suferintele unei mame(Japonia)

AB spune:

Picasso,

si eu citesc si mi se strange sufletul. Eu cred ca te lupti pentru puiul tau.... dar locul in care traiti ti se pare o data fixa a problemei. Ma intreb doar, de ce nu vreti sa traiti in alta parte-n lume, sau macar sa-ncercati intr-un oras mai mare. Nu te supara, dar copilul tau este roman, ma rog indo-european si din cate am citit de-a lungul timpului la japonici nici copii mixti nu sunt prea usor acceptati. Este un risc destul de mare ca aceasta neacceptare sa continue in mediile conservatoare.

---

ei bi, the Extra-Bramburici, si ceata de pitigoi (22.07.2003),(19.06.2005)

Andrada spune:

Draga mea Picasso, nici vorba sa te critic sau sa te judec.
Cind am scris mesajul ma gindeam mai degraba la copil decit la tine.
Tu stii mai bine in final
A

www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Andrada" target="_blank">Camera lui Marcu

adda spune:

Saracutii de voi!
Acum am citit si eu subiectul.
Imi place mult cum scrii, Picasso.
Nu pot sa-ti dau vreun sfat pentru ca eu din Romania n-am plecat niciodata si habar n-am de conceptiile de viata ale altor popoare.

Fa ce crezi tu ca este mai bine pentru puiul tau. Mai ales ca ai si pareri avizate ale fetelor din Japonia care s-au izbit si ele de probleme asemanatoare.
Mesajul meu este inutil si nu stiu de ce am simtit nevoia sa-ti scriu.
Mult curaj si iti tin pumnii stransi sa le dezgheti inima japonezilor. In spatele cuvintelor din mesajele tale eu simt multa caldura.

columbiana spune:

Picasso,

desi este o tara de emigratie Canada, si este multa deschidere, am trecut si eu prin ceea ce treci tu acum cu copilul; povestea e lunga, tot ce pot sa-ti spun ( nu stiu daca functioneaza si in Japonia) ca eu, dupa citeva discutii cu conducerea scolii, in care le intra pe o ureche si le iesea pe alta- am facut o plingere oficiala si am trimis-o: Comisiei scolare, scolii, si la doua organisme de protectia copilului. asa ca de musai ca de voie buna s-au mobilizat si m-au invitat la o intilnire care a durat vreo 5 ore, in care mi-am varsat naduful, punct cu punct, si cu dovezi concrete ( un ex: niste desene frumoase primite de la copii din vechea clasa- de ramas bun, comparativ cu niste mizgaleli cu care s-au intrecut toti sa-i umple cutia de valentine-day, o fotografie facuta de mine copiilor in curtea scolii- toti se jucau impreuna- al meu era ocolit, statea pe margine si expresia de pe fatza lui spunea totul); scoala a recunoscut tot ce le-am imputat, si de atunci primesc zilnic rapoarte scrise de la invatatoare despre comportamentul copilului la scoala; e drept ca a durat aproape un an tot procesul, in care si copilul si eu am suferit, am renuntat sa-mi iau un job pentru ca a trebuit sa ma vintur pe la tot felul de intilniri cu organizatiile respective, etc, dar macar s-a schimbat atitudinea lor fata de copil. si i-au sensibilizat si pe ceilalti copii din clasa- ( inainte de asta replica invatatoarei era aceeasi: nu-i poate obliga pe copii sa fie prietenosi cu al meu - ea le stimuleaza competitia si de aici lipsa amicitiei- la nici sase ani )
inainte de intilnire, psihologul copilului mi-a explicat cum sa pun problema si s-o"imping" sa-si "dreseze" putin plozii din clasa spre prietenie cu un copil, chiar diferit.
doar ca stau cu ochii pe scoala ca pe butelie, pentru ca metalitatea n-am cum sa le-o schimb, pot doar sa fac apel la legislatia care-mi protejeaza drepturile ca imigrant.

bafta, si incearca sa te zbati, pentru ca sub o forma sau alta macar putin daca obtii conteaza mult pentru copil.

Ana

http://community.webshots.com/user/pozemontreal

cipcipcip spune:

Stroe, toata admiratia pentru perseverenta Bine le-ai facut Si bineinteles ca un cadru didactic poate stimula copiii sa includa si un copil nou/diferit in grup, ca doar de-aia sint acolo, nu numai sa faca lectii si atit.

