un sfat pe ultima suta de metri

Fetelor,
De doua zile ma framat in continuu si nu mai am liniste in suflet.Simt ca sunt intr-o situatie de viata extrem de complicata si de decizia mea din aceste zile va atarna viitorul meu si nu numai.Eu sunt cu prietenul meu de 3 ani aproape.Anul trecut m-am mutat cu el si cu parintii lui ca sa vad cum ma obisnuiesc in casa lor, in vederea unei viitoare casnicii.Au o casa mare,cu multe camere, nu poti sa spui ca nu ai loc, fiecare cu camera lui samd. Asa ca el nu are un loc al lui unde sa stam impreuna.Eu nu am.Fiecare am stat la parintii nostri pana acum. El inca din studentie si-a dorit mult o casa mare unde sa traiasca cu totii ca o mare si fericita familie.Insa nu a luat niciodata in calcul faptul ca persoana cu care ar sta alaturi poate nu vrea sa stea cu parintii lui, nu a gandit ca ar putea sa traiesca si in alta parte decat cu ai lui si sa mai aiba si relatii ok cu ei. Problema e ca ei ca parinti sunt acaparatori si destul de dominatori desi ei sustin ca sunt exact opusul.Tatal lui spune ca daca vreau sa traiesc cu baiatul lui, sa accept ca trebuie sa ma schimb dupa regulile casei lui. Mama mui nu m-a placut de la inceput si a si recunoscut asta in fata mea, spunand ca nu are nimic cu mine, ci cu caracterul meu, ca sunt egoista, ca sunt incapatanata, ca vreau sa fac cum vreau eu, ca nu o intreb chestii preferand sa fac de capul meu o mancare,curatenie, etc, ca nu sunt destul de tandra si pupacioasa, ceea ce nu am fost niciodata, ca m-a acceptat in casa lor desi nu am averea lor(si asta ar trebui sa fie ok pentru mine, ca "altii te judeca dupa ce cont ai in banca si dupa ce au facut parintii tai").Au cautat in permanenta sa ma modeleze dupa cum au vrut ei.Am 30 de ani.Cred ca pana la aceasta varsta am un caracter format si micile lucruri pe care am mai putut sa le ajustez le-am ajustat.Insa nu e de ajuns. Tot mai sunt nemultumiti de mine.Periodic ii sare tandara din nimicuri si face show-uri in fata mea, sustinand ca o jignesc, ca sunt obraznica.Ideea e ca sunt atat de stresata de cum trebuie sa ma port c ea, incat mereu ma controlez sa nu cumva sa o super.Nu am facut niciodata nimic intentionat ca sa ii super pe parintii lui, insa am si eu o identitate a mea si consider ca trebuie sa imi spun parerea.Eu mereu trebuie sa fac curatenie cand programeaza ea curatenia.Nu pot sa zic ca azi am de lucru la calculator ca mocneste.Nu putem sa plecam in oras cand vrem daca ei considera ca azi trebuie facut nu stiu ce prin curte.Sunt super obsedati de ideea de munca si pana acum mi-au facut capul banita ca "omul trebuie sa munceasca ca sa aiba, ca vai de voi daca nu munciti,etc"/ Stiu asta, la mine in casa s-a muncit,insa nu stiu, a fost o normalitate in a aborda munca.Intr-adevar, nu am facut 3 case ca ei, insa asa cum au fost posibilitatile noastre am treit decent.
Prietenul meu este un om deosebit.El ca entitate umana.INsa mereu discutiile dintre noi au fost legate de ai lui sau de ai mei.El mereu a facut apel la intelegerea mea, ca sa fac ca lucrurile sa mearga bine intre noi.Sa inteleg ca daca el pleaca de la ai lui din casa, el nu mai are parinti de a doua zi, pentru ca ei asa spun:"treaba voastra, nu va convine, va duceti cu chirie, dar sa uitati ca aveti parinti"Mi se pare cel mai oribil santaj, pentru ca el nu are un salariu care sa ii permita sa mearga cu chirie.E rezident si nu are nici 5 mil.De cand suntem impreuna, banii nostri au fost la comun si nu am avut pic de strangere de inima, din contra, am incercat sa il fac sa inteleaga ca pentru mine nu conteaza asta, bine ca am eu mai mult.Insa nu l-am vanat niciodata pentru averea parintilor lui si pentru mostenirea ce i-ar reveni intr-o zi.Pentru mine nu conteaza asta pentru ca asta e un principiu de viata care m-a calauzit mereu.Il iubesc enorm de mult si el ma iubeste enorm de mult. Dupa show-ul maicasii de sambata seara, nu am mai fost oameni. Ea sustine ca ii ignor, ca nu ii arat dovezi reale de dragoste fiului ei, ca sunt extrem de reticenta la schimbare,etc...Am fost extrem de nefericiti amandoi.Insa am ajuns intr-o etapa cand constat ca la cateva luni mereu spune aceleasi lucruri,mi se pun in carca lucruri pe care nu le recunosc,socrii surorii mele spun din contra numai lucruri pozitive despre mine, ca ma apuca plansul de amar cand realizez ca nu am avut si eu noroc de oameni pe sufletul meu. Ei mereu au un aer de superioritate si vor mereu sa ii gadili, multumindu-le din 10 in 10 minute pentru beneficiile de care ai parte.Ori nu sunt stilul sa pup in fund.Nu pot sa gadil orgolii cu toate ca stiu ca altele ar face-o.
Suntem intr-o situatie grea. Eu vreau din ce in ce mai mult sa plec de la ei,sa ma intorc la ai mei.De fapt vreau sa plec cu el,insa odata ce mi-a spus ca daca face drum de intoarcere nu mai e pentru el, prefer sa plec doar eu, si cred ca in felul asta se va rupe legatura noastra.Prefer sa stiu ca poate in viitor ii va fi mai bine langa altcineva(uite ca nu sunt egoista!!) decat sa suferim amandoi in acea casa, in acele situatii care ma toaca de energie si ma fac sa imi scada considerabil increderea in mine.Nu cred ca am facut nici un rau nimenui sa merit asta.Ei cred ca nu au nici o pata, ca m-au tratat ca pe fiica lor, dar eu stiu cum am crescut la ai mei in casa si nu a fpost dictatura.Plus ca ei nu ne respecta identitatea noastra ca cuplu si trebuie sa fim soldatei care sa execute dorintele lor.Eu am fost de cand ma stiu o fire ascultatoare, docila, insa nu pot la infinit sa fiu asa.Consider ca acum, la 30 de ani, pot sa imi iau singura decizii in viata fara sa dau socoteala ce si cum.
Nu vreau sa imi iau un pacat asupra mea, despartindu-l de parinti.El mai poatea avea avantaje materiale in viitor de pe urma lor.La ai mei nu s-ar muta,desi el e mai usor adaptabil decat mine, pentru ca si asa si-ar pierde legaturile cu ai lui.Asa ca in final...nu ramane decat sa plec eu,nu? Am incercat de atatea ori sa ii fac sa ma placa,insa ceva din felul meu de a fi nu le-a placut.Nu neg ca oi fi si eu ciudata pentru felul lor de a fi.Dar de ce sa ne acuzam, cand putem trai separati?In fond oamenii de aleg dupa simpatii.Din pacate, omul pe care il iubesc si alaturi de care vroiam sa am o familie, e in situatia asta si eu sa mai stau la ei in casa nu imi mai vine sa o fac.Ma simt ca intr-o cusca si cand sunt acolo, vreau sa fac orice sa plec, oricunde, numai sa nu stau acolo.Asta simt.E un sentiment ce izvoarste din multe, niciodata nu am simtit ca acolo poate fi casa mea, caminul meu, acasa spun tot la locul unde am trait cu ai mei...De 9 luni de zile, sunt intr-o alta casa, care nu mi-a adus pic de fericire in vaita.Si ma gandesc la viitor, daca ma casatoesc cu el, daca mai apare un copil...mi-a frica de tot ce va ceni atunci prin contactul cu ei.Ii simt ca pe o piatra de gat.Daca erau in alt oras sau in alta casa, macar ma consolam ca nu trebuie sa ii vad zilnic.Puteam sa fiu draguta si sa zambesc tamp 3 ore intr-o vizita. Dar asa...
Stiu ca nu aveti decat varianta mea de poveste, insa asa cum ati citit-o ce credeti ca e de facut?Mai am alte alternative, ca eu nu le-am gasit?Cum pot sa ii iert ca din cauza lor imi ratez sansa unei relatii cu omul pe care il iubesc si il respect?Sunt un munte de disperare si azi maine trebuie sa iau o decizie, pentru ca nu ma mai pot intoarce de la servici prefacandu-ma ca nimic nu s-a intamplat, sa mananc din mancarea facuta de ea,si sa continui sa traiesc in casa lor, cand eu m-am simtit atat de jignita de ei?

Va rog, un sfat.Nimic mai mult nu cer.
Multumesc!!!

flafi spune:

Imi pare rau ca treci prin toate astea, dar eu daca as fi in locul tau mi-as pune o intrebare: eu cu cine m-am maritat cu el sau cu parintii lui?
Eu una nu as tolera sa stam cu parintii: fie ai mei fie ai lui, oricat ne-ar fi de greu. Nu stiu cum de rezisti, felicitari!
iti dai seama ca nimeni nu poate lua hotararea in locul tau, doar tu stii care iti este limita, pana unde poti duce.

gandeste-te ce vrei tu de la viata ta? O familie numai a ta sau sa faci parte din familia altuia?


"So if you tried to understand me
Would you crucify or damn me
Or stand by me
Like smoke around the flame" Vaya con Dios
http://community.webshots.com/user/flafi1

Donia spune:

Eu nu m-as vedea traind nici macar o luna in asemenea conditii! Cu atat mai putin sa stiu ca ma asteapta ani de zile petrecuti in felul asta.
Daca tu simti ca nu poti face mai mult (si cred ca ai incercat tot ce-ti sta in putere), pleaca si nu regreta.
Iar daca prietenul tau nu accepta sa plece cu tine, asta cred ca spune totul despre viata pe care ai duce-o impreuna cu el in casa parintilor lui. Adica tu vei fi mereu sacrificata de dragul bunei intelegeri. Si daca nu alege traiul cu tine in locul traiului alaturi de parinti, asta spune multe despre dragostea ce ti-o poarta. Asa ca intr-adevar nu ai avea nimic de regretat.
Sfatul meu: pleaca!

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

anna spune:

Trebuie sa reusiti sa plecati de acolo!!Mai intai tu, apoi poate va veni si el.De ce crezi ca nu ar avea curajul sa se rupa de ai lui?Mai devreme sau mai tarziu ai lui ii vor intelege si accepta "plecarea" acolo unde esti tu, unde veti fi voi, caci trebuie sa va gasiti cuibul doar voi impreuna, fara parinti..

Nu este normal sa suporti toate cate suporti, este un chin fara sfarsit pentru tine si el ar trebui sa vada nu sa ceara sa intelegi.Si sa fie suficient de hotarat, daca vrea sa fii a lui, incat sa incercati viata pe cont propriu!

Curaj , ca va veni si el!Si daca nu,atunci trebuie sa ii lasi timp sa creasca..Sper ca nu te-am suparat mai tare , destul tristetea ta!

Exista chirii, poate impreuna va puteti permite una , chiar daca modesta la inceput.
Eu asa as proceda!


Te pup

Adela99 spune:

deci va iubiti, sunteti impreuna de trei ani si locuiti cu parintii lui de 9 luni. ei nu te plac in mod deosebit si il santajeaza pe el ca daca va mutati nu vor mai avea nici o legatura cu el. hmmm.... greu ... iar tu aproape ai luat o decizie: sa te muti inapoi la parintii tai. eu nu cred ca e o solutie. eu as discuta cu el si daca el e de acord, ne-am muta impreuna in chirie, pana una-alta.... fara surle si trambiti, le-as aduce doar la cunostiinta ca ne mutam, fara reprosuri, fara sa dau vina pe ei, ci le-as spune (atat eu cat si fiul lor) ca vrem un cuib al nostru, ca fiecare. iar daca ei nu vor mai vorbi cu el, nu e vina ta, ci e problema lor. si as pune-o si de o casatorie (nu neaparat nunta) la care bineinteles i-as invita.

inca o zi spune:

poate ca inainte de a pleca de acolo ar fi bine sa discuti deschis cu el despre tot,apoi sa vezi ce reactie are el,daca da din col in col si considera ca trebuie sa imbatraneasca alturi de ai lui....lasa-l acolo si vezi de viata ta! sunt multi alti barbati singuri si independeni,fara ´´mamica si taticu´ ´´ dupa ei.mie mi se pare ca si asa ai rezistat mult acolo in conditiile alea.eu nu stateam nici o zi,pe bune! ai 30 de ani,vrei sa-l astepti pana pe la 40??? gandeste-te cum s-ar comporta ai lui cand ai avea un copil,ce fite ar face....mai ales ca mama lui a spus ca nu te place( sa-i fie de bine) si ca nu ai avere ca si ei....ce oameni!! ma scuzi de expresie,dar mai bine zis ce.....mitocani!
nu cred ca merita sa te stresezi din cauza unor asemenea indivizii.dar daca chiar tii atat de mult la prietenul tau,stai de vorba cu el si pune-l sa aleaga.chestia asta sa stai cu parintii la o anumita varsta mi se pare imatur.daca ei ar fi ok,atunci ar fi altceva,dar asa.....

cinta spune:

pune punctul pe I in relatia cu prietenul tau. si eu am incercat sa l;ocuim impreuna cu parintii prietenului meu si am regretat enorm pasul facut: nu numai ca nu ne-a ajutat financiar [noi speram sa punem ceva bani deoparte pt un avans insa fara succes], dar am incasat si umiliraea vietii mele.

am plecat val - vartej. sau mai bine am vrut sa plec. m-a induplecat prietenul meu si am plecat IMPREUNA. cum adik sa te sacrifici tu? ce fel de dragoste si respect iti demonstreaza el permanent prin sacrificarea TA? ia si pune in perspectiva motivele pt care usnteti impreuna.

am citit ca pt voi acest locuit impreuna e ca o casatorie de proba. daca e asa, ar fi cazul sa se hotarasca care e familia lui si care ii sunt prioritatile: parintii sau viitoarea sotie si mama a copiilor sai. eu astfel am pus problema si am sa reinitiez subiectul de cate ori va fi nevoie.

daca tu refuzi sa iti cresti copiii intr-un circ in care sa fie zilnic martori la umilirea si nefericirea mamei lor, daca vrei sa ii inveti ce inseamna demnitatea si respectul de sine, pleaca. si el sa faca bine sa isi revina si sa vina cu tine. daca nu vine, iti spun din experienta ca o sa iti fie mai bine fara decat cu un barbat care inca sta sub fustele mamei sale.

vad ca esti noua pe forum. da un search pe la subiecte mai vechi de la discutii generale si vezi numai cata cerneala virtuala s-a consumat pe marginea subiectului socrii/ soacra. citeste si ia aminte. unul din subiecte chiar eu l-am postat.

cinta

bia spune:

Ai putea sa-i dai si lui sa citeasca mesajul scris de tine;spun si eu ce au spus si fetele,daca pleci si el nu te alege pe tine,ci pe ei,asta spune multe despre el,mai bine zis poti anticipa viata ta alaturi de el,o viata in care cuvantul parintilor va fi mai important decat cuvantul tau.Nici nu vreau sa-mi imaginez cum ar fi sa aveti un copil impreuna,va fi copilul lor,crescut dupa regulile lor,iar tu vei face doar parte din peisaj;felul in care ai descirs ce se intampla in acea casa,seamana mai degraba cu viata clanurilor mafiote(scuza-mi asemanarea)in care femeile sunt tratate ca niste marionete,care fac copii si se supun cu sfiintenie regulilor-lege ale casei.Nu te vad facand parte din acest peisaj,dupa felul in care ai descris ceea ce simti si traiesti acolo.Pacat ca nu ai sustinere,dar daca vei continua astfel va fi din ce in ce mai dureros pentru tine,iar la un moment dat finalul va fi acelasi,de ce sa prelungesti agonia?Trebuie sa vorbesti cu el,sa-i spui tot ce simti si ca nu mai poti sa continui viata cu el acolo si ca trebuie sa faca o alegere,insa mi-e teama ca stiu deja raspunsul lui...

oana_s spune:

Carmen,multe de la mine, esti o fata tare buna.
Parerea mea, nu sfat: du-te manacand pamantul, cu sau fara el, daca te iubeste lasa parinti, casa, avere, mostenire si vine dupa tine. Nu am solutii pentru cum veti supravietui cu chirie dupa aia, dar este CE AS FACE EU in locul tau. Parintii lui nu-si vor schimba niciodata comportamentul fata de tine, asta e clar, nu le-ai placut din prima si cu atat mai putin de acum incolo cand deja probabil ca simt 'tensiunea" dintre voi.

Ai grija de tine!


Oana si Mara 11.08.2004

maysha spune:

Dumnezeule, imi imaginez ca nu-ti este deloc usor sa faci acest pas, insa este clar ca in acea casa nu se mai poate trai, convietuirea cu parintii nu este posibila nicicum iar daca prietenul tau nu este de acord cu tine, crede-ma ca nu se merita efortul de a ramane.Dintr-o experienta similara iti spun, ca sentimentele voastre sau dupa caz numai ale tale, se vor eroda in timp, iar energia de care in mod normal ar trebui sa va folositi, in a va trai viata asa cum trebuie va fi irosita in discutii contradictorii legate de ce a spus mama sau tata.Ba mai mult, daca nu vei pleca acum (asta in cazul in care prietenul tau se decide sa ramana),in permanenta vei fi urmarita de ideea de a evada dintr-o lume,in care, in mod clar tu nu te simti in largul tau.
Din nefericire pentru noi, astfel de parinti care nu reusesc sa “vada dincolo”, se intalnesc la tot pasul si mai grav este faptul ca nu realizeaza raul pe care il fac, avand in permanenta senzatia ca tot ce spun si ce fac ei este corect.
.Eu iti doresc numai bine ……si inca o data, daca prietenul tau nu este de acord sa plecati, fugi cat te tin picioarele.

emma27 spune:

sunt de acord cu oana.gandeste-te ca at cand vei fi maritata,toate se vor accentua.si eu am trecut printr-o situatie asemnatoare,dar el m-a urmat, si ne descurcam si fara acele avantaje materiale.

Ema

Picnic-ul mult asteptat


Calatorie