Despre relatia nora -soacra

inbox spune:

Ramiris si eu zic sa o menajezi pe mama ta, chiar daca ea vrea sa faca mai mult, stiu ce e greu cu astfel de oameni care sunt obisnuiti sa fie activi, incearca sa ramana asa si sa se dovedeasca a fi utili. Eu o am pe bunica mea (strabunica celor mici) este exact ca mama ta, nu o pune nimeni sa faca nimic, si totusi face, numai ca ea apoi se si vaieta de cate a facut :), si ce obosita ea, si cum maica-mea nu s-ar putea descurca fara ea ( asa crede ea, ca in fond nu au nimic special de facut in curte, nu au pasari, nu au gradina, doar doua pisici si doi caini si flori ...)maica-mea in schimb isi ia pauzele de care are nevoie, ba cand mai vine la mine sa stea cu astia mici( doar sa stea cu ei, nimic altceva, si vine de cateva ori pe an-dar tine minte) imi spune ca nu ar putea sa stea zi de zi, si o vad ca este foarte obosita si are 55 de ani. Soacra mea are 71 si oboseste numai uitandu-se la ei :), asta cand vine la noi, ca la ea la curte nuprean se impiedica de ei decat cand ii iubeste si-i giugiuleste .

Socrii tai, probabil, fiind de varsta cu mama ta, inteleg mai bine ca probabil ii este greu si de aia or fi zis ce au zis. Ca nu trebuiau sa ii zica celui mic, asta e altceva, insa nu or fi avut curaj sa-ti zica tie.



mamica de printesa Maria 15.11.2006 si bebe Mircea -25.09.2010

blackgirl0 spune:

Ramiris, la afirmatiile urmatoare:

"Socrii vor vedea copilul ca si pana acum, cand vor veni la noi sau cand mergem noi in vizita la ei, deci numai atunci cand suntem si noi prezenti. Vom evita sa mai lasam copilul sa mearga la ei pentru cateva zile, asa cum o mai facea pana acum in vacante. Il mai lasam sa plece cu ei si in concedii dar vom exclude si asta."

... te mai miri ca socrii se comporta cum se comporta? Nu vei culege nimic bun din relatia cu ei daca pornesti de pe pozttii belicoase cu ei. Nu vezi acum, dar tot copilul tau are cel mai mult de pierdut. Mai gandeste-te, nu fa gesturi decisive la manie, scoate-l pe sot la inaintare, poate este mai diplomat decat tine in relatiile cu parintii lui. Poate ca totusi, mama ta, fara sa vrea, a scapat ca-i obosita de atata treaba in convorbirile telefonice cu soacra, iar acum vazand amploarea dandanalei s-a retras subit.

Spun si eu o parere: gandeste-te si la sanatatea mamei tale, angajeaza ajutor suplimentar pt gospodarie, insa nu te razbuna pe socrii. Copilul va percepe in mod corect in viitor relatia nepot-bunica materna, nepot-bunici paterni, daca relatiile sunt puse pe acelasi nivel de echilibru (adica ce face cu mama ta, sa poate face si cu parintii sotului). De ce diferente?

ramiris spune:

Relatia mea cu mama e foarte apropiata si deschisa, nu numai ca ne spunem ce avem de spus dar ne si "citim" fara cuvinte. Sa nu-ti imaginezi ca plec de-acasa si-i las mamei lista de treburi pe care sa le faca pana ma intorc sau ca tot ce e de facut in casa e pe umerii ei.
Nu vreau sa para ca ma justific: in cursul saptamanii eu muncesc, vin acasa, ma spal, mananc, stau putin cu copilul si ma culc, de atat am timp. Poate ca daca as fi mai rezistenta as putea sa mai fac cate o trebuta prin casa pana la 1-2 noaptea, dar nu sunt, ca sa functionez a doua zi am nevoie de somn.
In fiecare week-end, ne place sau nu eu si sotul facem curatenie temeinica asa ca de luni pana vineri chiar daca raman lucruri de facut.
Pentru socrii mei exista un singur nepot, pentru mama nu e singurul.



Mama gateste de placere, la asta cu gatitul crede-ma ca incerc s-o opresc si nu pot .



Nu cred ca ai inteles ce m-a deranjat, socrii mei nu m-au surpris cu modul in care gandesc si cu convceptiile lor. Le cunosc si le tolerez de ani de zile. Nu ma simt atacata pentru ca sunt adult si pot filtra informatiile, am ales sa ignor ce nu pot schimba.

Nu e vorba nici de relatia mea cu mama, nici de ce face mama si nu fac eu, admitand ca ce spun socrii mei ar fi adevarat si ca sunt o nesimtita care-si exploateaza mama, solutia nu era in nici un caz sa dezbata lucruile astea cu copilul si sa-i "explice" care e cauza pentru care s-a imbolnavit bunica!!!!