Cipcipcip si bebe Julia 4 august 2005

Picasso spune:

Salut!
Astazi am recitit toate mesajele voastre.Regret ca nu am avut timpul necesar pt a va raspunde fiecareia in parte.Sper sa nu va suparati,asta nu inseamna ca nu am luat in considerare vorbele voastre.
Cineva mi a spus sa o aduc pe mama sa stea cu baiatul pt ai fi mai usor.Credeti ma ca mi doresc cu tot sufletul numai ca nu se poate.Tatal meu este foarte bolnav,are leucemie in stare avansata si este dependent de mama.
Altcineva mi a sugerat sa l trimit inapoi,sa stea cu parintii mei.Nu sint o mama care poate sta departe de copilul ei.Credeti ma ca ii vreau tot binele din lume,dar nu sint sigura ca ii va fi bine fara mine.In plus,el refuza sa ia in considerare aceasta optiune,oricit de greu i ar fi.Locul unui copil a fost,este si va fi linga mama lui.
Vreo citeva mesaje au intrebarea:de ce nu plecam in alta tara?
Oameni buni,nu i atit de usor sa ti pui traista in bat si sa pleci...unde?Dupa cite am tot citit pe forum,cam peste tot este la fel!...Si apoi,eu romanca ma mai descurc prin alte tari,ca de!-asa i romanul:mai descurcaret!,dar sotului meu nu i ar fi bine.Sa iei un japonez din tara lui este ca si cum l ai condamna la nefericire pe viata.Putini sint cei care se pot adapta.Si apoi,cine il plateste cu cel putin 4000 de dolari pe luna,in alta tara,luind in calcul ce stie el sa faca.Japonezul daca a invatat sa schimbe becuri,pai asta face doar!Nu e ca romanul,sa mai bata si un cui,sa repare ceva...
Eu nu am emigrat,m am casatorit cu un japonez.
Acum revenind la copil ,caci despre el era vorba,am de adaugat cite ceva.Asa cum am spus,in aprilie a inceput un nou an scolar.Alta profesoara,alti copii.Au mai ramas si citiva din cei de anul trecut,dar 60 la suta sint elevi noi.
In prima zi am mers la scoala pt a o cunoaste si ai explica situatia copilului meu.Mi a spus ca nici nu avea intentia de al separa de ceilalti copii,caci nu ar face decit sa l intirzie cu invatatul.La fiecare ora este pus si el sa raspunda,chiar daca nu stie,este incurajat.A progresat foarte mult si sint fericita in aceasta privinta.Ceea ce nu poate face profesoara insa,este al ajuta in relatia cu ceilalti copii.Daca ei se bat sau isi vorbesc urit ea nu intervine.La ora de curatenie[in Japonia copii fac singuri curat in clasa,pe holuri,la toaleta]citiva mai tupeisti isi iau mingea si ies la joaca,restul raminind sa faca curat.Copilul meu a facut intotdeauna curat,de multe ori ajutindu i si pe cei ce nu au terminat.
Cred totusi ca profesoara nu procedeaza corect,lasindu i pe altii la joaca de fiecare data,in timp ce ceilalti muncesc.
A fost o sedinta cu parintii,de fapt o lectie deschisa urmata de sedinta.Dupa lectia deschisa toate mamicile au plecat.Ma dusesem pornita sa discut,dar am ramas doar eu si profesoara,care la rindul ei era dezamagita ca plecasera toate.
Multe imi spuneti sa ma imprietenesc cu mamicile din clasa.Credeti ca nu am incercat?Sint o fire prietenoasa.Nu sint o increzuta care nu si vede decit lungul nasului.Am incercat sa intru in vorba cu ele.Imi raspund monosilabic si atit!
Exista un baiat care tot vine pe la noi.Sta aproape.Ne am intilnit cu familia lui si la restaurant.I am salutat zimbitoare incercind sa incropesc o conversatie.M au salutat si si au mutat privirea semn ca nu vor conversatie.
Poate ca trebuie sa am rabdare sa se obisnuiasca cu ideea ca si strainii sint tot oameni...Stiu eu?
Nu pot astepta pina cind mintea lor creata va evolua la stadiu normal.
Pina cind isi vor da seama ca si baiatul meu este un copil ca toti ceilalti,chiar daca arata diferit.Nu ma pot mingiia cu gindul ca miine va fi mai bine.VREAU SA FIE BINE AZI!Poate ca miine mor si vreau sa stiu ca baiatului meu ii va fi bine,ca e in siguranta,oriunde am alege sa traim.E cumplit sa traiesti cu frica in sin,sa te pui in pat cu gindul ca vei dormi si sa se faca dimineata iar tu nu ai reusit sa atipesti macar din cauza grijilor ce te framinta.E cumplit sa ti privesti copilul trist...tu,care atunci cind s a nascut ai jurat ca i vei aduce soarele de pe cer sa i lumineze viata,ai jurat sa l vezi zimbind in fiecare clipa si sa i oferi tot ceea ce va visa...Nu i usor atunci cind te lovesti de ziduri numite OAMENI,de incultura si de rasism.Ma doare si ma arde cumplit dezamagirea pe care am suferit o.
Tuturor celor care mi au scris le multumesc din suflet.Era o vorba:,, e o mare mingiiere ca,la vreme de tristete sa stii ca exista un umar pe care sa ti pleci capul si o inima care sa plinga odata cu a ta,,
M au ajutat psihic vorbele voastre si faptul ca am avut cui spune oful inimii...
,,MULTUMESTE ACELOR PERSOANE CARE SINT IMPORTANTE PT TINE,ACELORA CE TE AU FACUT SA ZIMBESTI CIND AVEAI NEVOIE,ACELORA CARE TE AU FACUT SA VEZI PARTEA BUNA A LUCRURILOR CIND NU VEDEAI ALTCEVA DECIT INTUNERIC,ACELORA PE CARE II APRECIEZI,CE INSEAMNA CEVA PT TINE...,,
De aceea va multumesc pt vorbele calde si pt incurajari.

amarantina spune:

Eu as vrea sa te incurajez dar nu pot. Pentru ca eu cred ca situatia nu se va schimba niciodata in bine, ci numai in rau. Chiar daca baietelul tau va invata limba si se va integra oarecum in comunitate, din pacate va fi privit mereu ca fiind un strain, va fi marginalizat si stigmatizat doar pentru ca nu este ca ei. Parerea mea (poate gresesc) este ca intr-o tara ca Japonia suferintele tale si ale copilului tau sunt abia la inceput si pe parcurs ele se vor amplifica. Poporul ala este prea inchistat si ingust la minte cand vine vorba de alte popoare.
Spui ca te-ai stabilit in Japonia pentru a-i oferi copilului o viata mai buna. Din pacate poti sa-i oferi o viata buna numai din punct de vedere material. Dar sufleteste copilul poate ramane traumatizat pentru mult timp. Ca mama, eu nu as risca asta. Mi-as face bagajele si m-as intoarce in Romania. Chiar daca mie mi-ar fi extraordinar de greu, chiar daca as fi nevoita sa pornesc de la zero, as face asta - zambetul copilului meu mi-ar fi suficient. Dar asta e numai o parere.

KSorana spune:

Picasso,zici ca de cind a schimbat clasa e mai bine.Deci exista o speranta.Eu cred ca treburile se vor rezolva.Si cel mai mult depinde de baiat ,ca tu nu prea poti face nimic decit sa-l sprijini moral.
Cit despre batai si alete uritenii pe care le fac copiii la scoala se intmpla peste tot nu numai in Japonia. Sa incerce sa-si faca prieteni.Cu timpul si copiii il vor accepta.Nu stiu de cit timp sinteti in Japonia dar iti ia timp sa te obisnuiesti cu ei.Tu ca om mare ,da'pai copil.
Eu zic ca o sa fie bine.


P.S Mi-au dat lacrimile cind am citit ultimul tau mesaj.

KSorana spune:

Acum am vazut ca baiatul locuieste in Jp doar de citeva luni.Ai putina rabdare.Se va obisnui.

Megg spune:

Picasso, mi se pare tare trist ce descrii tu acolo... si ce spui de rata mare a sinuciderilor si educatia... Problema e ca daca tu ca adult te simti ignorata si simti pe pielea ta ca nu te angajeaza si nu te baga in discutiile lor, crezi ca peste 20 ani copilul tau va fi angajat mai usor? Si la ce munci? Ce va putea face, sa-si gaseasca o japoneza care sa-l incurajeze? Sa aiba copil pe jumatate doar japonez care daca nu se schimba lucrurile si el sa fie privit de sus? Va trebui sa lucrati in companii off-shore.. daca gasiti... N-ati putea totusi macar sa va mutati intr-un oras mai mare? Vad ca fetele care stau in orase mari in Japonia spun ca e ok. Orasele mari sunt cosmopolite, probabil si oamenii de acolo vad altfel lucrurile. Daca tu si copilul faceti un efort atat de mare, s-ar putea oare sa faca si sotul un compromis si sa mergeti in alt oras?
Nu te supara pe mine, te rog, eu nu vad lucrurile decat din ce povestiti voi, e doar o intrebare. mult succes!



http://community.webshots.com/user/megg2005


Megg si bb Mara