Ce ne facem cu alcoolistii din familie??
Raspunsuri - Pagina 11
oana1177 spune:
iti multumesc Natasa, va multumesc tuturor!
am sa incerc sa stau de vorba cu cumnata mea, cu amandoi; poate in final am sa reusesc sa-i conving sa faca "un pact".
ma gandeam sa le sugerez sa-si dea un termen, de exemplu: "uite, in 6luni incercam sa ne salvam casnicia; eu sunt draguta cu tine, iti acord mai mult timp, iesim la plimbare, restaurant, petreceri iar tu promiti ca nu mai bei si te tii de cuvant; la prima abatere sa aiba o discutie serioasa si sa ii atraga atentia ca mai are o sansa; a ratat-o... gata, s-a terminat"
cand fratele meu imi spunea ca bea ca e nefericit, ca asteapta si el o mangaiere si ca vrea sa-si traiasca viata si altcumva nu numai prin munca, am vrut sa spun ca daca o casnicie nu merge, exista divortul;
insa n-am putut s-o fac, cine sunt eu sa-i spun "gaseste-ti pe altcineva, poate va fi altfel, mai bine???? el isi iubeste f mult sotia si cred ca si ea il iubeste insa in modul ei :((
offff... ma apuca groaza si tot nu-mi vine sa cred...
am discutat si cu familia, si cu sotul meu; toti imi spun sa stau deoparte, sa nu ma bag, sunt maturi si e treaba lor, insa nu pot sa zic "lasa ca vor vedea ei"
nu vreau pt nepotica si cumnata mea o asa viata si nu vreau ca el sa se distruga...
ce pot face???
Oana
Natasa spune:
Oana, eu una m-as baga daca ar fi vorba de fratele meu si asta trebuie sa inteleaga si sotul tau si cei care spun ca nu e treaba ta! Macar sa stii ca ai facut ce ai putut, sa nu-ti reprosezi ca nu ai incercat!
ralu76 spune:
Buna fetelor!Din nefericire , am si eu pe cineva la care tin fffff mult si care se confrunta cu aceasta boala oribila , zic eu in faza de inceput.Exact cum povestea una din fete mai devreme de sora ei : sunt perioade lungi , de cateva luni in care nu are nevoie de o picatura de alcool.Sunt insa si saptamani in care se imbata la 2-3 zile odata.Nu consuma cantitati f mari de alcool , max 300-400 ml de tarie , dar am vazut ca si o bere e suficienta pt ca nu rezista organismul.Dupa betie nu urmeaza violenta de nici un fel , ci somn din acela greu ; betia ii da asa o stare de moleseala , cred ca nici o musca nu ar putea sa omoare atunci.Oricum asta nu este un motiv de bucurie ; e clar ca organismul da semne ca incepe sa fie slabit; la asta se mai adauga si niste probleme de sanatate ; nu grave e drept , dar in rimul asta 
Problema este ca nu vrea sa recunoasca faptul ca are o problema cu alcoolul si sustine cu convingere acest lucru .
Am incercat mai multe lucruri :
- discutii civilizate , cand nu era sub aburii alcoolului ; cu si fara familie;
- o vizita la AA care a fost de fapt unica pt ca sustine ca nu are ce sa caute acolo;
- picaturi luate de la plafar , vreo 3 sortimente , pa care le-a luat o perioada , chiar si pastille cu extract de ardei iute care tot asa au fost luate prea putin timp.
Dupa fiecare episod de betie , jura pe orice ca nu ii mai trebuie bautura , dar dupa o perioada istoria se repeta..
Am citit mesajele voastre si credeti-ma ca am plans.Doamne prin cate ati trecut!Am accesat si linkurile din mesaje.
Eu sunt optimista de felul meu , cat mai exista o raza de speranta nu ma las.!Nu ma las pana nu incerc tot ce poate incerca!Am citit si articolul acela cu acupunctura.Stiti pe cineva care sa fi incercat si la care sa fi functionat?
Si mai am o rugaminte : puteti sa imi recomandati pe cineva : dr , psiholog , terapeut care sa il poata ajuta?Mi se rupe sufletul : e om tanar , are toata viata inainte , e pacat de Dumnezeu!
Si din nefericire romanii sunt foarte toleranti in privinta alcoolului ; as zice ca e vecina cu nesimtirea toleranta asta ! Ma insel eu ?Daca refuzi la masa un pahar de tarie se uita la tine de parca ai fi alien!(Eu una am ajuns sa o urasc din tot sufletul) Si cine are pe cineva alcoolic si vede ca binevoitorii ii tot ofera respectivului baututa cu insistenta stie prea bine ce spun!
Plzzzzzzz , astept raspunsuri de la voi; aici sau PM , cum vreti voi.
nelia spune:
Am citit aceste pagini cu lacrimi in ochi si cu parere de rau pentru toti cei care trec prin asa ceva. Stiu despre ce vorbiti, va inteleg foarte bine, pentru ca tatal meu a fost alcoolic. Din pacate, eu cred ca nu se poate lupta cu aceasta boala, deoarece ea ataca oamenii sensibili si slabi, care nu numai ca nu pot lupta, dar unii dintre eu nu au nici macar dorinta sa lupte. Probabil ca de aceea nici nu recunosc ca au aceasta boala. Si chiar daca recunosc, ce folos!?! Ca lupta un timp si dupa aceea cad mai jos decit unde erau ultima data. Eu sint optimista si doresc tutoror celor care vor sa lupte, sa reuseasca, iar celor care nu vor, sa gaseasca in ei dorinta de a lupta, daca nu pentru ei, macar pentru cei din jurul lor.
Tatal meu nu a reusit. A murit din cauza nefericirii vietii lui: alcoolul. Nu a fost un alcoolic fericit, nu uita nimic si nu suporta sa se vada asa. Dar nu a fost suficient de puternic, nici macar linga, cu, prin sau pentru noi, sa iasa din aceasta nefericire. Si atunci, a ramas o singura solutie: sinuciderea. A murit la 47 de ani, fara sa fi fost o zi bolnav, pentru ca asa a hotarit el! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! Noi, familia, l-am iertat de mult. Inca nu stiu daca am facut tot ce se putea face, mai mult ca sigur ca nu, de aceea voi urmari acest subiect si voi fi tot timpul alaturi de cei in cauza cu toate gindurile mele bune.
CORNELIA, mami de AGATA si TUDORA
anaisreni spune:
buna tuturor!
m-am gandit sa va povestesc si eu cum sta familia mea cu alcoolismul. am o fetita de 3 luni,e prima nepoata in familia sotului meu,el nu are frati.in familia mea,e totulo in regula,desi ai mei au divortat,(cu tatal meu adevarat nu tinem legatura-bineinteles,ptca el nu vrea...),mama s-a recasatorit...deci la mine nimeni nu bea.in schimb,la sotul meu totul e diferit.sa incepem cu bunicii,care amandoi alcoolisti.bunicul a murit acum un an,a fost un om de succes,inteligent..,dar era atat de dependent de alcool ,incat si cafeaua si-o facea cu vodca,bea cam 1l in fiecare zi...sotia.bunica sotului meu,la fel.nu trecea o zi fara cateva paharele.moartea lui nu a avut nici o tangenta cu alcoolul,insa ea are ciroza,s-a depistat cam de un an.prima reactie a ei,frica de moarte,si bineinteles promisiuni ca se lasa,dar dupa doar o luna,continua sa bea,ca si cum nu s-ar fi intamplat nimik.fiica lor,adica soacra mea,bea si ea f mult,si de fiecare data face scandal,se cearta cu toata lumea si devine insuportabila,jigneste p toti.ea e plekata de 6 ani in state,dar in ultimii 2 ani,sta mai mult in rom,la doar 10 m diatanta de noi,si ne creeaza probleme in fiecare zi.avem o afacere comuna,prin care zilnik are ocazia sa se certe,ba cu sotul meu,ba cu muncitorii...cand a aflat ca va fi bunica,a f f fericita,speram din tot sufletul sa se lase,dar degeaba ...dependenta de alcool a invins.am avut multe dfiscutii pe tema asta cu ea,am incercat sa-i explicam ca acum mai e si un copil mic,d ce nu vrea sa fim o famile normala,fara certuri si scandal?! i-am interzis si vizitele la copil cand e beata n-are voie sa se apropie de ingerasul meu...dar tot nu intelege.(si ea bea din tinerete,doar ca mai demult era linistita daca bea).problema este ca mi-e frica ca nu cumva si sotul meu sa devina alcoolist.de cand suntem impreuna,nu prea bea,desi inainte cand iesea cu baietii,se facea varza...destul de des.acum bea rar,dar si cand bea,pana termina o sticla de whiskey,nu se opreste...el e mai tacut in general,dar atunci devine vorbaret...deocamdata,nu e nimik grav,are tot ce vrea,nu are nici un motiv sa bea mai mult,eu il iubesc enorm,are un copil superb,viata sexuala e in regula,are bani...dar viata nu e tot timpul atat de roza!iar eu nu pot sa imi scot din cap gandurile negre ca la un moment dat se va apuca sa bea la fel ca toti din fam lui....voi ce credeti?
gabibarta spune:
Reni, bine ai venit pe DC! Insa imi pare rau ca tocmai in acest topic ai aterizat:(
La noi sotul bea foarte mult, e o chestie de familie la ei, socrul meu e alcoolic, soacra bea si ea in limite acceptabile (adica la mas cate un paharel, dar nu chiar zilnic, asa stiu...)
