Iubirea noastra, David

Inca din timpul sarcinii m-am gandit de n ori cum o sa incep povestea nasterii lui David dar tot degeaba, asa ca o voi lua in ordine cronologica…

Februarie 2006, gata ne-am hotarat, suntem pregatiti sufleteste sa avem un bebe, bebele acela pe care mi l-am dorit toata viata, de cand eram mica mai ales ca am fost singura la parinti, numai ideea ne incanta de nu se mai poate…iti dai seama un bebe al nostru, un tu sau un eu in miniatura, cu ochisori, cu manute, cu picioruse wow. Prima luna eram aproape convinsa ca raman ca doar citisem eu cum se intalneste cu outul si gata…deh aveam sa aflu ca gigel avea sa-l ocoleasca o vreme pe outz, asta in cazul in care nu lesina pe drum …

Buuun, sa nu va mai plictisesc, FF aproape 2 ani in care s-au tot tachinat cei 2 si bebe tot nu venea. Intram la banuieli, nu vine din prima dar totusi…si incepem investigatii, la mine toate bune, ovulatie ca la carte, trecem la spermograma si aici surpriza: motilitatea lasa de dorit, continuam investigatiile si aflam motivul: sotul are varicocel…macar acum stim ce sa facem, asa ca in noiembrie 2007 face operatie de varicocel.

Ianuarie 2008, sotul e trimis de la serviciu sa programeze in Israel, multi din proiectul lui erau in Isarel si de aia trebuia sa mearga si el pt o luna, buun o ocazie sa vedem pamantul sfant, vorbesc cu seful meu care era tot din Israel si ii spun ori imi gaseste un birou sa pot lucra din Tel Aviv ori eu plec oricum…se da el peste cap si rezolva problema…cool mergem amandoi si pot si eu lucra.

Pe 14 ianuarie, Israel here we come! Am petrecut aici o luna obositoare dar frumoasa, am mers in excursii organizate in Ierusalim si la Nazareth. In Ierusalim ajungem si la mormantul regelui David, unde se merge separat, barbatii in dreapta, femeile in stanga, …si aici, singura acolo langa mormant, intr-o camaruta mica, ma rog sa avem un bebe, asta era singura mea dorinta si imi promit ca daca va fi baiat il vom numi David…

Pe 14 februarie ne intoarcem in Cipru si eu racesc foarte tare, era prima data cand raceam in ultimii 2 ani, bag ceaiuri, lamaie, etc si tot nu trece, trec la antibiotic, ma gandesc un pic inainte de a-l lua dar zic “doar n-oi fi chiar acum insarcinata” si da-i tare cu antibiotic…pe 28 februarie nu stiu ce ma apuca si ma gandesc sa fac un test asa de control, fara emotii sa-mi tremure mana ca de obicei..si cand colo ce-mi vad ochii 2 liniute…aoleo…dar stai ce zapacita sunt cand ma uit era test de ovulatie, mda ma gandeam eu ca n-avea cum…dar hai sa incerc iar si unul de sarcina ca oricum n-aveam ce pierde, in tot acest timp sotul astepta la usa baii sa vada cum e, ca trebuia sa mai ajunga si la serviciu…si ce sa vad la fel 2 linii…oh my God nu pot sa creeeed: SUNT INSARCINATAAA! Saream amandoi prin casa cu testul in mana…Imi venea sa strig in gura mare la toata lumea dar apoi bucuria imi e umbrita cand imi amintesc de antibiotice, amoxicilin luasem, caut pe net si ma mai linistesc putin. Suna sotul ginecologul si ii spune si el ca nu e nicio problema, gata acum ne puteam bucura in voie, dorinta noastra cea mai mare se indeplinise, inca nu ne venea sa credem. Vorbesc cu sotul si decidem sa renunt la job ca sa nu ma streseze nimic in sarcina mai ales ca lucram cu USA si Canada si faceam si ture de noapte…citeam pe forum despre atatea pierderi de sarcina incat nu voiam sa risc absolut nimic. Mi-a fost cam jena pt ca tocmai imi dadusera bonus pt performanta in luna ce tocmai trecuse dar m-am gandit la bebe si nimic altceva nu mai conta. Si culmea, se iveste ocazia sa ma angajez si la compania sotului si refuz si acolo.

