Valoarea fiecaruia din noi

adi2003 spune:

Recunosc, in anumite conditii, omul are nevoie si de provocari si de sustinerea celor din jur ca sa-si scoata la iveala potentialul sau pur si simplu sa si-l valorifice cumva, dar aici intervine si liberul arbitru. Deciziile ii apartin in totalitate.

anca_a spune:

Prin psihoterapie, nu?

rrox3 spune:

Da.

Asta nu inseamna ca nu exista posibilitatea sa functioneze terapeutic si o alta relatie semnificativa, dar nu prea se intampla si nici nu tine de persoana sa aiba acces la o astfel de relatie cand ar avea nevoie.

ladyJ spune:

Va propun ceva. Scrieti pe o foaie de hartie vreo 10-15 intrebari care sa reprezinte curiozitati despre voi insiva si judecata despre un anume comportament pe care l-ati avut la un moment dat. Rugati-va cateva cunostinte-prietene, familie sa raspunda la ele in modul cel mai sincer, asigurandu-le ca nu va veti supara.

Veti observa cum cei din jurul vostru vad si interpreteaza diferit un comportament al vostru, veti vedea cum gandesc diferit in ceea ce va priveste(diferit de voi insiva! ). Va veti vedea cu ochii lor. Surprize, surprize...:)

De exemplu, puteti intreba:
-ce impresie ti-am facut prima oara cand ne-am cunoscut?
-te-am dezamagit vreodata ca prietena\sora? (cand si cum)
-care sunt lucruruile pe care le admiri\detesti la mine?
-care crezi ca e situatia in care nu m-as descurca deloc \ in care m-as descurca foarte bine?
-care crezi ca sunt atuurile mele si de ce?
-etc,etc
Cereti explicatii in dreptul fiecarui raspuns.

ladyJ spune:

Parerea celorlalti este o lama cu doua taisuri.
Unii, prin neputinta lor, arunca tot gunoiul in capul tau si asta te poate destabiliza. Suntem intr-o anumita masura dependenti de cei din jurul nostru, de parerea lor despre noi. Dar sa ramanem in echilibru! Acest echilibru e greu de obtinut, nu e lucru usor. Cate dintre noi nu am plans uneori cand ne-am lovit de judecata dura a celor din jur, cate dintre noi nu si-au pierdut increderea in sine in urma criticilor si lipsei aprecierii?

De aceia e important sa te cunosti, sa te asculti tu pe tine si sa iti exersezi abilitatea de a-i sculta si pe ceilalti. Cred ca toata viata cautam sa pastram armonia cu noi si cu ceilalti.

alinuk spune:

Lady, Sabina, Anca


Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (3 ani) si Teo voinik (5 ani)

povestea martisoarelor de suflet... la bilant



............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

kariguld spune:

da, eu o iubesc! mult chiar. la mine cred ca-s "vinovati" parintii. nu stiu cu precizie ce au facut, dar ne-au insuflat sentimente de apreciere si iubire care au prins radacini.

nu ma laud, ma privesc deseori in oglinda si imi place ce vad. nu sunt zana zorilor dar nici muma padurilor, insa imi place de mine.

lista de realizari?
-sotul
-apoi copii (fara sot nu puteam face copii )
-timpul petrecut cu mine insami ptr relaxare,
-multumirile si recunostinta unor oameni din trecutul meu carora le-am influentat viitorul fara sa stiu la acel moment
-calatoriile din anii trecuti
-cea mai noua realizare, un job picat ca din cer care-mi place mult de tot si unde deja am primit aprecieri favorabile fara sa fac nimik special
-doua prietene de suflet, cu una ma vad rar, cam de doua ori pe an

subscriu la ce spune Lady si anca_a legat de parerile celorlati. am constatat ca sunt oameni care sunt cumva dependenti de parerea celor din jur. tot ce fac, fac doar sa-i multumeasca pe altii. asta inseamna oboseala si stres, ca sa nu mai zic si frustrari probabil. personal gasesc ca-i gresit. nu traim sa placem altora, sa-i multumim pe altii. se pierde valoarea individuala cautand sa-i multumim pe altii. cei din jurul nostru nu vor fii niciodata multumiti cu ceea ce le oferim, asa ca mai bine alergam cursa noastra. si e foarte posibil sa imbatranim si sa ne trezim ca n-am facut nimik ptr noi.

genioaranico spune:

buzna genioara nicoleta:e spus atat de frumos:
"Am nascut copii in lumea asta intunecata pentru ca aveam nevoie de lumina pe care numai un copil o poate aduce."
Liz Armbruster

genioaranico spune:

Fiecare copil vine pe lume cu mesajul ca Dumnezeu nu este inca dezamagit de oameni.sa va bucurati cat mai ,mult de copii vostri!buzna genioara nicoleta

viviana spune:

Si eu sunt de acord cu ce spune LadyJ si anca_a, insa, in situatiile de echilibru, mi s-ar parea chiar plictisitor ca roadele muncii cuiva sa nu fie recunoscute si apreciate. Ca valoarea aratata de cineva intr-un domeniu oarecare sa nu fie apreciata.
Si nu cred ca este ceva ce tine de orgoliu.

Nu traim singuri si toata viata facem esalonari si construim scari pe care le tot urcam si coboram, schimbam servicii, pozitii si parteneri in dorinta de ne gasi locul care se potriveste cel mai bine valorii pe care consideram ca o meritam.
Si daca ceilalti nu ne raspund la fel, ori renuntam la ei cautandu-ne locul adecvat ori ramanem si ne luptam.

Dar, in orice situatie mai mult sau mai putin suntem cumva dependenti de cei din jurul nostru. Ne putem dezvolta singuri pana la un anumit punct.


Kari, si eu sunt multumita de ce vad in oglinda. Asa am fost intodeauna.

Ladyj, deja eu stiu ce parere au prietenii despre mine, insa nu ma intereseaza din cauza subiectivismului, invidiei, starii de moment, amintirilor etc. Le consider apa de ploaie - pentru ca putini oameni reusesc sa cunoasca cu adevarat pe cineva.
Insa, m-ar interesa ce parere au despre mine angajatorii sau colegii de munca - relatiile cu ei nu implica decat profesionalism, nimic altceva.
Si atunci as fi curioasa sa stiu ce as mai avea de inlaturat pentru a atinge standardele propuse.





Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi