Dezbatere pe seama unei sinucideri

portocalia spune:

ador articolele de genul asta! stie jurnalistu' lu' peste de ce s-a sinucis femeia aia. ah, vecinii stiau ceva, da-da, trebuie sa fie ceva adevar acolo! si sectoristul de strada a aflat el ceva si a dat un interviu pe tema asta!

sincer, ma oripileaza articolele de genul asta, imi fac pielea de gaina, zici ca urmeaza sa-mi creasca pene. daca as fi femeia din articol, m-as face fantoma si le-as transforma cerneala in acid sulfuric! si i-as obliga s-o bea!

XIO spune:

dar comentariile le-ati citit?

Cred ca in Romania s-au obisnuit oamenii sa fie dusi cu zaharelul de catre medici si mintiti, insa de cand s-a aflat si de procese intentate,lucrul asta nu se prea mai face, asa ca se procedeaza ca in celelalte tari, spunand diagnosticul real, nu unul imaginar.
asta referitor la ce a afirmat vecina.

monicabo spune:

Infertilitatea e o problema serioasa, si este f greu pt femeile care nu pot avea copii, dar isi doresc.. Unele depasesc problema, altele nu pot.. cum zicea cineva, conteaza ff mult sprijinul sotului, al familiei, conteaza f mult ce fel de cerc de prieteni ai (daca au copii sau nu), plus depinde de "fondul depresiv" al persoanei in cauza, cat de "rezistenta" e , ca sa ma exprim asa

Dar pot spune ca inteleg f bine trairile; cu toate ca n-am trecut prin asa ceva, am trait si eu ceva ciudat, o "mini-experienta" asemenatoare, dar care s-a finalizat fericit pana la urma.

La prima mea sarcina, mi se spusese ca datorita unei analize din care reiesea ca am, sau am avut (era cam neconcludent) un virus care ar putea da malformatii fatului, trebuie sa fac un chiretaj. Intre verdictul medicilor (ca am consultat mai multi) si pana cand eram programata la intrerupere era timp de 1 saptamana (intre timp erau sarbatorile de iarna si erau zile libere, de asta).
In saptamana aia am zacut in pat, si pe calculator, pe net (cautand nici eu nu stiu ce mai cautam, dar in final de aici mi-a venit salvarea). Eram deprimata, fara chef de nimic, nici bradul n-am avut chef sa-l impodobesc (mie care de mic copil imi face o deosebita placere), aproape innebunisem, nu aveam pofta de mancare, mancam "fortat" aproape... innebuneam la gandul ca trebuie sa fac intrerupere. Si (poate lumea sa ma creada nebuna, dar in final s-a dovedit adevarat) SIMTEAM ca bebelusul nu are nimic, si as facea intreruperea de sarcina DEGEABA. Eu simteam copilul ca-i sanatos (nu stiu pe ce baza) dar nu aveam cum sa demonstrez (si orice medic cu problemele mele cu analizele, "isi lua mana" de pe mine). Cred ca de aici "nebunia" mea, asta ma "ucidea" (daca fatul ar fi avut probleme intr-adevar, atunci poate as fi fost mai impacata cu ideea), dar asa, ma durea sufletul, tot cautam solutii sa pot salva sarcina, si zilele tot treceau....

Nu stiu cum as fi trecut peste trauma, daca intr-adevar faceam intreruperea de sarcina. Stiu sigur ca m-as fi simtit vinovata
Si acum, cand am copilul bine, si au trecut atatia ani, ma gandesc cu infrigurare la ce a fost acum aproape 6 ani, ce ar fi fost daca....

Asa, ca indirect, pot intelege starile femeii respective
Ma abtin sa judec, situatia e complexa...
Dumnezeu s-o odihneasca!


Monica, mami de 2 : Andreea Ioana (11 iulie 2007) si Ana Maria (13 noiembrie 2008)

www.andreeaioana.ro/displayimage.php?album=31&pos=37" target="_blank">Ele doua

Povestea sarcinii si a nasterii Andreei

Povestea nasterii super rapide a Anei Maria

anya spune:

Stiu si eu ce inseamna sa nu poti avea copii. 3 ani am asteptat, 3 ani am umblat din doctor in doctor si in ultimul an procedura dupa procedura. 7 ani de cautari, iluzii si dezamagiri. In ultima perioada, ca sa evit depresia imi facusem un plan cu date fixe: Fiv, daca nu reuseste incepeam informarea exacta despre procedurile de adoptie, ET-ul cu embrionii crio, daca nu reuseste - clar adoptie. Eu am avut norocul ca sotul si familia sa ma sustina.
Parerea mea? Infertilitatea poate duce la depresie, medicul e obligat sa-ti spuna adevarul dar in acelasi timp intotdeauna e bine sa te ajuti si singur. Sa iti croiesti alternative.
Nu era o fata simpla de la tara, care sa auda doar babisme si sa n-aiba acces la internet. Presupun ca vestea infertilitatii a fost doar picatura care a umplut paharul altor deziluzii.
Pe de alta parte, la noi inca putina lume accepta ca exista si psihologi care te pot ajuta. Daca spui cuiva sa mearga la psiholog iti va raspunde in 90% din cazuri ca nu e nebun. Din pacate va mai trece mult timp pana se va schimba mentalitatea. Si tot din pacate vor mai fi astfel de cazuri...
Cati copii abandonati nu si-ar dori o mamica?

flo.flo spune:

O sa vorbesc din proprie experienta. Multa experienta.

Infertilitarea este cumplita, te duce in niste stari de disperare pe care o persoana care nu are astfel de probleme nu le intelege. Nu are cum.

Nu stiu de ce a recurs la acest gest femeia respectiva, dar stiu ca astfel de probleme te pot duce in depresie mai ales daca esti o persoana mai slaba.

Dar nu am intrat sa scriu cat de dureroasa este infertilitatea.
Vreau sa vorbesc despre medici si despe modul lor de a trata o pacienta care sufera de mult de infertilitate.

Stiu ca medicii ginecologi nu sunt si psihologi, dar un pic grija fata de pacientele care se confrunta cu asa ceva nu ar strica. Sau daca ei nu sunt in stare, ar trebui sa trimita pacienta respectiva sa stea de vorba si cu un psiholog.

Este foarte important - eu spre exemplu am familia aproape, un sot minunat, dar nu ma pot destainui lor; ei stiu ca imi este greu, dar nu vreau sa ma vada cat sufar cu adevarat, pentru ca stiu ca i-as incarca si pe ei cu suferinta mea, incerc sa-i protejez, sa nu plang, sa nu disper in fata lor, dar cred ca in fata unui psiholog, as reusi sa imi spun tot amarul.
Am facut acum cativa ani instilatii pentru trompe la un spital din Buc. Dupa instilatii, trebuia sa stau cu picioarele pe pereti juma de ora. In acelasi salon, in paturile de langa mine, erau paciente care tocmai facusera avort si stateau pe burta. Si veneau doctore, asistente si radeau cu gura pana la urechi "ia uite, una cu picioarele pe sus, una pe burta" - cum credeti ca ma simteam eu? nu ar fi trebuit sa ma puna intr-un salon separat, cu fetele care faceau tratamente pentru infertilitate? Nu s-a gandit nimeni la asta?
Si as avea multe, multe de povestit.
Medicii ar trebui sa stie cum sa dea un diagnostic atat de dur, cum sa se poarte in astfel de cazuri. Un pic de psihologie, un pic de empatie, compasiune, nu ar strica.
Eu zic ca sunt o persoana puternica, rezistenta la astfel de socuri. Dar iata ca sunt persoane care nu rezista, care intra in depresie...

flo.flo spune:

Da, asa este, medicii ar trebui sa dea diagnosticul real - depinde si cum o fac.
Acum putin timp l-am avut pe tata internat intr-un spital. Langa patul lui, un barbat de vreo 50 de ani. Lume multa in salon, pacienti, insotitori. A venit medicul care se ocupa de cazul lui si ii spune tare si raspicat de a auzit-o tot salonul: "nu te mai operez, ai cancer, mai ai 6 luni de trait, trebuie sa te duci la oncologie". Mama, care era acolo, a fost socata cateva zile, nu ia mai trebuit nimic.
Daca ii spunea asa ceva tatatlui meu, care are si el un diagnostic mai urat, jur ca ma infigeam rau in ea.
Una este sa spui adevarul in fata, alta e sa dai cu paru, asa, fara sa gandesti.

monicabo spune:

flo, ai dreptate cu incapacitatea doctorilor romani de a fi empatici cu pacientii/pacientele sale...

In cazul meu, dna doctor care imi urmarea sarcina, pana sa imi iasa analizele proaste, mi-a zis clar si pe fata, dur si taios...dialogul cu aproximatie:
ea: in cazul acesta interupere de sarcina!
eu: nu mai exista o alta solutie?
ea: nu, daca nu va doriti in copil handicapat! gata, mai aveti alte intrebari? (ca deh, se grabea, trebuia sa ma dea afara)
Va prezentati la spitalul Filantropina la ora 8, in ziua de.... Oricum trebuie facauta repede interventia, ca depasim termenul legal si e caz penal pe urma (ca deh, cu toate investigatiile eram saptamana 11, as fi facut intreruperea in sapt 12, care e termenul limita in Romania pentru intreruperea de sarcina la cerere!!)
eu: ok, pe urma la cat timp mai pot avea un copil?
ea: minim 1 an, asta daca mai ramaneti gravida...

Nu stiu, a fost o durere si o lovitura dialogul meu cu ea.... Si e o dna dr. foarte apreciata, mai aparea intr-o vreme si pe la TV ca sa vorbeasca despre sarcini, se da ca are grija de femei, dar doar la partea de greutate si mentinere in forma pe perioada sarcinii... altceva, nu!

Cum as fi vrut eu ca pacient sa se desfasoare dialogul (ca rezultatul ar fi fost acelasi, mi-ar fi recomandat avortul):
- uitati este o situatie dificila, trebuie sa facem xyz interventie, sunt riscuri pentru fat, am epuizat toate solutiile posibile (oricum, pana la urma s-a dovedit ca nu le epuizase pe toate!), daca aveti intrebari, va stau la dispozitie
Si TONUL, care face diferenta!!! Ea a folosit cu mine un ton f taios.... Si tot dialogul asta a avut loc in clinica ei particulara, cu pretentii, nici macar intr-un spital de stat, adica cu alte cuvinte, pe banii mei!!!!

Monica, mami de 2 : Andreea Ioana (11 iulie 2007) si Ana Maria (13 noiembrie 2008)

www.andreeaioana.ro/displayimage.php?album=31&pos=37" target="_blank">Ele doua

Povestea sarcinii si a nasterii Andreei

Povestea nasterii super rapide a Anei Maria

XIO spune:

cred ca voinu v-ati uitat la emisiuni despre medici sa vedeti cum se da rezultatul si in alte tari.
Dialogul spus de floflo ma indoiesc ca e chiar asa, fara cuvinte de umplutura.
Eu am lucrat pe sectie de chir onc, unde tot timpul se dadeau vestile si nu am vazut in atatia ani asa ceva, dar or fi existand.
Nu se face de fata cu alti pacienti, e nevoie de putin timp de stat cu pacientul, iar asta cu 'mai aveti 6 luni de trait' e din povesti, ca nu ai cum sa stii.

Oricum stiu ca si eu am ramas socata cand am vazut o emisiune despre viata de medic, i s-a dat unui pacient vestea ca are cancer, de fata cu camerele de filmat, ca pacientul si-a dat acordul, medicul a fost sec, de parca isi cumpara legume de la magazin.
'Au venit rezultatele, e cancer.Puteti s faceti chimioterapie bla bla bla' cu comentariile ulterioare ca pacientului i s-a spus sa nu mai fumeze si el tot fuma, i-a tinut si putina morala.

Carra spune:

XIO (Scuze pentru devierea de la subiect): te rog, poti intra la "clinica", la subiectul "polip limfoid hiperplaziat"? Din pacate, nu am primit nici o lamurire... Multumesc.

flo.flo spune:

Nu Xio, din nefericire, nu exagerez deloc. Nu vad de ce as consuma timp si energie sa scriu pr un forum o exagerare asa cum insinuezi tu... Nu vad ce interes as avea. Din pacate, chiar daca nu vrem sa recunoastem, exista printre noi si astfel de oamanei/medici...

Si ca sa nu se inteleaga ca eu am ceva cu toti medicii, cel ce l-a operat pe tatal meu a fost profi din toate punctele de vedere, ne-a spus diagnosticul, la dansul in birou, mai erau si alti medici acolo, dar atunci eram prea bulversata sa ma mai deranjeze, opearatia a decurs bine, am fost multumiti.
Dar ce am vazut in acel spital timp de 2 saptamani, a fost de groaza. Nu o sa povestesc aici ca m-as indeparta prea mult de subiect.

Nu vreau sa se inteleaga ca insinuez ca verdictul acelui medic a impins-o pe sarmana femeie sa se sinucida. Ci vreau sa spun: un medic oricat de bun si de renumit este in domeniul lui, trebuie sa aibe grija si de psihicul pacientului. Iar in cazul infertilitatii, consider ca ar trebui sa indrume pacientele si catre un psiholog, ba mai mult in cazul fertilizarilor in vitro, sau in cazul in care o femeie pierde o sarcina, acest lucru ar trebui sa fie obligatoriu. Chiar si pentru partenerul ei, pentru ca sa nu uitam, si el traieste aceeasi drama.