Povestile batranilor
Raspunsuri - Pagina 7
Rayuela spune:
ce ma bucur ca a revenit subiectul asta!!
iarina ,pai si continuarea??mai povesteste-ne,ce s-a mai intimplat dupa?Cum s-a descurcat bunica ta,dupa plecarea tatalui,si cum a ajuns infiata de un judecator?
Elena
si 
mademoiselle Amelie-Boubou
acs spune:
Ce dor imi e de Tatanu! Ieri s-au implinit 2 ani de cand a murit. Bunic mai bun nu cred ca exista.
Tatanu nu prea povestea. Ce stiu despre el am auzit mai mult de la bunica. Dar si cand o facea... stateam cu ochii pe el si vroiam sa ne spuna cat mai multe. Intotdeauna imi venea sa plang cand ne povestea despre mama lui, "mamica". Bunica spunea ca nu prea a fost iubit de mama, ca fetele si celalalt frate au fost "preferati". Dupa ce i-au murit parintii, cand au impartit lucrurile ramase, Tatanu a ascuns pendula (ca s-o ia el). Zicea ca-i aminteste de "mamica". Ceasul ala nu mai merge acum. Unchiul meu l-a oprit cand a murit bunicul. Sta in apartamentul bunicilor ca sa ne aminteasca de el.
Bunicul nu se aseza la masa fara sa se inchine. La fel si cand termina masa sau inainte de culcare. Intotdeauna purta palarie, o palarie gri pe care o tinea pe un calapod, sa nu se turteasca.
Bunica ne povestea ce frumos si inalt fusese Tatanu. Era cu opt ani mai mare decat ea si copilarisera impreuna. "Mie nu-mi placea de el, ca era mai mare, noi ne jucam si el mai imi tragea si cate o palma la fund si ma trimitea acasa. Dar aveam o prietena, mai prostuta ea, care era indragostita de Gica. Mama fetei asteia era croitoreasa si-ntro zi a venit sa ne spuna ca i-a facut maica-sa o fusta. Si noi am intrebat-o: 'Si spune Lenuta, cum e fusta?' 'Pai cum sa fie: cute-cute si mai stai, cute-cute si mai stai.'". :)
Pe bunicu' il luasera in Garda Regala. Era mandra bunica, de! bunicul era inalt. Dar bunica nu s-a casatorit din dragoste cu el. Ne spunea: "Ce bine ca m-am casatorit cu Gica! Costel (dragostea ei) a murit de ciroza."
Strabunicul meu (din partea bunicului) fusese seful Jandarmeriei din oras. "Fustangiu" cum spunea bunica: "S-a tinut cu una care era mai batrana si i-a lasat o multime de lucruri dupa ce-a murit". Parintii bunicului inchiriau case (caci aveau mai multe), iar bunica si familia ei au stat in gazda la ai bunicului. Avea bunica o multime de povesti cu amanti ingropati de vii in zidurile casei unde locuisera si schelete gasite la demolari.
Cel mai frumos povestea sora bunicii. Nia ne facea mereu sa radem. Ne povestea adesea o istorioara din razboi: Bunica mea se mutase impreuna cu familia la Craiova, intr-o casa bantuita de fantome. Ca sa intre in casa deschideau o poarta mare, de fier, ce scartaia puternic. Dormeau cu totii intr-o camera la etaj, mai putin strabunicul, plecat la razboi. In fiecare noapte se auzea poarta si apoi, la bucatarie, un zgomot ca de vesela si tacamuri trantite, sparte. Apoi iar usi si liniste. Cica era fantoma cuiva care se spanzurase in pivnita casei. Cu timpul bunica, mama ei si fratii se obisnuisera cu zgomotele si nu le mai dadeau atentie. Dar, in timpul razboiului, fratele bunicului cu niste tovarasi de arme, au venit sa doarma cateva nopti la strabunica. Noaptea au inceput binecunoscutele zgomote. N-au mai apucat soldatii sa se imbrace. Si-au luat hainele in brate, au sarit pe geam si dusi au fost!:) Radea Nia si noi o data cu ea.
acs spune:
Bunica avea multe prietene care veneau la o cafea, care-n treacat fie spus, se termina cu cititul in ceasca si, uneori, ghicitul in carti.
Tanti Florica venea mai rar pe la noi, caci locuia inca in orasul vechi. Casa bunicilor fusese demolata, asa ca noi stateam la bloc, in orasul de sus. Tanti Florica era o femeie grasa si inca frumoasa. Venea sa se mai planga de barbat (diabetic si orb), de fata (divortata) si de nepotelul pe care-l iubea atat de mult. Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti! Si dintr-una-n alta ajungeau sa povesteasca de vremurile de demult cand se adunau cu totii sa priveasca la televizorul lu' tanti Florica (prima dintre vecini care avusese asa ceva). Si cum beau cate-un pahar de vin si se veseleau! "Alte vremuri!" Si-ncepea tanti Florica sa cante! Nu se mai oprea de cantat! Cel mai mult ne placea: "Frumoasa-i vecina noastra!" Avea o voce puternica si cred ca se auzea in tot blocul. Si bunica-i zicea: "Frumoasa esti Florico!" Dar tanti Florica nici nu asculta, canta si iar canta. Si povestea de demult, de barbat, de fata, de nepot... Si-apoi zicea ca trebuie sa plece, c-o dor picioarele, ca-i tarziu si ce-o face Florinel (nepotul). "Sa mai vii pe la noi Florico!" Atunci parca ne trezeam din somn si ne aduceam aminte ca nu ne-am mai jucat de dimineata. Si fugeam inainte sa ne pupe tanti Florica.
iarina spune:
Fetelor, va povestesc maine, ca acu' ma duc sa vad un film cu al meu consort...noapte buna
Teodora D. spune:
Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.
Rayuela spune:
quote:
Originally posted by Teodora D.
amintiri cu o bunica
Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.
Teodora,cea mai buna lectura de dimineata la cafelutza,multumesc!
acs,frumoasa povestea cu Tatanu,am savurat-o cap coada!mai vrem1
Elena
si mademoiselle Amelie-Boubou
lena spune:
Povestiri despre razboi si o strabunica apriga
Ai mei...dinspre partea tatalui se inradacinasera pe la Valcea desi veneau de la Cluj...aici si-au facut un han cu multe slugi si o crasma vesnic plina de povesti super-interesante.
Strabunica zice lumea ,caci din poze sepia scoase pe hartie groasa si roase pe alocuri de soareci nu prea imi pot da seama decat ca era cocheta, avea in toate pozele langa baticul legat strasnic in jurul capului ca un turban o floare (banuiesc rosie) caci pe poza apare inchisa la culoare, ca era frumoasa si apriga la manie.
Cand a inceput cel de-al doilea razboi mondial, strabunicul a plecat la razboi...lasase in urma trei copii si o femeie viteaza dar indurerata, caci el era lumina ochilor ei fiind un barbat bland, painea lui Dumnezeu.
Vremurile erau grele, strabunica se lupat din greu sa mentina painea pe masa familiei, dar si a oamenilor care lucrau pentru ea...si asa au trecut ani, au venit nemtii si si-au facut cazarma in sat...Capitanul regimentului era Johann, un barbat tare inalt cu doi ochi albastri ca de otel...insa un adevarat gentleman crescut la Berlin, arhitect de meserie...avea omul acasa o sotie si 2 baieti mici.
Cand a dat ochii cu strabunica, venise sa rechizitioneze, vitele, mancarea, si ce mai aveau prin curtea hanului...se zice ca strabunica s-a aranjat, si-a pus margelele, floarea in jurul turbanului-batic si a iesit in prispa hanului mandra ca o cuceritoare nu invinsa...l-a intrebat ce vrea, el i-a zis...se zice ca putin intimidat de atitudinea strabunicii...au laut tot, dar...Johann s-a inmuiat si a zis ca poate pastra hanul daca are cum?!
Pe seara strabunica s-a inchis in iatac, langa candele si poza strabunicului...nu a plans, nu s-a cainat, ci doar se gandea ce sa faca, cum sa treaca peste toate astea...cand a auzit o bataie in poarta...cum toata lumea dormea, a luat o lampa si a iesit sa vada cine e...era Johann...venise sa bea ceva...se spune ca strabunica a inteles imediat ce vroia si l-a invitat in sala hanului, goala la ora aceea tarzie...i-a turnat vin si au stat fatza in fatza, langa lampa, la masa, el sorbind vin...ea uitandu-se la omul strain fara prea multe cuvinte...cu putina germana, invatata in pruncie la Cluj s-au inteles mai mult in liniste.
Au trait impreuna 2 ani spre sfarsitul razboiului si copiii familiei erau acum 4, Alexandru fiind singurul cu ochi albastri din familie...au venit rusii, vremurile erau tulburi, se spunea ca violau femeile, trageau cu pusca in butoaiele de vin, furau ceasurile de mana ale oamenilor...Johann trebuia sa plece, cu durere in suflet a rugat-o pe Aneta (strabunica) sa vina dupa el la Berlin cu tot cu copii...Aneta ca sa nu-l faca sa sufere i-a promis, dar ea tot pe Constantin (strabunicu) il iubea.
A mai trecut un an, acum germanii erau in lagar in staul in care pana atunci fusesera invingatori...bunica se ducea si le arunca chiftele cu mamaliga peste gard, ii era mila de ei, fiindca tot ea spunea ca rusii ii tratau execrabil.
Intr-o seara venise in vizita la Aneta socrul ei...care il acceptase pe Alexandru si relatia norei lui cu germanul...si cum stateau cu totii la masa, s-a auzit poarta scartaind...strabunica a sarit in picioare si nu a zis decat atat: asta-i barbatul meu!!!
Cu lacrimi in ochi a iesit toata familia afara Costantin adusese 3 caciuli de blana, din acelea rusesti pentru cei 3 copii ai lui...la care tatal lui i-a raspuns: trebuiau 4...strabunicul s-a uitat la cel mic, si n-a zis nimic...decat o umbra de durere i-a trecut pe fatza, l-a luat in brate si l-a pupat...dupa ani, au mai avut inca 3 copii, l-a iubit pe Alexandru ca pe propriul fiu...strabunica a ramas la fel de apriga, se spune insa ca se iubeau nespus si ca atunci cand strabunicul a murit, ea a inceput sa se topeasca incetul cu incetul, statea mai mult in iatac, unde era poza bunicului si lada ei de zestre...in ziua cand a murit, si-a pus o floare la batic, margelele la gat si s-a asezat pe bancutza de pe prispa...a adormit intru lumea de dincolo, intr-o zi insorita de toamna.
Denise, verisoara mea, este singura cu ochii albastrii ca de otel din familie...peste ani Alexandru a primit o carte postala de la Berlin spunandu-i ca ar vrea sa se cunoasca cu cei doi frati vitregi ai lui...Johann murise in razboi...ei au aflat la fel de tarziu ca si Alexandru despre povestea de razboi...se vad constant si acum.
Teodora D. spune:
Lena,
.
Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.
iren spune:
Uof, ori is io cam melancolica azi, ori poveshtile voastre sint superbe, ori amindoua, ca-mi curg lacrimile
Iren dubla mamica
Bogdanelu nazdravanu 
si Julia turbo
motzu Juliei+tortu lu Bogdanelu-nou!
august-septembrie-nou!
pozne
degetzeii
In caz de greturi si alergii la anumite persoane, se recomanda retragerea intr-un loc izolat si racoros si consumarea, in liniste, a patru- cinci lamii pe ora.
Teodora D. spune:
Iren, o fi ceva in aer.
Eu cand am citit povestea al carei link l-am dat si am ajuns la partea in care bunica isi imbratiseaza nepoata cu patos, parca stiind ca e pt. ultima oara, m-am simtit de parca as fi fost eu in locul bunicii.
Somewhere on this globe, every ten seconds, there is a woman giving birth to a child. She must be found and stopped.