suferintele unei mame(Japonia)

nanami spune:

quote:

---

Originally posted by kiki_laus

Buna Pcasso.
Ti-am citit mesajele de la inceput si vreau sa-mi dau si eu cu parerea daca nu te superi.
Din primele tale mes.reiese ca Japonia este asa cum ai descris-o adica ai generalizat situatia ta ci nu ai specificat ca asta este situatia ta in care esti tu si imi pare rau pt.tine,eu am alta parere despre Jap.si despre oamenii de aici :amabili si saritori s.a.m.d.
Deci una peste alta nu v-a adus nimeni cu forta aici,voi ati ales si tre sa incercati sa va integrati ca sa va fie mai usor. Pt.ca ce ti se intampla tie se poate intampla in oricare alta tara care o iei de la0 cu cultura si alte chestii,fiecare tara are cultura diferita.
Asa ca nu are rost sa criticati oamenii de aici ca si nu stiu care a zis (ca aici sunt oamenii cu ochii ca bobul de orez),dar sotul ei si copilul ei ce este?eu as cauta o solutie sa fac ca sa fie bine decat sa stau sa vad defectele altora.
Ideea care ti-o dau daca as fi in locul tau ar fi asa:in fiecare clasa este cate unul sau doi care sunt numiti lideri la ei ,pe romaneste(smecher) m-as interesa care ar fii acela,as vorbii cu parintii lui si i-as ruga le-as spune ca stiu ca copilul dvs.este lider adica este respectat de ceilalti copii si va rog sa ma ajutati pt.ca copilul meu este shinnyuse(nou venit)si ceilaltii copii nu sunt amabili pt.el si va rog daca ar putea sa-l ajute sa fie prieteni ,asta este, pentru copilul meu nu mi-ar fii rusine eu asa as face si eu cred daca ar fii prieteni si ar sta impreuna ceilaltii copii nu ar mai avea curaj sa se apropie de el ,eu zic ca asta este o solutie printre copii.
Nu stiu cum ti se pare,pote ti se pare deplasat ia-o cum vrei,eu ti-am dat ideea cu buna intentie.
Sper sa-i fie bine copilasului tau.

---

off topic.
mda... eu eram cea cu "ochii de orez" ! si ce ? si sotul meu si piciul ii iau la fel ,chiar ma gandeam sa-mi fac si eu operatie estetica , sa-mi fac ochii ca ai lor , sa nu se mai uite lumea dupa mine ca sunt "gaijin" , poate or fi cei din jurul buni si amabili , eu ce am vazut si simtit aici este exact invers. sunt niste oameni reci si fara inima . nu toti , bineinteles dar.... nu-i poti spune femeii sa caute liderul s. a.m.d. ce lider sa fie la niste pusti de doar 10 ani? ca doar nu sunt pui de cimpira .

scuze de deranj

G.K.R

KSorana spune:

quote:

---

ca doar nu sunt pui de cimpira .

---

Cine sint aia?

KIki -laus daca citeai intradevar de la cap la coada poate observai ca baiatul e bine .Perioada persecutiei a trecut dupa spusele mamei.Acum porblema e la ea nu la baiat.II e greu sa se integreze in familie ,societetate etc.

Picasso si cum nu mi-ai raspuns la intrebari am tras singura concluziile .Stiai ce te asteapta . asa cum zicea si kiki-laus

quote:

---

nu v-a adus nimeni cu forta aici,voi ati ales si tre sa incercati sa va integrati ca sa va fie mai usor. Pt.ca ce ti se intampla tie se poate intampla in oricare alta tara care o iei de la0 cu cultura si alte chestii,fiecare tara are cultura diferita.

