Anna mea, pui de arici si travaliul fals

A venit timpul sa scriu si povestea nasterii Annei mele scumpe. Numai sa imi gasesc inspiratia … sper din inima sa reusesc sa redau cu la fel de mult umor povestea zilei de 23 iunie 2008, la fel cum am reusit sa fac atatea persoane sa zambeasca citind despre nasterea lui Vladimir.

Sa nu uit sa prezint putin situatia : ne-am mutat de o luna in casa noua si oras nou, Saint Nazaire. Imi doream sa nasc in fostul oras, Nantes, aflat la 65 km de casa, la uzina … pardon, clinica privata, la care am nascut si prima oara. Buuuuun !

Deci : 23 iunie 2008, ora 3 dimineata. Ma trezesc din somnul dulce de gravida cu niste dureri : nu mai stiu exact pe unde si nu stiu exact ce fel de dureri … cert e ca ma trimiteau la toaleta destul de des, foarte des chiar. M-am gandit eu ca o fi un inceput de travaliu, dar mi-am zis sa nu cobesc si am suportat cu stoicism toata durerea. Pe la ora 6 am coborat si am pregatit micul dejun pt mine si Ronan. Ne-am baut cafeluta impreuna, el m-a consolat putin si a plecat la servici. Ooooook ! Pe la ora 10 durerea se estompeaza oarecum, intre timp am reusit sa obtin o programare la o moasa din oras pt a controla situatiunea. Ma ocup de Vladimir pana vine Ronan in pauza de pranz. Atunci ne urcam in masina toti 3 si mergem sa ne controleze moasa si sa vedem daca nastem sau nu.

Intru in cabinetul moasei private … o atmosfera woodoo, iar ea arata mai mult a vrajitoare decat a moasa. Cand sa imi faca controlul de col, observ pe mana cu manusa un ceas maaare auriu si cam multe inele … Brrrr ! Ma rog, ma cam zgarie la control, apoi imi promite ca travaliul e fals si ca pot sa stau acasa linistita. O intreb daca ia in considerare si faptul ca spitalul e la o ora de drum de casa, imi zice ca da si plecam fericiti si linistiti toti 3 acasa. Nu nastem azi !

Ajunsi acasa il punem pe Vladi la nani, mancam si apoi eu si Ronan ne asezam in balansoar la cafea. Din momentul asta totul devine cumva magic, amintirile sunt destul de vagi, parca vin dintr-o poveste. Inainte de a pleca Ronan ma intreaba daca pot sa ma ridic de pe balansoar. Ii raspund ca da si il privesc indepartandu-se, moment in care imi dau seama ca nu prea pot sa ma ridic singura … il strig … prea tarziu, caci aud poarta garajului trantindu-se. Asa ca raman muuult timp sa-mi termin cafeaua pe balansoarul meu frumos. Simt ca ma doare tot spatele si din cand in cand parca s-ar rupe in doua.

La un momentdat durerea se mai calmeaza, reusesc sa ma ridic si merg in bucatarie si imi fac un bol mare cu piersici si frisca : un tub intreg de frisca, na ! Apoi merg la fete pe forum sa le zic ca ma doare, dar ca e travaliu fals. Se face ora 14h30 si ma gandesc ca ar fi bine sa urc la etaj unde doarme Vladimir : foarte prevazatoare, imi pregatesc un saculet cu niste jucarii, o lingurita si gustarea puiului, telefonul ( in caz de urgenta) … toate astea gandindu-ma ca daca se intampla ceva si nu voi mai putea cobori de la etaj … desi travaliul era fals, aveam sa aflu ca si un travaliu fals poate crea surprize adevarate

Urc la etaj si ma pun pe pat. In camera de alaturi dormea Vladimir. Durerile mele sunt din ce in ce mai mari. Stateam dom’le cuminte si ma intrebam cum naiba o durea travaliul adevarat, daca asta fals e asa de nasol ??? Simteam o durere continua si din cand in cand aveam cate o contractie din aia atat de falsa de imi venea sa ma urc pe pereti.

Ora 15h00 : Vladimirul meu se trezeste. Stiam ca mai am 30 de minute de liniste, caci el in prima jumatate de ora de la trezire « citeste » din cartile lui … cand se plictiseste incepe sa le arunce din patut, semn ca trebuie intervenit rapid :- )))

Ora 15h30 : merg mai mult in 4 labe in camera lui Vladi si il dau jos din patut. Iupiiiii ! Incepe distractia. Puiul meu nu stia ca ma luptam cu travaliul fals, era convins ca noi ne jucam pe bune de-a trenuletul : cand venea cate o contractie falsa falsa eu ma aplecam de durere … si cum eram eu aplecata, simteam PAC un cap in spatele meu cum ma ia la impins … ca sa va imaginati : deci eu LOCOMOTIVA, aplecata, urland UUUUUU de durere, iar Vladi ma impingea de la spate cu capul strigand voios « TRAIN, TRAIN » !!!

