Buburuze de Ianuarie - Februarie 2011(33)

Lorich spune:

Neata


Doloress pt zgandarirea unor povesti asa frumoase, ca tot nu vor fetele sa scrie povesti ale nasterii, macar uite, am citit povesti emotionante despre primele zile ale "bulinelor, sambureilor"

Fragrant deci rad aici cu cafeul in gura...

Doamne, esti absolut delicioasa!!!!

Ma bucur ca totul s-a terminat asa frumos sau mai bine zis..a inceput asa frumos, ma bucur ca Sophie si-a ales asemenea parinti minunati!

Eu sunt in continuare cu vremea asta..plouaaa, plouaa, plouaaa si iar treb sa ma duc s aiau copilul de la gradi cu fifi cu tot. Din seria "ori ii racesc, ori ii calesc" continuam pana la bingo.

La multe lunite doi barbatei LUCA SI DARIUS!!!


Lori, mami de Robert din 9.06.2008 si maslinuta Ana Isabela din 14.01.2011

ziki spune:

ce frumos, asa gandesc si eu!
si cam asa le povesteste si la gradi a flaviei cand e ziua lor...
frumos!


AMR

zumzu spune:

neata

stiti cumva unde se gaseste flixotide fiole pentru aerosoli?

ms


later edit: am gasit .ms

Andutza_B spune:

Mneata! Multu de cafeluta!
Asa: CD-eu nu am o poveste frumoasa si emotionanta ca ale voastre, dar o scriu aici pentru ca ma va ajuta si pe mine si poate vor invata si altii din ea. Noi eram foarte copilarosi, nu eram pregatiti de niciun copil, dar soacra-mea, cu talentul ei de a manipula, ne-a tot batut la cap din 2008, de cand ne-am casatorit, sa facem...Eu ma credeam o persoana care nu se lasa influentata de ceilalti, dar se pare ca m-am inselat. Prin 2009 am zis sa incercam, dar de fiecare data cand , eu speram, in adancul sufletului, sa nu raman. Nu era ceva ce ii ascundeam sotului, era ceva foarte foarte adanc, nu stiu cum sa explic....Noi, la capitolul asta nu stam foarte bine (daca ar fi sa ne luam dupa gura lumii si media), adica se intampla din an in Paste, dar noi suntem ok cu asta, asta e ritmul nostru. Deci in conditiile astea am avut "noroc" si nu s-a intamplat nimic pana in mai 2010. Aia fost cea mai tare partida, vreau sa zic! In decembrie ne mutaseram intr-o alta chirie si, despachetand lucrurile, am gasit statueta de pe tortul de la nunta care, pentru prima data, era desfacuta, avea un capacel sub ea si inauntru era un bebelus in basorelief. Nici nu stiam ca se poate desface... I-am zis sotului " Noi aici facem bebe"
Faza comica e ca inainte sa aflu ca-s insarcinata, am avut o discutie cu musiu si amandoi am recunoscut ca nu suntem pregatiti si mai bine mai asteptam, mai calatorim... (incepusem sa stam mai bine cu banii). Era prea tarziu
Am simtit ca sunt gravi. Pur si simplu. Nu aveam nicicun simptom, dar am stiut. Musiu era in teambuilding si eu am dormit la o prietena care are o fetita si dimineata, la cafea, mi-a dat sa beau din cana ei pe care scria "Mami". Mi s-a strans inima, am stiut atunci. Si m-a apucat groaza... si asa am ramas aproape toata sarcina.
Cand mi-am facut testul si am vazut, am inceput sa plang (de suparare, din pacate), era si musiu, el nici nu stia ce sa faca, daca sa se bucure sau nu, inca nu se scuturase de toata manipularea soacrei. L-am facut pe al doilea, s-a confirmat... Si de atunci a inceput o lunga si f f grea depresie, pentru ca mi-am dat seama, cu adevarat, ca nu imi doream deloc deloc. Eu imi si doream dintotdeauna sa infiez, nu-mi doream sa am copilul MEU, ci ma gandeam ca sunt atatia fara parinti, la ce sa mai fac si eu unul? Aveam senzatia ca am tradat toti copiii orfani care asteptau sa ii infiez eu.
Apoi am aflat ca am trombofilie, ca am RH negativ... Sotul a fost foarte supportive, el mi-a zis ca e corpul meu, eu duc sarcina, eu nasc, deci hotararea de a-l pastra sau nu eu o iau. Si am stat in dubii pana am vazut micutenia , la cateva saptamani, miscanduse incontinuu la ecograf. Atunci am hotarat sa pastrez sarcina, asa, cu toate riscurile. Dar depresia m-a tinut muuult, cred ca pana prin luna a 7-a. O depresie oribila. Nu mi-au placut nici miscarile din burtica, si acum ma iau palpitatiile si transpiratiile cand mai trece cate un gaz prin intestine. Am avut o sarcina usoara, exceptand trombofilia.
La sfarsitul sarcinii am inceput sa iubesc, cu adevarat, fara sa imi impun, fiinta din burtica.
Acum.. ma uit cateodata la Miruna si imi dau lacrimile de cat de mult o pot iubi. As manca-o, sa o simt si mai aproape, nu stiu cum sa explic, dar probabil intelegeti. E minunata, e atat de dulce incat sa fiu mamica ei este o fericire care imi da fluturasi in stomac. Cam asta e povestea noastra. Regretul meu cel mai mare e ca am pierdut atatea luni de iubire pentru ea. Pentru ca si in prima luna dupa nastere, am fost atat de deprimata, disperata, etc, incat parca nici nu-mi amintesc...
Bun, sa trecem la SZ-ul lui Carmen: nu mai transpir de cand a venit CM.
SZ-ul lui Ziki: nu stiu daca se mai doneaza in CIC. Eu am donat la Smurd. Nu stiu daca tot la Smurd voi dona si acum, e posibil. Dar ma voi documenta.
Simo , sa te faci bine, sunt infioratoare durerile, eu am des asa ceva...


