O singura biserica ?
Raspunsuri - Pagina 4
Elena spune:
Originally posted by conchita
quote:
Elena, pai unirea in Duh cred ca exista! nu sunt atentate cu bomba, razboaie civile, ura fatisa intre ortodocsi, catolici si protestanti. exista conflicte?
Slava Domnului, razboaie si atentate cu bomba nu au mai fost in ultimii ani, dar sa ne amintim de Irlanda, unde conflictul intre catolici si protestanti nu este inca complet rezolvat.
quote:
nu prea inteleg la ce te-ai referit cu apelul-excelent in sine, dar nu reusesc sa-l leg de vreun context. de rugat cred ca ne rugam impreuna, nu? sincer, nu cred ca exista probleme, dincolo de faptul ca se duce fiecare la biserica sa si ca se isca polemici cand se discuta una-alta, atunci cand se discuta, adica rar. :))
Da, ne rugam impreuna ? poate doar aici pe forum
....Ana, probleme exista si n-are rost sa ne prefacem ca ele nu exista...poate ca tu nu le stii, dar ele exista, din pacate....iti pot trimite cateva linkuri, daca vrei, in care personalitati importante ale bisericii ortodoxe spun clar ca mantuirea si Duhul Sfant sunt numai in biserica ortodoxa si cum toti ceilalti, catolici, baptisti, penticostali, anabaptisti, evanghelisti sunt eretici si sectanti, iar credinciosii sunt sfatuiti sa evite contactele cu astfel de persoane; apoi am citit despre felul cum sunt invatati la orele de religie ortodoxa impotriva "pocaitilor" sau cum catolicii considera ca neoprotestantii nici nu sunt crestini (!)...precum am auzit si niste comentarii de la niste misionari cum ca ortodocsii ar fi sectanti....si atunci, Ana, cum ar putea sa existe acea unire in Duh, care tu crezi ca exista si care mie mi-ar placea sa fie reala ?
Adica, nu spun ca aceasta unire nu exista deloc-deloc, dar sunt mai degraba cazuri izolate decat o stare normala, cum ar trebui sa fie...
quote:
personal, ma sacaie prozelitismul agresiv, sau cel putin asa il percep eu. dar ma irita strict persoana care insista, nu denominatia pe care o reprezinta.
Hihi, mi-ai luat vorba din gura, dupa ce am scris vroiam sa dau un edit sa scriu exact ceea ce ai scris tu....misionarismul asta agresiv pe la usile omului si pe la statiile de metrou este intr-adevar foarte enervant
, dar am observat ca daca le spui raspicat ca nu te intereseaza, nu mai insista.quote:
si zi-mi cine a trecut pe trotuarul celalalt, sa-l spun lu' bau-bau! glumescacum ma gandesc, tie ti s-a intamplat asa ceva? daca da, ala nu era crestin.
Mi s-a intamplat sa fiu facuta eretica si dupa cum mi-a vorbit persoana, sunt sigura ca daca m-ar fi vazut dup-aia pe strada, m-ar fi ocolit de departe...si da, asa zic si eu ca acea persoana nu era crestina decat cu numele, da´ spune-i tu asta si sa vezi ce-ti vor auzi urechile !
AdaByron spune:
Cred ca nu este posibil sa fie o singura biserica unita, in intelesul de o singura confesiune crestina.
Dar in intelesul in care Biblia il da bisericii (http://en.wikipedia.org/wiki/Church) si anume de "trup al lui Hristos", biserica e una, formata din toti crestinii ( sunt tentata sa scriu adevarati-"cine sunt crestinii?" ) din toate timpurile, de toate confesiunile.
Elena, da e posibil sa ne rugam impreuna, ex: Timisoara, crestini ortodocsi, catolici, protestanti, neoprotestanti se roaga impreuna de Paste.
Si acum sa revin la intrebarea "cine sunt crestinii"?, cu un fragment din Epistola catre Diognet (autorul necunoscut, din sec. al II-lea, raspunde unor intrebari puse de procuratorul Alexandriei):
" Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin pamantul
pe care traiesc, nici prin limba, nici prin imbracaminte. Nu locuiesc
in orase ale lor, nici nu se folosesc de o limba deosebita, nici nu
duc o viata straina. Invatatura lor nu-i descoperita de gandirea si
cugetarea unor oameni, care cerceteaza cu nesocotinta; nici nu o
arata, ca unii, ca pe invatatura omeneasca. Locuiesc in orase
grecesti si barbare, cum le-a venit soarta fiecaruia; urmeaza
obiceiurile bastinasilor si in imbracaminte si in hrana si in
celalalt fel de viata, dar arata o vietuire minunata si recunoscuta
de toti ca nemaivazuta. Locuiesc in tarile in care s-au nascut, dar
ca straini; iau parte la toate ca cetateni, dar pe toate le rabda ca
straini; orice tara straina le e patrie, si orice patrie le e tara
straina. Se casatoresc ca toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca
pe cei nascuti. Intind masa comuna, dar nu si patul. Sunt in trup,
dar nu traiesc dupa trup. Locuiesc pe pamant, dar sunt cetateni ai
cerului. Se supun legilor randuite de stat, dar, prin felul lor de
viata, biruiesc legile. Iubesc pe toti, dar de toti sunt prigoniti.
Nu-i cunoaste nimeni, dar sunt osanditi; sunt omorati, dar dobandesc
viata. Sunt saraci, dar imbogatesc pe multi; sunt lipsiti de toate,
dar in toate au prisos. Sunt injositi, dar sunt slaviti cu aceste
injosiri; sunt huliti, dar sunt indreptatiti. Sunt ocarati, dar
binecuvanteaza; sunt insultati, dar cinstesc. Fac bine, dar sunt
pedepsiti ca rai; sunt pedepsiti, dar se bucura, ca si cum li s-ar da
viata. Iudeii le poarta razboi ca unora de alt neam, elinii ii
prigonesc; dar cei care-i urasc nu pot spune pricina dusmaniei lor.
Ca sa spun pe scurt, ce este sufletul in trup, aceea sunt
crestinii in lume. Sufletul este raspandit in toate madularele
trupului, iar crestinii in toate orasele lumii. Sufletul locuieste in
trup, dar nu este din trup; crestinii locuiesc in lume, dar nu sunt
din lume. Sufletul nevazut este inchis in trupul vazut; si crestinii
sunt vazuti, pentru ca sunt in lume, dar credinta lor in Dumnezeu
ramane nevazuta. Trupul uraste sufletul si-i poarta razboi, fara sa-i
fi facut vreun rau, pentru ca-l impiedica sa se dedea placerilor; si
lumea uraste pe crestini, fara sa-i fi facut vreun rau, pentru ca se
impotrivesc placerilor ei. Sufletul iubeste trupul, desi trupul
uraste sufletul; sufletul iubeste si madularele; si crestinii iubesc
pe dusmanii lor. Sufletul este inchis in trup, dar el tine trupul; si
crestinii sunt inchisi in lume, ca intr-o inchisoare, dar ei tin
lumea. Sufletul nemuritor locuieste in cort muritor; si crestinii
locuiesc vremelnic in cele stricacioase, dar asteapta in ceruri
nestricaciunea. Sufletul chinuit cu putina mancare si bautura se face
mai bun; si crestinii, pedepsiti in fiecare zi, se inmultesc mai
mult. Intr-o atat de mare ceata i-a randuit Dumnezeu, ca nu le este
ingaduit s-o paraseasca.
Dupa cum am spus mai inainte, nu li s-a dat crestinilor
invatatura lor ca o nascocire pamanteasca, nici crestinii nu pretind
ca pazesc cu atata grija o invatatura trecatoare, nici nu li s-a
incredintat randuiala unor taine omenesti, ci, cu adevarat, Insusi
Atotputernicul, Atoateziditorul si nevazutul Dumnezeu. El Insusi, din
ceruri, a asezat in oameni si a intarit in inimile lor Adevarul si
Cuvantul cel Sfant si mai presus de intelegere. N-a trimis oamenilor,
cum si-ar inchipui cineva, un slujitor sau un inger sau o capetenie
sau pe cineva din cei care caria o pauzasc cele pamantesti sau pe cineva
din cei carora li s-a incredintat conducerea celor ceresti, ci pe
Insusi Mesterul si Creatorul universului, prin Care a creat cerurile,
prin Care a inchis marea in hotarele ei, ale Carui taine le pastreaza
cu credinciosie toate stihiile lumii, de la Care soarele a primit
porunca sa pazeasca masurile drumurilor zilei, de a Carui porunca
asculta luna, ca sa lumineze noaptea, Caruia I se supun stelele, care
urmeaza drumul lunii, prin Care toate au fost randuite si hotarate,
Caruia I se supun cerurile si cele din ceruri, pamantul si cele de pe
pamant, marea si cele din mare, focul, aerul, adancul, cele din
inaltimi, cele de la mijloc. Pe Acesta L-a trimis oamenilor. L-a
trimis, oare, cum ar putea gandi unul din oameni, spre a impila, spre
a inspaimanta, spre a ingrozi? Nicidecum! L-a trimis cu bunatate si
blandete, cum trimite un rege pe fiul sau, L-a trimis ca Dumnezeu, L-
a trimis ca la oameni, L-a trimis ca sa mantuie, ca sa convinga, nu
sa sileasca; ca Dumnezeu nu sileste. L-a trimis ca sa cheme, nu ca sa
alunge; L-a trimis ca sa iubeasca, nu ca sa judece. Il va trimite si
Judecator si cine va suferi atunci venirea Lui? Nu vezi ca sunt dati
crestinii la fiare, ca sa se lepede de Domnul si nu sunt invinsi? Nu
vezi ca, cu cat sunt pedepsiti mai multi, cu atat numarul lor se
inmulteste? Acestea nu par a fi fapte de om, ci puterea lui Dumnezeu."
AdaByron
Sabina spune:
Dragele mele, m-ati emotionat.N-as fi crezut sa va placa atat de mult ce am scris.Stiti de ce? Pt ca eu nu am nici o miime din pregatirea voastra teologica....mai stiu cate ceva,dar prea adanc in ortodoxie n-am intrat niciodata, ca analiza vreau sa spun.
Inca ceva.Eu am cantat anide zile intr-un cor cu specific religios.Am cantat si la Salonic....desi nu dau voie la femeisa cante in biserica.Bine, noi eram copii, dar pe vremea aceea (aveam 12 ani) erau in cor si fete de 17.
Deci....au manifestat toleranta.Pt ca noi cantam din suflet...si foarte frumos.Am cantat liturghia, sa fie clar, nu orice!
Si am mai cantat si in Occident...si la catolici si la protestanti.
Cam asta mai aveam de zis.
mai mult...nu ma pricep!
Sabina si
Sofia Galagia
www.desprecopii.com/forum/photo_album_cat.asp?sqldtl=834" target="_blank">Poze cu noi
Cele mai frumoase fete
RA spune:
Draga Conchita,ai dat o definitie superba tolerantei
.Altminteri
impartasim cam aceleasi pareri referitor la subiectul propus cu generozitate de Elena.
Undeva gasesc totusi o nota disonanta:de ce noi nu vedem ca fiind normala o situatie care,acum nu mai mult de o mie de ani era absolut normala?Asta nu inseamna oare ca,in timp,ne-au fost inoculate niste idei preconcepute?Asta nu inseamna,iarasi,ca toate deosebirile sunt de fapt stadii de evolutie ale societatilor?
Sigur ca gradul de diversitate la care a ajuns comunitatea crestina,in ansamblul ei,nu mai permite o unire de facto,dar asta
ar trebui macar sa nu ne impiedice sa restabilim adevarul istoric.
conchita spune:
Elena,mirarea mea era sincera si asteptam raspuns. uite, vezi, la conflictul din irlanda nu m-am gandit, dar acolo nu se bat pe religie in principal.
apoi, ceea ce mai povestesti tu, se intampla la nivel de biserici, in declaratii si mai stiu eu ce, dar se intampla si la nivel de simplu credincios? tu, iarta-ma daca-s pe dinafara problemei, in jurul meu nu se intampla asa ceva.
Sabina, mie mi s-a parut superba analogia ta, explica la perfectie nuantele care scapa cuvintelor. si nu stiu ce e cu pregatirea teologica? nu e o conditie pentru cunoasterea si intelegerea adevarului. sper sa nu comit pacatul vanitatii spunand asta, ca nici io n-am pregatire teologica. [flo3]
RA, nu o vad normala, dimpotriva, e anormala. dar tocmai pentru ca au trecut atatea sute de ani cu diferentele astea capitale intre noi nu mai putem vorbi de inocularea prejudecatilor, ci de diferente reale. avem acces la informatie tertza, nu cred ca bisericile au fost si sunt singurele surse de informatie si educatie ;) legat de evolutia societatilor, sunt prima care zic daaaa, ai dreptate. am mai zis-o aici pe forum, dar ma risc inca o data cu o opinie: europa de vest fara catolicism n-ar fi ajuns unde a ajuns si cred ca spiritul ortodox a avut mare influenta in stagnarea europei de est pentru atatea veacuri.
-----------------------
Nu exista libertate in ignoranta. (manual american)
casandra spune:
----------------
conchita:
europa de vest fara catolicism n-ar fi ajuns unde a ajuns si cred ca spiritul ortodox a avut mare influenta in stagnarea europei de est pentru atatea veacuri.
-----------------
Eu cred ca e invers, cred ca spiritul vestic a modelat biserica catoloica, iar spiritul rasaritean, biserica ortodoxa. Cred ca biserica este expresia a ceea ce suntem.
O religie care nu se muleaza pe sufletul locuitorilor, nu este inghitita. Poate fi adoptata de nevoie, si parasita, in momentul in care nevoia dispare. Cum a fost in Spania.
Sabina spune:
Bey, care-mi furati ideile???
Cu spiritul estic si vestic.Asta o gandeam de la 12 ani....hoatelor! 
Acu...cred si eu un pic precum draga noastra Casandra....pt ca atunci cand s-au crestinat toti "vizigotii" nu erau bisericile despartite.
Asa-i?Sabina si Sofia Galagia
www.desprecopii.com/forum/photo_album_cat.asp?sqldtl=834" target="_blank">Poze cu noi
Cele mai frumoase fete
cataghe spune:
quote:
Originally posted by casandra
----------------
conchita:
europa de vest fara catolicism n-ar fi ajuns unde a ajuns si cred ca spiritul ortodox a avut mare influenta in stagnarea europei de est pentru atatea veacuri.
-----------------
Eu cred ca e invers, cred ca spiritul vestic a modelat biserica catoloica, iar spiritul rasaritean, biserica ortodoxa. Cred ca biserica este expresia a ceea ce suntem.
O religie care nu se muleaza pe sufletul locuitorilor, nu este inghitita. Poate fi adoptata de nevoie, si parasita, in momentul in care nevoia dispare. Cum a fost in Spania.
Eu cred ca amandoua aveti dreptate
si ca adevarul e undeva la mijloc. Tind sa cred ca biserica este expresia a ceea ce suntem, in sensul ca influentele locale, politice, sociale si etnice s-au exercitat asupra ramurilor crestinatatii si au condus, mai mult decat orice diferente de natura dogmatica, la fragmentarea ei. Dupa cum tind sa cred si ca puterea politica pe care o detine Biserica Catolica a permis acesteia sa intervina in politica mondiala si in cea a statelor traditional catolice (vezi Polonia spre deosebire de celelalte state ale Blocului de Est). De asemenea, prin traditiile specifice, fiecare din cele doua biserici continua sa modeleze, prin educatie, felul de a fi al adeptilor lor, in functie de prevalenta pe care religia o are in viata acestora.Ok. M-am gandit ca, pentru a intelege mai bine de ce avem mai multe biserici crestine, ar fi util sa aruncam o privire la istoria crestinatatii ca sa vedem cum au evoluat lucrurile si cum s-a ajuns la situatia actuala. Mentionez ca eu am facut acest lucru din perspectiva ne-specialistului care incearca sa se documenteze singur asupra unei probleme pe care prea putin o stapaneste, deci daca sesizati greseli sau inadvertente, va rog sa le semnalati. De asemenea, e posibil ca traducerea unor termeni cu care nu sint familiarizata, in limba romana, sa lase de dorit. Si mai fac mentiunea ca am intentionat ca randurile urmatoare sa se concentreze pe circumstantele istorice si politice care au dus la Marea Schisma, cele dogmatice fiind deja discutate in acest topic.
“Povestea” noastra incepe, se pare, cu Matei 16: 17-19:
17. Iar Iisus, raspunzand, i-a zis: Fericit esti Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si sange ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri.
18. Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui.
19. Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamant va fi legat si in ceruri, si orice vei dezlega pe pamant va fi dezlegat si in ceruri.
In vremurile care au urmat imediat crucificarii lui Isus, dupa o serie de calatorii in scopuri misionare, Petru ajunge la Roma, unde comunitatile crestine erau prigonite si silite sa se ascunda. Cunoscut ca unul dintre apostoli si cap al bisericii care incepea sa se organizeze, el este persecutat si urmarit pentru a fi ucis. Legenda spune ca el a incercat sa isi gaseasca scaparea fugind din Roma, moment in care Isus i s-ar fi aratat si el I-ar fi pus celebra intrebare “Unde te duci, Doamne?” (Quo vadis, Domine?), iar Isus I-ar fi raspuns: “Ma duc la Roma, ca sa ma rastignesc a doua oara…” Rusinat, Petru s-ar fi intors la Roma, unde a fost si el crucificat, se pare, cu capul in jos – dupa unii pentru ca ar fi refuzat onoarea de a muri in aceeasi pozitie ca si Christos, dupa altii pentru ca romanii obisnuiau sa isi bata joc in cele mai bizare feluri de cei condamnati.
Prigoana crestinilor ia sfarsit sub imparatul Constantin I, care tot conform unei legende, inaintea unei batalii are o viziune sau un vis, dupa unii cu o cruce, dupa altii cu insemnele lui Christos, si cu inscriptia “In hoc signo vinces” (“Sub acest semn vei invinge”). Prin Edictul de la Milano din anul 313 el scoate religia crestina din ilegalitate, iar in 324 incepe, pe locul curcificarii lui Petru, constructia unei mari basilici, basilica ce va fi reconstruita intre 1506-1626, devenind Basilica/Catedrala Sf. Petru.
Germenii Marii Schisme dintre ramurile rasaritene si cea apuseana ale bisericii crestine preced, se pare, controversele de natura dogmatica, prin cateva trasaturi care “pregatesc terenul” pentru ceea ce avea sa urmeze. Biserica se organizase in jurul marilor cetati ale vremii, formandu-se astfel cinci patriarhate: al Romei, al Antiohiei, al Constantinopolului, al Alexadriei si al Ierusalimului – fiecare condus de un patriarh. Intre acestia, patriarhul Romei era insa considerat si cap al crestinatatii, iar problemele care nu erau solutionate la nivel local erau inaintate Romei. El avea un statul privilegiat, fiind “primul intre egali” (primus inter pares), atat patriarh local al intregului Vest cat si conducator al intregii biserici.
In alta ordine de idei, prin mersul firesc al lucrurilor, incep sa apara diferente de rit intre partea latina si cea bizantina, diferente alimentate si de separarea lingvistica ce decurgea din faptul ca Vestul vorbea latina, iar Estul greaca veche. Separarea lingvistica actiona, se pare, nu numai la nivelul mireanului de rand, ci si la nivelul capilor, care adesea se vedeau pusi in situatia de a nu se putea intelege intre ei si de a fi nevoiti sa faca apel la serviciile unor interpreti in ale caror traduceri aveau incredere mai mult sau mai putin.
Pe masura insa ce centrul lumii incepe sa se mute catre Bizant si ca urmare a politicii centralizatoare a imparatului, patriarhul Constantinopolului incepe sa castige suprematia intre cele 4 patriarhate ale Rasaritului si sa se constituie intr-un oponent al Vestului, tinzand sa devina un echivalent al Papei pentru aceasta “jumatate de lume”. Din acest punct de vedere, Marea Schisma poate fi vazuta ca rebeliunea unuia dintre patriarhate care, sub protectia imparatului Bizantului, castiga suficienta influenta pentru a dobandi puterea asupra celorlalte patru patriarhate, care capituleaza usor, slabite de alte schisme si de apropierea islamului.
Pana la Marea Schisma din 1054, alte numeroase schisme au loc, iar sustinatorii punctelor de vedere opuse se muleaza aproape constant pe adversitatea tot mai evidenta intre Vest si Estul care cauta sa dobandeasca suprematia in sanul bisericii crestine. Intre acestea se numara:
-arianismul – initiat de Arius, preot in Alexandria (256-336), care sustine ca Fiul nu are o natura identica cu Tatal, nefiind Dumnezeu prin nastere, ci creat; arianismul este combatut prin Crezul Niceean (“nascut iar nu facut”, “Cel de o fiinta cu Tatal, prin care toate s-au facut, mai inainte de toti vecii);
-nestorianismul – initiat de patriarhul Nestorie al Constantinopolului (380-440), conform caruia in Isus ar coexista doua persoane, una divina si una umana, iar pe cale de consecinta, Maria nu este “Nascatoare de Dumnezeu” (Theotokos), ea dand nastere strict persoanei umane; a fost combatut prin Conciliul al III-lea din Efes;
-monofizismul – initiat de Eutihie, calugar in Constantinopol (378-454), care sustine ca Fiul are o singur natura, cea divina (mono – physis = o singura fire), si ca trupul omenesc al lui Isus a fost doar o aparenta; combatut de Conciliul de la Calcedon in 451 dar revigorat in secolul VII prin urmarea sa, monotelismul;
-iconoclasmul – in secolul VIII, care identifica icoanele cu idolii, echivaland figura cu arhetipul reprezentat.
Concret insa, lucrurile se precipita in secolul al IX-lea, cand Ignatius, patriarh al Constantinopolului, ii refuza impartasania unui supus care se facea vinovat de trai incestuos alaturi de nora sa. Nimic deosebit pana aici, numai ca respectivul supus era regentul Bardas, unchiul imparatului Mihail al III-lea, ceea ce face actul lui Ignatius inacceptabil, motiv pentru care, cu concursul guvernantilor, acesta este uzurpat de Photius, care ii ia locul ca patriarh. Lucrurile se complica in momentul in care Photius cere recunoasterea sa Papei Nicolae I, care insa ia atitudine in favoarea patriarhului de drept. Photius refuza sa se supuna si prefera schisma.
Conflictul este insa aplanat prin decaderea ulterioara a lui Photius si reabilitarea lui Ignatius, insa Photius lasa drept mostenire constituirea unei “partide anti-romane” care are drept scop reactualizarea vechii rivalitati dintre Est si Vest, fiind primul care indreapta puternica arma a acuzatiei de erezie asupra intregii biserici apusene, constituindu-se astfel intr-un fel de campion al ortodoxiei (calea cea dreapta) impotriva “ereticilor”.
Urmatoarele doua secole sunt relativ linistite din punctul de vedere al rivalitatii Est-Vest, insa odata cu venirea pe scaunul Constantinopolului a patriarhului Cerularius, conflictul se acutizeaza din nou, aparent fara motiv, cu o violenta fara precedent. Cerularius trimite Papei in 1053 o scrisoare in care reia vechile acuzatii de erezie la adresa patriarhatului Romei (intre care se numara vechea controversa cu privire la Filioque si se adauga cea privitoare la painea nedospita), dupa care interzice toate bisericile de rit latin din Constantinopol. In replica, Papa Leon al IX-lea adopta o conduita pacifista, aproband manastirile de rit bizantin din Roma si dimprejurul ei, si trimitand la Constantinopol o delegatie care sa medieze conflictul. Aceasta insa nu are succes, ceea ce are ca urmare excomunicarea lui Cerularius, in 16 iulie 1054, printr-o bula papala in care se mentioneaza ca masura respectiva nu se extinde asupra bisericii bizantine si cu atat mai putin asupra intregului Rasarit.
Cerularius este insa sustinut de imparatul de la Constantinopol si schisma devine definitiva prin aderarea celorlalti patriarhi din Est de partea lui Cerularius.
Dupa Cerularius, incercari de reunificare au loc prin Al 2-lea Conciliu de la Lyon (1274) si Conciliul de la Florenta (1439). Aceste incercari insa nu au rezultate durabile, avand pe de alta parte si un substrat politic evident, prin dorinta imparatului Constantinopolului de a atrage Vestul de partea sa impotriva Imperiului Otoman. Astfel, schisma finala are loc in 1472, cand Dionisie I al Constantinopolului intruneste sinodul si revoca uniunea.
In secolul al XV-lea, Imperiul Bizantin cade sub turci, iar pretextul in virtutea caruia patriarhatul Bizantului detinea suprematia asupra patriarhatelor din Rasarit dispare, ceea ce are ca urmare fragmentarea a ceea ce devenise Biserica Ortodoxa, incepand cu constituirea patriarhatului autonom al Moscovei in 1589 si continuand in secolele urmatoare, astfel luand nastere cele 17 biserici ortodoxe autocefale.
Lipsa de omogenitate a politicii acestora face dificila schimbarea starii de fapt pana in zilele noastre. Desi catolicii sustin ca unele caracteristici ale ritului latin, cum ar fi utilizarea painii nedospite, filioque sau celibatul preotilor nu este necesar sa fie adoptate de bisericile ortodoxe, si in ciuda unor actiuni diplomatice ale unora din capii ortodoxiei, cerinta referitoare la recunoasterea Papei ca si cap al bisericii ramane, dupa 1000 de ani, piedica principala in care reunirii celor doua biserici.
To escape criticism: say nothing; do nothing; be nothing!
conchita spune:
ma gandisem la cateva lucruri cand am spus asta, scuze ca nu le-am si verbalizat :)) in primul rand, disciplina, in al doilea spiritul progresist si in al treilea constiinta de sine - asta-i ce a separat estul de vest, fundamental, pornind de la religie. parerea mea, scuze Sabina de telepatie :))
ca fapt divers, catolicii au acceptat ca evolutionismul este compatibil cu invatatura crestina in scoli prin '50, chestie repetata de Papa Ioan prin 95-96, in fine. si parca numai catolicii? presbiterienii, metodistii, unitarienii, etc. adica nu numai ca au sprijit predarea evolutionismului in scoli, dar s-au impotrivit predarii "creationismului stiintific"...asta da, diferenta fata de ortodocsi, nu?
-----------------------
Nu exista libertate in ignoranta. (manual american)
casandra spune:
"Dezbinarea Bisericii este un pacat mai grav decat erezia", a afirmat Patriarhul Bartolomeu I, citand din Sfantul Ioan Hrisostomul.
Schisma a avut loc datorita luptei pentru putere intre Roma si Constantinopol.Patima pentru putere a divizat Biserica, o Biserica ale carei invataturi combat patimile lumesti si predica smerenia. Mandria, pacatul primordial, a atins si capii Bisericii, care au uitat pentru ce a murit Iisus.
Bizantul s-a considerat mult mai puternic decat Roma care, la momentul respectiv, era slabita de atacurile migratorilor. S-a rupt de Vest, sigur pe sine. Numai ca puterea militara n-a durat o vesnicie, curand a fost slabit de luptele cu islamistii si, ramas singur, a cazut. O lectie de smerenie. Oare a invatat ceva Biserica din istoria Sa?
Catolicii vor sa impuna primatul papei. Daca Biserica s-ar uni, ar accepta un papa ortodox? Daca da, cum ar putea un ortodox sa conduca biserica catolica, de care este strain, ca traire, oricat de bogate i-ar fi cunostintele? Dar un papa catolic, cum s-ar descurca cu ortodocsii? Singura solutie o vad in forma unei suprematii onorifice, de forma nu de fond, echiavalentul unei monarhii constitutionale, in care prerogativele regale sunt extrem de reduse.