Alta activitate recreativa in timpul travaliului fals a fost cantatul in canon cu Vladimir. Ca sa nu se sperie, cand simteam ca vine o contractie mare ii spuneam la Vladimir « Vladi, hai cantam ! incepe tu ! » Si el canta « Aaaaaaa ! », dupa cateva secunde incepeam si eu sa-mi cant durerea … cu zambetul pe buze, nu-i asa ? Caci la noi acasa era travaliu fals si voie buna! Nu stiu de ce nu mi-am dat seama ca eram in plin travaliu … am avut prea mare incredere in ceea ce a spus moasa, apoi m-a luat valul si eram prea concentrata sa ma « joc » cu Vladimir. De asemenea, nu am recunoscut contractiile ca fiind adevarate pt ca prima nastere a fost indusa si atunci simtisem o durere continua, fara pauze intre contractii.

Ora 15h52 : ca o nevasta finuta ce sunt, sa nu-mi deranjez prea tare barbatul, ii trimit un sms nealarmant cu urmatorul text : « Durerea este destul de mare. Te rog sa nu faci AZI ore suplimentare la serviciu » Apoi continui sa ma joc cu Vladimir in speranta ca omul meu se va prezenta acasa la 16h30, cum ar trebui. Intre timp cant cu Vladimir, fac trenuletul cu avant, ma tin de toti peretii, schimb un pampers pliiin intre 2 contractii si reusesc chiar sa ii dau si gustarea de dupa masa. Cu greu … recunosc !

Ora 16h50 : sunt varza. Ma apuca disperarea si il sun pe Ronan ca sa ii spun sa vina acasa ca ceva nu e in regula, ma doare rau si poate ar fi bine sa mai mergem la un control. In 5 minute ajunge acasa … pana ne invartim, ne sucim, il pregatim pe Vladimir, reusim sa plecam de acasa la ora 17h25.

Ora 17h25 : masina iese din parcare. Eu am niste dureri de indoiam portiera masinii. La primul semafor ii spun la Ronan ca poate mai bine mergem la spital la St Nazaire : ma doare prea tare si nu stiu daca rezist. Pana se face culoarea verde trece si contractia si ma razgandesc : hai mai bine la Nantes, ca acolo e clinica mea si ma simt mai in siguranta. Intram pe drumul national : lume multa, neicusorule ! Contractiile mele sunt deja la 3 minute. Ei da, acum m-am prins si eu ca alea sunt contractii pe bune. Desi indoiala exista inca : si daca travaliul e totusi fals, facem drumul degeaba. Ronan e la volan, transpira de nu mai poate si imi zice pe un ton glumet-amenintator : « M-ai scos dintr-o sedinta importanta, asa ca sper ca ai de gand sa nasti in seara asta !!» Masinile ba incetineau, ba rulau la o viteza normala. Aveam contractii la 2 minute … deja incepuse sa imi fie frica sa mai urlu, sa nu il stresez prea tare pe Ronan si sa faca un accident. Vladimir era in spate, in scaunelul de masina si nu avea nicio treaba. A recunoscut drumul spre Nantes, credea ca mergem la bunici, asa ca repeta bucuros : »Bunicul ! Bunicul ».

Ora 18h30 : ajungem la maternitate. Parcam la urgente si cobor din masina. Ronan imi ia poseta si pe Vladimir. Reusesc cu greu sa intru pe poarta, la biroul de primire. O tipa mai scarboasa se uita la mine si imi spune ca liftul catre etajul de nasteri e nu stiu unde, la dracul in praznic. Cealalta, o bomboana, se uita la mine, ma « citeste » si ii spune la prima : « Auzi, doamna nu arata prea bine, o duc eu la sala de nastere pe scurtatura ». Scurtatura fiind chiar liftul ce se afla in fata noastra. De aici lucrurile decurg cu viteza … si totusi nici eu, nici Ronan nu ne asteptam la ceea ce avea sa vina.

