Ce imi doresc si cum cred ca o sa fie

buli spune:

nu, eu nu spun ca am dreptate sau nu
ci ca, parinte fiind, o sa-i doresc baiatului meu ce am zis mai sus, n-o sa-i trasez mental niciun traseu, o sa am incredere ca o sa-si aleaga el singur unul mai bun decat as putea eu gandi.
si atunci ce sens are sa imi creez o imagine, oricum peste 15-20 de ani, lumea va fi foarte diferita

buflea spune:

Pentru ca imaginea pe care te provoc eu sa o creezi se bazeaza pe bagajul genetic pe care tu il vezi in copilul tau si care este foarte posibil sa fie diferita de adultul pe care ai vrea sa-l dezvolti. Temenul "diferit" nu are neaparat conotatie proasta, dar contine categoric o adiere de resemnare.

A ne vedea copiii impliniti si fericiti cu alegerile lor este un clisheu universal valabil care insa contine multe elemente individuale pro si contra definitiilor noastre de parinti.

E ok, daca nu vrei sa plusezi in detalii ...

ocebine spune:

Si eu subscriu la cliseul "vreau copil implinit si fericit"...
Cei doi ai mei sint extrem de diferiti unul fata de celalalt si intrezaresc in ei bucatele de personalitate culese/mostenite si de la noi (parinti, bunici, matusi, unchi, etc) dar si calitati unice lor.

Mi-e greu sa definesc fiecare trasatura a copiilor mei cum am vazut ca multe mame au facut-o atit de detaliat...poate pentru ca ce as fi scris la 6 ani nu se potriveste cu ce pot scrie la 14 si sint convinsa va fi in mare masura schimbat la 25 si 35 si 45...

Eu ma gindesc mereu sa am grija sa nu proiectez asupra lor dorinte sau sperante care de fapt au de a face cu mine...ideea e sa-i crestem sa devina propriile persoane, nu mici sosii ale noastre sau "creatii" sa le zicem ale imaginatiei noastre.

Copiii "citesc" dorintele noastre si trebuie putina grija sa nu-i impovaram cu lucruri pe care nu le vor neaparat dar ne fac noua placere...mie personal mi se pare un mare esec sa-mi spuna copilul: "Am facut-o pentru ca tu ai vrut" (ma refer poate la vreo cariera sau alegerea unei facultati. Ma doare.

buli spune:

nu e vorba ca nu vreau sa dau detalii, dar nu vreau sa (te) conving. eu cred in libertatea de expresie
si cred in libertate in general, iar "credintele" si convingerile parintilor limiteaza intr-o masura mai mica sau mai mare libertatea copiilor. depinde cum si cat sunt exprimate etc, etc.
si mai cred ca putini parinti isi pot imagina de azi ce le-ar veni bine copiilor proprii peste 20 de ani - exemplul tau cu fetita casnica.
tu judeci dupa contextul actual, care e foarte diferit de ce va fi. si dupa ideile, mai mult sau mai putin preconcepute, pe care le ai - nu in sens peiorativ.
da, mostenirea genetica exista, educatia isi pune amprenta pe evolutia copilului, dar cam asta e tot, dupa parerea mea.
el are o infinitate de moduri in care se poate exprima ca persoana.

glimmer spune:

Eu pe fiica-mea, (12 ani), o vad, deocamdata, in continua schimbare, evolutie, as indrazni sa spun. Sunt departe de a-i deslusi "bagajul genetic" despre care tocmai s-a discutat si asta pentru ca nu mi s-a parut lucrul cel mai important. Dealtfel, din punctul meu de vedere, este destul de greu de deslusit, avand in vedere ca mostenim, genetic vorbind, atatea generatii trecute.
Nu pot merge cu gandul prea departe in viitor, pentru ca se va mai schimba inca mult. Ceea ce imi doresc, totusi, este sa aiba cat mai multe posibilitati de alegere, si aici intervine stradania mea, nelasand-o, practic, sa "taie" nicio punte catre ceva anume. Consider ca este prea devreme si neconstructiv sa-si ingusteze, ca sa zic asa, orizontul de alegere.
Iar ceea ce avem de fapt:
- constiincioasa si "de nadejde", daca ii lasi ceva in seama, face tot ce depinde de ea sa iasa bine;
- sentimentala;
- ii plac socializarea si "petrecerile", calatoriile, experientele noi;
- familista, cand discuta despre viitor include deja sotul si copiii;
- memorie buna, capabila de sistematizare;
- feminina, cocheta, atenta la parerile celor din jur.

buflea spune:

Da, da - sunt de acord cu amandoua - ceea ce cred eu ca vad acum la 6 ani s-ar putea sa se schimbe la 14, de aceea mi se pare interesant de notat aceste intuitii. Dau acestei posibilitati o sansa, desi eu am incercat sa "citesc" in copiii mei caracterstici care nu cred ca se schimba - o sa devina fiu-meu la 14 ani mai putin confident, mai putin superficial, mai putin aventuros ? O sa devina fica-mea la 14 ani mai sportiva, mai independenta, mai putin rusinoasa ? Nu stiu si nu cred, dar nu spun NU ...

Dar nu cred ca intuitia mea de acum poate dauna dezvoltarii lui viitoare, in definitiv sunt doar niste ganduri - ca doar n-am sa fac nimic sa le schimb traiectoria ...de aia incercam sa subliniez ca fraza " sa fie fericiti" nu face obiectului topicului meu. Toti vrem sa fie fericiti, intrebarea mea era, cum i-ati dori voi fericiti si cum credeti ca vor deveni ei fericiti

buli spune:

pai eu am zis - sa fie multumit cu alegerile facute

ps - eu sunt radical schimbata fata de 14 ani, radical schimbata fata de 18 ani si radical schimbata fata de 28 de ani
mi-am schimbat jobul de vreo 4-5 ori, nici macar eu n-as fi fost in stare sa-mi "ghicesc" evolutia

olympia spune:

Si eu, si eu!

buflea spune:

Depinde ce intelegi prin "radical schimbata" ... eu am acelasi temperament, aceeasi dorinta de aventura, acelasi dezinteres spre viata domestica (desi traiesc una ), aceeasi lipsa de rabdare si atentie la detalii, aceeasi minte analitica, aceeasi lipsa de simt artistic ...etc
Surprinzator insa, am radical o alta gandire - dar asta banuiesc ca nu vine din genetica ci din maturitate - privesc relatiile dintre oameni diferit (cu mai multa toleranta), inteleg si accept comportamente pe care la 20 de ani le condamnam cu revolta, mi-a crescut foarte tare gradul de resemnare si capacitatea de analiza, m-am desprins cu timpul de principii pe care le credeam valoroase in tinerete, cred ca sunt mai flexibila in gandire ... daca temperamentul mi-a ramas acelasi, modul in care vad viata este total, dar total diferit.

Sincer, imi place de mine mai mult acum decat la 20 de ani (dupa cum vezi confidenta mea sta inca in picioare, la fel eram si la 20 de ani ) si imi pare rau ca nu am putut evalua viata atunci, asa cum o fac acum - daca as fi facut-o ceva decizii trecute ar fi fost semnificativ schimbate. Dar probabil ca (imi) cer sa fi trait la 20 de ani cu mintea de 40, ceea ce este probabil imposibil ... fara sa mai spun ca nici macar acum nu sunt sigura ca gandesc cu una de 40

michelle-usa spune:

mi se pare interesant si amuzant subiectul si mi-ar place sa-l revizuiesc si peste citiva ani, sa vad daca intuitia mea s-a schimbat.
la urma ,urmei e vorba doar de intuitie,de ce "credem noi", de gindurile noastre, nimeni nu stie exact ce se va intimpla.

in general cred ca, anumite trasaturi de caracter mai puternice nu se vor schimba niciodata decat poate in urma unor evenimente puternice din viatza.

Buflea, cand am spus "pasional"...nu mi-a venit in minte alt cuvint.
al meu are o trasatura f. puternica, cand crede el in ceva...crede pana la lacrimi, devine f. frustrat cand nu e inteles sau cand nu poate intelege ceva, sau sa ii faca sens, nu poate sa treaca cu usurintza peste anumite lucruri si sa mearga mai departe.

eu cel putin nu incerc decat sa-l modelez pe "calapodul" care deja il are.

e f. diferit de mine la caracter, seamana mai mult cu taica-su si de fapt recunosc (aici fatza de voi, nu si in fatza lui )ca sotul e cel care il intelege mult mai bine decat mine.
desi e f. atasat de mine, cum probabil sunt toti baietii de mamele lor: mi-a spus de multe ori "eu si tati intelegem la fel ca suntem baieti"

de asta pt mine e o experienta deosebita sa-l cresc, sa-l urmaresc cum evolueaza, sa incerc sa-l inteleg cum gindeste si cum e comporta.


michelle