suferintele unei mame(Japonia)

Salutare la toata lumea.Sint noua pe aici...Sper ca am scris unde trebuie,nu ma certatiAm o mare problema si sper sa fiu ajutata cu un sfat,va rooooooog!Baietelul meu are 10 ani si locuieste aici de 5 luni.Pt el Japonia a fost un soc.Am incercat mereu sa i povestesc ,sa l familiarizez cu viitoarea lui casa si cu cei de aici,doar ca poate eu am fost prea blinda,ori el prea sensibil...De 4 luni si jumatate merge la scoala.Am socotit ca fiind intre copii ii va fi mai usor.La inceput a fost incintat dar incet,incet copilul meu s a schimbat.Din puiul mereu vesel,pus pe sotii si joaca ,neobosit,prietenos....ei,bine...Vad un copil matur,prea devreme pt asta nu?De unde la inceput a fost primit bine,putin cite putin l au indepartat.Si ceea ce ma doare ,este ca a invatat numai cuvinte urite ,injuraturi,lucruri pe care un copil nu ar trebui sa le auda,cu atit mai putin sa le spunaDar,vai,le aude atit de des ...As vrea sa stiu daca mai exista cineva care are un copil roman aici,la scoala,in Japonia si daca da cum se descurca?Sa nu mi spuneti ca si in Romania copii injura...Am venit aici cu speranta ca ii voi oferi o viata mai buna...Am gresit?Il privesc cum sta apatic in fata televizorului,palid si trist...Eu de ce n am prieteni aici?INcerc sa i spun ca japonezii sint educati altfel,desi in sinea mea ma doare ca de multe ori un gaijin este tratat ca un paria al societatii...Ma opresc ca deja ma ia capul!Innebunesc pe zi ce trece de grija si durere....

ellinia spune:

Imi pare rau...e greu printre straini, poate ii e dor de prietenii din tara, de bunici, de scoala lui. E greu sa desprinzi un copil din mediul lui si sa-l duci atat de departe. Nu pot decat sa-ti urez sa ai putere, poate in timp se va obisnui. Sunt multe fete pe aici care locuiesc in Japonia, sigur se va gasi cineva care sa te sfatuiasca, sa-ti impartaseasca din experienta ei. Succes!

Cristina si Stefan Costin (25.02.2005)

http://pg.photos.yahoo.com/ph/ellinia_c/my_photos

tlaura spune:

Asta e o problema psihologica a copilului tau. Muta-ti mesajul la cabinetul de psihologie, unde sunt sigura ca principesa iti va da un raspuns calificat.
Si eu am avut o problema asemanatoare cu copilul, dar la un nivel mult mai mic; si copilul era mai bebe. Pe scurt: de cand avea Andrei 8 luni, am plecat in state, unde am locuit vreme de un an. Asadar ne-am intors cand Andrei avea un an si opt luni, adica destul de marisor ca sa faca diferenta de locuri. Din copilul vesel si sociabil care era, se transformase intr-unul tacut si deprimat. Nu-i placea nimic in romania; nici in parc, nici in casa, nici oamenii, bunicii sau prietenii pe care ii avusese pana la 8 luni. Cam 6 luni a durat aceasta stare; credeam ca nu va mai fi niciodata copilul pe care il avusesem inainte. dar, si-a revenit si e acelasi copil vesel si vorbaret.
Din pacate serviciul sotului meu e de asa natura incat calatorim tare mult (acum suntem in Turcia pentru 3 ani), si sper sa nu patim din nou asa la intoarcerea in tara. Cand am venit aici nu s-a schimbt nimic in comportamentul lui. Poate s-a obisnuit asa!
Problema la voi e mult mai ampla si de dimensiuni mai mari, pentru ca si copilul e mai mare.
Sincer, sfatul uni psiholog cred ca te-ar putea ajuta f. mult si pe tine si pe copil.
Iti doresc sa rezolvi cat mai repede aceasta problema!


www.imagestation.com/album/?id=4287441075&code=8712142&mode=invite" target="_blank">Poze

Elena spune:

Uf, imi pare rau sa aud ce probleme ai !! Stiu cum este sa fi gaijin ca am locuit si eu 7 ani in Japonia; pentru adulti este o.k., dar pentru copii este mai greu, intr-adevar.
Incearca sa cauti in orasul in care locuiesti alti gaijini !! du-te la primarie si intreaba daca sunt alti gaijini sau la organizatii d-astea de voluntari care predau japoneza ; poate reusesti sa mai gasesti straini cu copii in orasul tau si va imprieteniti...

Intreaba si la subiectul fetelor din Japoinia, uite-l aici:

http://www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=70596

si asa cum te-a sfatuit Laura si la cabinetul de psihologie.

Mult succes !!

P.S. Tocmai am vazut la subiectul japonicilor ca mai sunt si alte fete din Gifu ken !
_

"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)

Picasso spune:

Sincer,apreciez orice vine din alt cap,iertati mi expresia,si va multumesc.Am stat incordata si am facut ceva treaba printre picaturi asteptind un semn de la cineva.Eu ma pornesc mai greu cind este vorba de ceva nou,dar apoi incerc sa perfectionez.Inima mea de mama trista nu are destula putere de a va multumi pt sfaturi...Nu locuiesc intr un oras mare,ci chiar unul mic ,cu traditii stricte,unde oamenii privesc numai inainte,fara a accepta usor ceva din afara.La primarie,....usor de spus!Cind am inscris copilul la scoala,directorul ne a primit in birou ,s a uitat SICTIRIT la noi si ne a lasat pe mina unui subaltern.As fi dorit mai multa compasiune pt un copil care a schimbat tot la numai 9 ani jumate.Nu a spus decit,,HM,gaijin mondai,na?!,,Dece este o problema ca un strain vrea sa invete limba japoneza si sa studieze tot ceea ce au in programa scolara?El ,pur si simplu sta izolat intr o camera cu o doamna care nici nu este cadru didactic,si care apropo,doarme cu capul pe banca,de 4 luni si jumatate...Poate ca multi ar spune sa tac si sa plec capul,sa zic ,,merci,, ca a ajuns aici.Oameni buni,traiesc intr o tara in care taxele sint enorme si nivelul de trai asemenea!Platesc ca fiul meu sa aibe anumite actiuni scolare ,dar el este ignorat ca si o mobila.NU stiu...Ma doare prea mult sau am devenit obsedata,dar cred ca pt binele copilului meu nu am sa fiu niciodata destul de galagioasa,asa cum spun japonezii!

Ana_Alx spune:

Dumnezeule! aste e dicriminare! in romania daca se intampla asa ceva vuiau toate ziarele si toata europa ca noi nu stim sa ne comportam cu alte rase.
NU stiu cum sa te sfatuiesc,insa am simtit nevoia sa scriu si sa imi exprim indignarea.
Imi pare tare rau pentru copil si pentru suferinta ta,sper sa gasiti o solutie convenabila.Daca nu e acceptat ,te rog,trimite-l in tara nu tine copilul cu tine acolo.Aia sunt niste bestii din ce scrii.Eu nu pot sa concep cum naiba o tara care se da civilizata procedeaza atat de inuman mai ales cu un biet copil...Inadmisibil!

Stinu spune:

Din fericire eu te inteleg perfect .Tatal meu a lucrat toata viata in afara tarii ,azi eram in Irak ,maine in Siberia .Cel mai bine m-am simtiti in Venezuela unde m-am simtit extraordinar ,copiii erau foarte prietenosi si veseli ,de cum ne-am mutat mi-am facut prieteni .Latinii sunt mai calzi ,mai ospitalieri ,japonezii sunt total opusi educatiei noastre si e foarte greu pantru baiatul tau sa inteleaga modul lor de trai ,eu am patit la fel cu arabii ,am plans si m-am chinuit luni de zile ,cred ca mi-au trebuit aproape doi ani pana i-am acceptat asa ca ai rabdare ca se va rezolva .
Iustina

lorelaim spune:

Diferentele īntre culturile noastre (ro - Europa si Japonia) sunt URIASE! Nu stiu cum primesc japonezii emigrantii... da' din istorie stiu ca sunt un popor care f mult timp a stat "īnchis"... asa ca probabil nu sunt psihic nici acum prea deschisi la cei veniti din alta parte... De ce nu ai īncercat sa emigrezi īntr-o tara care DORESTE si PRIMESTE emigranti cum ar fii Canada sau Australia. Acestea sunt tari prin excelenta formate din emigranti. Atātea culori, rase, limbi, obiceiuri avem īn Canada! Si nimeni nu-i nici foarte distant dar nici obositor de prietenos - a se īntelege: nu ti se baga īn suflet. In general lumea-si vede de treburile ei... este loc pt toti. Legislatia este de asa natura facuta ca protejeaza dreptul fiecaruia. Acum - ce sa zic - daca n-ai prea multi bani nu o sa poti sa-ti iei casa/apartament īn zonele cele mai cele si nu o sa-ti poti permite o gramada de lucruri pe care cei de-acolo pot... Dar - īn linii mari - este o viata decenta pt toata lumea.

Elena spune:

Intr-adevar situatia este tare delicata, daca este asa cum zici; in oraselele mici lumea este mai conservatoare, eu am locuit in Tokio si acolo am gasit o multime de persoane extraordinar de amabile si saritoare, in special pentru gaijini.

Inteleg ca baietelul tau inca nu vorbeste japoneza, asa este ? daca este asa, mai ai putintica rabdare si stimuleaza-l si pe el in toate felurile posibile sa invete cat mai repede, pentru ca dupa ce va stii limba va putea comunica cu ceilalti copii si poate isi va gasi macar un prieten !! si fetita mea, cand am venit aici in Germania a avut o perioada foarte grea, de aproape un an, pana a invatat limba si sa stii ca nici cu ea nu prea se juca nimeni, desi era mai mica, 4 ani si la varsta asta se presupune ca limba nu este asa o bariera...si totusi a fost. Dar dupa ce a inceput sa inteleaga si sa vorbeasca, lucrurile s-au schimbat simtitor !!
Eu cred ca dupa ce va invata japoneza, se va mai schimba situatia; pentru ca tu stii cum sunt japonezii, sunt timizi si poate unii ar vrea sa vorbeasca cu baietelul tau, dar cum s-o faca ?

Dar cum adica sta o tipa cu el care nici nu-i cadru didactic ? nu inteleg de ce sta cu el ? il invata japoneza sau care-i ideea ??

Apoi, tu ti-ai facut prietene japoneze acolo ? incearca sa-ti faci prietene...poate unele ar vrea sa va imprieteniti, dar fiind timide si nestiind engleza, nu indraznesc sa intre in vorba cu tine. Mie mi s-a intamplat de multe ori in parc cu mamici, care la inceput stateau deoparte de mine, dar cand vedeau ca vorbeam nihongo, deodata deveneau prietenoase si spuneau ca s-au simtit "hazukashii" sa-mi vorbeasca, pentru ca ele nu stiu engleza.

Lupta-te cat poti pentru copilul tau !!

_

"Mare pacoste sa nu ai destul duh ca sa vorbesti frumos, nici destula judecata ca sa taci cand trebuie." (La Bruyere)

cipcipcip spune:

Mai Picasso, nu suna deloc bine, nici nu pot sa-mi inchipui prin ce trece saracul copil. Acum nu stiu ce sa zic, dar poate ar trebui sa plecati din Japonia daca se poate? Mi se pare crunt cum pot sa trateze un biete copil. Cum adica sta izolat cu o doamna in camera, dar ce, are ciuma? Aia nu-s normali la cap, hai ca m-am enervat?! Pai cum sa invete bietul copil japoneza si sa se integreze? Stind izolat de restul de copii?? Nu ai pe nimeni care stie japoneza si care sa te ajute? Oare merge daca te duci cu gura mare la scoala? Incearca sa-i impresionezi ca poate sint incuiati si nu-si dau seama prin ce trece bietul copil. Ori poate merge sa faci scandal? Inceputul e cel mai greu, asta e sigur, sint sigura ca se va imbunatati situatia cind va incepe sa vorbeasca limba, dar eu de asa o situatie nu am mai auzit. Poate cineva care le intelege cultura asta de ciudati sa te invete mai bine ce metoda sa adopti. Ufff

Cipcipcip si bebe Julia 4 august 2005

Picasso spune:

Doamna care sta cu el il invata japoneza,dar eu cred ca nu va reusi prea curind nefiind intre ceilalti copii sa poata comunica.I a predat 2 dintre alfabete,in primele 2 saptamini,cind nici nu stia sa vorbeasca.Iar ceea ce stie 80 la suta stie de la mine si sotul meu,care este japonez.Japoneza mea este mai ,,de balta,, nestiind prea bine gramatica lor si eu n as vrea sa invete de la inceput gresit.Dar,sint mindra totusi ca asa de chinuit sufleteste a invatat cit de cit sa comunice,intelegind dintr o conversatie mai mult de 70 la suta.Stie multe cuvinte si face legatura deductiv.Dar cred ca nici atunci cind va sti destul de bine limba nu va avea prea multi prieteni,pt ca si in pauze tot i se mai da cite ceva de facut ca sa nu stea cu ceilalti.Sa ma cert cu cei de la scoala nu cred ca ar fi bine.Asa cum am spus locuim intr un oras mic iar japonezii duc vorba foarte usor,stiu din proprie experienta cit de duri pot fi atunci cind incalci regulile impuse.N as vrea ca puiul meu sa aiba de suferit din nou,a suferit destul cu acomodarea si respingerile...Cit despre plecarea de aici,nu stiu...Amindoi am dorit sa venim aici si am facut acest pas in speranta ca vom avea un viitor mai bun.E ciudat, sint la a doua casatorie,de tatal baietelului despartindu ma cind el avea 1 an,crescindu l singura pina acum.Si a dorit un tata si l a primit repede in sufletul lui.Poate ca au fost prea multe schimbari,dar l am pregatit cu un an in urma,pt venirea aici.Ar mai fi fost o solutie,sa ramina cu parintii mei,dar nu a vrut cu nici un chip sa se desparta de mine,si nici eu n as fi rezistat psihic fara el.Sintem foarte ,,legati,,de mic invatindu l sa comunice cu mine.Si acum imi povesteste orice face,de aceea am fost atit de indurerata auzind de ceea ce face la scoala zilnic.Japonia este o tara frumoasa si sint si oameni cu suflet,doar ca am intilnit atit de putini...Am scris in speranta ca mai este cineva in situatia mea si mi poate da un sfat.Va multumesc din suflet pt fiecare cuvint