Andutza- cu pisicuta Miruna-Georgiana (26.01.2011)

Andutza_B spune:

Da, asa gandesc si eu

Andutza- cu pisicuta Miruna-Georgiana (26.01.2011)

ziki spune:

ce frumoasa poveste, Andutza!!
mie una, sincer, imi plac si mai mult happy-endurile astea in care dupa lungi depresii mamica recupereaza timpul pierdut!
multumesc ca ai impartasit asta cu noi!
uite ca si Miruna a ales bine!

Lorich spune:

Minunat zis!

Lori, mami de Robert din 9.06.2008 si maslinuta Ana Isabela din 14.01.2011

Shines spune:

Andutza..emotionanta poveste

RSZ - 1.am donat in fiecare an la SMURD.

2. cei 2% se doneaza din impozitul pe venit, iar concediul de maternitate nu este supus impozitului...deci nu se poate dona in acesti 2 ani.
singurele contributii care trebuiesc platite in perioada asta sunt CAS si pensii (astea se platesc de catre angajator,lunar).

EDIT: nu angajatorul plateste..ci statul te asigura pe perioada asta,mi-am amintit ca nu treceam sal pe declaratii




Simo - mamica de pui scumpi , Camelia(2002) si Eduard Matei(2010)

anka-maria spune:

Melanies, durerile alea sunt normale! Se elibereaza in tzitzi o noua cantitate de lapte. Se numeste pe engleza "let down" cred...scrie in cartea aia "What to expect the first year" si se manifesta ca o durere/arsura. D-astea aveam si io. Durau putin, cateva minute si erau exact cum descrii tu.
Mai, io n-am o poveste d-asta frumoasa. Pe mine m-au speriat doctorii ca daca nu fac copii ACUM, nu mai fac in veci. Aveam endometrioza si Basedow Graves. M-am apucat de treaba cu juma de suflet, io nu-mi doream copii. Din cauza tratamentului de tiroida am intrerupt incercarile cateva luni. Dupa ce le-am reluat, la vreo 2 luni am ramas insarcinata. Io speram in sufletelul meu sa nu raman, ca nu eram pregatita sa am copii, dar imi era si frica mai tarziu sa-mi doresc si sa nu mai pot. O mai si vedeam pe nasa mea la 38 de ani chinuindu-se cu Fiv-uri. Atata suferinta, sperante desarte, mi se facea inima cat un purice.
Cand am ramas insarcinata sotul a zis: "Mai facem si maine un test. Poate trece ". Nici el nu era foarte convins.
Sarcina a fost un chin, cezariana un chin si toate cele dupa tot un chin. Numai ca acusia parca m-am mai obisnuit cu chinul. Si acuma daca ma intrebi io zic ca nu-s pregatita sa am copii si nu trebuia sa fac. Noroc ca bubu nu ma intreaba, el cere. Cred ca prima luna jumate ma uitam numai cu furie la el, mi se parea ca mi-a distrus viata si nimic n-o sa mai fie la fel. Si p-orma brusc m-a pocnit ceva, nu stiu ce, dar am constatat ca fara sufletelul asta mic io nu mai pot trai.
In fine, la mine natura a lucrat cu incetinitorul, dar am ajuns intr-un final unde trebuie.

Lorich spune:

Ce dragut, am fost la "bulgarasi" sa le urez si eu sarnici usoare... ce dragut, ca va gasesc mesajele acolo


Lori, mami de Robert din 9.06.2008 si maslinuta Ana Isabela din 14.01.2011