Povestile batranilor

ML spune:

Pentru mine, aproape cel mai drag subiect! Si eu am plans si cred ca de vina-i si varsta (40, uf!).
Hai, daca aveti scanner puneti si niste bunici pe aici? Zau ca mi-ar placea sa-i vad. De la tara, de la oras, mititei sau cu par alb...
Eu mi-am insirat pe perete in sufragerie familionul si sotul la fel. Zambesc sau se incrunta amestecati romani in costume populare de Arges, bucuresteni eleganti si americani cu fete de staruri (amandoi socrii mi-au murit, nu am cunoscut-o decat pe ea. Cate povesti si pe aici! Socrul cel putin in costum de pilot si zambind seducator, cu o spranceana ridicata, e genul de care s-ar indragosti 3 generatii!)
Dar sa ma intorc la "rumani". Am gasit niste fotografii din Arefu, Judetul Arges unde parintii mei s-au cunoscut si predat un timp. Pun aici linkul pentru ca imi amintesc de bunici, portul fiind asemanator:

http://www.eliznik.org.uk/RomaniaPortul/pictures/arefu_ag.jpg

http://www.eliznik.org.uk/RomaniaPortul/pictures/arefu2_ag.jpg

http://www.eliznik.org.uk/RomaniaPortul/pictures/arefu3_ag.jpg

josefine spune:

am citit pana la pagina trei, dar promit ca maine o sa imi fac temele sa citesc toate istorioarele frumoase despre bunici si timpuri indepartate.
nu am avut norocul sa-mi cunosc ambele perechi de bunici, dar in seara asta o sa va povestesc despre o doamna cocheta si cu inima mare. se povesteste ca era foarte frumoasa, fapt pentru care a fost curtata de multi cavaleri si domni cu sange albastru. se mai spune ca ea toata viata si-a dorit sa fie urata, sa nu mai electrizeze privirile barbatilor si, la batranete, era multumita ca, in sfarsit, barbatii nu mai intorc privirile dupa ea. insa nu a fost casatorita niciodata. un cavaler, chiar pe cal alb, i-a cerut mana deindata ce a vazut-o. insa, ea l-a refuzat, iar drept urmare, cavalerul a considerat ca suferinta este nesuportat si s-a sinucis. mama cavalerului a blestemat-o, zicandu-i la inmormantare ca nimeni nu o va lua in casatorie. a fost curtata multa vreme dupa aceea, dar nu si-a intalnit printul din poveste.

se mai povesteste ca a plecat in grecia, ca profesoara. dupa putin timp, un domn cu sange albastru a invitat-o la o cina, unde erau numai italieni. masa era dupa tipicul italienesc, asa ca la primul fel, cand a fost intrebata daca doreste spaghetti, a refuzat politicos. fiind inconjurata de italieni, i-a fost rusine ca nu avea aceeasi dexteritate la intors pastele. asa ca a asteptat felul doi. felul doi, bineinteles, tot paste. a refuzat, din nou, politicos, asteptand nerabdatoare desertul, ca deja i se facuse foame. la desert, surpriza, tot un fel de paste. bineinteles ca a plecat nemancata, ca doar o doamna nu putea sa se faca de ras.

s'am incalecat pe sa,
si v-am spus jumate de poveste asa
despre bunica mea.

_
"I'll make him an offer he cannot refuse"

acs spune:

Noi am crescut cu bunicii. Stateam, la un moment dat, noua persoane intr-un apartament de patru camere (plus pisica). Era atat de bine! Pentru noi, copiii, era excelent, nici nu ne puteam imagina altfel: parinti, bunici, unchi, matusi, verisor. Mereu zarva si veselie. Mereu adulti sau copii in vizita.
Una dintre placerile noastre (ale celor 3 copii din casa), cand ploua, era sa ne uitam pe fotografii. Are bunica sute de fotografii: de-ale noastre, de-ale vechilor prieteni... Cele vechi alb si negru (de fapt bej si maro), pe hartie groasa, cartonata si lucioasa, cele din copilaria noastra, mici si zimtate pe margini, cele mai noi, cu stranepoatele, colorate si zambitoare.
Intr-una din cele vechi: bunica si Nia, cand erau tinere. Frumoase, elegante, un pic cochete! Bunica spunea: "Nia era mereu aranjata! si avea tenul alb, frumos", iar Nia: "Maria era frumoasa natural. Mie-mi zicea Titi:<Daca-ti torn o galeata cu apa pe cap nu te recunoaste nimeni!> Nu ieseam din casa nerujata si fara sa-mi fac conturul sprancenelor". Asa le stiu si eu. Mereu aranjate. Nia cu bluze albe si fuste plisate, cu geanta si pantofi asortati. Bunica mereu pe tocuri, cu taior cambrat pe talie. Acum o dor picioarele si nu poate sa poarte papuci fara putin toc.
"Asta-i poza facuta la Craiova." "O asteptam pe Nia sa vina de la serviciu si ieseam la o terasa, cu mama si cu doamna Calotescu." Duminica se auzea fanfara. Mergeau in parc si dansau. Niei i-a scris un baiat o serenada. Ne canta refrenul. Nu-l mai stiu, poate sora mea. Nu cantecul in sine ne impresiona pe noi, ci faptul ca ii era dedicat ei. Si ca i se canta seara, sub fereastra.
In timpul razboiului, fratele mai mic al bunicii s-a imbolnavit si-a murit: "A murit de tuberculoza, caci ne adaposteam in pivnite reci si umede. Era mai mic cu doi ani decat mine, implinise 18. Era un copil tare cuminte. O ajuta pe mama ca o fata. Dup-aceea ne-am mutat la tara, la laptareasa." Si ne povestea bunica cum dormeau in fan, de cele mai multe ori sub cerul liber. Si cochetau cu soldatii de la garnizoana din apropiere. Bunica era incantata de uniforme, de barbatii in uniforme :).
Intr-una din zilele acelea de necontenite alarme, Nia a plecat cu treaba in oras si s-a oprit acasa, sa faca un dus. Cand se dezbracase si abia intrase in apa (incalzita pe aragaz, caci apa calda nu aveau), a auzit un zgomot. "Parca nu era obisnuitul zgomot facut de fantoma noastra. Asa ca am plecat dezbracata, cu hainele in mana, la vecina noastra, doamna Calotescu. Nu s-a mirat ca am aparut asa in usa ei. M-a servit si cu o cafea". :)
Cand inca nu plecasera la tara, dar tot in perioada razboiului, si tot in Craiova, veneau taranii cu iaurt si strigau pe strazi: "Iaurgiul, iaurgiul!". Si laptareasa cu unt, lapte si branza. Iar bunica ne zicea: "Si era bun, nu ca acum. Si era gros de-l taiai cu cutitul."
Cand Nia intarzia la serviciu, o conduceau soldatii nemti pana acasa. Iar despre rusi, atat imi amintesc din ce ne povestea bunica: "Rusoaicele umblau in camasi de noapte pe strada. Credeau ca sunt rochii. Iar noi ne ascundeam in casa de frica."
...

Teodora D. spune:

Acs, tare mi-a placut povestea ta!
Cu ocazia acestui topic am descoperit cateva talente literare pe DC, fetelor poate intr-o zi va hotarati sa publicati ceva.

---

Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.

ML spune:

Acs cate coincidente!
Si noi am locuit 10 intr-o casa cu 3 camere la inghesuiala cu parinti, bunici si verisori. Cei mai frumosi ani ai copilariei!
Asa-i Rayuela? Imi amintesc cand bunica ta din partea mamei venise in vizita si se pieptana. Nu-mi puteam lua ochii de la parul ei (poate si pentru ca il purta mereu sub basma si nu i-l vazusem niciodata desfacut). Cred ca avea vreo 50-60 de ani, un par lung, des si negru ca la nimeni altul. Era o femeie frumoasa (nu de la ea ai tu parul si sprancenele alea minune draga mea?), tipic grecoaica (ei ca nu te-oi supara ca te demasc, nu?!) dar pe atunci (la 5 ani) nu aveam aceleasi standarde de frumusete. Cu mine era si fetita vecinilor, cea mai buna (?!) prietena. I-am soptit complice "Parca e o vrajitoare!" (asta nu stiu de unde.. nu se imbraca mult in negru?!). O secunda i-a luat Danutei, prietena si..."A ZIS CA SUNTETI URATA CA O VRAJITOARE!!!". Ce mai suparare pe mamica ta Rayu! Ce mai lectie sa-mi tin gura!
Apoi cand erau petreceri in familie ea se aseza in capul mesei si mamaie (cuscra) ii spunea "Hai cuscra sa ajutam si noi". Si ea trantea prompt "Cucoana am fost, cucoana vreau sa mor!". Ha, ha, ha! Si asa a si murit, nu? La cat Rayu?
Dar sa ma intorc la coincidente... Fotografiile, zimtate pe margini din copilarie, bunica pe tocuri, iaurtul, Craiova, rujul nelipsit de pe buze (bunicul spunea ironic cand vedea batrane, batrane rujate "Ia uite iar au iesit papuselele la plimbare!").
Era parca o moda atunci a fotografiilor taiate cu "colturei". Tata isi facuse la tara in casa bunicilor o "cosmelie" cu pereti din carton. Din cand in cand ne lasa si pe noi inauntru. Pfui, tremuram de fericire sa intram in "gaura neagra"! Acolo le developa. Isi facuse singur aparatul de scos poze dintr-un aparat foto obisnuit, adaptat conform cartii Fotografului amator. Si acum simt in nari mirosul de otet si solutii de developat, vad pensetele albe cu care ne lasa sa "clatim" pozele si lumina ciudata care se stingea, se aprindea... Dar cel mai minunat moment era cel in care incepeau sa se iteasca fetele pe hartie. "Hai ghiceste cine-i acolo?" ne iscodea tata. Ma las dusa de val si uit de bunici. Asa ca am sa mai scriu despre ei, bunicii de la tara, din partea tatalui.
Bunica ma invata sa cos punctul romanesc. Asa ii spunea. Nu erau cruciulite, dar tot pe acolo. Si ne zicea ca seara inainte de culcare sa ne inchinam perna asa: "Cruce-n cer, cruce-n pamant, cruce eu unde ma culc". Si punea boabe de fasole in coltul pernelor ca sa stea varfurile tepene (da' ce fasolea era proasta sa stea acolo unde o baga?), facea o prajitura cu dulceata si coca... rasa, bea cafeluta in fiecare zi dimineata impreuna cu tata, purta mereu costum national si cand era mai tanara cosea fote desenand modelul pe ele cu un amestec din apa si faina, avea dulapurile pline de margeluse si paiete trimise de matusa mea din "America", creme de fata Avon cu care nu se dadea niciodata si... niciodata nu ma lasa sa misc un ac cand eram la ciclu. Era bolnava tare dar nu ma lasa. Biata de ea ce i-as saruta mainile acum cand nimeni nu-mi mai spune sa stau o clipa jos!
Bunicul (cel cu toiul din camara si cu salopeta de "blugi") intra mereu incaltat in bocancii murdari de gainat pe covoarele pe care ea abia le maturase si se aseza in FIECARE duminica la TV la Viata Satului. Statea in fund pe marginea patului si asculta pana adormea muzica populara. O uram si ce sa facem noi cei mici plictisindu-ne in camera, langa el? Ne suiam in spatele lui si-i tot zgandaream o alunita din crestetul capului care parca crescuse special acolo sa ne tina ocupati in momentele de "plictis de tara". Nu ne pocnea, nu ne spunea nimic, isi asculta muzica mai departe saracul. In ultimii ani ai vietii ne povestea cum ne prindea pe acolo despre Garda Regala, cum statea mandru si frumos pe un cal alb si apoi atipea tot asa, in fund pe marginea patului. Numai cand veneau pachete de la fata se mai inviora. Curierul ii cerea sa tina coletul in brate sa il fotografieze si... o data se "imbatosa", vorba tatei! Ii luceau ochii, statea drept, isi punea plaria pe cap si se uita tinta la "pozar" de parca toata viata numai asta ar fi facut. Abia atunci la batranete, fiind adult (eu) iar el cu mintea dusa am inceput sa-l iubesc. Sa ma iertati amandoi dragii mei!

Rayuela spune:

ML,mamare grecoaica a murit la 97 de ani,eu eram deja in Suedia ,dar mi-a povestit tata o faza de risuplinsu,cind s-a dus sa-i comande crucea,cica nenea ala de le fabrica,a ramas mut cind i-a zic tata ca trebuie sa scrie pe cruce :nascuta in 1901.Cred ca tu ai mai multe amintiri cu ea,ca esti mai "batrina" ca mine,din pacate,eu mi-o amintesc de cind era deja foarte batrina,invalida,cam tare de urechi si nici nu mai vedea saraca.Cel mai mult regret ca nu l-am cunoscut pe bunicul grec,a murit cind mama mea era inca studenta,nu avea copii atunci.Cica era paine lui Dumnezeu,de o bunatate extraordinara.Asta e ghinionul meu,nu am avut bunici de parte masculina,pe care sa-i cunosc bine ,tataie din partea lu tata a murit cind eram foarte mica,nu-mi aduc aminte mare lucru.

Elena si mademoiselle Amelie-Boubou

acs spune:

Imi place sa va citesc povestile. Imi rascolesc amintirile :).

Am crescut cu bunicii din partea mamei. Povestilor lor le-am auzit in copilarie si vietile lor le-am ravnit in adolescenta.
La bunicii tatei mergeam in fiecare duminica. Eram invitati la masa. Bunicul facea clatite si supa cu galuste. Bunica pregatea restul. Mama Ditza (mama tatalui) era opusul bunicii (din partea mamei). Nu se aranja, nu-i pasa cum arata, nu suporta tocurile, nu era cocheta, nu tinea la silueta. In schimb facea totul pentru copii si nepoti. Nu se gandea decat la noi. Tata era "baiatul mamii", mereu menajat si alintat. La fel si matusa. De fiecare zi de nastere ne dadea cate un CEC: 5000 lei. Erau bani multi si parintii tare se bucurau, dar noi nu. Ce ne pasa noua de bani? Noi vroiam jucarii si dulciuri. Dar mama Ditza strangea pentru noi, pentru parinti.
Fusese frumoasa, foarte frumoasa. O singura poza am vazut si nu ne venea sa credem. "E mama Ditza?!"
Pe bunicul il chema Victor. Victor si Victoria. Amandoi farmacisti. "Parca erau predestinati!" Nu i-am vazut niciodata suparati. Bunicul vorbea putin si-i stiam de frica. Oare de ce? Nu ne certa niciodata. "Esti nepoata domnului Ionescu?" Toata lumea-l stia pe bunicu'. Cand mergeam la spital, ajungeam intai la bunicu' la farmacie. Si ne dadea Cavit :). Era singurul loc din spital in care-mi facea placere sa merg. Si eram mandra de tata Victor. Parca toata lumea voia sa-i faca pe plac.
Bunicii mei...

ramonai spune:

Fetelor, tare dragi imi sunteti cu subiectul asta. V-am citit dintr-o "sorbitura", ca tare-mi mai place sa ascult povesti din tineretile bunicilor nostri, cand lumea era altfel, si viata, chiar daca era mai grea, parca era mai frumoasa.
Ei, si-acum, despre ai mei: strabunicii din partea tatalui au fost oraseni dintotdeauna, oameni muncitori si gospodari, cu pamant si avere multa, se pare. Strabunica, Ancuta, cica ar fi fost tare zgarcita, povesteau neamurile mai batrane despre ea ca avea vreo 2 vaci, din laptele carora oprea pentru copii numai o ulcica, din restul facea branza si o ducea fuga la piata, ca sa mai puna un ban deoparte. Ne povestea tata ca toata copilaria lui era plin de bani... vechi! Strabunica ascundea mereu bani in podul casei, numai ca, dupa denominarea din anii '50 ea n-a vrut sa-i cheltuie asa ca banii au ramas fara valoare. Tata, copil fiind, cotrobaind prin pod, a gasit o cutioara cu bani, dar care nu mai erau buni decat de joaca, de-acum.
Strabunicul, om slabut si inalt, cu frunte lata si mustati lungi si rasucite. Dupa cum l-am vazut in poze, avea niste ochi buni si blanzi, si asa il descriau si tatal si bunicul meu.
In curte aveau o magazie mare cu grane, numai ca era in perioada cand oamenii erau obligati sa dea cereale si animale pentru intretinerea armatei (era in vremea razboiului). Pentru ca o parte le-a ascuns, nevrand sa le dea, o vecina cica l-ar fi parat si a fost dus de legionari la inchisoarea din oras (inchisoare renumita, care a fost desfiintata mai tarziu) si tinut cateva zile si batut crunt. Avea diabet, ranile nu s-au vindecat asa ca din cauza asta bietul de el a murit in cateva saptamani.
Au avut batranii mei 4 baieti si 4 fete, dintre baieti a trait numai cel mai mic, tataia, alti 2 au murit pe front iar al treilea a murit de meningita.
Mai am cateva de spus si eu, dar vi le spun asa... mai in episoade.
Data viitoare va scriu despre o poveste de dragoste si cum s-a incheiat ea.

smillaraaq spune:

Foarte frumos subiect!

Chiar acum povesteam cu colegele de servicu despre bunici si mi-am adus aminte de subiectul asta.