Discutia este despre cu totul altceva si anume despre doi adulti care au ales sa-i invenineze mintea unui copil. Despre doi bunici care i-au spus nepotului ca mama lui nu-si iubeste mama, ca nu-i pasa de ea si ca lipsa ei de dragoste si indiferenta ei au facut ca bunica lui sa se imbolnaveasca si sa sufere.
Spui ca nu e cinstit fata de nimeni sa reduc contactul nesupravegheat al copilului cu bunicii? Cat de cinstit este fata de copilul meu sa i se spuna lucrurile astea? Repet, este vorba de echilibrul lui emotional, de lucruri care oricat ar fi explicate raman undeva si murdaresc inutil.

Am discutat cu sotul meu si el a fost primul care a spus ca ar fi bine sa nu mai lasam copilul cu parintii lui pentru ca nu-si imagina ca pot ajunge la discutii din astea. Opinia lui este ca e inutil sa incercam sa-i faca sa inteleaga si sa se schimbe pentru ca ii stie de 40 ani si-si da seama ca n-o sa se intample asta...

Porumbita spune:

blackgirl mie dimpotriva mi se pare ca dc copilul va mai ramane nesupravegheat cu bunicii paterni va avea f mult de pierdut; se duce naibii relatia cu bunica materna, incredera in parinti si ulterior cand va fi capabil sa inteleaga ce ii bagau in cap bunicii paterni va fi frustrat ca i-a crezut


ramiris de ce nu il dai la crese/gradinita? dc gasesti una buna este super pt toata lumea (aici zic din experienta)

ramiris spune:

Da, ma mira si ma revolta reactia socrilor, pentru ca nimic nu poate justifica faptul ca i-au spus ce i-au spus copilului.
Iar afirmatia mea este CONSECINTA faptei lor, decizia noastra n-ar fi existat daca nu ar fi facut lucrul asta.



Am mai spus de relatia mea cu mama, e greu sa-ti explic de ce daca n-o cunosti insa MAMA MEA nu ar fi niciodata in stare sa se "retraga subit" sa sa nu-si asume ce-a spus sau ce-a facut.
Admitand prin absurd ca ar fi facut asta, ce i-ar fi impiedicat pe socrii mei sa-si dezbata ingrijorarile cu fiul lor sau cu mine? In ce fel ar justifica asta discutia lor cu copilul, in ce fel ar transforma ce-au facut ei in ceva mai putin grav si mai usor de acceptat?




Diferente pentru ca datoria noastra ca parinti este in primul rand fata de copil si pentru ca trebuie sa ne asiguram ca el este expus experientelor si discutiilor pe care un copil de varsta lui le poate intelege si le poate procesa fara sa-l afecteze emotional. Diferente pentru ca oamenii se comporta diferit si de multe ori nu ai de ales.

Daca ai citit ce-am scris pana acum ai vazut ca eu nu am nici un conflict deschis cu socrii mei, nici nu sunt eu cea care am discutiile delicate cu ei pentru ca asa am decis de la inceputul casniciei: fiecare discuta cu parintii proprii atunci cand e cazul. Parerea mea in situatia asta nu este deloc diferita de parerea sotului iar propunerea de a nu mai lasa copilul singur cu ei a venit de la sot inainte ca eu sa gasesc cuvintele potrivite pentru a propune lucrul asta...

ramiris spune:

O sa incerc sa discut cu mama si sa-i explic ca nu intinereste si sa o fac sa accepte ca nu mai trebuie sa faca unele lucruri... O sa gasesc o solutie sa aduc de proba macar ajutor extern sa vedem cum reactioneaza.

Cat despre lipsa de curaj a socrilor, e drept ca e mult mai usor sa fii curajos cu un copil decat cu cineva care poate sa te mai si combata....

ramiris spune:

Are aproape 10 ani, e scolar demult :). Acum e in vacanta.

LoraG76 spune:

Eu n-am citit decat pe sarite subiectul asta si nu scriu pentru o persoana anume ori alta, ci asa, la modul general: de ce aveti atatea asteptari unii de la altii? E atat de greu sa luati lucrurile ca atare fara sa judecati atat de mult persoanele de langa voi? La ce va ajuta? De ce o nora asteapta sa fie ajutata de soacra si i se pare anormal faptul ca nu primeste ajutor? De ce copiii asteapta sa fie ajutati de parinti pana la adanci batraneti? De ce soacrele/mamele asteapta sa fie intelese/ajutate/periate de nurori/fiice etc.etc.? De ce se crede mereu ca e de datoria bunicului sa-si creasca nepotul?

Lora, mami de Iustina (31.10.2004) si Adelina (02.09.2010)

Carti personalizate - www.carteacopilariei.ro/" target="_blank">Cartea copilariei
Lucrusoare la bazar umanitar

(Niciodata sa nu spui niciodata!)

bebe03 spune:

Ce subiect! autoarea lui a fost inspirata cel mai probabil din subiectul deschis de mine in urma cu ceva timp unde ma declaram nemultumita de relatia mea cu soacra si de refuzul meu de a merge la ziua ei...
a trecut acea zi unde nici eu nici sotul nu ne+am prezentat, relatia nu e nici mai rea, nici mai buna...ne ignoram reciproc...
in schimb abordeaza o noua tactica zic eu...e suparata si nu vorbeste nici cu sotul meu de atunci, mai exact de o luna si jumatate... motivul.. nu s-a dus la ea cind a implinit 60 de ani,in ziua si la ora stabilita de ea.
acum sincer imi pare rau ca am un sot atat de sensibil si il doare cind mama ii inchide telefonul sau usa in nas, eu nu as putea sa fac asta cu copilul meu in veci oricit de tere m-ar supara comportamentul lui
sotul meu a avut libertatea de a alege de a se duce sau nu, dar a refuzat cu indirjire a zis ca noi suntem o familie si ca daca eu nu vreau sa merg,si a fost de acord cu motivele mele, nu se duce nici el...
acum suporta consecintele...
cind citesc ce fac unii fii ca devin violenti parca nu+mi vine sa cred, soacra+mea cred ca chema politia daca se intampla asta...dar nu avea cum fiindca ea si+a educat copiii, pe sot si pe fratele acestuia, foarte dur, nu si+au permis sa ridice nici macar privirea in fata ei dar bratul, nicidecum,mai in gluma mai in serios am asistat fara sa vreau la scene cind l-a urechit pe sotul meu ca nu i-a convenit cite ceva,...de cuvinte grele nu mai zic...cite si mai cite...dar reactia sotului nu a fost decit ...sarumana...am inteles ...si capul plecat.
nici eu nu am putut riposta verbal ca ma domina, desi prin prisma meseriei vorbesc mult...
o singura data am prins-o la inghesuiala sa zic asa, a venit la noi acasa ca zmeul din poveste, adica fulger,cu multe multe reprosuri...si nu am mai iertat-o i+am spus ce aveam pe suflet la ora aia, de fapt mi-am aparat sotul care era bombardat din toate partile...nu se astepta...si reactia a fost ca a plecat la fel de repede cum venise, tunand si fulgerand...
m-am lungit tare mult...da asa ma descarc...sunt suparata ca sotul meu sufera ca abia acum la 38 de ani simte ca nu e iubit de ai lui, desi ne are pe noi pe mine si pe fetita noastra care+l iubim mult, pe socri, parintii mei care il iubesc ca si pe mine...dar totusi singele apa nu se face

nicol

ramiris spune:

Cred ca fiecare e tributar educatiei pe care a primit-o, experientei de viata, mediului in care a crescut asa ca e normal sa vedem lucrurile in mod diferit.
Asteptari are toata lumea, chiar si tu daca-ti recitesti postarea ai sa vezi ca exprimi o serie de asteptari, te surprinde ca oamenii sunt altfel de cum ai vedea tu normal. Normalitatile noastre sunt diferite dar sunt lucruri care se regasesc in toate.

Ceea ce unora li se poate parea o asteptare exagerata pentru altii e 100% normal, natural si acceptat. Cum ar fi ca unele familii membrii sa se ajute reciproc si neconditionat chiar dupa ce fiecare e "la casa lui".
Pentru unii familie inseamna doar cuplu + copii, pentru altii familia include parinti, socrii, frati, surori, cumnati si nu e deloc anormal sau o asteptare exagerata ca intreaga familie sa participe la cresterea si educarea copilului. Unor oameni crescuti cu viziunea asta a familiei li s-ar parea anormal ca un copil sa fie crescut exclusiv de parinti. Cine are dreptate? Cuplurile care aleg sa fie independente si nu ceara/astepte ajutor sau cei care accepta si se bazeaza pe sprijinul familiei?

De exemplu am o prietena, sunt 4 frati casatoriti cu totii, cu copii. Toti au chei de la casele celorlalti si vin ... cand au treaba, sau cand vor sa salute sau pur si simplu sa ia un scaun pliant pentru pescuit. Mie mi s-ar parea inacceptabil, pentru ei e normal si a devenit normal si pentru sotii/sotiile lor. Sunt fericiti asa si pentru ei e acelasi lucru daca se deschide usa si intra copilul care vine de la antrenament sau cumnatul in cautarea pompei de bicicleta.

Asa ca topicul asta poate e un loc unde ne comparam "normalitatile" cu ale celorlalti si invatam ceva care sa ne ajute sa traim mai senini. Nu cred ca l-a gandit cineva ca un loc unde sa venim si sa judecam asteptarile celorlalti prin prisma asteptarilor noastre si sa le etichetam ca gresite doar pentru ca sunt altfel.