In momentul in care am iesit din lift nu am mai putut sa merg. Ronan si Vladi au ramas in spate, mie mi-au adus un fotoliu si m-au luat. Si acum imi pare rau ca nu am mai avut puterea sa ma uit in ochii lui Vladimir cand m-au luat. Durerea era asa de mare, ca nu mai stiam de mine. Cand am trecut prin fata biroului de primire de la etajul de nasteri le-am strigat la doamnele de acolo, cu o voce autoritara : »Sa vina anestezistul ! Sa se noteze ca cer peridurala, nu am de gand sa astept prea mult, ca data trecuta ! ». Ma baga in sala de nastere, o infirmira imi pune centurile de monitorizare si iese.

Trec niste minute, nu stiu cate, poate 10 … eu ma sparg in figuri pe patul ala, gandindu-ma ca iar am ajuns la uzina, iar ma vor lasa astia sa ma chinui singura vreo 2 ore pana vine anestezistul. Pana la urma imi iau inima in dinti si apas pe butonul rosu. O dama imbujorata baga capul pe usa :

-Ce doriti ?
-Cum, ce doresc ? Ma doare, am cerut un anestezist ca nu mai pooot !

La care tipa imi raspunde cu calm ca va anunta o moasa de sosirea mea, ca au multe nasteri in momentul ala, dar ca se vor ocupa imediat si de mine. Cred ca dupa vreo 2 minute a intrat si moasa : o mulatra, bine facuta si foarte simpatica. Calma ! Zambitoare ! Ca doar ea putea sa zambeasca ! Si-a tras un scaun langa patul torturii, o foaie si un pix si a inceput sa ma intrebe cu o voce blanda :

-Este prima voastra sarccina ?
-Nuuuuuuuu !
-Si ce ati avut : fetita sau baietel ?
-Baiaaaaaaaat ! Si noteaza .
-Si ce greutate a avut baietelul ?»

Si atunci ZDRANG o contractie babana !!! … apa a inceput sa curga peste tot. Eu ma uit la ea cu o fata de caine lovit de soarta si ii spun :

-Tanti, eu la prima nastere am asteptat anestezistul prea mult timp, acum vreau sa vina repede ca ma doare !

Ea imi raspunde cu o voce calda,calma, de vis … sau o auzeam eu ca prin vis :

-Foarte bine, asteptam sa treaca contractia asta mare, mare, va controlez dilatatia si sun anestezistul imediat ! ».

Trec cateva secunde, se ridica de pe scaun, da la o parte cearsaful si striga :

-Doamna, nu mai sun niciun anestezist, dvs nasteti !
-Cum sa nasc ? Cand ?
-ACUM !

Fuge la usa, o deschide larg si striga : » ma poate ajuta cineva, doamna naste ! ». O voce ii raspunde ca nu e nimeni disponibil, atunci ea striga : "Nu-i nimic, ma descurc si singura ! " Intre timp cineva de pe hol a fugit dupa Ronan, in cateva secunde el a intrat pe usa, iar Anna mea iesea cu viteza unui TGV. Am ascultat cu sfintenie tot ce imi spunea moasa : mi-a spus o data sa imping, apoi sa ma opresc, apoi iar sa imping si gata. Ora 18h50 : ANNA a intrat in viata noastra. Totul a fost atat de rapid, incat nici nu am avut timp sa realizez cand mi-au pus-o in brate.

Am tinut-o apoi 2 ore pe piept si apoi ne-au dus in camera. Am putut imediat sa merg la toaleta singura si dupa inca o ora ma simteam ca noua. Am inceput sa dau telefoane sa anunt ca am nascut, nu ne venea sa credem ca totul s-a intamplat asa de repede. Cu Ronan am stat la povesti pana tarziu si am incercat sa rememoram acea zi, nu ne puteam trezi din mirare. Intre timp bunicii au venit dupa Vladimir, Ronan a plecat si el sa doarma si am ramas eu si emotiile mele care abea noaptea au rabufnit : am plans mult de fericire ; atunci am realizat ca gata, o am in brate, suntem amandoua sanatoase si totul s-a sfarsit cu bine … adica a inceput, mai degraba !

Nu e nimic trist in povestea mea. Chiar si amintirea durerii, ca si prima oara, e o amintire frumoasa caci simbolizeaza lupta pe care am dus-o pt a-mi aduce pruncii pe lume. Noi, mamicile norocoase, care venind de la maternitate reusim sa ne vedem puii sanatosi acasa, uitam sa realizam ca acest lucru nu reprezinta normalitatea, ci un miracol. Uitam sa ne bucuram de acest miracol , il consideram un lucru banal. Si totusi e un miracol !





Sibylle

Nasterea ariciului junior VLADIMIR ANNA