In familia mea alcoolul nu a fost niciodata o problema. Pe sotul meu l-am suportat 10 ani, cu scandaluri si cu de toate. Nu m-a lovit niciodata, insa atacurile lui verbale la adresa mea si a copiilor erau mult mai dureroase. In iunie am luat marea decizie, si am inceput procedura de divort. Maine avem a doua infatisare la tribunal, si daca m-ajuta cel de sus, atunci de maine vom fi liberi, eu si copilasii mei! Si in sfarsit scapam de acest cosmar!
tigrutz spune:
Am incercat sa citesc cat mai multe dintre raspunsurile voastre, dar trebuie sa recunosc ca nu am apucat sa le citesc pe toate. Asa ca am sa ma limitez la a-ti povesti o experienta personala.
Am avut in familie o asemenea problema si anume socrul meu care a baut foarte mult si, din cate stiu, toata viata lui. Bineinteles ca mereu dadea vina pe altii pt faptul ca bea, se gasea intotdeauna un tap ispasitor, numai el nu era niciodata de vina. El era curat ca lacrima. N-ar fi recunoscut in veci ca are o problema, ca deja nu mai bea un paharel cand vine de la serviciu sau cand are musafiri.
S-a ajuns destul de departe, si anume la violenta asupra sotiei, daramat, trantit prin casa diverse obiecte, certuri cu vecinii din diverse motive, evident de multe ori banale, cheltuit aproape toti banii pe bautura, etc, etc. Starea era mult mai grava decat ce spun eu aici, dar dupa cum probabil stiti si voi, e greu de descris in cuvinte.La inceput am considerat ca nu e treaba mea, in sensul ca as putea inrautati lucrurile daca intervin in vreun fel, dar pana la urma am decis ca avand o relatie cu fiul lui, am tot dreptul sa ma bag, pt ca ne afecta pe toti...asa ca am trecut la masuri extreme.
Trebuie sa precizez ca se mai incercasera si inainte diverse metode, de la vorba buna la internarea cu forta, fara nici un rezultat insa. Una zicea, alta facea. Il duceam la spital si el fugea sau facea rost de bani si mergea sa-si cumpere de baut si cand ajungeam acolo facea pe victima, ca ce rau ii este inchis acolo intre betivi, drogati, nebuni.
Le-am propus ca pt inceput el si mama lui sa plece de acasa, in ideea de a-l lasa singur, poate asa realizeaza ca nu mai e de glumit, ca are o problema, ca face rau celor din jur. Mama lui a plecat la o ruda, el a stat la mine. Era si in perioada sesiunii de examene la facultate, asa ca avea ceva de facut si nu mai statea sa se gandeasca tot timpul la problemele provocate de socrul meu.Bineinteles in tot acest timp, tatal lui l-a sunat de nenumarate ori, il suna zi si noapte, nici nu cred ca constientiza ca-l deranjeaza, ca nu se poate odihni.Cu sotia lui nu vroia sa vorbeasca, zicea ca ea poate sa stea acolo unde e, numai el sa se intoarca acasa.
In timpul asta, am incercat sa fiu eu persoana cu capul pe umeri care sa incerce macar sa dirijeze situatia, desi aveam tot timpul teama ca nu voi reusi si ca toate se vor sparge in capul meu, dar am mers inainte.
Bazandu-ma pe faptul ca parerea fiului sau era foarte importanta si ca-l durea foarte tare faptul ca plecase de acasa si ca nu venea nici macar sa-l vada, i-am propus sotului meu sa aiba o ultima discutie cu el, la telefon evident, sa-i spuna ca nu se va intoarce acasa pana cand el nu-si va da seama cat rau face si lui si celor din jur, pana cand nu va accepta sa se interneze si sa urmeze tratamentul prescris de medici.
