-o zi le-a batut pe fetele astea tare de tot si n-am mai suportat. Mi s-a ridicat sangele la cap. M-am dus si l-am luat de cravata de pionier :) si l-am impins intr-un perete din clasa si l-am amenintat ca-i sparg capul daca mai indrazneste sa se mai atinga de ele. N-a ripostat, nu m-a impins sau lovit inapoi. Imi batea inima tare de tot, stiam ca nu e normal ceea ce fac dar nu mai puteam sa vad si sa suport abuzul lui. De atunci baiatul asta trecea pe trotuarul celalalt cand ma vedea. Poate nu de frica mea, poate de frica lui tata. Dar n-a mai indraznit sa le loveasca pe fete de atunci. Le-am pus si pe ele sub umbrela lui tata. : (

Posibil ca si-a gasit victime apoi la locul de joaca. A murit acum cateva luni de ciroza la ficat. Ca si tatal lui, a devenit alcoolic. Cum poate societatea sa ajute un om ca asta daca parintii nu sunt langa el?

hope_deedee spune:

Ah, si mai cred ca e important sa ii invatam sa ne ceara ajutorul atunci cand simt nevoia.

spunea cineva pe pag 8...cred ca ai pus punctul pe -i-....cel mai important lucru e ca scumpii nostrii copilasi sa nu ezite in a ne cere ajutoru sfatul si sprijinul...din nefericire sunt multi copii care se feresc de acest lucru din n motive...unul din ele e lipsa increderii sau rusinea,teama...

andata spune:

Probleme au fost si pe "vremea noastra" si sunt si acum. Poate ca nu erau luate in serios atat de mult de catre parinti ca acum. Stiu ca aveam si noi profesori care ne bateau si umileau si profesori extraordinari, la care invatai de placere, care stiau sa iti dea incredere si sa te faca sa iti doresti sa te ridici la inaltimea asteptarilor.
Faceam si noi zile negre unor profesori pe cand la altii nici nu indrazneam sa suflam. Si nu era vorba ca ne-ar fi batut, ci dimpotriva. Aveau alte metode de "disciplinare".
Aveam si noi colegi mai tampiti care intelegeau doar de bataie. La inceput, mama m-a invatat sa fiu cuminte si sa nu ripostez. Pana cand s-a saturat sa tot vin batuta si mi-a spus ca daca mai iau bataie de la colegi ma bate si ea. Si s-a intors foaia. Nu spun ca a fost cea mai buna cale, dar cel putin nu am fost agresata in scoala, ca imi stiau toti baietii de frica. Nici macar nu ii bateam pe toti, ci doar pe cei care o cereau indelung sau ii terorizau pe altii.
In a IX-a am avut un incident cu o colega. Am rugat-o sa se potoleasca, nu a vrut, a incercat sa ma bata, nu i-a mers, asa ca a pus un alt coleg sa ma bata.
Si... ne-am batut in clasa, cu colegii in jurul nostru, mi-a dat sangele cu un pumn in gura, de am si acum semn, moment in care am vazut negru, am luat matura si am rupt-o pe spinarea lui. A intervenit in cele din urma profesorul care a intrat la clasa. Colega mea, vazand ca l-am batut pe ala, m-a amenintat ca vine cu gasca de batausi din cartier. Si atunci, pentru ca aveam ceva talent la scris, am compus o satira care a circulat prin toata clasa starnind hohote, si mi-am avertizat colega de faptul ca daca nu se potoleste, o sa o pun la avizier sa o citeasca toata scoala. S-a potolit si de atunci m-a ocolit pana am terminat liceul.
Puteam proceda altfel? Probabil, desi incidentul excaladase foarte repede. Puteam cere ajutorul parintilor? Nu, in mod cert. Chiar daca ar fi intervenit o data, ei erau la munca, eu la scoala, drumul spre casa era lung. S-ar fi implicat scoala? Liceul era cotat ca cel mai bun din Constanta si totusi nu s-a intamplat nimic chiar daca profesorul intervenise in bataia noastra.
Chiar credeti ca totul depinde de parinti? De cum isi cresc copilul? De cat il protejeaza sau il invata sa fie cuminte? Sa fim seriosi! Educatia depinde de atat de multe lucruri incat nu e doar apanajul parintilor. Chiar stiti, ca parinti, tot ce se intampla la scoala sau afara la joaca? Chiar credeti ca vi se spune absolut tot? La 10-11 ani stati in permanenta cu ochii pe copilul vostru, in ore, in pauze, pe drum, la joaca?
De la o anumita varsta, oricat de multa psihologie a copilului ai cunoaste (si stiu f bine ce vb) tot tinde sa aiba secrete, impartasite doar prietenelor sau prietenilor f. buni. Si e normal sa aiba propriile secrete, peste care nu e bine sa intri cu bocancii, ca altfel nu mai are in veci incredere in tine.
Poti doar sa speri ca totul va fi bine, ca il inveti bine, ca il faci sa constientizeze singur pericolele, astfel incat atunci cand e fara tine sa se poata apara singur. Si sa nu ajunga un inadaptat sau o victima.