Sarcina decurge ca la carte, fara greturi, fara probleme, bebe se dezvolta foarte frumos, ceva mai mare decat in grafice, conceptia avusese loc in ziua 9 de ciclu (cu doua zile inainte de a pleca din Israel), stiam exact pentru ca dupa aceea nu am mai prestat deloc din cauza racelii. Toata sarcina m-am simtit in al noualea cer, simteam zilnic fericirea in suflet si multumeam lui Dumnezeu ca mi-a dat sansa de a aduce pe lume un om..in burtica mea crestea un om. Si mai mare ne-a fost fericirea cand am aflat ca e baiat, mereu m-am vazut mama de baiat, nu stiu de ce… nici n-a mai fost nevoie sa ne gandim de 2 ori, ne-am uitat imediat unul la altul si am stiut imediat numele, David… sotul era langa mine la echo, a mers la fiecare echografie si le-a filmat pe toate.

Facem iar FF inca 9 luni si ajungem inainte de nastere, de pe la 36 de saptamani si ceva tot asteptam si visam zilnic la bebelusul nostru, sa-l tinem in brate, sa-l pupam piciorusele moi, simteam uneori ca ma doare de dorul lui. Bineinteles ca a venit tot cand a vrut el, la fix 40 de saptamani de la conceptie.

4 noiembrie, toata ziua plictiseala, seara vine tati, facem plimbarea de seara, pe la 12 si ceva ne culcam. Ma tot foiesc, nu reuseam sa adorm. La un moment dat cam pe la 1 mi se pare ca am o contractie destul de palida, oricum imi vad de somn ca n-are cum sa nasc, ajunsesem sa ma intreb daca mai nasc vreodata… inca un pic si simt ceva, trezesc sotul, ma tin cu o mana intre picioare sa nu curga si o tai direct sub dush foarte calma… bineinteles ma spal si pe cap, coafura la dansa era facuta ca ma pregateam zilnic de nastere, bagajele facute… eram foarte fericita ca in sfarsit nasteam …sotul asa emotionat ca statea numai pe si nu mai elibera baia hi hi hi, nu de altceva dar aveam si eu emotii . Tot ne ziceam: “Iti dai seama cat am asteptat momentul asta, nu-mi vine sa cred ca in sfarsit a venit, nu-mi vine sa creed, naaaasc” La 2 sunam doctorul si ne spune sa mergem la clinica ca-i suna el sa-i anunte ca venim. Ajungem acolo, vine o asistenta draguta, ne arata rezerva, imi pune aparatele care masoara contractiile (care contractii?!...) si bataile inimii lui bebe, imi face clisma, in timpul asta sotul sorbea din cafeluta cu care-l servise cand am ajuns, ce mai ne simteam chiar bine. Deschidem TV-ul, ooo algerile din USA, bun avem ce face toata noaptea. La un moment dat vine iar asistenta si ne cere hainutele cu care il vom imbraca pe bebe, aoleo stai asa ca treaba devine serioasa … In cele din urma pleaca asistenta si raman numai cu sotul, imi spune ca daca am nevoie de ceva sau simt ca sunt pe aproape sa apas pe butonul rosu. Incep cat de cat niste contractii oarecum dureroase si o chem si-i spun sa sune doctorul…de unde era eu sa stiu ca nu aia e durere ci ceea ce avea sa urmeze. Pe la 4 vine , imi pune perfuzii si asteptam, dilatatie nu prea era iar bebe nu coborase. Ma sfatuieste sa merg cat mai mult sa-l ajut pe bebe sa coboare. Si uite asa pornesc cu sotul pe coridoare, el tinea perfuzia, eu ma tineam de el. Mai veneam din cand in cand sa vedem de face Obama si mai faceam si cate o genuflexiune. Contractiile deveneau tot mai insupurtabile dar bebe tot nu cobora, doctorul hotaraste ca daca nu nasc pana la ora 13, imi face cezariana de urgenta, of ce mi-e ciuda, m-am pregatit toata sarcina pentru nastere naturala si inca fara epidurala si uite ca acum s-ar putea sa nu pot naste natural, na asta e, bebe sa fie bine. Mai stateam in pat iar ma plimbam dar abia ma tineam pe picioare de durere, cand venea contractia imi venea sa zbier si ziceam, aoleu nu credeam ca e asa dureros… de unde o asistenta imi spune “stai linistita ca asta e nimic”.. cuuuum?! Vaaai ce ma faaaac??? Imi venea sa imi ies din corp si sa privesc eu linistita din afara .
Doctorul tot imi verifica dilatatia, cam greu dar faceam progrese cat de cat, inca nu se stia daca voi putea naste natural. Pe la 11 si ceva dilatatia era destul de mare, nu mai stiu exact cat, dar se apropia de 10 cm iar eu tot de nebuna pe holuri desi simteam ca nu mai pot, dar iar ma gandeam la bebe, iar mai prindeam ceva energie...si imi spun sa-i anunt cand simt nevoia de a impinge…parca parca simt ceva, le spun… ok mergem in Delivery Room, ne urcam in lift uuuu coboram, acolo imi vad fatza in oglinda…mai bine n-o vedeam, aratam distrusa rau dar deh, ma gandeam ca aveam o scuza, eram in travaliu, nu?...

Si uite asa ajung pe masa si incep sa imping, asistenta imi spuna sa nu tip ca imi pierd energia…da’ de unde, ce puteam?!...M-a ajutat foarte mult asistenta ca-mi spunea exact cand sa respir si cand sa imping…Puuuush Ba imi si apasa foarte tare si pe burta si deodata simt cum iese desi cu cateva minute inainte mi se parea imposibil sa aiba pe unde iesi, simteam cum se blocheaza dar…uite ca s-a putut, la ora 12.54, cu 6 minute inainte de o eventuala cezariana de urgenta, s-a nascut David. Nu va spun ce usurare am simtit dupa aceea. Cand l-am vazut asa roz tinut de picioruse cu capul in jos mi s-a parut asa mic desi a avut 3480g. Sotul in timpul asta astepta, pe hol, sa auda oaaa oaaa si intr-un final chiar aude…il filmeaza chiar in timp ce-l curatau si mi-a spus dupa aceea ca i-a fost teama sa-l atinga…era asa frumos, o Doamne, tot ce-mi puteam dori in lumea asta, un bebelus perfect!

A urmat cusutul, timp in care il aveam pe bebe pe mine si sotul ma pupa si incerca sa-mi distraga atentia iar eu ii tot spuneam, siiiimt cum imi baga acul, aaauu acum iar baga acul, am simtit fiecare impunsatura… anyway, epiziotomia a fost mica si m-am vindecat foarte repede.

Gata, am facut-o si pe asta. Cat am urcat cu liftul inapoi in rezerva, medicul si asistentele ii tot spuneau sotului ce curajoasa si puternica sunt, nu va spun ce-mi crestea inima, adusesem pe lume pe copilul nostru, ce poate fi mai inaltator…

Imediat dupa aceea ni l-a dat pe bebe cu noi in rezerva si am stat si l-am privit si nu ma mai saturam, inca mai fac asa… nu-mi mai trebuia nici somn, nici mancare, nimic, eram fericita! Am sunat parintii care nu banuiau nimic, am lasat sa fie surpiza… si li l-am aratat pe bebe la camera web. Nu le venea sa creada, bucurie mare, este primul nepot si la parinti si la socri.

In aceeasi zi, am si sarit pe forum sa anunt fetele despre isprava mea

Acum suntem la fel de fericiti, ne iubim toti 3 si ne jucam tot timpul. Viata noastra e minunata cu asa un dar de la Dumnezeu alaturi de noi. E un copil sanatos, precoce si putin inainte de a implini 2 luni avea deja 60 cm si 5580g...

Imi propusesem sa scriu o poveste cat mai scurta dar acum vad ca m-am intiiiins ca o placinta.

Sa stiti ca nu-s asa laudaroasa de felul meu, dar cand vine vorba de porumbel… cra, cra

Edit: Am editat pt ca in sfarsit am descoperit de ce nu-mi mergea linkul la isprava mea

---

Olivia de www.flickr.com/photos/24386067@N08/sets/72157610614218627/detail/" target="_blank">David, barbatelul mamei - 5 noiembrie 2008
Lucrusoare bebe

Yesterday is history, tomorrow is mystery but today is a gift, that's why we call it present!

alra spune:

frumoasa poveste
din cate zici durerile nasterii sunt o nimica toata, aproape ca imi vine sa te cred

ALRA mami de Laura(06/02/2006) si Nicole(08/12/2008)
Vacanta cu Laura in Romania

numeioana spune:

Ba eu inteleg ca durerile nasterii sunt absolut insuportabile, dar nu e durere in lumea asta pe care o MAMA sa nu o poata depasi! Cu atat mai mult daca trebuie s-o faca pentru puiul ei!!

David cel mic e un scump, iti seamana f mult! Sa fiti mereu asa de fericiti cum sunteti acum !!

Ioana si David, cel mai scump martisor

---

Mergi cu incredere in directia visurilor tale. Traieste viata pe care ti-ai imaginat-o.

anca_27 spune:

Ce frumos! Ce poveste frumoasa! Sa va traiasca minunea!

Mami de Sara (8 dec 2008)
nasterea bebelinei-zibelinei

_

Bazar pentru Andrei

bertha spune:

F emotionanta poveste, Olivia. Mi-au dat lacrimile cand am citit cum sperai luna de luna sa vina bb. Eu, care am avut copiii cand mi-am dorit, am un profund respect pt suferintele mamicilor care asteapta atat si fac sacrificii imense pt a avea minunea mult visata.
M-am uitat din nou si la poze, e un scump mic si frumos David!
Multumim pt rumoasa poveste pe care ne-a impartasit-o! Stii cat iubim povestile cu "push-push"!

Bertha, mamica a doua comori - Darius-Andrei (DN 08.06.2004) si Ioana-Ruxandra (DN 12.11.2008)


poze
Cum s-a nascut Ioana"

RAMONELLA spune:

Uauuu,ce frumos!Iara m-am emotionat si am inceput sa plang.
Mi-a placut mult povestea cu Israelul.Chiar ca Dumnezeu a facut o minune,acolo in Tara Sfanta.
E o frumusete de copil,care seamana leit cu mamica!Sa va traiasca,sa fie sanatos si sa creasca mareee!!!

Parca ma apuca si pe mine dorul de o noua nastere...

Ramonel,mami de Bea(08.11.2007)

clauclau spune:

Olivia, draga mea, am citit pe nerasuflate povestea nasterii lui David. Ai povestit minunat. Sa-ti traiasca minunea mica si sa aveti parte numai de bucurii si impliniri toti trei.

mami de 2 minuni, Razvan si Rebecca.

Sufletica si Gurita!

ancadragoman spune:

Foarte frumoasa poveste si desi cea mai mare parte a ei am trait-o cu tine tot m-am emotionat .
Pupam mamica curajoasa si bebelusul frumos si sanatos

anca de Maria Alexandra (4 noiembrie 2007)
poze si filmulete
povestea nasterii
www.totsites.com/tot/mariadragoman" target="_blank">eu sunt Maria
www.onetruemedia.com/otm_site/start" target="_blank">Montaje Mariuca
SA IL AJUTAM PE ANDREI
BEBE 2

Olivia26 spune:

Alra, Ioana, Anca_27, Bertha, Ramo, Claudel, Ancutz va multumesc din suflet pentru urari cuvintele frumoase. Si asa e, nu e nimic prea greu atunci cand e pentru puiul tau. Iubirea iti da forte de neimaginat.

---

Olivia de www.flickr.com/photos/24386067@N08/sets/72157610614218627/detail/" target="_blank">David, barbatelul mamei - 5 noiembrie 2008

Povestea nasterii

Yesterday is history, tomorrow is mystery but today is a gift, that's why we call it present!

carmendu spune:

olivia- frumoasa poveste si tu o mamica foarte curajoasa.
il pup pe david, minunea voastra.

carmen lui Victor 15 noiembrie 2008
pozele noastre
Povestea nasterii lui Victor

Andy08 spune:

Sa va traiasca Davidutzul, sa fie sanatos si sa creasca mare si cuminte! V-a daruit Dumnezeu o minune! Sa fiti sanatosi si sa va bucurati de familia voastra frumoasa!

Andy, mami de Andrei