Nu stiu daca am cum sa va spun ce-a simtit sotul meu atunci, cand a trebuit sa-i vorbeasca tatalui lui asa de dur, de urat aproape, cat de tare s-a abtinut sa nu cedeze. Stateam langa el si incercam sa-l imbarbatez atat cat puteam.
Evident, ca socrul meu a incercat sa-l mai caute pe urma, dar i-am spus sa fie tare si sa nu-i raspunda sau, si mai bine, sa-i respinga apelurile.
Pt ca si asa m-am lungit foarte mult cu vorba, am sa va spun pe scurt urmarea. In aceeasi seara, vazand ca insista foarte mult la telefon, sotul meu a acceptat sa-i raspunda (de obieci suna foarte des, dar facea pauze de jumatate de ora, de ex, intre apeluri, acum suna incontinuu). I-a spus ca s-a hotarat sa se interneze, ca nu a putut suporta felul in care i-a vorbit propriul copil si ca-i promite ca va face tot posibilul sa fie bine. L-a rugat doar sa vina sa-l ajutye sa mearga la spital.
Mai auzisem vorbele astea de foarte multe ori, dar era prima data cand el spunea ca merge la spital, de bunavoie, nesilit de nimeni.
A mers la spital, s-a internat si, de acolo, lucrurile au luat o intorsatura frumoasa...n-a fost usor pt nimeni, dar faptul ca deja s-au implinit 4 ani de cand nu mai bea si de cand merge la intrunirile alcoolicilor anonimi, asta e tot ce conteaza....
Alexis, sper ca si in cazul tau lucrurile sa se aranjeze pana la urma. Cred ca foarte mult ca implicarea familiei este foarte importanta si, daca va doriti cu adevarat, puteti macar imbunatati situatia.
Scuze inca o data pt ca m-am lungit atat.
adina-aspirina spune:
quote:
Initial creeata de alexis26
Buna tuturor
Am 26 de ani, un baietel minunat de 9 luni jumate si un tata alcoolist.
Bea de cand il stiu eu...
Problema e ca nu se opreste pentru nimic in lume.
La intrebarea de ce bei raspunde "Si daca nu bea, pentru ce sa mai traiesc??"
Are 3 copii realizati 1 baiat si 2 fete, 2 nepotei minunati si o femeie care i-a fost alaturi tot timpul si l-a acceptat asa cum este.
Ce e de facut?
Se poate "vindeca"???
Si eu am un sot alcoolic si ma chinui de 6 ani sa fac ceva . Am incercat multe inclusiv alcoolicii anonimi. Totul a fost in zadar , nu s-a produs nici o schimbare.
alexis26 spune:
Va multumesc pentru incurajari in numele tuturor celor cu astfel de probleme. Momentan la noi e ok, tata se abtine, cred ca am spus mai sus ca mai avem un pitic in familie (al lui frate-miu) care are acum 5 luni si de cand avea 2 luni are grija mama de el. Ei bine, de cand e acolo Rafael, tata e schimbat complet. Ii pregateste baita, lapticul, is scoate afara, povesteste cu el, gangureste etc.. Prostioare pe care le fac adultii sa smulga un zambet la bobica. Chestia ciudata e ca tata nu s-a comportat asa cu noi cand am fost bebelusi..... el a fost totdeauna foarte distant si rece, asa ca schimbarea asta m-a shocat. In fine,ma bucur si multumesc lui Dumnezeu ca acum e bine si sper si ma rog sa fie tot asa.
Va pup pe toti si va doresc tot binele din lume
bebestrumfitza spune:
Este un autor american, Chris Prentiss, care a infiintat un centru unde se trateaza persoane cu diferite dependente-de alcool, droguri etc.
El a incercat metodele traditionale (AA, internari la dezintoxicare, izolare de anturaj) cu fiul sau-dependent de alcool si droguri timp de 10 ani, dar se soldau cu recaderi; asa ca a recurs la alte tehnici; el porneste de la ideea ca fiecare om care ajunge sa dezvolte o dependenta de o sunbstanta, ajunge asa pt ca incearca sa faca fata unor probleme si nu stie altfel cum; el sustine ca trebuie stabilite precis motivele primare care l-au determinat pe om sa bea/se drogheze si acestea trebuie rezolvate.
Se pare ca la centrul lui rata de succes este de 85%, adica foarte mare.
Ma gandesc ca asta ar insemna ca ar fi mai benefic pt cei cu astfel de probleme sa discute mai degraba cu un terapeut experimentat, poate un preot cu minte deschisa in care au incredere.
anca si matei(4 iulie 2005)