lisaelisa spune:

Ai perfecta dreptate. Un parinte se straduieste sa faca pt copilul sau copiii lui tot ce poate ca sa fie bine, restul evolutiei copilului tine de el insusi sau de sansa.
Ar fi epuizant pt parinte sa fie tot timpul in alerta in privinta progeniturii sale. Mult mai benefic este sa se creeze sentimentul de incredere al acestuia fata de parintii sai.
Pe de alta parte, copilul are nevoie de propria lui intimitate unde sa patrunda doar cine hotaraste el; am observat asta la fii-mea care are doar 5 ani!

filofteia spune:

Poate ca nu, dar depinde de parinte sa stie copilul ca atunci cand este in impas poate veni la tine, iar tu ii vei da tot sprijinul ci nu ii vei raspunde de genul: "daca mai vii batut te bat eu pe tine" "este vina ta ca ceilalti iti vorbesc urat/te bat" "daca esti un prost bineinteles ca ceilalti iti bat joc de tine" " si eu ce sa fac? este treaba ta"... si cate si mai cate.
Nu-l poti pazi, dar ii poti cladi/castiga increderea, iar atunci cand vine la tine sa-l asculti, sa nu razi de el si sa-l ajuti. Sa vorbesti cu el unde a gresit el, unde nu avea ce face, cum ar fi fost bine sa reactioneze si ce ar fi de facut.

Altfel nu-ti mai spune nimic, se intampla cum mi-a raspuns mie copilul cand era la gradinita, iar eu i-am spus sa-i spuna doamnei educatoare ca-l bate unul din copii : "Pe degeaba ii spunem, ca nu ne crede si nu face nimic".

Rufus spune:

Nu totul. Dar in mare parte. Pana pot sa-si puna in practica ideile personale, ei se ghideaza dupa tipare, care nu-s ale lor. Ideea e nu sa te bagi in sufletul lor, ci sa le oferi siguranta.

In zilele noastre, episodul cu bataia descris de tine nu-si mai are locul. Rezolvarea unui conflict in acest mod, indiferent care-i vinovatul initial, duce la sanctiuni maxime pe plan scolar si, in mod sigur, dosar penal. Cred ca nu exista parinte (responsabil) care sa-si doreasca asa ceva.

Cred ca zilele in care puteam sa ne lasam copiii "sa se descurce", iar noi ne vedeam linistiti de servici, au apus. De multisor.

RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lorwww.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008

simali spune:

Ceea ce ai facut tu este absolut remarcabil. Si eu cred ca daca ceilati copii - cei care nu sunt victime - iau atitudine, clar, direct, pe fata, batausul se va simti incoltit si va renunta la atitudinea lui.

Eu cred ca nu este totul sa ne invatam copiii sa evite problemele ci ca este foarte importnat ca atunci cand vad ca altcuiva i se intampla ceva rau sa ia atitudine, sa discrediteze clar si pe fata comportamentul antisocial, sa mearga sa ceara ajutor unui adult sau, daca poate, sa incerce sa-l ajute pe cel in nevoie. Copiii in Romania nu sunt suficient uniti impotriva raului. Ca si parintii lor, cauta sa nu se amestece, sa nu vada si sa nu auda. Dar raul creste pe nepasarea noastra si vine si peste noi la un moment dat.

Am citit odata o poezie despre holocaust care spunea cam asa:
"Au venit dupa vecinul meu ca era evreu
Eu nu am facut nimic pentru ca nu eram evreu
Au venit apoi dupa un alt vecin care era politician
Eu nu am facut nimic pentru ca nu faceam politica
Au venit in alta zi dupa prietenul meu care era intelectual
Eu nu am facut nimic pentru ca nu eram inteletual
Cand au venit dupa mine
Era deja mult prea tarziu sa mai fac ceva"

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice