Dezbatere pe seama unei sinucideri

flo.flo spune:

Blackcat, eu nu o sa vorbesc despre depresie acum pentru ca nu o cunosc (cel putin asa cred). dar o sa vorbesc despre durere- despre acea durere care te sfasie pe dinauntru de iti vine sa urli la propriu. De ce nu stiu cei de langa mine acest lucru? Pentru ca nu ii las sa vada.
Cand anul trecut nu am reusit fertilizarea in vitro, m-am tavalit pe jos de durere si am urlat la propiu, dar nu a vazut nimeni - fata de ai mei am zambit si am zis "nu-i nimic, mai fac una". De ce nu ii las sa vada? Pentru ca stiu ca ar suferi si ei mai mult decat o fac acum, si nu vreau. Nu vreau sa sufere si ei din cauza mea. Simplu.

De ce nu stiu prietenii mei? Pentru ca oricum nu ar intelege.
Am o colega care are o fetita si cu care cum ma intalnesc destul de rar. Si de ani de zile, ma intreaba acelasi lucru "Ei si? nimic, nimic? uite eu am o prietena la fel ca tine si a facut polidin si a reusit, are un copil, superb. Dar lasa draga ca cine are sa-i traiasca, cine nu, sa nu isi doreasca (asta e sfatul cel mai des intalnit si cel mai groaznic)" Si in loc sa sar la gatul ei, (primul impuls) ii zambesc frumos, ii raspund ce imi trece prin cap atunci, si merg mai departe. Cum sa-i spun despre durerea mea? Crezi ca ar intelege ceva?
Si prietenele apropiate, au copii, pe care i-au facut fara sa se chinuie, ce crezi ca inteleg?
Sa nu mai zic de prietenii sotului care se ofera sa-mi faca ei un copil ca ei stiu cum se procedeaza, ca doar au mai facut. Nu zic, sunt convinsa ca ei vor doar sa fie amuzanti, si tu trebuie sa zambesti...

carmencat spune:

De ce fata asta nu a vazut alta solutie? Pentru ca lumea ei s-a terminat acolo. Pentru ca o persoana cu depresie nu traieste dupa logica oamenilor sanatosi. Este absolut inutil sa ii spui logic ca are tot ce si-ar dori cineva, ca ceea ce ii lipseste nu e o problema atat de mare, ca se poate rezolva cumva. Nu o poti minti oferindu-i surogate de rezolvare. O persoana cu depresie nu devine brusc cretina, nu o poti duce cu presu'.
O persoana cu depresie are nevoie urgenta de asistenta medicala. Urgenta. Numai ca spre deosebire de cineva care are apendicita acuta sau mai stiu eu ce similar, spre deosebire de o urgenta fizica, depresia nu pare atat de urgenta. Cei din jur nu percep asa.
Ce urgenta? Ca plange? Ca spune ca nu mai are nici un motiv sa traiasca (daca spune)? Ca nu se mai ingrijeste ca inainte? Da, e putin trista, asa si? Lasa ca ii trece.
Cati din cei care nu au avut de a face cu depresia la ei insisi sau la cineva apropiat o poate vedea?
Bun, si daca o vezi? Ce ai de facut? Mama mea a avut o perioada cumplita, cu depresie majora. Numai in cap nu am stat sa o duc la medic. Legislatia nu te ajuta. Cum faci sa duci un bolnav impotriva vointei lui la medic. Legal. Cum? Eu pana la urma am reusit sa o conving. Tratamentul nu a mers din prima, nici din a doua, nici din a treia. A trebuit internare. Ia si convinge-o sa se interneze.
Este o boala cumplita si parsiva. Invalidanta si pentru bolnav si pentru familie.
Cum e sa ti se spuna: a inceput sa functioneze tratamentul, mare atentie la perioada asta de usoara revenire, ca abia acum, cand isi revin cat de cat pot duce la capat o sinucidere. Cum e sa ti se spuna ca 80% din pacientii cu depresie incearca sa se sinucida, si cel putin jumatate din ei reusesc.
Dupa prima externare, mama mea a avut o recadere cand a aflat ca o colega de salon s-a sinucis. A iesit din spital si la doua saptamani s-a sinucis. Fiind pe tratament, cu familia cu ochii pe ea.
Nu, in depresie logica omului sanatos nu se pune. Daca cel care este acolo nu mai gaseste in el puterea sa se mai agate de ceva sa iasa, poti sa te dai tu si un spital de medici de trei ori peste cap ca degeaba.
Deci... sa dezbatem ce? De ce s-a sinucis aceasta sarmana femeie? Pentru ca da. Pentru ca aia a fost scaparea pe care a vazut-o ea. Pentru ca o durea sufletul atat de tare incat nu a mai putut merge mai departe.
Aaaa, cum de a ajuns sa o doara sufletul asa, asta e alta discutie. Cine stie... fiecare reactioneaza diferit. Ce este pentru cineva suportabil, pentru altul e un capat de tara.
In general sunt cumul de intamplari, de evenimente si de... singuratate in durere...
Da, infertilitatea poate contribui. Dupa mine, sa afli ca nu poti avea copii este ca si cum ti-ar fi amputat un membru. Nu te simti intreaga. Iar societatea nu te ajuta cu nimic, din contra, fiecare pune sare pe rana cum poate si cum se pricepe. In afara de asta, hai sa privim si problema medical. La noi te duci la ginecolog. Afli ca sunt probleme. Te intoarce pe fata si pe dos, analize peste analize, tratamente peste tratamente, dar nu te-ar trimite unul la psiholog sau psihiatru. Nuuuuuuu. Multe din medicamente maresc sensibilitatea. Plangi din nimic, toate au un impact mult mai puternic asupra psihicului si asa fragil. O femeie insarcinata e crezuta daca plange, oboseste, e somnolenta, nu se poate concentra. O femeie in tratament pentru infertilitate nu e crezuta. Desi aceeasi furtuna hormonala e si in corpul ei, daca nu chiar mai mare. O femeie dupa ce naste, e de asteptat sa faca depresie post partum, cei din jur fiind cu ochii pe ea si ajutand-o, pentruu ca sunt avizati si, oricum, are copilul, are pentru ce lupta, pentru mica minune care are nevoie de mama si chiar si asa multe cedeaza si nu isi mai gasesc drumul inapoi, dar sunt scuzate. O femeie care face FIV dupa FIV e de mirare ca da depresia peste ea, ca este varza din punct de vedere hormonal. O femeie insarcinata dupa 9 luni se alege cu un copil. O femeie care pierde FIV dupa FIV sau sarcina dupa sarcina... se alege cu ce? Cu un mare nimic. De multe ori nici nu are ce plange. Nu ti se da embrionul sa il ingropi, sa te poti duce sa il plangi, sa ii aprinzi o lumanare, sa ii pui o floare. Nimeni nu te crede. Pana si cei din familie, plini de bune intentii, ca sa uiti mai repede, de parca e ceva de uitat, trec asta sub pres cat mai repede.
La un moment dat realitatea ta nu mai este si a lor si invers.
Nu stiu ce ar mai fi de zis.
Poate ca in protocolul tratarii infertilitatii sa fie obligatorie consultatia periodica la specialist, in afara de ginecolog, fireste, la psiholog, psihiatru, dupa caz. Poate ca medicii ginecologi ar trebui sa vada si omul, nu numei aparatul genital defect. Poate ar trebui sa poata spune de ajuns. Nu mai poti trece prin inca un fiv. Dar spus frumos si oferit alternative. Poate pauze mai lungi intre repetarile de fiv, sa aiba timp organismul sa isi revina, ca si dupa o nastere.
Poate si familia ar trebui consiliata. Uite nu toti au cunostinte sau pun mana si citesc cand e ceva in neregula. Pentru multi depresia nu exista. Nu e o boala. E un moft. Si cand cineva nu mai poate si moare... s-a sinucis. Nu are parte nici de slujba crestineasca. Eu nu as considera-o sinucidere. As spune ca... a murit... de depresie. I s-a frant sufletul, i s-au rupt aripile...

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

BlackCat4evR spune:

@ chuny

Oare? Nelson Mandela, Dalai Lama, Iisus Christos, Corneliu Coposu, Ioana d'Arc, toti OAMENI umiliti, dar nicicand "dezbracati de demnitate"!

Deci da, sustin ca orice i-ai face cuiva, daca el nu vrea, nu-l poti "dezbraca de demnitate".

Chuny spune:

Tu vorbesti de demnitate din punct de vedere filozofic ( blabla complet neesential pt realitatea despre care vorbim aici), iar eu din punct de vedere etic.

La ce iti foloseste comparatia intre imaginea unei femei dezbracate, legate si cracanate pe un pat de spital cu suferinta Ioanei d'Arc sau a lui Coposu. La ce iti foloseste?? Eventual doar duce discutia intr-un punct complet aiurea care nu are nicio legatura cu ceea ce discutam aici. Suferinta unei femei tratate cu lipsa de respect intr-un moment extrem de vulnerabil este la fel de importanta ca cea a oricui din exemplele tale.

Carra spune:

Nu gasesc suficiente cuvinte pentru a te aproba. Sunt de acord cu TOT, dar absolut TOT ce ai scris. La fel gandesc si eu, insa nu as fi putut explica la fel de bine cum ai facut-o tu.

BlackCat4evR spune:

Ufff, in sfarsit vorbim ce trebuie, carmencat, da, ai pus punctul pe i. Din pacate daca nu ai o mare buba, eventual neagra, evidenta pentru toti, nu esti bolnav! Ba mai rau, esti "defect". Compasiunea e ca si absenta. Conversatiile sunt de complezenta, fara substanta. Cei apropiati, in loc sa ne sustina, ne adancesc ranile, sau ne provoaca altele noi. Asta e dramatic.
As putea sa te intreb, flo, de ce nu impartasesti cu cei dragi ce simti?
Spui ca nu vrei sa-i faci sa sufere, darrrrr, in primul rand, asta inseamna sa le ascunzi o parte importanta din tine. Tu esti tot tu si ingenunchiat de durere, si pe culmile fericirii. Poate inseamna ca nu-i crezi suficient de puternici ca sa-ti accepte suferinta si sa te sustina la trecerea prin ea, poate inseamna ca nu crezi ca pot accepta faptul ca nu esti tu suficient de puternica sa nu urli de durere. As vrea sa te intreb daca te-ai gandit, ascunzandu-le durerea ta, ca i-ar durea mai tare sa se trezeasca intr-o buna zi fara tine, daca ti se termina bateriile?
Si te rog mult sa nu te superi, chiar te intreb la modul serios, pentru ca eu am spus ca sufar, si am primit sprijin intr-o perioada grea...

BlackCat4evR spune:

@ chuny, da, cu replica aia filozofam, pentru ca mi s-a parut deplasata exprimarea. O prefer pe a ta oricand: "o doamna intr-un moment vulnerabil a fost tratata cu lipsa de respect", nu a fost "dezbracata de demniatate". E mult prea mult spus. (Sau, ma rog, asa mi se pare mie...)

BlackCat4evR spune:

Si tot offtopic, daca familia poate demonstra ca cel care s-a sinucis avea probleme psihice (inclusiv depresie) se tine slujba, si da, se considera ca a murit de boala. Dar, din pacate, nu se poate demonstra in toate cazurile. Oricum, eu nu cred ca Doamne-Doamne are nevoie de "sfatul" oamenilor cand alege pe cine pastreaza langa el...

ladyJ spune:

Inteleg ce spui, insa realitatea este ca oamenii nu sunt atat de profunzi cand sunt in suferinte psihice sau fizice.
Nu stiu daca ne ajuta ´´sa stam demne´´ legate de maini cu picioarele desfacute pe masa ginecologica jumatate de ora. Ne-ar ajuta mai mult sa invatam sa luam atitudine .

ladyJ spune:

Imi plac foarte mult postarile lui Carmen de la acest topic.


Cat despre familia sau prietenii care nu intervin...ei, uneori relatiile sunt atat de superficiale incat nu se observa semne ale depresiei, alteori semnele sunt bine ascunse( unele persoane depresive rad , glumesc si ascund suferinta extrem de bine), alteori semnele depresiei nu se pot recunoaste pentru ca familia nu e instruita, samd.