---

Nu mai un om care traieste in Japonia intelege situatia ta.Poate ai dreaptate .Gambatte!

kiki_laus spune:

Da Nanami daca nu exista lideri de ce sunt copii batuti si batausi?
In primul rand iti doresc succes daca iti faci operatie poate o sa-ti fie mai bine,dar nu stiu cum ti-o fi daca vrei sa pleci in Rom.,pentru ca si la noi sunt unii care se uita ca la felul14 la asiatici si stramba din nas daca stii sa citesti Japoneza o sa-ti trimit un link sa vezi ce scriu si japonezii de experienta din Rom.
Asa ca oameni buni si rai sunt in toata lumea nu numai aici.
Asa ca nu generaliza si cum ai mai spus ca:(japonezii sunt o natie scarboasa)deci cum am mai spus suntem oameni printre oameni si nu suntem toti la fel.

KSorana eu am vazut mes.lui Picasso abia ieri ,poate am venit prea tarziu ,dar eu i-am dat totusi o idee nu stiu daca ii este de folos sau nu ,dar in ultimul mes.a spus ca mai vine cateodata "ciufulit"acasa ppoate nu mai este cum era,dar totusi se mai poate intampla si ce i-am spus a fost cu buna intentie .

Picasso eu zic ca este normal ca copilasul tau sa mai fie trist si sa-i fie dor de Rom.si de cei de acolo,dar asta cu timpul o sa treaca si o sa se acomodeze si aici intr-adevar este copil si ii este mai greu,dar te are pe tine si daca luam si partea buna,cand o sa cresca o sa aleaga singur si daca alege sa stea in Rom.o sa-i fie de folos experienta acumulata in Jap.chiar si faptul ca stie limba Jap.care este grea o sa-l ajute poate la un servici bun s.a.m.d.
si va doresc fericire.
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gina_toru/my_photos?urlhint=actn,del%3as,1%3af,0

Picasso spune:

