Parinteala nepavloviana(5)
Raspunsuri - Pagina 5
mcoca spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Din contra ... Copilul mai mic de 3-4 ani simte in mod negativ orice rupere din rutina lui zilnica. Nu mai doarme in patul lui, nu isi mai respecta orele de masa, de somn, de baie, nu mai are mediul cu care e obisnuit - degeaba pescuieste si rupe flori, nu inteleg nimic din aceasta experienta desi o exploreaza cu curiozitate. In plus, nu numai ca smulgi copilul din rutina lui zilnica dar parintele, plecat in concediu SA SE ODIHNEASCA, are fix acelasi program ca acasa - ca pana in 3 ani mananca numai pasat si numai anumite mancaruri, doarme de 1-2 ori pe zi la pranz, seara e varza de oboseala si la 10:00 P.M. |
Buflea, un copil care o rutina "de fier", sa zic asa, da, nu va aprecia vacanta. DAr un copil obisnuit de mic cu plecarile, cu faptul ca nu intotdeauna ne culcam la 10, va fi super ok. Noi suntem mai laxisti, nu avem ore batutute in cuie de masa, de somn de baie. Somnul este in timpul scolii intre 8h30-9h30, in functie de o multime de factori.
Ce copil mananca pana la 3 ani pasat???? Dupa un an nu mai mananca pasat. LA orice restaurant gasesti niste legume fierte si o bucata de carne slaba la gratar sa-i dai copilului, nu vad greutatea.
Eu vad ca tu ai fost f traumatizata de vacantele cu copiii :).
Cred ca o vacanta, iesire pot si reusite cu copiii daca parintii accepta faptul ca sunt in vacanta, deci nu mai respectam regulile batute in cuie de acasa. DAca e bal, bal sa fie pt toata lumea.
Una din crizele fetitei lui Pisigri a inceput ca ea dorea sa-i dea sa manance la a mica, si celei mici nu-i era foame. De ce trebuie sa insiti aiurea cu masa, somn etc? Nu o sa moara de foame asta e clar.
Vicky si Printzesone
mcoca spune:
CAnd avea Maya 6 luni am plecat cu ea la o cabana la munte sa facem revelu. O aveam si pe socro cu noi, ca asa se nimerise. Buun, in noaptea de rev, socro zice, eu stau cu fata, voi duceti-va la dans (dansul era in ac cabana, nu nu stiu unde). Am plecat, socro incearca sa culce, puiu. Ti-ai gasit, puiu nu dorea, incepuse sa se smiorcaie, sa strige Maaaaa. Soacra-mea o tot plimba pe hol, si cum ajungea cu ea spre scari, incepea sa rada, cum se indeparta miau. M-a chemat femeia, am luat copilul si l-au dus si pe el in sala de "chef", unde a fost ultra happy si unde a adormit intr-un tarziu, cand a rapus-o somnul.
ASta ca sa vedetzi ce copil umblat am :))).
Vicky si Printzesone
buflea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mcoca Buflea, un copil care o rutina "de fier", sa zic asa, da, nu va aprecia vacanta. DAr un copil obisnuit de mic cu plecarile, cu faptul ca nu intotdeauna ne culcam la 10, va fi super ok. Noi suntem mai laxisti, nu avem ore batutute in cuie de masa, de somn de baie. Somnul este in timpul scolii intre 8h30-9h30, in functie de o multime de factori. Ce copil mananca pana la 3 ani pasat???? Dupa un an nu mai mananca pasat. LA orice restaurant gasesti niste legume fierte si o bucata de carne slaba la gratar sa-i dai copilului, nu vad greutatea. Eu vad ca tu ai fost f traumatizata de vacantele cu copiii :). Cred ca o vacanta, iesire pot si reusite cu copiii daca parintii accepta faptul ca sunt in vacanta, deci nu mai respectam regulile batute in cuie de acasa. DAca e bal, bal sa fie pt toata lumea. |
S-ar putea sa ai dreptate - eu cat au fost mici am tinut foarte mult a rutina zilnica, foarte mult ... mi s-a parut ca asa erau ei mai confortabili si imi era si mie mai usor ca stiam exact cum sa imi programez activitatile casei.
Totusi vad ca dai exemple despre culcatul in timpul scolii - pai deja sunt mari la scoala si eu sunt mai relaxata acum si nici ei nu sunt asa de pretentiosi. Noi de Revelionul trecut am fost la ski si dupa ce am skiat pe 31 cu amandoi, noaptea s-au dus singuri in camera sa se culce, pe la 1:00 A.M. - deci deja alta mancare de peste.
Cat despre vacantele mele cu copiii, am facut o data greseala pe la 8 luni sa ne ducem la plaja si dupa ce am ratat tot concediul ca ba trebuia sa ne ferim de soare, ba baga nisip in gura, ba trebuia sa doarma la pranz, ba vroia sa merga de-a bushilea ...etc, nu am mai plecat in concediu decat cand au implinit 4 ani. Nu-mi pare rau, mi se pare ca am salvat nervi si bani.
pisigri spune:
Asa este, la chestia cu masa am gresit eu.
Nici pt noi concediul cu ea nu a fost un chin, din contra, noi am schimbat un pic aerul si decorul, iar ei i-am respectat programul - care pt ea nu a fost niciodata batut in cuie, si orientativ si orientat pe nevoile ei. Poate ca nu am suferit din cauza ca inainte de ea, am mers multi ani la rind in concedii cu ciinele, si la fel, trebuie sa stai cu ochii pe el si nu-l poti lasa in camera sa pleci la club. Bine, si nici fan cluburi nu suntem...
O sa incercam sa plecam pt perioade mai lungi, daca asta e noua "cerinta", desi pina acum am zis, nu a fost nici o problema. Dar plecari trebuie sa existe, pt ca ...asa functionam noi. Adica noi ne bucura ca bebe vine in decembrie, ca asta inseamna ca la anul in august o sa fim numai buni de o pensiune, ceva...
A, si am uitat sa spun. Anul trecut Ilinca a facut cu succes trasee pe la munte, usoare, e drept, dar a mers pe picioarele ei, kilometri, si la deal si la vale, fara sa se plinga. La mare, a mers pe jos faleza dinainte de fintinile arteziene, pina la ultimul hotel de la iesirea spre navodari, fara sa ceara o data in brate. Adica, normal, tine la "tavaleala", numai flaminda sau somnoroasa sa nu fie :D
IULIA va invinge CANCERUL
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009) si 
16+
viviana spune:
Copiii sunt copii. Pe unii ii sperie despartirea de rutina, fetele noi, locurile noi, se adapteaza mai greu altii nu au nicio treaba.
Io am fost o mama denaturata 
Pana la 2 ani ai fii-mii nu am plecat cu ea. Ca mi-era greu.
Dupa aceea am carat-o peste tot.
La terase la mare luam o paturica, uneam 2 scaune si dormea acolo.
La nunti la fel. Isi gasea singurica un locsor. O data a adormit sub calorifer langa o pisica.
Am fost cu ea si la discoteca. Avea vreo 3 ani juma. Eh, la 23 eram inapoi. Da' avea ea stampila pe mana?
Ii placea. Cea mai frumoasa amintire a ei a fost cand a trebuit sa ma duc de urgenta la serviciu, noaptea. Si a adormit acolo intr-un fotoliu.
Asta e. Da, ma rog, sunt cam off topic.
--------------------------------------------------------------------------------------------------
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
mcoca spune:
Buflea, cand spuneam scoala de fapt ma refeream la gradi. Fetita mea are 4 ani :).
Vicky si Printzesone
mcoca spune:
Mai ziceati ca ce folos sa ne dam peste cap ca tot nu o sa-si aminteasca. E normal sa nu-si aminteasca, important e sa traiasca clipa, sa se simta bine atunci. Cat ne amintim din copilarie? destul de putin, dar per ansamblu putem sa avem un sentiment placut, sau nu.
Vicky si Printzesone
Simonna spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui pisigri
O sa ma gindesc la ce ai spus. Dar te rog sa te gindesti si tu  ca uite, nu stiu daca se potriveste sau nu ce spui tu.Parintii mei locuiesc in acelasi bloc cu noi. Ilinca vrea la buni uneori, si o duc; uneori stau cu ea, alteori o las acolo, cu acordul ei, si ma intorc acasa. Cind spune ca vrea acasa, este adusa sau ma suna ai mei si ma duc sa o iau. Nu a stat niciodata acolo cu forta. Cind am fost operata de apendicita, a refuzat de exemplu sa doarma la maica-mea, asa ca a ramas acasa cu tati (lui ii era teama ca nu se trezeste noaptea daca cere pipi). Ei, daca mergem amindoua, se simte in siguranta, protejata, aparata de orice, nu stiu; cert este ca se poarta..ca acasa. Daca i se interzice ceva, daca o ia bunica-sa mai tare, daca ceva, imediat se bosumfla, tiparul l-am povestit cit de cit. Daca sta acolo singura, accepta discutiile, negocierile, nu pune bot la cea mai mica observatie/rugaminte (adica inclusiv "ai grija ca o sa versi paharul ala de apa, daca nu mai beipune-l te rog pe masa" e o critica daca-s eu de fata; daca nu, e o remarca benigna). dimineata sta cu o tipa cu 2 ani mai tinara decit mine, ii aduce poezioare listate, fise distractive de tipul celor de la gradi, cinta cu ea, merg afara, ma rog, se distreaza. Au vazut-o mai multi membri ai familiei. Aproape in fiecare dimineata face istericale cind plec la serviciu. Uneori discuta despre ce vor face in ziua respectiva, si aproape ma da afara din casa, ca sa isi inceapa programul. Dar de cele mai multe ori nu iese din "nu peca, ia-ma-n batze" si plinge si se atirna de mine, parca as lasa-o in jungla. Culmea este ca m-am intors, nu o data, de la parter - stau la etajul 1 - pt ca am uitat ceva in casa, si o gaseam deja cu gura pina la urechi, calare pe fata asta, rizind. Imi iau ce am uitat, dau sa plec, ma striga sa ma pupe si imi spune pa cu gura pina la urechi. Dar asta dupa lacrimile de crocodil, zbierete si atirnat de hainele mele, ca in filmele alea cu copii maltratati. Nu inteleg de unde apare "obligatia" asta a ei de a face o drama din plecarea mea. Nu am nici o indoiala ca nu e nimic in neregula cu fata asta, daca as avea as lua masuri. Din contra, vine si imi spune lucruri de drag, ii povesteste frumos despre bebe care o sa vina, o invata ca mami o s-o iubeasca la fel, chestii pe care le face din instinct si bun simt, ea nu are copii inca. Deci de ce sunt necesare istericalele? Sunt sincere sau e modul ei de a protesta? Sau e "obligatia" de a-si declara dragostea fata de mine astfel? IULIA va invinge CANCERUL http://pisigri.blogspot.com/ Mami de Ilinca (5.03.2009) si 16+ |
Noi povestim seara cu Addie despre a doua zi. "Miine dimineata, tu te trezesti, faci pipic, te speli etc etc etc" . Daca e nevoie, o avertizam de cu seara daca in rutina sint prevazute schimbari. Daca o duce Tati la gradi in locul meu sau daca o iau eu in locul lui Tati, de exemplu, ca asta o debusola in ultimul hal la un moment dat. Dimineata, cind sa protesteze, zicem: "O, ti-am zis aseara, stii, te speli pe dinti si pe urma bla-bla-bla" Nu zic ca ne-a iesit din prima, dar s-a obisnuit, acum ca tine si minte de pe o zi pe alta chiar functioneaza, nu se mai supara.
Lui Atomix ii lasam ceva la plecare, el era acasa cu bona, niste chei, o esarfa, un celular... ceva sa stie el ca ma intorc.
Eu m-am relaxat foarte mult cu Addie, prin comparatie cu felul in care l-am crescut pe Atomix, nu sint AP, dar incerc sa ma pun mereu in papucii ei si incerc sa inteleg de ce face ce face. Am limitele mele, pe care le negociez inainte de a oferi ceea ce imi cere ea, avertizez, explic si, cind nu se poate altfel, o lasa sa isi verse amarul.
Si-am ajuns la concluzia ca trebuie sa o las - ca ziceai undeva ca nu vrei s-o lasi in mijlocul tantrumului ca se simte abandonata - eu o las pentru ca eu, adult, nu pot sa rezonez daca am nervi (sigur, na, nu ma tavalesc pe jos, da' scot fum, nu?) si orice interventie menita sa ma calmeze numai pune paie pe foc! Ea de ce n-ar avea dreptul sa-si descarce frustrarea?
Cumva am si ajuns sa cunosc desfasurarea "evenimentelor", stiu care sint momentele in care am timp sa intervin sau pot si care sint cele in care, indiferent ce fac si ce spun eu, n-o sa ma bage in seama.
De exemplu in seara asta am stiut din start ca am pierdut partida si ca, orice as face, se lasa cu taraboi. Ne-am luat cu joaca, am depasit rutina si nu ne-am mai inteles cu ea. N-a vrut nici la culcare, nici in pijama, nici la pipi, nici cu Tati, nici cu mine, nici nimic. Orice era intimpinat cu smiorcaieli, isi gasea de lucru printre jucarii, stai sa fac trenul si pe urma merg, stai sa il urc si pe piciorul tau si pe urma merg, stai sa mai stiu eu ce si merg... N-a fost chip, asa ca am dat nu-s cite avertismente cum ca nu se uita la filmuletele de seara si, pina la urma, am pus laptopul al locul lui, constienta ca provoc o criza. Asa ca s-a dus in lacrimi, m-a "pirit", Tati a consolat-o si-a dat s-o schimbe, ea s-a suparat ca nu vrea pijama, a inceput sa tipe, eu m-am dus si-am declarat ca poate sa doarma in pantaloni scurti daca accepta sa schimbe tricoul murdar cu unul curat. Si ea a fost fericita ca nu trebuie sa ia pijama si ne-am dus la culcare in suspine.
I-am spus o poveste, am uitat sa declar ca nu spun DECIT una, asa ca pe cind mi-a cerut inca una mi s-a parut cinstit sa o spun dar sa si afirm raspicat ca o spun dar pe urma se intoarce si sa culca ca eu trebuie sa merg in treaba mea de adult. Si eram pregatita sa tin cu dintii de conditia asta, dar s-a culcat cuminte.
Incerc sa spun ca "I'm going with the flow" cu ea, regulile inflexibile sint cele care o impiedica sa se sinucida, ca sa zic asa, genul nu te joci la priza, insa "flow" ala tot eu il controlez.
Nu-s cum sa zic, da' daca vrea sa isi puna mincare in cap poate sa o faca, dar asta inseamna ca in loc sa mergem in parc cind terminam de mincat ea tre sa stea in scaun si sa astepte sa fac curat, apoi tre s-o duc la dus, fara jucarii si distractie, numai smotru, apoi tre s-o usuc si etc, etc, etc, a trecut seara, n-am ajuns in parc. Daca vrea sa se uite la desene si e timpul scurt, o instalez la tv si ii dau sa manince asa, macar ne culcam la timp. Daca vrea in parc la 8,desi stiu ca e tirziu si risc o criza la culcare, ma duc, stau 10 minute si vin acasa, macar am evitat criza "de vrut in parc".
Aplicam multa distragere a atentiei, ma doare gura de cit vorbesc uneori, ea maninca cu drag asa ca am evitat multe crize cu cite un "ceva bun pentru gurita" si, in ultima instanta, cind ne depaseste anduranta, facem schimb: "Colegu'/ Colega, vino tu ca mie mi se termina bateriile!".
Cred ca lucrul cel mai destept pe care l-am auzit cautind solutii a fost: "relax". Asa ca l-am luat pe "relax" asta in brate si, pina ea e sanatoasa si nervii numai vin si trec, eu sint multumita.
O sarcina usoara mai departe!
NB: Buflea, nu-i nici dracu' chiar asa de negru in vacante si si all inclusive e sfint! My 2 cents :) Noi am avut pb in vacante cu Addie numai daca si cind noi am tinut "sa ne facem programul de adulti". In secunda in care am acceptat ca sintem cu un copil mic (avea 9 luni cind am fost prima data plecati cu ea 2 saptamini) si ca programul lui trece inaintea programului nostru, si ca se poate si asa, a fost bine. Dovada ca face 3 ani in septembrie si merge a 5a oara in Mexic :)
Da' asa, ca proba ca fiecare are pasarele lui,
eu nu ma duc cu ea in weekenduri, nu fac excursii de 2 zile, tocmai pentru ca nu vreau s-o scot din rutina ei numai pentru atita lucru. Ca pina o duc, pina se prinde ce i se intimpla, pina se acomodeaza venim acasa si o iau de la inceput cu "asezatul in matca" :)Ladies, noapte buna, buna dimineata, dupa caz :)
Simonna
pisigri spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mcoca Mai ziceati ca ce folos sa ne dam peste cap ca tot nu o sa-si aminteasca. E normal sa nu-si aminteasca, important e sa traiasca clipa, sa se simta bine atunci. Cat ne amintim din copilarie? destul de putin, dar per ansamblu putem sa avem un sentiment placut, sau nu. Vicky si Printzesone |
Nu stiu asta cu amintitul cit e adevarat si cit sunt credintele (si optimismul
) nostru ca parinti.Eu am avut surpriza sa descopar ca acum, la 3 ani jumatate, isi aminteste locuri, oameni si conversatii din vacanta de la mare de anul trecut; locuri, oameni si discutii despre care nu am mai vorbit de atunci. Nu stiu daca o sa-si aminteasca de ele si la 15 ani, ca si eu am uitat muuuulte chestii facute acum 12 ani, dar un aer, un parfum, un iz de familie, un sentiment de veselie sau siguranta, ceva tot ramine acolo, intr-un colt de minte sau ascuns in sufletel.
IULIA va invinge CANCERUL
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009) si
16+
pisigri spune:
Citind raspunsul tau, Simonna, mi-am amintit ceva ce (iar) uitasem: ca am tendinta de a incerca prea mult sa fac pe plac tuturor.
Adevarul este ca uneori am impresia ca am deja doi copii, pe Ilinca si pe tati; supararile lui tati sunt la fel de autentice, numai ca tin mai mult
, tot ce face un copil de 3 ani poate fi luat personal 
si as mai povesti...
Dar ca sa revin: recunosc ca a inceput sa-mi placa sa am un copil care vorbeste foarte bine, spune multe, are un vocabular destul de cuprinzator, saluta cind intra si iese din magazin, vorbeste cu "dumneavoastra" (des) din proprie initiativa, urmindu-ne exemplul; imi place cind ochii oamenilor se casca a mirare si a admiratie, chit ca meritul nostru in chestia asta e limitat. Imi place sa fiu mindra de ea, sa se "bucure" toata lumea de copilul care stiu ca este (cind e in toane bune).
pe de alta parte, sunt sensibila la critici (directe sau indirecte) si imi creeaza mie o stare de disconfort ideea ca sunt judecata ca am un copil antipatic, razgaiat, mofluz, mofturos etc. Nu ar trebui sa imi pese, stiu, ar trebui sa ma gindesc ca si eu am zile cind as musca de cap pe oricine ma deranjeaza, si faptul ca (uneori) reusesc sa ma controlez se datoreaza in mare masura faptului ca am 30+ ani. asadar, ar trebui sa tin cont ca la 3 ani jumate ai voie sa fii mai evident-mofturos decit la 31 de ani. Pe de alta parte, desi rational sunt de acord cu asta, afectiv cred ca nu integrez suficient "conceptul". Pentru ca mie imi sare tandara (si) din cauza asta, ma trezesc antrenata intr-o competitie de prost gust cu propriul copil, de tipul "care-i mai tare" si "pentru ca-s mama ta, de-aia!" si "ia sa vedem care e mai incapatinata". Pentru ca la un moment dat nu mai fac ceea ce simt ca e bine, ma las prinsa in hora a ceea ce se asteapta cei din jur sa fac, ca fiind principii corecte de educatie.
Am avut "revelatia" asta azi dimineata, cind tocmai povesteam cu cineva ca niciodata nu am conflicte cu Ilinca atunci cind suntem numai noi doua; atunci reusim sa ne armonizam si dorintele si sa respectam si cele citeva reguli (de baza sau negociate sau stabilite ad-hoc).
Dece dupa cum spuneam, vina e a mea
IULIA va invinge CANCERUL
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009) si 16+