un sfat pe ultima suta de metri
Raspunsuri - Pagina 7
anella spune:
Subscriu la ce a spus Kehleyr.Sunt sfaturi realiste exact pt situatia in care te afli.Si,nu te supara te rog ,dar esti sigura ca asta e barbatul pe care-l vrei alaturi o viata?Crezi ca se va putea desprinde vreodata de parinti?Deja este destul de tarziu,nu mai e chiar un tinerel.Mie(din nou fara suparare)mi se pare un tip cam comod si ma indoiesc ca se va schimba.Dar totul e posibil la urma urmei.Te pup.
Aprilie spune:
Ileana3, nu stiu daca sint exact o fire "impaciuitoare" si daca unii ma iau drept fraiera...se poate.
Cred insa ca explicatia atitudinii mele sta in faptul ca am 45 de ani batuti pe muchie.
La virsta mea privesti altfel lumea si imprejurarile decit la 25 sau chiar 35 de ani.
Peste 10 ani nu vei mai fi aceeasi nici tu,te asigur.Iti vei schimba putin punctul de vedere,vei avea mai multa experienta,vei fi vazut multe si-ti vei fi "ajustat" putin asperitatile .
Cu virsta devenim mai intelepti si mai toleranti (intelepti nu inseamna "inteligenti" in acest context ci experimentati,daca vrei, nu gasesc alt termen apropiat pe moment).
Acum 20 de ani sint sigura ca as fi avut o pozitie mult mai incisiva decit acum (vis-a-vis de acest caz)
.
Deci, diferenta de puncte de vedere vine in cazul nostru de la diferenta de virsta.Si e si normal sa fie asa.
1. - intrebare pt. carmen3 : ce pozitie au parintii tai fata de aceasta situatie ?
cu bine, Aprilie
Viata e scurta.Daca n-o putem face lunga,atunci macar s-o facem lata.
conchita spune:
quote:
Originally posted by ileanacz
Si nici macar nu era sotia lui!
ai pus punctul pe i, asta e toata problema, ca nu e inca sotia lui si ii cere totusi sa rabde niste chestii pe care nici macar sotiei nu i le poti cere, daramite unei logodnice pe care, se zice, incerci sa o convingi ca ii vei fi alaturi la bine si la rau daca se marita cu tine. el a lasat-o sa plece si a ramas cu parintii, i-a cerut ei in permanenta sa se schimbe, de parca criteriile lui in viata sunt subordonate criteriilor parintilor sai. ea nu se va marita cu parintii lui, asta e problema, Aprilie, nu varsta, nu ca e romanca si nu e capabila, genetic, sa-si ceara scuze. scuze pentru ce? ca nu se lasa calcata in picioare de niste straini? daca tot vor parintii sa vanda o casa din cele trei pe care le au si sa ii ajute, de ce nu o fac acum? de fapt, de ce nu isi ajuta fiul de pe-acum, sa fie pe picioarele proprii si sa aiba o locuinta? e matur, pentru Dumnezeu, ce mai cauta la varsta asta sa stea cu parintii? daca "socrii" ar fi dorit-o de nora, s-ar fi purtat omeneste, dar e clar ca nu o doresc si o arata in permanenta. iar fiul lor e imatur ca se lasa influentat, din interes material probabil - ai lui au trei case, no. ei doi ar fi putut sa-si ia o garsoniera cu chirie pentru inceput, au doua salarii, sunt adulti, e dreptul lor sa stea separat. toleranta n-are nimic de-a face cu dorinta de a iti intemeia propria familie departe de parinti. si Carmen pare o tipa cu un super bun simt si cu intelepciune, dupa cum scrie si gandeste, nu cred ca trebuie sfatuita ca e ultima gaina din cotet, ca altul mai breaz decat imaturul de fatza nu mai gaseste si, deci, sa faca ce spui tu, sa se intoarca unde e privita si tratata ca o carpa, pentru ca, nu-i asa, ceva mai bun nu merita si oricum nu se exista. ba se exista. poate nu socrii mai buni, dar macar barbati care nu mai sug tzatza de la mama si dupa 18 ani.
Carmen, ai parte de toata admiratia mea pentru felul in care gandesti si procedezi in viata, pastreaza-ti in continuare demnitatea, orice ar fi. dragostea nu isi bate joc, asta nu e dragoste. ai luat decizia cea mai buna, sa nu ai indoieli.
casandra spune:
Nimeni nu iti poate garanta ca iti va fi mai bine daca ramai cu el, sau daca fiecare isi vede de drumul lui. Sau ca daca eviti convietuirea cu parintii lui, vei fi scutita de greutati. Sau ca nu veti reusi sa va intelegeti locuind impreuna.
Decizia de a te casatori ar trebui luata dupa ce esti convinsa ca alaturi de el ai pleca si in Alaska. Daca il iubesti atat de mult incat restul sa nu conteze. Daca de dragul lui, ai putea sa ii iubesti si pe ai lui. Daca ai indoieli, nu te casatori, inseamna ca nu e 'EL'.
Din povestea voastra eu nu am reusit sa vad intre voi o mare dragoste, ci mai mult dorinta de stabilitate. Nu cred ca el te iubeste foarte mult, pare destul de calculat. Ti-i impune pe ai lui si te lasa sa pleci, fara sa protesteze. Iar pentru tine, neajunsurile convietuirii cu socrii primeaza, pleci si il lasi cu ai lui. Nu pare un inceput bun pentru o relatie care sa dureze toata viata, in care trebuie sa stati umar langa umar. Puteti, Doamne fereste, sa aveti parte de incercari mult mai grele si dureroase decat convietuirea cu parintii unuia dintre voi. Ce veti face atunci daca la prima pala de vant dati inapoi?
Daca dragoste nu e, nimic nu e. Iar dragostea nu cauta ale sale.
kawaichan spune:
quote:
Sa inteleg ca daca el pleaca de la ai lui din casa, el nu mai are parinti de a doua zi, pentru ca ei asa spun:"treaba voastra, nu va convine, va duceti cu chirie, dar sa uitati ca aveti parinti"
Deci daca asta e atitudine de parinte ce sa mai zic...
Declaratia lor e relevanta in ceea ce le priveste caracterul...Asta da iubire pentru propriul copil..
Mai era una foarte frecvent auzita prin popor..``Eu te-am facut eu te omor`` Ce mai, o adevarata bucurie cu asa parinti
cristiama spune:
Casandra, ce pot spune cu siguranta despre tine e ca nu ai stat cu socrii!
Si asta ca daca il iubesti pe sot/prieten "ii iubesti si parintii"!! Asta nu te supara e evident o prostie!
NU te mariti cu soacra/socrul. Si evident NU trebuie sa-i iubesti!
Poate fiul seamana cu ei, poate e total diferit.
Soacra mea e toxica, totul e rau in viata, sau o sa fie rau, daca ceva merge bine, atunci sigur o sa vina ceva rau.
Ce la mai cobeste: boli, inundatii, cutremure, numai la catastrofe se gandeste!
Si cum sunt eu: ne ducem in vizita la sora ei pt prima data, sunam la usa si eu in fata, ea tot lungea gatul sa ma vada, si in final ne intreaba da Cristina unde e?
Va dati seama ce io fi spus de mine!!! Ca eu am o fata copilaroasa si vesela, nu se potrivea cu portretul soacrei, nu?
A, da si-mi da tel la servici, unde nu pot sa vorbesc si oricum urasc chestia asta daca nu e ceva urgent, si-mi spune: daca tu-l iubesti pe fi-miu TREBUIE sa ma iubesti si pe mine.
Nu zau!
Fiul ei este sufletul meu, nu numai sot ci si prietenul cel mai bun, imi place cum gandeste, e intelept si optimist, viata alaturi de el e frumoasa, se bucura de fiecare zi.
Ileanacz, la raspunsul meu cred ca te-am imitat.
Am intrebat-o de unde stie ea ce inseamna sa iubesti pe cineva, imi spusese ca nu si-a iubit sotul ci doar la respectat!
Si au divortat de mult.
De atunci nu-mi mai vine cu prostii deastea.
Dar am avut si eu discutiile mele, am mai plans am mai luptat, dar in final a meritat!!!
carmen3 spune:
Dragele mele,
Am citit in dimineata asta raspunsurile voastre dupa ce se asternuse o liniste ieri peste subiectul meu.Stiu ca aveti dreptate si nimic pe lumea asta nu merita sa rabzi si sa induri in conditiile in care esti tratat cum esti tratat.Nimeni nu imi da noptile nedormite inapoi, nimeni nu imi poate alina sufletul,nimeni nu imi da lacrimile inapoi,momentele cand plangeam de simteam ca nu mai am aer si nu auzeam de cat "ai incredere in mine?o sa fie bine.Mergi si tu pe mana mea si o sa vezi ca nu o sa iti para rau"
Acum, furiile mele sunt atat de mari incat nici nu mai vreau sa mai aud de asemenea replici.Da, fata de cea care eram acum o saptamana cand am deschis subiectul,acum sunt altfel.Muuult mai ferma, nu mai ezit ca atunci chiar daca stiam in mare ca nu mai vreau sa ma intorc acolo.Acum este etapa in care imi vin in minte toate acele episoade in care m-am simtit umilita acolo.Stiu ca ei nu se acuza cu nimic, spunandu-mi atunci ca nici la mama mea acasa nu am fost tinuta ca in puf ca la ei.
Moment in care chiar m-a pocnit rasul in fata lor, la cat de ilogici erau si cum de fapt eram doua tabere care vedeau viata altfel.
Da, intr-adevar, nu am spus aici tot ce am trait si daca ati avea toate amanuntele
sigur ati fi si mai virulente in a-mi pastra pozitia.
Parintii mei intr-adevar au fost blocati cand ai lui au spus ce au spus,nu au reactionat atunci pe moment,insa a sarit sora-mea care e ca un fel de mama de a doua pentru mine.S-a aprins ea, eu am incercat sa calmez delicat situatia,insa dupa vizita, atat ai mei cat si ea ,au spus clar ca ei cu acesti oameni la masa nu se mai aseaza.Si eu am simtit la fel.
Maica-sa incerca sa faca tot felul de servicii pentru mine, ba sa imi calce rufele cat eram la servici, ba imi baga la spalat lucrurile cu toate ca nu o rugasem, ma simteam presata de acest gen de initiative, pentru ca simteam ca le face ca "asa ar trebui" ca sa imi arate ca ea e de treaba si in felul asta sa imi forteze si mie mana sa fiu caaaat mai darnica.Gestul in sine nu e de condamnat.Insa stiam cu cine am de-a face.Stiam ca nu moare de dragul meu.Stiam ca o face ca sa aiba dovezi ca uite, ea a incercat, numai eu sunt aia care face pe nebuna.Da, poate ca nu vroiam sa imi umble ea in chiloti si sa mi-i puna la spalat.
Ea spera sa intre in clubul alcatuit din mine, mama si sora-mea.Insa nu am putut avea incredere in ea niciodata, am avitat-o cat am putut pentru ca imi descosea viata si ma intreba si de a 15-a ruda ce fel de om e, ce caracter are, ca sa vada in ce familie intra baiatul ei.
Mama cand a sunat-o cu bune intentii sa o intrebe o data ce mai face(si era anul trecut in primavara!) s-a apucat sa toarne toate nemultumirile ei legate de mine la telefon , pe factura mamei mele, o ora!!!! ca nu mai stia cum sa scape de ea.Si s-a jurat de atunci ca nu o mai suna. Ca sa nu mai punem la socoteala ca ea nu dadea nici un telefon, ca nu o lasa sotul, ca plateste prea mult
Ma enervez iar si nu merita! Insa am adunat in tolba mea multa rabdare cu o asemenea persoana, increzatoare numai in ceea ce imi spunea el, ca o sa vorbeasca cu ei, sa fie si ei mai maleabili, ca pana se invata cu mine mai trece ceva timp, ca sa inteleg si eu ca sunt noua in casa lor,etc.
Da, acum nu mai cred.I-am spus ca eu in casa aceea nici platita cu tot aurul din lume nu ma mai intorc.Si a acceptat ca asta e situatia.El isi vede de invatatul pentru un examen din vara, merge la piata cu mama, etc, ca si inainte.Nici nu ma intereseaza care e atmosfera la ei in casa, pentru ca in mod cert eu sunt blamata pentru toate relele pamantului, insa intr-adevar, nimeni, nu are dreptul sa ma faca nefericita in numele iubirii,asa cum crede ea, ca daca iubesti trebuie sa induri. Foarte frumos.Sa indure ea.De asta e atat de "fericita" la anii pe care ii are,de asta sta numai cu calmante si are insomnii.Cica are insomniile de cand a inceput fii-su sa iasa cu mine...Mi-a spus asta clar in fata, pentru ca altadata sa imi spuna ca le are de cand i-a murit mama
.Rusinica de minciuna!Insa eu trebuia sa inteleg ca eu sunt cauza pentru care maman nu mai doarme.
S-a pus punct acestei etape in viata mea.Definitiv.Asa ca fetelor chiar nu ma mai intorc acolo, mi-e sila sa ma duc sa imi iau lucrurile, insa stiu ca trebuie sa imi iau inima in dinti si sa dau de ei si sa mi le adun pe toate odata.Cat uram sa ajung la chestia asta,de parca sunt tiganul cu cortul.Mi-e rusine de ai mei pentru situatia asta,insa eu am vrut sa incerc, sa nu imi reprosez mai tarziu ca poate puteam sa ma inteleg cu ei si nu am facut nimic in acest sens.
Of..si cat ii spuneam ca discutiile astea interminabile despre aratarea bunelor mele intentii in fata alor lui, despre maleabilitatea mea,despre presupusele jigniri pe care le vedeau numai ei, or sa sape in noi si o sa ajungem intr-o situatie critica...Dar nu a incetat.Toca-toca la capul meu despre cum ar trebui sa fiu eu saritoare sa o ajut pe mamica lui sa faca gheme de ata, sa isi scoata modele de macrameuri, sa invat sa cos la masina ca intr-o casa o femeie trebuie sa se descurce nu sa dea bani la croitor,sa anticipez orice dorinta a celor de langa mine, ca ei sa stie ca ma gandesc la ei.In toata valtoarea vietii mele, ca plecam la 8 de acasa si mai veneam la 8 seara, cu griji la servici, framantari,etc, mai trebuia sa stiu ca ar fi de apreciat sa o sun pe maman sa o intretin la telefon, ca de ce sun la mama si la ea nu...Si cand am mai sunat si eu, pe langa faptul ca ma tinea la telefon cu jumatatile de ora si mai mult de mi-era jena de colegii mei, mai incepea si atunci cu sfaturi de viata, pilde adunate de ea in toata viata si de cum ar trebui sa fiu si eu. Si atunci am stopat si chestiile astea.
Si da, aveti dreptate, avea si ea ideea asta :"pai daca il iubesti pe baiatul meu,nu-i normal sa ne iubesti si pe noi?" si ma forta sa o pup la venitul acasa si la plecatul de acasa, seara la culcare, ca cica ea e iubitoaredar imi dadea pe partea cealalta cu ciocanul in cap.Da...uitasem...din iubire,nu?
Sunt multe de povestit din padurea verde...insa am spus multe pentru o imagine de ansamblu.Important e ca acum am scapat de ei si ma simt deja de o mie de ori mai eliberata,mai putin stresata, privesc viata altfel si in mod cert voi trage concluziile mele de viata din asta.Nu banuiam ca pot intra in asa ceva, stiu ca pot fi multe altele mai urate in viata,insa...de aceea trebuie sa vad pe cine am alaturi in tot acest timp. pentru voi.Habar nu aveti cat m-au ajutat psihic opiniile voastre.Mult de tot.Mai vad si eu cum sunt alte femei si alti parteneri in lumea asta.Nu de alta dar nici experienta mea de viata si relatii nu a fost bogata.M-am dedicat mereu celui de langa mine, de uitam de mine in multe cazuri.Si...tot eu eram egoista.Da,da,sigur ca da...
Kehleyr spune:
Am senzatia ca deja iti transferi toate cate le ai contra "socrilor" catre sotzul tau. Nu confunda lucrurile... Are si el partea lui de vina, desigur, dar tu nu mai speri, nu mai vrei ca el sa se schimbe si sa vina cu o solutie pe placul tau?... Parca deja ai trecut in extrema cealalta. Eu zic sa ii mai dai o sansa prietenului tau. Nu te indarji complet impotriva lui, va fi foarte greu sa iti infrangi dupa aceea resentimentele...
Eu sunt partial de acord cu "daca ma iubesti pe mine, trebuie sa imiiubesti si parintii", doar ca as rescri-o asa: "daca ma iubesti pe mine, trebuie sa imi accepti/respecti parintii". Parintii nu ti-i schimba nimeni niciodata, pentru sotzul tau ei vor avea intotdeauna un loc aparte (si pentru oricine!) si asa e normal. Dar, si ei, daca isi iubesc baiatul trebuie sa te respecte/accepte pe tine.
Off-topic:
quote:
Toca-toca la capul meu despre cum ar trebui sa fiu eu saritoare sa o ajut pe mamica lui sa faca gheme de ata, sa isi scoata modele de macrameuri, sa invat sa cos la masina ca intr-o casa o femeie trebuie sa se descurce nu sa dea bani la croitor
la asta m-am distrat
, nu te supara!The Answer to the Great Question of Life, the Universe and Everything Is Forty-two.
carmen3 spune:
Kehleyr,Sa stii ca nu transfer asupra lui vina alor lui.Insa are si el o vina in toate astea.Are perfecta dreptate Ileanacz.Cand stii ca ai un confort material si ca intr-o zi toate acelea vor fi ale tale,nu te mai zbati ca atatia altii pe care ii vezi ca isi iau servicii, part time, etc, chiar medici fiind.O vecina de-a mea de pe strada,medic oftalmolog, ani de zile, si acum , in prezent lucreaza in 2 parti.Si la spital si la o clinica privata.Si nu pot sa spun despre ea ca e saraca.Insa unii au in sange dorinta de a ajunge cineva prin propiile lor forte.Si am incercat mereu sa ii insuflu si lui sentimentul asta.Cat de mult ajungi sa crezi in propriile tale forte cand reusesti tu si poti sa arati celor dragi ca si tu esti in stare de ceva bun.Nu am aprobat niciodata ideea ca trebuie sa astept de la altii,chiar de mi-s parinti, beneficii.Intr-o zi nu vom mai avea parinti.Ce facem atunci?Catre cine ne indreptam daca nu suntem capabili sa ne sustinem acum?Daca eu raman somera intr-o zi(doamne fereste) el, ca si cap de familie ce face?Cere lui tati bani,ca am ramas eu pe drumuri?Nu pot accepta asa ceva.Nu a zis nimeni ca ma uit in portofelul lui,insa nici sa stau cu mana intinsa la ai lui.Am si eu o demnitate.Iar el nu crede ca asta e o problema. De aici sunt eu suparata pe el, pe atitudinea lui in fata vietii.Separat de problemele cu ai lui.Sper ca am fost explicita.
Iar la faza cu macramerile, da...rad si eu...si am ras intotdeauna in sinea mea...eram la clubul mainilor indemanatice...ce sa mai sper si eu ca pot sa lucrez la calculator, sa invat sa fac pagini web,sa invat mai bine Photoshopul...ehheeii..vise, taica...
anna spune:
mai...dar citesc si ma ingrozesc...pai cum se poate fie ca tu sa-ti fi pus problema de macrameuri, ate, gheme?...esti la inceput de drum, de intins aripile si timpul nu e suficient pentru cat de multe sunt de citit,invatat, facut...Trebuie sa isi vada in liniste fiecare de preocuparile lui chiar daca traiesc la un loc...
cum vise..?nu se poate...
Te cred ca sunt multe de spus si care nu le-ai scris, am nitica experienta la asa ceva dar incomparabil mai mica decat a ta, insa ma revolta mult si incerc sa imi imaginez ce poate sa fie in sufletul tau.