un sfat pe ultima suta de metri
Raspunsuri - Pagina 5
cami30 spune:
Intr-un fel te inteleg. Sunt foarte putini cei curajosi in ziua de azi, sa-si ia destinele in maini si sa isi asume riscuri. Atunci cand te obisnuiesti cu un oarecare confort material ti-e greu sa renuntzi la el de draguk iubirii. Cu atat mai greu este pentru un barbat sa faca asta. Dar, din nefericire el este un caracter slab din moment ce accepta fara sa comenteze in nici un fel regulile impuse de parinti. N-o sa-i fie niciodata bine, cu tine sau cu altcineva, atata vreme cat nu isi poate impune autoritatea in fatza celor ce-i sunt parinti.
Gandul la un bun material ce ti s-ar putea oferi intr-o zi, in condtitiile actuale de supravietuire te face uneori sa actionezi numai sub acest impuls.
Eu, ma gandesc cu groaza ca mama, cu care nu mai sunt in relatii bune tocmai din motivul plecarii din casa ei, de langa ea, la mare distanta, va face intr-o zi cine stie ce act nebunesc si ma va lasa fara "mostenirea" meritata. Din nebunie, din rautate, din inconstienta sau poate chiar dintr-o dragoste bolnava, parintii se pot astfel razbuna pe copii.
E greu, dar e bine ca te-ai decis. E imposibil sa repari o relatie care de la inceput s=a dovedit a fi fragila intr-un mediu nevaforabil....Curaj.
Si din experienta proprie as putea sa-ti spun ca nu e atat de ingrozitor sa nu ai in casa decat tacamuri de unica folosinta, sa speli la mana, si sa folosesti matura in loc de aspirator. Eu am facut asta... dar zau daca o mai consider o amintire neplacuta.. Am muncit si de la nimic am construit aproape tot ce mi-am dorit. Am avut insa linistea si iubirea sotului meu
cami
Porumbita spune:
cami de ce "mostenire" meritata?
ai muncit tu sa construiesti/aduni mostenirea aia? e treaba maicatii ce face cu ea atata timp cat ea a facut-o si tu nu ai contribuit la ea...
nu-mi plac persoanele care gandesc "e dreptul meu sa raman cu casa masina/pamantul alor mei dupa ce nu or mai fi" etc.. de unde pana unde?
delsim spune:
Chiar daca n-o fi ok din punct de vedere moral (ca nu ai contribuit cu nimic) , legea romaneasca de drept de mostenire descendentilor (asta daca nu exista testamente care sa nu mai faca valabila asta).
Porumbita spune:
da, dar daca parintele decide sa vanda lucrurile astea, sau sa le doneze, sau eu mai stiu ce e dreptul lui; cel putin moral!
si mi se pare ipocrizie sa suferi si sa stai cu teama ca ar putea sa de deposedeze de "mostenirea ta"!
eu si fratemiu la sucesiune dupa tata am cedat in favoare mamei... mi se pare moral sa fie unica beneficiara in cdt in care noi nu am contribuit nici un pic la agoniseala aia!
(si la fel de porcarie mi se pare si cand parintii fac santaje gen te "tai" de pe lista daca mai ramai cu x, daca nu faci scoala y sau altele)
anella spune:
Carmen,ceea ce traiesti tu e groaznic.Eu percep acolo,in familia aceea o incercare de a-ti spala creierul si de a-ti distruge personalitatea.Plecarea ta din casa aceea nu ar fi altceva decat un act de autosalvare.Intr-adevar meriti felicitari ca ai reusit sa supravietuiesti pana acum.Eu te rog sa ma ierti ca-ti spun asta dar imi pun adevarate semne de intrebare cu privire la sentimentele partenerului tau.Ma intreb daca intr-adevar te iubeste cum spui tu,cum de nu-ti observa suferinta iar daca o observa cum poate permite continuarea ei.Parerea mea e ca mai bine traiesti cu chirie pe undeva(desi nu va fi usor)si in cazul acesta iti vei putea pastra respectul de sine decat sa ramai acolo si sa te transformi in robotelul cu telecomanda al socrilor.Nu ar trebui sa-ti faci probleme ca el isi va pierde anumite avantaje materiale daca pleaca cu tine,oamenii se dezvolta mai bine daca lupta putin pt existenta.Viata e o provocare care merita sa fie acceptata.Si inca ceva,mi se pare de-a dreptul anormal,o incalcare a legilor firii sa mai stai langa fusta mamei la 30 de ani.Si puii pasarilor si tuturor animalelor isi asuma riscul de a incerca viata cu propriile puteri dar noi oamenii care mai avem si ratiune?Esti tanara si nu cred ca se merita sa-ti pierzi zilele astea frumoase in depresii cauzate de o soacra cu probleme hormonale(scuze).Te pup si-ti doresc sa iei decizia cea mai potrivita pt tine.
anella spune:
Carmen m-am hotarat sa-ti mai spun ceva.Acum vreo 30 de ani povestea ta se petrecea in alta familie(a mea-nimic nu-i nou pe lumea asta).I se intampla mamei mele numai ca era si mai rau,ei(familia super aristocrata)serveau masa in minunata lor sufragerie din minunata lor casa iar mama statea in bucatarie cu copilul(eu)ca sa nu deranjeze armonia familiei la masa,cu vreun sunet nepotrivit scos din gura mea de copil prost crescut in varsta de doi ani.Mama a rezistat mai mult,adica vreo doi ani si apoi a parasit familia minunata.Si-a luat copilul in brate(draga de mine)si a plecat.Din nefericire a fost o proba prea grea pt taticul meu care a ramas cu mami lui.Dar noi am supravietuit decent pt ca mama a fost si este o femeie demna ,muncitoare,ambitioasa si tot ce-i mai bun in lume.Acum chiar iti spun
si-ti doresc numai bine si curaj.
carmen3 spune:
Draga Anella, multumesc pentru gandurile tale.Intr-adevar, daca nu avem suportul celui de langa noi, degeaba tot.Ai perfecta dreptate in tot ceea ce spui.Da, copiii ar trebui sa fie invatati sa zboare si sa te bucuri pentru succesele lor si sa ii incurajezi cand nu le iese bine ceva. Dar sa stai in umbra.Sa ti-i faci prieteni si sa nu ajunga sa iti stie de frica, dragostea reciproca sa izvorasca fiind sincera insa fiecare sa isi stie locul lui. Atat de important este sa iti stii locul in orice relatie pe care o ai in viata.Pot parea simple vorbe, simple teorii, insa pana una alta e realitatea de care eu m-am izbit, pe care ei nu o constietizeaza si nu o vor face vreodata.Pana una alta ei considera ca au avut dreptate si ca eu sunt un om imposibil,needucat si ca imi dau aere pe..ce oare??? Zambetul amar mi se asterne pe fata si prefer sa las oamenii asa cum sunt(asa cum ei nu m-au lasat pe mine) si sa imi vad de drumul meu in viata.
Am o carticica de-a lui Helen Exley acasa si tocmai ce citeam:
"Niciodata sa nu fii nevoita sa cumperi dragostea cu pretul de a te transforma in presul de la usa".
"Fie ca intotdeauna sa-ti gasesti cuvintele potrivite pentru a pune la respect pe cei agresivi si genunchii tari pentru a te indeparta cu demnitate."
"Iti doresc fericire dar nu fericirea care se cumpara izolandu-te de lume.Nici cea prin care iti renegi visul de dragul confortului.Iti doresc fericirea de a face ceea ce te pricepi cel mai bine. De a-ti asuma riscul incercarii,de a-ti asuma riscul daruirii, de a-ti asuma riscul iubirii."
Cu drag, Carmen
cristiama spune:
Anella, ce poveste emotionanta!
Felicitari mamei tale, acum cativa ani era un act de mare curaj sa-ti cresti copilul singura. Ce s-a intamplat cu tatal tau?
Carmen, esti o persoana puternica, Tu esti cea care gandeste bine, drept, frumos si socrii tai gresesc.
Sa nu te astepti sa recunoasca vreodata.
Mama mea fara facultate s-a casatarit cu tatal cu facultate si cu parinti de familie "buna". Si s-au purtat ingrozitor cu ea, i-au spus ca o sa fie femeie de serviciu, cand s-a nascut sora mea au facut un maaare scandal ca are ochii albastrii si cu cine seamana copilul?
"Norocul" meu ca sunt copia fidela a bunicii paterne.
Si acum dupa 35 de ani, dupa ce tatal meu a murit de multisor, se intreaba bunica: de ce nu ma iubeste maicata si de ce nu vine pe la mine?
si-i spun: pt ca te-ai purtat urat cu ea, cu noi, indiferent ani de zile. Si ce-mi raspunde: i-am dat o rochie maicatii, de-a mea si ea n-a luat-o a lasat-o aici. Adica acum 30 si de ani n-a primit o rochie veche. Acu bunica mea are peste 85 de ani, n-o mai educ eu, nu?
da uite cat timp raman ranile astea intr-o familie!
anella spune:
Multumesc pentru raspuns Carmen.Sper sa iei hotararea potrivita,de fapt sunt sigura ca o vei lua. Cristiama,tatal meu s-a recasatorit dupa vreun an cu o fata la"nivelul lor"si au doi copii.Eu nu l-am mai vazut decat la procesele pt pensie alimentara,el nu a mai manifestat nici un interes sa ma vada considerand ca prin faptul ca doresc pensie alimentara(nu ca era datoria lui sa o plateasca)vreau sa-i stric minunata viata(desi isi permitea fiind director la o fabrica destul de mare).Asta e.Va pup.
carmen3 spune:
Iata alternativa pe care mi-o prezinta el sambata: sa ma intorc la el acasa, cu ai lui parinti in casa
, ca a vorbit cu ei si gata! de acum inainte fiecare isi vede de treaba lui, de gatitul lui, de curatenia lui, nu ne mai intereseaza unii de altii, noi cu treburile noastre, ei cu ale lor.
Iata ce viitor "luminos" ma asteapta si iata ce trebuie sa imbratisez cu drag, in numele iubirii noastre. Aaaa..si sa stiu, ca au decis sa vanda casa...nu acum..logic, ca preturile sunt cum sunt, ci poate s-or mai stabiliza cand intram in UE.Adica eu sa astept intre 2 si x ani vanzarea unei case de unde sa sper ca ni se vor da bani sa ne luam propria casa, timp in care ce fac? Cu randul la bucatarie, cu randul la curatenie?Stai ca nu am terminat eu, mai asteapta tu 2 ore pana termin...adica incerc sa arat ca pot sa ma descurc singura in oalele ei, in masina ei de spalat, in frigiderul ei in care as avea eu cutii separate de mancare, in tot ce e acolo si care e al ei? Si el nu vede ca e o problema in asta????"Daca ne iubim...suntem impreuna..." Oare cum gandeste ca mai pot accepta asa ceva??? Oare cum crede ca imi va fi mai bine? Ca este o solutie normala si ca o sa ma mai si bucur ca am ajuns aici si ca ar trebui sa fiu si fericita.
Sunt mahnita, am fost toata aceasta perioada un munte de frustrari si de izbucniri pe lucruri neintelese de mine si uite cu ce solutie vine. Adica tot la mamica si la taticu sa asteptam cu mana intinsa,nu? Oaaauuu, e un scenariu ce imi face pielea creata si spera sa mai si cred in el...
Ei...va asteptati la asta? La brava solutie???