Eu am crescut in casa cu bunicii din partea tatalui, din Oltenia. Ei s-au mutat la Bucuresti cand s-au casatorit parintii mei. Casa de la tara au vandut-o pentru ca ai mei sa-si poata lua casa in Bucuresti.
Le spuneam mamaie si tataie. Tataie a murit cand aveam 8 ani si nu mi-l aduc aminte prea bine. Era un om linistit, insa mereu a avut probleme mari cu bautura si, in ultimii ani, cu prostata. Cea mai clara amintire pe care o am despre el este ca isi petrecea zilele in poarta (stam la curte), privind la trecatori. Si mamaie avea o placere deosebita sa croseteze "la strada, la banga" - adica pe banca pe care am avut-o multa vreme in strada, in fata portii si care nu mai exista acum. Mamaie a murit anul trecut. Povestea multe, cu rusii, cu razboiul (cum a fost tataie "prinzioner" la rusi), cu comunistii care i-au luat strabunicului "jlepurile" si casele (strabunicul era mare chiabur se pare; negustor cu nu stiu cate slepuri pe Dunare si o strada de case). Imi povestea si povestea tuturor cum a crescut ea "cu mama de-a doua"; mama ei a murit cand era ea foarte mica, iar mama vitrega, desi niciodata nu s-a purtat rau cu ea, se pare ca era o femeie destul de rece, iar mamaie ii stia de frica. Dealtfel marea ei durere era ca aceasta mama vitrega a maritat-o la 16 ani, in loc s-o lase sa faca scoala de moase la Craiova, asa cum visa ea.

In Bucuresti mamaie nu prea s-a obisnuit si a stat mai mult in casa. In ultimii ani mergea doar la biserica si la alimentara; inainte mai iesea in Cismigiu, sau prin vizite pe la neamuri, dar mereu cu frica de mijloacele de transport, ca se temea sa nu ia cumva in directia gresita si sa se rataceasca. Vorbea olteneste si de graiul ei oltenesc mi-e cel mai dor si plang cand aud olteneste ...

Ii placea sa se uite la filme si le cam confunda cu realitatea (cum face si bunica mea cealalta, Oma ) Si avea un talent unic de a poci cuvintele, care pe noi ne amuza la culme.

Intr-o seara am vazut un film din seria Harlequin, in care un tanar pe nume Steve trecea prin tot soiul de necazuri ca sa fie impreuna cu iubita lui. A fost foarte impresionata si seara la culcare imi zice, "Saracu' Shtevie ala, mama, cate mai avu de tras!" Ea citea scrisul, si Steve, vorba aia, seaaaamana cu Stevie

Alta data trecea prin sufragerie tocmai cand se dadea la TV o reclama veche veche: "Daca doriti sa cumparati un PC, ganditi IBM". Si numai ce-o aud pe mamaie catre televizor: "Un pisic? Da' ce sa facem, muica, noi cu pisic?"

Numele medicamentelor nu le "nemerea" niciodata, de ma faceam de ras la farmacie cerand "Catopil" sau "Isonidit". Cand suna cineva si raspundea ea, era distractie mare, caci cerea tuturor sa se prezinte, dar nu-si mai amintea pe urma numele si ne transmitea niste prostiiiii ...

Draga de ea, ce mult am iubit-o, cu crizele ei de nervi (era bolnava de nervi si specula mult treaba asta, mai ales cand era vorba sa mancam tot, sa intram in casa seara de la joaca ... ne stia toata curtea!); cu palariuta ei de duminica si jachetele crosetate de mana ei; cu rochiile pe care i le admiram mereu si macatele mereu impecabile de pe pat. N-a fost niciodata o mare doamna, doar o femeie simpla. Stia sa scrie si sa citeasca; scria bilete comice, asa cum vorbea: "Iuliene, ma dusai la pāne, gasasti cheea supt pres" ii lasa lui tata bilet pe poarta , iar pe prima foaie a Bibliei notase cu litere mari: "Cand voi fi in mormant, sa va aduceti aminte de mine". Multa vreme mi s-a parut o prostie insemnarea asta, dar ce pretioasa este acum, de cand am pierdut-o pe mamaie!

Mi-aduc aminte mult de ea; am crescut cu ea practic si mereu o stiam in casa ... cand a murit, saptamani intregi aveam senzatia ca e inca acolo, ca e in camera ei, ca n-a plecat ... O visez foarte foarte des si mereu moarta, e super ciudat. Visez ca se intoarce "putin", asa moarta cum este, sa mai mearga o data la biserica sau sa mai faca o coliva de-aia de 10 kg pentru hram. Fusese bucatareasa si era piua intai la serbarile de hram, unde facea si coliva si mesele festive ale parintelui.

O sa mai scriu, poate; acum trebuie sa plec.

Va multumesc pentru acest subiect despre bunici ... eu cred ca m-am abatut de la el, in sensul ca am povestit despre bunica mai mult decat povestile ei, dar sper sa ma iertati.



Smilla


Come to the dark side: we have cookies!!

bruxinha spune:

Smilla