Despre integrarea in scoli si societate
Raspunsuri - Pagina 17
mianna spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui allinta Este de la sine inteles ce motive stau la baza integrarii copiilor cu dizabilitati in societate. Invatand incet, incet sa interactioneze cu persoanele normale, sa capete deprinderi, care noua ne par firesti, invatand o meserie, reusesc sa aiba, la maturitate, independenta financiara si fizica. Dar toate astea ar fi bine sa fie explicate clar si fara crize de nervi. Noi, astia, nestiutori, vom pricepe mult mai repede. |
de ce, daca e de la sine inteles?
asta se cheama intrebare retorica, si nu era locul ei aici, daramite locul in care sa te minunezi ca nu ti se raspunde. nu ti se raspunde pentru ca e de la sine inteles, si pentru ca ar reprezenta o desconsiderare sa (ti) se explice ceva care, asa cum chiar tu spui, e de la sine inteles.
DarkBendis spune:
Spontaneitatea si instinctul celor mici... da, asa e! Al meu baietel mi-a dat o lectie buna chiar ieri. Am fost de Sarbatori la socrii in Franta si ne-am intors ieri, o parte din drum facand-o cu trenul. Pe scaunele din fata noastra era o familie de 4 persoane, tatal, mama, si 2 baietei, unul de vreo 5-6 ani tare ocupat de un joc pe telefon si unul mai micut, poate de vreo 2 ani. Atat mama cat si copilasul mic cu nanism hipofizar, deci cu trasaturile caracteristice acestei afectiuni. Ei bine, dupa ce s-au studiat reciproc vreo cateva minute copilasii (al meu de 4 ani si micutul francez) s-au pornit amandoi la joaca, al meu avea niste masinute, baietelul celalalt niste zaruri de carton pe care le arunca catre al meu (si pe care ma chinuiam sa le recuperez eu de pe sub scaune 
) amandoi chiuiau fericiti, s-au jucat "cucu-bau/peekaboo", "round-around the garden", al meu ii explica in engleza, micutul in "limba" lui (copilasul avea cam 2 ani doar), s-au inteles de minune. La un moment dat juniorul l-a intrebat "cum te cheama?", nu a inteles ce a zis baietelul asa ca s-a dus la mama lui si a intrebat-o "what's my friend's name?" "cum il cheama pe prietenul meu?"
Iar cand ne-am dat jos din tren si ne-am despartit de ei (ei mergeau mai departe, cu alt tren... noi o luam catre metrou) s-au imbratisat copilasii, si-au luat ramas bun - eu fusesem pregatita sa-i raspund la al meu daca ma intreba ceva de genul "de ce arata baietelul mai altfel decat mine" "de ce avea baietelul manutele asa de mici" etc... ei bine, absolut nimic de acest gen, concluzia lu' al meu a fost "I liked playing with Tom, he is very nice boy" "mi-a placut sa ma joc cu Tom, e un baiat foarte simpatic/de treaba" si "Tom is small, he's smaller than me, I don't think he goes to nursery but we had fun" "Tom e mic, e mai mic decat mine, nu cred ca merge la gradinita dar ne-am distrat"
Dark Bendis
& The Goblin Prince (31.12.2008) 
"I dream of wolves. With them I run."
"Ye harm none, do what thou wilt shall be the whole of the Law"
maru spune:
Aveam clasa a 4-a si am fost invitata la gradinita sa vad copii de acolo, o lectie deschisa, si sa testez elevii care vroiau sa vina la mine la clasa. Lista mea era completa, dar nu definitiva.
M-a impresionat Ion (nu e numele real, nu vreau ca mama sa citeasca din intamplare aici). Frumusel foc, istet nevoie mare, poster child, ce mai... Nu era la mine pe lista. Intreb educatoarea. Imi zice: nu il vrei la tine in clasa, e un copil problema, plus ca parintii sunt extrem de dificili, iti iei belea pe cap... Si totusi, mie mi-a placut de Ion.
La cateva zile vine directoarea sa discutam de Ion. Ca un facut, e vecina cu familia lui Ion, e exasperata de familia asta, pur si simplu nu stie ce sa faca cu Ion. Nu as vrea sa il iau la clasa? Am zis ca eu l-as vrea... Ma intrerupe si imi zice: Ion canta in gura mare in parcul de langa blocuri cand copii dorm. Ion suna la toate usile dupa 10 noaptea. Ion a facut kk pe leaganul de la bloc. Ion....
Si tot asa...
La o saptamana vine mama lui Ion cu lacrimi in ochi, sa il iau pe Ion in clasa. Ca e ultima ei sansa, ca nu a avut curaj sa il aduca pe Ion la mine la clasa, ca stie ce probleme uriase de comportament are si ca e la capatul puterilor, nu stie ce sa faca...
Am stat de vorba o ora...
L-am luat pe Ion la clasa... cativa parinti, vecini cu Ion, si-au retras copii de pe lista mea.Am zis: drum bun...
Ion a fost ok o zi, doua...apoi au inceput problemele, de toate felurile: ba uitat sub fuste la fete, ba pupat un coleg, ba adus matza la scoala, ba adus toata tava de prajituri la scoala, ba...
Temele, testele, f bun academic, nimic de reprosat, insa comportamental, ah Doamne...
Am cerut sa discut cu ambii parinti. Dupa ore de discutie am inteles ce se intampla: pierdusera un copil, iar consecinta era ca se purtau la extreme cu Ion. Cand batut cu furtunul de la masina de spalat rufe, cand dus ca Dnul Goe la Bucuresti ...Extreme.
Psiholoaga scolii mi-a sugerat sa ii trimit la psihiatru. Dar oamenii nu aveau nevoie de psihiatru, aveau nevoie de cineva sa ii asculte, sa ii faca sa inteleaga ca ce fac nu e bine, si care ar fi alternativa.
Le-am cerut parintilor 6 luni fara bataie. Le-am cerut sa nu il atinga deloc pentru 6 luni. Tatal m-a amenintat ca il aduce la usa mea cand nu mai poate... I-am zis ca nu i-l mai dau inapoi daca face asta...
6 luni au trecut f greu. La scoala l-am tinut mai tot timpul pe langa mine. Pentru ca termina primul de scris, de citit, de facut ce le ceream, ii ceream ajutorul la sters tabla, aranjat biblioteca, ii ceream sa citeasca in avans o poveste, sa imi zica daca sa o recomand si celorlalti... am nascocit orice numai sa ii dau ocupatie. Am cerut psiholoagei sa il testeze, IQ. A iesit cu IQ muuuult peste medie.
Mama acasa a razbit 6 luni fara bataie. La fel, l-a luat pe langa ea la bucatarie. Mai o tema, mai un curatat de cartofi, mai o prajitura, mai citit o poveste, mai... Tatal a mai recidivat cu cate o palma, dar dupa un timp, spre mirarea lui, nu mai era nevoie nici macar de voce ridicata, ci doar de o spranceana ridicata, si gata, Ion intelegea ca depaseste limita...
Timpul a trecut, a terminat clasa 1 cu premiu. Toate clasele le-a terminat cu premiu... S-a schimbat total, a devenit un copil de care nimeni nu avut ce se plange.
Directoarea mi-a spus mai tarziu ca ii facuse dosar sa il trimita la scoala speciala (gradinita era afiliata scolii). Mare greseala. Acum Ion e la un liceu de top din oras. Imi trimite din cand in cand cate un mesaj, ultima data mi-a zis ca are prietena...
de ce am scris asta? Nu toti copii cu probleme de comportament sunt speciali, cu handicap, dizabilitate, ori cum se mai zice prin Romania. Multi au nevoie doar de o metoda de predare personalizata, si cam asta era trendul cand am plecat eu din tara...
si nu, nu era numai Ion cu probleme de comportament in clasa...
LauraNicole spune:
Dark Bendis, am spus-o si o repeat: copilul tau e exceptional si-l ador. Unii adulti ar trebui sa ia lectii de la el.
nelia spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui Deceneus
De acord cu tot ce-ai scris mai sus, dar experienta din Canada nu se potriveste cu ce a din Romania. Agresivitatea in scolile din Romania este la cote maxime fata de copii fara probeleme. Daca-i vad mai timizi sau mai slabi ii terorizeaza, si asta o fac cei mai slabi la invatatura ca sa dovedeasca ca sunt si ei grozavi cu ceva. Sunt patit, stiu ce vorbesc. Din cauza asta am afirmat ca trebuie sa tina seama de realitate si nu de o lume ipotetica si ideala. Am propus conducerii scolii sa puna camere video pe holuri si au spus ca nu pot sa incalce intimitatea elevilor, de parca holul scolii nu era spatiu public. Intre timp, dupa mai multe incidente, au fost nevoiti sa recurga la solutia sugerata de mine. @AgnesLuca - este o mare diferenta intre copii de gradinita si cei de la scoala din clasele 5-8 sau 9-12. La gradinita si in clasele 1-4 ce le spune educatoarea sau invatatoarea este sfant. In etapele urmatoare situatia este mult diferita. |
Deceneus, nu cred ca tine de tara, copiii sint aceiasi peste tot, tinerii la fel, parintii la fel... In orice tara vei gasi ceea ce gasesti in Romania, adica si parinti care sa si-i educe si parinti care nu si-i educa. Situatia din scolile din Canada, mai ales in cele secundare si mai ales in cele publice este de-a dreptul critica in privinta agresivitatii.
Dar Laura spunea altceva. Ca in primii ani, de gradinita si de primara, ei se formeaza si ca ei nu se nasc asa, dar imita lumea adultilor. Iar lumea adultilor este asa cum o descrii tu, nu a copiilor. Cea a tinerilor devine asa pentru ca s-au format la scoala adultilor. Ceea ce a scris Laura este foarte adevarat, daca noi am fi mai atenti la ceea ce transmitem copiilor, ceea ce discutam in fata lor despre ceilalti, felul in care ne comportam... poate ca nu am avea agresivitate ala asemenea cote in scoli, mai ales dupa o anumita virsta. Daca ii observi cind sint mici, vei vedea o agresivitate naturala, care vine din instinct de supravietuiere, dar vei vedea si solutiile pe care le gasesc... ca sa convietuiasca. Si ei, lasati sa interactioneze in lumea lor, sint mult mai putin discriminatori (nu spun ca nu sint deloc, probabil ca avem ceva in codul genetic care respinge ceea ce e diferit de noi) decit adultii. Si conteaza foarte mult mediul in care cresc si se formeaza.
Diferenta dintre un copil care a intrat in contact curat si sanatos cu diferenta de mic, va creste mult mai deschis si mai respectuos fata de ea... decit unul care nu a intrat sau care a fost indoctrinat sa stea deoparte de ea, pe baza prejudecatilor parintilor. La fel cum o fiinta umana crescuta cu dragoste si cu respect, in acceptare si nu in respingere, va fi mult mai putin agresiva si va accepta mult mai usor alte fiinte umane decit una crescuta in agresivitate, lipsa de respect si neacceptare. Sint factori importanti, care influenteaza dezvoltarea si formarea fiintelor umane mult mai mult decit sintem pregatiti sa admitem. Uita-te la lumea adultilor de astazi si poti zari lumea celor de miine, pentru ca ai lor copii sint formati astazi pentru miine.
DarkBendis spune:
Laura 
, multumesc pentru aprecieri, bineinteles ca e 
. Stii si tu vorba aia, pe lumea asta e un sigur copil perfect si fiecare mama il are E un copil ca toti copiii, care nu are prejudecati, care nu judeca pe nimeni, pentru ca nu a avut de unde sa invete sa aiba prejudecati si sa judece pe cineva.
Copiii nu stiu instinctual sa judece, sa urasca, sa faca diferente in functie de rasa, de etnie, de nationalitate, etc... de "diferit" - aceste lucruri le invata de la cei din jur, de la cei care ii formeaza. Copiii sunt oglinda noastra, a celor care ii crestem si ii indrumam in viata.
Edit ca am mancat niste litere 
Dark Bendis
& The Goblin Prince (31.12.2008)
"I dream of wolves. With them I run."
"Ye harm none, do what thou wilt shall be the whole of the Law"
Laura B spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui pisigri Imi cer scuze anticipat, dar exista ceva ce nu am inteles. Dincolo de problema copilului cu SD si al invatatoarei care se purta urat cu el, care e mesajul acestui topic de fapt? Voi numi "copil cu nevoi speciale" un copil, diagnosticat sau nu, care are dificultati majore de a se conforma regulilor general acceptate intr-o clasa cu copii de o anumita varsta. Cand invatamantul in RO e la pamant, in ciuda continuei reforme, cand functioneaza la limita minima a personalului si a calificarii acestuia, cand intr-o clasa primara sunt intre 20 si 30 de copii la o invatatoare, ce ar trebui sa intelegem? Ca este moral corect ca un copil "cu nevoi speciale" sa fie integrat no matter what in colectiv? Chiar daca este violent, chiar daca deranjeaza procesul de invatare zi de zi si poate ora de ora, chiar daca invatatoarea nu este calificata sa ajute/"stapaneasca" iesirile acestuia? Nu pot decat sa imi imaginez cat de dureros este pentru un parinte sa constate ca are un copil cu nevoi aparte. Dar si nevoile astea variaza, la unii copii e vorba de a face temele cu ajutor ca sa faca fata cerintelor, la altii este vorba de lucruri mai grave, care ii ating si pe colegii sai. Corect este ca parintele sa fie realist si obiectiv cand e vorba de capacitatile si problemele copilului sau; e ok sa vrei pt el un pic mai mult, sa il impingi, sa il ajuti, sa il sprijini, dar nu e ok sa faci asta atunci cand devine evident ca ceri PREA mult; de la el si de la societate. Asadar, cu toata empatia si parerea de rau pt situatiile speciale, mie imi vine tare greu sa inteleg de ce ar trebui ca in clasa copilului meu - trimis la scoala ca sa invete, sa isi atinga poate potentialul - sa accept sa se incerce pana in panzele albe includerea unui copil ale carui nevoi il pun cumva mai presus decat pe copilul meu. Adica, daca invatatoarea nu isi poate face treaba pentru ca acel copil deranjeaza orele mereu, daca invatatoarea se vede obligata sa ii explice lui de 100 de ori un lucru in timp ce ceilalti copii sunt lasati sa se plictiseasca in timpul orelor, daca in pauze copiii sunt loviti, scuipati, zgariati, agresati, consider ca integrarea a esuat si ca e cazul sa se incerce adoptarea altor masuri. Nu pot ca de dragul political corretness-ului sa accept sa fie sacrificat timpul copilului meu. Ca asta ma face rea, ca e discriminare, nu stiu dar mi-o asum. Nu am nimic impotriva integrarii unui copil cu orice dizabilitate, atata timp cat dizabilitatea sa, de ce natura ar fi ea, nu interfereaza grav si pe termen nelimitat cu scopul principal pe care il are scolarizarea. Marea problema e ca in RO nu exista alternative viabile disponibile in alte tari, pt acesti copii. Ca psihologul costa, o scoala speciala, eventual privata, costa, ca in scolile normale lipsesc multe dintre facilitatile despre care vorbea bird, care o ajuta pe fetita ei sa se mentina pe linia de plutire chiar atunci cand se confrunta cu o situatie care o pune la incercare. Aici ar trebui directionata lupta... IULIA va invinge CANCERUL http://pisigri.blogspot.com/ Mami de Ilinca (5.03.2009) si  37+ |
Si totusi, termenul de “nevoi speciale” ma gandesc ca trebuie folosit cand e vorba de copii sau adulti care au fost diagnosticati de cadre medicale de specialitate cu o problema (fizica, mentala, ori altfel medicala) si care au nevoie de asistenta/ajutor special. Altfel totul e o chestie de interpretare… si poate fi interpretat ca o minimizare a realitatilor celor care au cu adevarat "nevoi speciale". Ce insemna “dificultate majora in a se conforma regulilor” clasei? Asa fiecare copil e diferit: unii sunt prea cuminti ori tacuti, altii prea agitati ori zgomotosi, unii stiu déjà sa citeasca in clasa pregatitoare, altii nu stiu nici intr-a 2-a, unii uita, altii nu inteleg bine ce li se cere. Toti sunt copii cu nevoi speciale? Sau depinde pe cine intrebi si cata rabdare are invatatoarea?
Revenind la copii cu nevoi speciale, dat fiind ca in Romania nu exista inca un sistem bine pus la punct in care acestia sa fie integrati, nu s-ar puteai sa se ia de exemplu sistemele din alte tari si ceea ce e bun sa se copieze/adapteze? Exista acum in Romania organizatii care apara drepturile copiilor cu dizabilitati. Probabil sa ce pot obtine si fonduri europene, ori chiar locale daca se face o campanie. Oare organizatiile astea au déjà un plan pentru integrarea/incluziunea copiilor in scoli si clase normale?
De exemplu aici, cand e vorba de un copil care necesita multa atentie si multe adaptari ca sa poata participa la activitatile din scoala normala, se alcatuieste mai intai un program individualizat de educatie, la care participa atat parintii copilui cat si invatatoarele, iar daca e cazul si cadre medicale, psiholog, ori alti terapeuti. Programul ajusteaza pe parcursul anilor scolari, insa ideea e ca nu se porneste nici aici cu capul inainte si vedem dupa asta cum ne adaptam din mers. Daca copilul cu nevoi speciale cere mai multa atentie din partea invatatoarei decat are ea timp sa-I acorde, atunci un alt adult insotitor (nu parinte, ci un agajat al ministerului educatiei care sa aiba o scoala specializata facuta) il poate asista pe copil. Uneori asistenta e de 1 la 1, alteori un insotitor ajuta cativa copii in aceeasi clasa.
Si ca sa incerc sa explic pentru ce nu intelegi in partile pe care le-am ingrosat in citatul tau, toti parintii (inclusiv cei cu copii cu probleme speciale) isi trimit copiii la scoala publica, platita din taxele inclusiv ale lor, ca si ai lor copii sa invete si sa-si atinga potentialul. Asta daca vorbeai de copii cu nevoi speciale, deja diagnosticati de medici. Daca vorbeai doar despre copii violenti in general, atunci e o alta discutie.
LauraNicole spune:
Din pacate in Romania inca multe persoane considera ca persoanele cu dizabilitati sunt fie retarde fie violente. Problema devine cu atat mai dramatica cu cat dizabilitatea se observa cu ochiul liber. Pur si simplu intervine oroarea fata de ceva iesit din comun, din comunul unora. Din nefericire prejudecatile nu sunt intalnite numai in Romania sau numai la Romani si nu scriu despre asta pentru ca locuiesc in alta tara si-mi pute tot de acolo asa cum au afirmat unele doar pentru ca nu ridic in slavi ce minunat e totul romanesc.
Lucrez intr-o gradinita particulara unde avem un copil cu ceea ce numesc ei " behaviour problems" in "Bebelusi", unul la prescolari( este vorba de ADHD) si un baietel cu SD la prescolari1. Au un diagnostic pus de specialisti, gradinita este "normala" nu " speciala" si pe langa gradinita au terapie de vorbire, psihologica, fizica daca e cazul si toate persoanele care lucreaza cu ei tin legatura, se intalnesc cel Putin o data pe luna, discuta despre progrese/regrese, despre ce e nevoie in viitor. Deci se face ceva pentru ei.
Un baietel din clasa mea/ grupa sau cum ii zice, nu este violent, nu face urat, nu are un diagnostic pus dar arunca jucarii/obiecte/carti/orice fara sa se uite unde, fara as realizeze ca poate rani pe cineva( eu am primit in cap 2 bidonase plane cu nasturi, o galetusa de cauciuc a trecut razant pe langa urechea unei fetite). La 2 ani poate aseza obiecte absolut corect pe culori/marimi/tipuri. Pune numerele in ordine. Totul fata ca nici macar sa-i fie cerut. Imita perfect orice cantec( nursery rhymes) exact cu tonalitatea si timbrul cu care il aude dar...fara cuvinte. Vorbeste foarte rar cate un cuvant si nu interactioneaza cu nimeni. Foarte foarte rar face contact vizual cu tine daca-i vorbesti si nu raspunde la tandrete sau cum ii spuneti. Sunt sigura ca recunoasteti semne clare de "ceva". Eu stiu exact la ce ma refer si Chuny si Ana stiu de asemenea.
Unul din copiii cu ADHD de mai sus e violent(tinut in limite),al 2 lea nu e.
In acelasi timp, tot la mine in clasa, 2 copii cu probleme de comportament, violenti cu altii fara vre-un motiv medical, fara diagnostic. Cauze? Unul are un bb in familie, trecut de la copil unic si buricul pamantului la planul2. Frustrare, gelozie, razbunare pe tot ce prinde. Al 2 lea copil locuieste cu parintii intr-un app mic, fara spatiu de joaca, parintii lucreaza mult prea mult si n-au timp de el si atunci tot la gradinita se exteriorizeaza.
Ce facem? Cui ii acordam sansa de integrare? Unuia cu diagnostic pus? Unuia fara diagnostic dar cu semne clare de...ceva? Celor sanatosi tun dar "needucati"?
Ei bine, corect si logic ar fi sa oferim o sansa tuturor, nu dear unuia pentru ca...
Integrare si acceptare. Fiecare suntem indivizi diferiti. Si totusi egali. Pentru mine, ca profesor, egalitatea nu inseamna sa tratez toti copiii la fel ci sa le ofer aceeasi sansa de a-si ajunge scopul dar conform nevoii si dorintei fiecaruia/fiecareia.
LauraNicole spune:
Sunt obosita, ma simt ca si lovita de tren si-mi cer scuze dar pur si simplu nu am rabdare acum sa editez "reeditarea" automata a nenorocitei asteia de tablets(tot nu am reusit s-o setez).
OK. Si acum revenind la copiii descrisi, cu cei cu diagnostic deja se lucreaza in colaborare cu profesionistii si parintii( se cheama lucrare in parteneriat).
Cu baietelul fara diagnostic lucrez doar impreuna cu parintii, ii caut preocupari noi care sa-l distraga de la aruncat, jucarii care sa-l stimuleze intelectual, vizual si auditiv. Il imbratisez, gadil, vorbesc cu el, ii cant cand ii schimb scutecul. Se vad deja semne de imbunatatire.
Cu acei copii doar cu probleme comportamentale procedez altfel. In primul rand ii separ cand devin prea...impreuna. Ii dog sa ma ajute la diverse activitati chiar daca nu am nevoie de ajutorul lor, ii laud pentru orice lucru pozitiv indifferent cat de marunt, in curte ii las sa alerge/sare/calari biciclete cat vor dar supravegheati, ii las sa tipe/urle/cante cat de tare vor afara dar inauntru nu. Laud at tot timpul si cautat lucruri pozitive. Explicat ce au gresit cand au gresit.
Deci pentru fiecare in parte s-a gasit solutii. Totul e sa vrei. Sigur ca uneori simt ca obosesc, ca-mi vine sa cine stie ce sa fac atunci cand e prea mult, doar sunt om si nu robot dar ma calmez, imi amintesc cat de mult ii iubesc, cat primesc de la ei, ca lucrez ce-mi place, fumez o tigare in pauza si gata.
LauraNicole spune:
Despre fetita pe care am ingrijit-o in gradinita precedenta nu are rost sa mai scriu. Unele dintre voi stiti de pe FB detalii. S-a incercat integrarea ei dar probleme fizice si men tale au fost mult prea mari si atunci, pentru ca a fost cel mai bine pentru ea, dupa ce am plecat eu a fost inscrisa la gradinita speciala. Cu fetita respectiva am mers pana si la terapeuti impreuna cu parintii, la terapie fizica desi nu eram obligata, numai sa gasesc orice mijloc s-o ajut.