Draga KSorana,ti am raspuns la intrebari in ceea ce am postat ultima data.Am spus si de cind nu am mai vorbit cu socrii si cum este baiatul meu!Daca ai mai intrebat si altceva imi cer scuze,nu am vazut! Nu ti am ignorat intrebarile cu intentie...
ADAPTAT-este prea mult spus.Poate OBISNUIT sau ACCEPTAREA situatiei in sine.Va mai trece mult timp cred pina voi spune ca ne am adaptat.
Ma bucur pt copil ca este intr o continua activitate acum si nu mai are timp sa se plictiseasca,este inconjurat mereu de copii si are tot felul de sarcini la scoala.Ieri a avut un fel de repetitie pt un spectacol,in care vor pune in scena o poveste.Era foarte mindru ca doamna profesoara i a dat si lui un rolisor.Si a invatat replicile toata seara...
Despre faptul ca ,,stiam ce ne asteapta aici,,-regret ca va dezamagesc,dar imaginea mea era alta.Una este sa vii sa lucrezi-SINGURA-sa iesi in timpul liber sa cunosti ,,frumusetile patriei,,... toata lumea este draguta si amabila si saritoare,caci pt ei esti TURIST,chiar daca lucrezi o perioada aici.
...Si alta este sa vii sa locuiesti aici,casatorita cu un japonez,avind un copil din prima casatorie-si apropo-neavind ochii de orez...
Apoi,kiki-laus nu stiu de ce spui ca am generalizat.Cred ca ar trebui sa mai citesti odata postarile mele.
Si faza cu,,nu ne a adus nimeni cu forta aici,, este urit sa o spui.Si pt mine nu este o consolare.Replica asta o dau cei carora nu le pasa si nu inteleg ce trece persoana careia ia fost adresata.
Si crede ma ca daca stiam ce ma asteapta ,nu cred ca mai faceam aceeasi alegere.Pt ca in tara asta unde tu vezi numai oameni draguti si amabili eu o voi lua curind razna.Daca tu nu vezi indiferenta si raceala lor inseamna ca esti ca si ei si nu te deranjeaza.
Eu nu critic oamenii de aici,ci doar spun cum sint ei in realitate.Daca tu esti fericita printre ei si asta nu inseamna ca toata lumea simte la fel.Am deschis subiectul tocmai pt a arata cu ce ne confruntam noi zilnic.NU CA sa caut defectele japonezilor asa cum ai spus.Eu nu am scris prea multe despre ceea ce traiesc eu aici.Am considerat ca ,copilul este cel care are mai multa nevoie de ajutor.Eu fiind,,matura si vaccinata,, am zis ca ma voi descuraca.
Insa citeodata ma simt depasita de situatii,situatii la care nu ma asteptam, si pur si simplu ramin fara reactie.Sint un om foarte practic si am prezenta de spirit,insa de multe ori imi vine sa las totul balta si sa plec.
De putin timp m am schimbat.Daca pina acum am zis ca voi lupta...ei ,bine...nu mai sint sigura de lucrul acesta.
DACA EXISTA PE LUME O LUPTA GREA ACEEA ESTE CEA IN CARE LUPTI CU MENTALITATILE OAMENILOR.Ai sansa sa pierzi lupta si chiar mai mult...poate si o parte din suflet...
Daca citeai mai bine vedeai ceea ce am scris referitor la alte tari.Eu cred ca tu ti ai dat cu pararea si ti multumesc.
Cit despre ,,liderii,, clasei-am scris ceva si despre asta.
Tare as fi curioasa daca ai fi in locul meu ti ai urma sfatul?
,,Eu as cauta o solutie sa fac ca sa fie bine decit sa stau sa vad defectele altora,,...-draga mea,poate nu ai vazut,dar asta fac de citeva luni bune!Chiar nu ma intereseaza defectele altora pt ca sint preocupata de gunoiul din propriu-mi ochi.
Atunci cind ai un copil ,iar copilul tau are probleme,TU=CA MAMA,incerci sa l ajuti sa le depaseasca,NU I LE AMPLIFICI.
Imi cer scuze pt eventualele greseli de ortografie,scriu pe fuga.
Dandush,nanami,cristina t,kiki-laus si KSorana-va multumesc pt mesaje si pt incurajari.Faptul ca mai vorbesc cu voi despre aceste ,,hopuri,,ma ajuta mai mult decit credeti...sau mai mult decit las sa se vada.Multumesc si scuze...

Picasso spune:

kiki-laus,ai postat din nou inaintea mea.
Poate ca ai dreptate !Stiu eu ce sa mai zic...Nu prea mai sint in apele mele...
Multumesc si sper sa mai vorbim.Acum fug caci am o groaza de treaba dar voi mai intra pe seara.
Pupici si

cristina_t spune:

mai Picassoule, sper ca ai grija si de tine! ia si tu niste vitamine ceva, poate iti aduce si sora din tara ceva intariri! Daca oi fi inteles eu bine, stressul si depresiile sunt (sau duc la) niste aglomerari de nu's ce chimicale daunatoare la nivelul creierului ... alea tb. combatute si gonite de acolo, eventual cu alte chimicale daca nu merge cu binisorul :-)

Lia spune:

Picasso,poate ca ar trebui sa notezi undeva existenta ta aici si existenta ta in tara...cu plusuri si minusuri.daca varianta Japonia aduna mai multe plusuri decat cea din tara,ar trebui sa incerci sa te aduni si sa refuzi sa mai gandesti negativ.Poate ca principiul sanatos "daca voi nu ma vreti nici eu nu va vreau"(Lapusneanu a zis taman pe dos,dar el n-a locuit in Japonia:))) ar putea si el sa ajute?..daca pentru amabilitate primesti amabilitate,continui sa te manifesti in mod pozitiv.Daca ti se raspunde in alt fel,renunti la a fi amabila si devii indiferenta...in timp probabil ca vei invata sa ignori ce nu-ti place si-ti va fi mai bine..poate ca nu-ti va fi mai bine-exista si varianta asta,nu-i asa? si atunci vei putea gandi la intoarcerea in tara.
In ceea ce priveste copilul,lucrurile-s partial batute-n cuie.El este si va ramane DIFERIT aici,iar a fi diferit de multe ori nu e tocmai o binecuvantare in aceasta patrie.Pentru adulti e OK,dar pentru copii poate fi o experienta foarte trista,care-i poate marca..
Va trebui in primul rand sa depaseasca bariera lingvistica,pentru ca aceasta e probabil cea mai serioasa cauza a marginalizarii lui..Daca ajungeti la faza depasirii barierei lingvistice si constati ca discriminarea inca exista,mergi la directorul scolii si-l informezi ca daca nu ia masuri vei reclama discriminarea la care e supus copilul si lipsa masurilor luate impotriva colegilor lui pentru ca situatia neplacuta sa inceteze...Tu trebuie sa fii puternica pentru amandoi daca alegi sa mergeti pe varianta viata in Japonia,sa-l sustii si sa intervii atunci cand are probleme(nu musai in maniera japoneza,uneori in maniera "gaijineza" se pot rezolva usor situatii neplacute:))),sa comunici mult cu copilul si sa ai grija sa nu inceapa sa se simta inferior din cauza ca nu-i japonez...sa cultivi in continuare partea romaneasca si sa-l faci sa se simta bine in pielea lui,sa se iubeasca pe el insusi pentru ceea ce e...
Andy este micut inca,merge la gradinita,experienta in ceea ce priveste integrarea la scoala aici n-am inca,probleme similare celor descrise de tine n-am avut,deci tot ce-ti spun e doar ce gandesc,nu posed experienta necesara ca sa-ti ofer sfaturi...
Am in schimb convingerea sincera ca n-as sacrifica existenta fericita prezenta a copilului de dragul viitorului roz bombon ipotetic,pentru ca daca pentru adulti o alegere nefericita vine cu consecinte nefericite pe care le acceptam sau nu,dar avem constiinta ca e "ce-si face omul cu mana lui",copiii n-au nici o vina si ar trebui sa traiasca intr-un mediu in care sa se simta iubiti,protejati,importanti,doriti...Nu-mi pasa ce gandesc unii-altii despre mine,nici daca ma accepta sau nu,dar nu gandesc in felul asta cand e vorba despre Andrew.E responsabilitatea mea sa-l vad fericit.Sincer cred ca Japonia nu e locul cel mai fericit de crescut copii si cand spun asta nu ma gandesc la probleme de genul celor descrise de tine,ci la altfel de probleme,care japonezilor li se par realitati normale,nu le percep in felul in care le percep eu,spre exemplu...scoli fara aer conditionat vara in situatia in care afara sunt 40 de grade la umbra si fara incalzire iarna,mers pe jos pana la scoala cu traista-n bat si cate o ora jumatate in pantaloni scurti chiar si iarna,cand chiar daca nu-s 0 grade,5-6 pot fi lejer,asta in situatia in care mamele lor oricum stau acasa si ar putea sa-i duca la scoala cu masina,lipsa posibilitatii de a schimba scoala copilului daca doresti,etc.
Cat despre cum te simti tu,ce sa spun?Depinde din ce colt privesti "statutul" de gaijin,pentru ca are si parti bune si parti triste...una din partile bune e ca pana la urma daca nu mai gasesti nici o iesire japoneza dintr-o situatie,poti proceda cum vrei si eventual explica autoironic ca asta e,"henna gaijin dakara"...:))))sa-i vezi ce repede te asigura ca nu esti ce spui:))).exemplu de parte trista?-daca-ti pasa,bineinteles...cu unii dureaza mai mult pana incep sa gandeasca ca esti o persoana:))-egalul lor,dar victoria chiar asa marunta cum e,poate fi placuta...daca astepti sa te simti intr-o zi aici ca-n tara,nu stiu daca vei reusi performanta asta...
Iti amintesc(ca stii sigur asta:)),valabil pentru orice situatie,nu doar cand vorbim despre existenta in Japonia sau aiurea,e important daca privesti partea plina sau partea goala a paharului...
sa vin cu un exemplu marunt de "eu-semipersoana" sau "gaijin" mai demult...
Sotul meu are un grup de prieteni-toti stomatologi,fosti colegi de facultate.Eu n-am avut pretentia sa mi se spuna "Lia-chan",deci unul dintre ei-un tip foarte de treaba si un stomatolog capabil de altfel,m-a tot strigat Lia o buna bucata de vreme...nu mi-a pasat,mi s-a parut perfect in regula,ca de cand ma stiu mereu am fost Lia:)),in schimb barbatu-meu era oarecum intrigat,dar nu i-a spus nimic...Acum vreun an si jumatate prietenul acesta a inceput sa ne faca vizite profesionale-pentru diverse interventii pe care le-a facut impreuna cu sotul meu,in clinica noastra...Si pentru ca eram doar 3,toti dintzari,am purtat conversatii pe teme de dintzareala...dupa prima discutie profesionala,am devenit brusc "Lia-chan"...cashligat rispektu' amikului.
..nu stiu cat de coerenta am fost sau cat de util poate fi ce-am spus,va doresc numai bine si tie si copilului.
Am zis ca am inkeiat,dar mai am un rest se pare...tu pe pustiul tau l-ai intrebat cum gandeste vis-a-vis de noua lui viata japoneza?Poate n-ar fi rau sa vezi si ce gandeste copilul,ce iti spune pe tema data,ca-i destul de marisor deja,are 10 ani..

nanami spune:

Picaso nu mai zici nimic ? sper ca sunteti bine
ce mai face puiutul? mai da-ne vesti , sper sa fiti bine

G.K.R

redi spune:

Buna Picaso !
Revin eu din Franta si iti spun doar atat acum (pentru ca problemele tale sunt asemeni alor mele si sunt trista acum):calea pe care o descrii este cea mai buna pentru ca ai aleso tu ,lucrurile se imbunatatesc dar greu cu siguranta,ai curaj si forta sa faci fata asa ca mergi inainte cu fruntea sus .Sper sa intelegi ce vreau sa spun , mai revin dar acum citind subiectul tare mi-ai rascolit sufletul !
Te pup si iti doresc sa ai rabdare ca sa treci prin valurile vietii !

Picasso spune:

Va salut cu drag pe toti!
Revin dupa o pauza indelungata cu speranta ca nu v ati suparat ca nu am mai scris.
Cristina t,iti multumesc pt grija.Eu nu pot lua prea multe medicamente.
Acum 2 ani am avut o carenta de vitamine si am luat un supliment de calciu,cel pe care toata lumea il ia de altfel.Mie insa nu mia facut prea bine.Am avut dureri de oase cumplite si depunerile de calciu s au facut numai la incheieturile oaselor[coate si genunchi]...dupa citeva zile a trebuit sa intrerup tratamentul,odata cu el incetind si durerile.Nu prea as vrea sa merg la medic pt ca urasc spitalele,avind o copilarie petrecuta 75 la suta in ele.Zile de nasteri,sarbatori,vacante...sufar de o boala incurabila...asta,,datorita,, medicilor romani de la acea vreme ,ce m au tratat de o boala pe care nu o aveam ,nedepistind o de fapt pe cea care mi macina sanatatea.Nu mai vreau sa continui fiindca tristetea din mine ,la amintirea acelor vremuri,ar scrie lucruri ce nu as dori sa fie stiute...Iti multumesc pt grija inca o data.
Nanami te pup!Sintem relativ bine si sper ca si voi.Iti multumesc!
Redi,regret daca rindurile mele ti au produs suferinta sau au rascolit intr un fel inima ta...As vrea sa pot scrie macar jumatate din ceea ce traiesc,dar ma simt fara putere!Mi s a reprosat de atitea ori ca stau cu miinile in sin si nu fac nimic incit nu mai am putere sa lupt cu morile de vint...Viata nu este atit de usoara cit ne am dori sa fie...Ai grija de tine,caci numai sanatoasa fiind poti lupta cu tot ceea ce ai pt familia ta si pt binele ei.Rautati si oameni perversi intilnesti la tot pasul.Cred ca depinde de tine daca le iei in seama sau nu.Eu am avut o vreme cind sufeream din orice,dar ceea ce am trait de a lungul anilor m a schimbat.Iti doresc sa ai puterea sa treci peste orice si sa te bucuri de viata.Cu drag...
Lia,am citit de citeva ori mesajul tau ,sa fiu sigura ca nu inteleg nimic gresit.Imi cer scuze ca raspund atit de tirziu.
Vreau sa incep cu,,viitorul roz ipotetic,,despre care ai amintit.
Imi place mult gindirea ta si cred ca ai petrecut mult timp aici,ajungind sa cunosti multe din cele care pe mine ma baga in ceata.
Reamintesc ca ,nu am vorbit despre viata mea prea multe si nu as vrea sa fiu judecata pt deciziile mele.Nimeni nu stie,nimeni nu ma cunoaste si nu cred ca ar fi drept sa fiu nevoita sa mi pun viata pe tava odata cu sufletul pt ca ,cei care imi scriu sa inteleaga.
Viitorul roz-nu este ipotetic.Acest copil VA AVEA UN VIITOR ROZ.Pt ca eu voi lupta...si pt ca pina acum nimic nu era roz...Stiu ca intotdeauna trebuie sa lipseasca ceva,dar pina acum noua ne au lipsit multe.Ma repet,insa ,stabilitatea si notiunea de ,,familie,,inseamna mult in sufletul unui copil.Am trecut prin multe impreuna,acest copil a suferit mult...Nu ma intrebati de ce stiu cu certitudine ca ii va fi bine aici.Inima de mama nu se inseala niciodata!Si apoi sint un om care nu prea da gres in alegerile lui.Nu ma incapatinez sa cred ca ii este bine,in schimb realitatea este alta,nu!Pt copilul meu nu am precupetit nici un efort niciodata,cu atit mai putin o voi face acum cind este atit de departe de bunicii lui dragi si de locurile unde a copilarit.Nu,recasatorindu-ma l am plasat pe un loc inferior...N as vrea ca cineva sa gindeasca asa ceva.Daca ar fi fost dupa mine nu as mai fi facut o niciodata,atit de ars mi a fost sufletul...Dar baiatul meu avea nevoie de un tata,de un indrumator,de un model masculin[drept dovada ca acum il imita aproape in tot ceea ce face].Cred ca este f important pt un copil sa aiba parinti,nu doar mama sau tata.
Tin sa precizez ca,pt mine Japonia nu este o alegere tocmai fericita,Lia.In Romania aveam familie,prieteni,diferite activitati,locuri stiute si indragite[normal,ca fiecare in tara in care s a nascut!],eram respectata si iubita,cautata de oameni carora le eram utila...Aici ma simt ca a cincea roata la caruta,singura,privita ca o ciudata si momentan fara activitate,caci pt ceea ce stiu eu nu au slujba!
Da,stiam la ce sa ma astept,ca nu am venit orbeste!Insa am spus ca eu sint matura si pot trece peste greutati mai usor.Am trecut in viata peste altele cumplite...
Am mai scris intr un mesaj cred:toate deciziile le iau vorbind cu fiul meu.Ii explic despre ce este vorba si il intreb ce i ar place.Nu l am fortat niciodata la nimic si nu as putea sa o fac.Multi ar spune: ce stie copilul ce este mai bine,cum sa poata alege daca nu intelege?
De mic eu i am povestit pe intelesul lui situatiile in care ne aflam si ii ceream parerea.Imi punea multe intrebari[ca si acum!]dar pina la urma reuseam sa ,,ne intelegem,,.In acest fel baiatul meu a capatat incredere in el si stie ca pt mine el este un sprijin pretios. Pina si la ceea ce gatesc zilnic il consult!
Stiu ca sar de la una la alta,dar nu ma pot aduna prea bine!Scuze!
Dupa vacanta avuta cu familia,respectiv matusa ,unchiul si verisoara lui ma asteptam sa sufere ,dupa plecarea lor.Cea care a suferit si care inca agonizeaza sint eu insa.Sint surprinsa cit s a schimbat!Ma uitam la el cit de mindru era cind mergeau impreuna la magazinul din coltul strazii si ii arata ce sa cumpere,iar el vorbea cu vinzatoarea de parca se cunosteau de o viata!Apoi ,am avut o surpriza din partea scolii[nesperata!si eu ,care credeam ca nici nu le va pasa...]
Catalina[nepotica mea-respectiv verisoara lui Edi]a fost invitata sa petreaca o zi la scoala cu Edi si colegii lui.Am mers cu sora mea dimineata sa o prezentam profesoarei si colegilor.Am fost placut surprinsa cind am fost intimpinate de directorul scolii[acritul de la inceputul scolii,va amintiti?]-tot numai zimbet,intrebindu-ma daca si nepoata va urma in curind sa vina la aceasta scoala.Imi venea sa rid si sa i spun :va e frica sa nu va fie scoala invadata de extraterestri cu nume de europeni?In schimb i am raspuns politicoasa ca sint doar in vizita.Ne a urat sa ne simtim bine in scoala si a spus ca spera ca romanii sa povesteasca despre sistemul educational in Japonia.Dupa el au urmat un sir de profesori care ni s au ploconit.
Sora mea ma tot intreba ce zic si eu nu puteam sa i raspund din cauza gurii pina la urechi pe care trebuia sa o afisez,ca sa par draguta
Pt copii a fost super,profesoara facindu ne inca o surpriza:un album cu fotografii ,cu tot ceea ce au facut ei in acea zi.
Constat cu mindrie ca Edi vorbeste mai bine decit mine japoneza si va rog sa ma credeti.La scris ne luam la intrecere,invatindu ne unul pe altul! El ,evident stie mai multe!
Mai constat ca nu i lipseste Romania.In mintea lui dorul este legat de bunici si de persoane dragi,prea putin asociind cu locuri.Intr un fel ma bucura caci nu as vrea sa sufere,dar in alt fel ma doare ca astfel poate uita locuri ce n as vrea sa fie uitate.
Cit despre ,traditii romanesti si obiceiuri si altele...Baiatul meu nu maninca nici acum mincare japoneza 100 la suta.Eu gatesc mereu si altceva[romanesc]pe linga ceea ce fac zilnic.In plus lui ii place literatura romaneasca.Citeste povesti,nuvele,poezii,proverbe[care ii plac tare mult]Ii place Anton Pann.I a adus sora mea o carte cu povestiri istorice despre cei care au condus Tara Romaneasca de a lungul vremurilor de care ete pur si simplu fascinat...Nu ,nu vreau sa l las sa piarda din suflet si din ginduri locul in care s a nascut.
Lia,iti multumesc tare pt mesaj...am sa mai scriu,dar este tirziu ...
M am gindit mult la ceea ce ai scris...stiu ca ai dreptate,dar mai stiu ca ...daca ai cunoaste mai mult din viata noastra ,,de din-naiinte,, poate ca unele lucruri le ai privi printr o alta lumina...poate mai roza...poate mai bleu...cine stie?!
Pupici si mai scriu...promit!Acum sint super obosita.Va multumesc din suflet.
Lia,mi ar placea sa ne cunoastem intr o buna zi...